Indeobste, este mai intelept sa astepti ca evenimentele sa fie consumate pana la capat in consecinte  inainte de a referi la lectiile pe care ele le proiecteaza istoric. Este binecunoscuta remarca liderului chinez  Zhou Enlai, des citata de atunci , care intrebat , la inceputul anilor ’70 ai secolului trecut,  ce crede despre revolutia frnaceza din 1789 a raspuns ca este inca prea devreme sa fie evaluata. Desigur, poate ca era un tertip diplomatic pentru a ocoli un raspuns lung si neplacut pentru interlocutor ( H. Kissinger )  sau neconvenabil ideologiei comuniste ori alt motiv. Dar in esenta este astfel exprimat  deopotriva un adevar- evenimentele analizate la ‘cald’ sunt vadit  larg deschise  greselii de analiza si lectia extrasa este falsa si contraproductiva -, dar  ridica si un obstacol  redutabil pentru a descuraja  intelegerea evinmentului in cauza ,  ce inseamna el si cum  sa te feresti de consecintele lui ( chiar cu pretul unor concluzii poate grabite, poate nu indeajuns cantarite , etc. ). Asa ca nu trebuie sa ne lasam furati de … ‘adancimea’   butadei liderului chinez.

Revin la promisiunea facuta de a reda cateva dintre comentariile la editorialul lui Gideon Rachman din  »Financial Times«[1]  din 19 iulie anul curent . De ce sunt atat de importante comentariile la articolul citat si comentat de noi  in analiza din 25 iulie?

Orice expert in relaţii internaţionale  este familiarizat cu chestiunea istorică a competiţiei dintre puterile continentale si cele maritime ( într-un registru propriu geopoliticii  între puterile insulare şi cele continentale ) , care a preocupat geopolitica  de tip classic , de la Mackinder la Alfred Mahan . Unul dintre motivele acestei familiarizări este cel că , în lumea actuală, strategiile diverşilor actori, de la cei mai mari ( şi mai ales în cazul acestora ) pâna la cei medii ( cei mai mici sunt îndeobşte anexe ale celor mai proeminenţi )  sunt călăuzite de principii  extrase  din acest dosar geopolitic  extrem de fecund în urmări . Demonstraţia istorică se vrea  convingătoare pentru a explica, de pildă, de ce Marea Britanie a putut sa creeze cel mai întins imperiu global din  istorie, întemeiat şi apărat pe baza unei flote fără egal; sau  de ce   Germania sfârşitului de secol XIX şi  începutul celui următor a angajat un program de înarmare navală, care a atras imediat ostilitatea Londrei, fiind una dintre cauzele Marelui Război( 1914-1918 ); or  de ce programul de înarmare navală, lansat de amiralul sovietic S. G. Gorşkov  în anii 60 ai secolului trecut    , pe de o parte a secătuit economia URSS grabindu-i sfârşitul, iar pe de altă parte a adus imperiul comunist la paritate strategică globală  cu SUA, lucru ce a determinat , între altele desigur, şi lansarea convorbirilor/acordurilor SALT si START ( cel din 2010 fiind şi azi valid ) .

Vara anului 2021, în mod neaşteptat-după mai bine de un an de pandemie Covid-19, care a arătat cum pot fi viitoarele asemenea molimi -, într-o lume globalizată , azi de aproape 8 miliarde de oameni, în 2050 estimându-se 12 miliarde, a marcat o reîntoarcere a geopoliticii tradiţionale. Dacă această reîntoarcere, de nimeni prognozată-experţii se avântaseră déjà în geopolitica pandemiei, estimându-se transformări structurale majore  în sistemul internaţional - a fost determinată decisiv de turneul preşedintelui american Joe  Biden în Europa sau de alte evoluţii evenimenţiale mai puţin mediatizate vom afla poate curând. Dar cel puţin în anumite regiuni, consecinţele turneului lui Biden se pot deja desprinde şi comenta , fiind posibile chiar predicţii de evoluţie  pe această bază.

Evoluţia atat de rapidă a avenimentelor internationale aproape că nu mai permite experţilor zăbavă, deci o minimă perspectivă,   în efortul de evaluare în timp a însemnătătii lor.  Am să refer , în continuare, la ceea ce s-a întâmplat în această perspectivă în intervalul dinainte de summit-ul americano-rus,  Biden-Putin , la Geneva ( la 16 iunie ) , precedat  de reuniunea G-7  de la Cornwall-UK şi apoi summit-ul NATO, toate in cursul primei călătorii a preşedintelui Biden în Europa de la preluarea mandatului ( 12-17 iunie  ).