CRIZA NUCLEARA DIN EUROPA DE EST SI IMPACTUL EI GLOBAL ( 17 decembrie 2021- 24 ianuarie 2022) | publicatii - Politica La Est
646x404.jpg

CRIZA NUCLEARA DIN EUROPA DE EST SI IMPACTUL EI GLOBAL ( 17 decembrie 2021- 24 ianuarie 2022)

Unde se afla China in actual criza eurasiatica ?
 
                                                                     Mihail E. Ionescu
 
          Doua concepte cheie pentru intelegerea crizei de azi. Mai intai, trebujie  prezentate - pentru intelegerea adecvata de catre cititori a crizei actuale  in care Rusia si NATo/SUA se afla pe pozitii diametral opuse - doua concepte capitalizate in evolutia istorica privind  Eurasia. Prezentarea este , lesne de inteles , lacunara si fragmentara.
 
          Cel dintai  concept este cel al  ‘razboiului  pe doua fronturi’ , vechi de cand omenirea  se razboieste , desemnand   cosmarul combatantului obligat sa lupte si  sa-si disperseze fortele pe doua teatre de operatii departate geografic sau constrans , din prudenta sau stiind vulnerabilitatea  proprie, la inactiune prin descurajarea profialta de  inamic de a deschide un alt front de inclestare. Mai recent , conceptul in cauza a fost intens studiat de strategi  in conditiile razboiului modern care permit operatii militare la esalon continental , si  s-a impus artei militare in deceniile premergatoare Primului Razboi Mondial, fara a uita esenta desprinsa din razboiul  lui Hannibal  impotriva Romei acum mai bine de 2200 de ani. Germania la sfarsitul secolului XIX si inceputul celui urmator, prin pozitia sa geografica central-europeana, intrevedea ca va avea de purtat  razboiul de revansa al Frantei pentru infrangerea din 1870  atat in Vest , cat si in Est, impotriva  Rusiei, déjà aliata Parisului. Minti stralucite de la Statul major al Kaiserului au lucrat pentru a gasi o solutie la pozitia geografica ingrata a Germaniei pe continental european  care  o silea, in acest caz,  la un razboi pe doua fronturi. Sigur, solutia simpla era sa porneasca prima razboiul, sa scoata din lupta rapid un inamic si apoi sa se indrepte impotriva celuilalt.  Usor de spus , dar extrem de dificil de facut. Pentru a deplasa milioane de oameni si echipamentele necesare pe mii de kilometri de pe un front pe altul era o uriasa intraprindere, iar caile ferate existente aveau o capacitate limitata. Un orar exact al lor era absolut necesar si la sectia transporturi a Statului major german au lucrat cei mai straoluciti matematicieni ai tarii. Intra apoi in calcul timpul de mobilizare al inamicilor, Rusia avand rezervele de oameni nelimitate , dar o retea feroviara nu atat de performanta ca in Vest, ceea ce intarsia concentrarea pentru ofensiva din Est . Deci atacul german  trebuia sa fie dat intai in Vest, obtinuta decizia, si apoi concentrand fortele  catre Est. Aceleasi calcule le facea si partea adversa , dar erau  mai simple. Germania trebuia sa fie ‘impinsa’  si din Vest si din Est si sfaramata printr-un cleste napraznic, in care planificarea logistica  trebuia sa fie perfecta pentru a nu da ragaz inamicului  sa obtina o superioritate pe unul din fronturi, mai grav chiar sa cedeze ( cum s-a intamplat cu Rusia dupa revolutia bolsevica din noiembrie 1917, cand a cerut pace ) .

Planul de atac Schlieffen, 1914
 
          Planul german de razboi pe aceste coordonate a fost elaborat de generalul Alfred Schlieffen, apoi perfectionat in 1913-1914 de generalul Helmuth von Moltke. Pentru a-l implementa, Germania trebuia sa atace prin Belgia , Olanda si Luxemburg, asadar nesocotind neutralitatea a doua state, si sa ‘cada’ asupra Parisul astfel incat in 39-42 de zile Franta sa fie invinsa. Majoritatea fortelor germane urmau a fi deplasate apoi spre Est . Planul Schlieffen – Moltke s-a impotmolit  in fata rezistentei populare la Paris- vestita coloana a taximetristilor din capitala Frantei care a transportat pe frontul din apropiere reservele necesare astfel ca germanii au fost opriti  in Vest.  Beligerantii  au ‘inghetat ‘ in transee aflate fata in fata  pentru urmatorii patru ani  , inclestarea devenind programatic  un veritabil abator uman  pentru epuizarea reciproca a resurselor in combatanti.
          Globalizarea  , grabita de revolutia tehnologica  a fost consecutiva erei nucleare inceputa in 1945, armamentul strategic atomic fiind transportat la tinte de rachetele balistice intercontinentale . Razboiul a devenit,  in conditiile erei nucleare de negandit,  iar in acest scop s-a pus la punct, dupa criza rachetelor din Cuba din 1962 , un sofisticat sistem de alertare si  preventie intre cele doua superputeri, URSS si SUA, completat apoi cu un tratat de neproliferare a armelor nucleare, in fiinta si azi . S-a adaugat  , incepand din 1972,  o suita de acorduri de limitare a armamentelor strategice  si numarului de focoase detinute de fiecare parte in competitia globala, inclusive cu prevederi de control reciproc a respectarii obligatiilor . Ele sunt azi in fiinta ( START-3, reinnoit in 2021 ) , iar China, care si-a dezvoltat un arsenal nuclear pe masura ponderii sale economice actuale se asociaza treptat acestor sisteme de control la nivel global.
          Conceptul de  “razboi  pe doua fronturi” a devenit in asemenea conditii , de utilizare posibila, dar nu probabila, a armelor nucleare, un procedeu arhaic, dar continua sa fie valabil in ce priveste infruntarea cu arme conventionale . Numai ca, globalizarea a facut ca el sa fie aplicabil azi la esalon global, asadar nu doar continental, cum s-au petrecut lucrurile in cele doua conflagratii globale .
 
          Secundul  concept de interes in dezvoltarea actualei crize care opune Rusia Vestului , incepand de la 17 decembrie 2022, este cel al Eurasiei si insemnatatii ei geopolitice. Vom referi pe scurt doar  intelesul primar dat acesteia de geograful britanic  ,  Halford   Mackinder ,  in 1904 intr-un articol ramas celebru[1].
          Demonstratia istorico-geografica facuta de Mackinder tintea sa identifice regiunile generatoare de putere sistemica, stabilind ca exista un pivot continental, o semiluna  insulara  oceanica exterioara  si una interioara. Geograful considera ca zona pivotului istoric este acoperita in principal de Rusia , fiind marginita la Vest de Europa pana la Atlantic , la Sud de zona celor cinci mari- sau Orientul Apropiat-, legan al civilizatiilor si imperiilor mediteraneneene si indiene .Directiile de presiune ale Rusiei la vremea redactarii studiului de catre Mackinder il facea sa afirme ca expansiunea catre Scandinavia, Polonia, Turcia  , Persia , China si, chiar , India  o face practic mostenitoare prezumtiva , intemeiata la scara geopolitica pe datele geografico-istorice  , a ‘imperiului  mongol al lui Ghingis –han “ din secolul XIII. Asemuirea este preluata de alt geopolitician , amiralul francez  Castex, care scrie in anii 30 ai secolului trecut  o carte putin citita azi, dar indiscutabil novatoare pentru intelegerea geopolitica a “ manevrei de la Ghinghis han la Stalin”, potrivit careia  hanul mongol a definit pivotul eurasiatic cucerind intai China si apoi revarsandu-se  spre Europa pana in Italia si Germania. 

 
                    Regiunea pivot istorica dupa Mackinder
 
          O analiza ulterioara a manevrei transcontinentale in Eurasia , a fost  intreprinsa ulterior de un general cunoscut, presedinte  de onoare  al Comisiei de Istorie  Militara din Franta ( a vizitat Romania in 1972 siu am avut cinstea sa-l cunosc si discut cu el )  . Analiza a fost aplicata la conditiile Razboiului Rece , arata ca “Încă de la Genghis Khan, manevra cuceritorului continentului a evidentiat   întotdeauna presiuni alternative spre Pacific sau Atlantic, pe axa generală Bordeaux-Vladivostok. Fiecare presiune  in direcția preferențiala  de expansiune care  insumeaza eforturile principale,  este compensată de alta similara  , in  sensul invers , pentru care  este necesar să se ia garanții pe cale diplomatică sau militară. Acest lucru a fost valabil pentru Genghis Han, Napoleon, împărații Rusiei și Germaniei, Hitler și Stalin, așa cum este astăzi pentru conducătorii Kremlinului[2]. Pentru Castex- a aratat Gambiez- a fost evident pe baza propriului model geopolitic ca schisma dintre China luii Mao si URSS , devenita acuta in vrema lui Hrusciov , la inceputul anilor ’60 ai secolului trecut ca Moscova va cauta o intelegere cu Occidentul pentru a se masura cu Beijingul ( ceea ce s-a si petrecut ulterior , cand a propus Vestului  organizarea conferintei poentru securitate in Europa  in 1968-1969, incununata la prin Actul de la  Helsinki din 1975, aflat cu rafinari ulterioare la temelia azi a OSCE  )
 

 Marea strategie a Chinei  One Belt,  one Road, lansata in 2013
 
          Nu doar amiralul Castex s-a aplecat asupra tablei de sah a Eurasiei. H. I. Mackinder a revenit repetat asupra tezelor sale ( 1919, 1943 ) rafinandu-le si proiectand rolul important al Europei de Est in acest ansamblu geopolitic. Pentru simplificare citez dintr-un studiu relativ recent nuantele desprinse in recente cercetari in domeniu: „ se profileaza o nouă ordine mondială cu mai multe centre, în care conectivitatea și complexitatea dau un nou sens unirii Europei și Asiei, iar secolul XXI poate fi secolul Eurasiei. Robert D. Kaplan susține că globalizarea, dezvoltarea tehnologică și geografia fac din Eurasia un intreg in schimbar și modelabil, dar specific, cu relații financiare, comerciale și infrastructurale care devin tot mai dominante, în timp ce regiunile mai mici, dar relevante din punct de vedere geopolitic își pierd  din semnificație (Kaplan, 2018). Examinând Inițiativa China Belt and Road (BRI), Peter Frankopan scrie despre apariția unui supercontinent eurasiatic (Frankopan, 2018). În viziunea lui Bruno Maçães, asistăm la dezvoltarea unei noi hărți a lumii, iar în acest proces – odată cu slăbirea puterii globale a SUA – ascensiunea țărilor asiatice va înclina balanța în favoarea Estului, creând un noua entitate , de la Lisabona la Jakarta, numita Eurasia. Dintre centrele de putere de pe acest supercontinent, China joacă cel mai important rol,  datorită BRI, iar odată cu crearea rutelor detransport terestre și maritime, aceasta  țara lucrează la stabilirea unui nou sistem economic global centrat pe  China i  (Maçães, 2018). Kent E. Calder este de părere că, după Războiul Rece, Asia de Est a devenit centrul creșterii economice, iar transformarea relațiilor geopolitice și reconectarea Europei și Asiei prevăd nașterea unui nou supercontinent bazat pe  relatia Europa- China. La începutul secolului XXI, dezvoltarea obligațiunilor ( actiuni ) financiare  în Eurasia a accelerat semnificativ, iar unul dintre elementele cheie ale acestui proces este ascensiunea Chinei și implementarea BRI inițiată de ea. În plus, revoluția logistică și IT, transformarea politică și economică a Europei, Rusiei și Asiei de Sud-Est, precum și ambițiile geoeconomice ale Indiei și Iranului, joacă un rol cheie în această naratiune  (Calder, 2019). O astfel de ascensiune a Eurasiei proiectează un viitor posibil care ar putea oferi diverse oportunități și provocări atât pentru marile puteri, cât și pentru țările mai mici deopotrivă, astfel încât examinarea acestui concept din perspectivă geopolitică este mai oportună ca niciodată, deoarece este un interes comun să cunoaștem schimbarea ordinii mondiale și strategiile naționale și politicile externe aferente statelor individuale [3].
          O analiza recenta publicata de Alfred McCoy face si mai clara definitia de azi a Eurasiei, pentru ca o leaga de actual competitive geopolitica globala , care opune SUA  Rusiei si Chinei . McCoy este autorul unei carti publicate anul trecut, intitulata To Govern the Globe: World Orders and Catastrophic Change., care face anatomia geopolitica a erei actuale subliniind datele geopolitice in schimbare, In analiza sa recenta, el arata ca , potrivit lui Z. Brzezinsky, consilierul pentru securitate nationala al presedintelui J. Carter , considera ca dominatia globala a SUA este legata de trei piloni  pe care sa-I stapaneasca ferm: “În primul rând, SUA trebuie să evite pierderea ‚promontoriului’ strategic european de la periferia de vest a Eurasiei. În continuare, trebuie să blocheze ascensiunea unei ‚ entitati unice asertive’ în ‚spațiul de mijloc’ masiv al continentului din Asia Centrală. Și, în sfârșit, trebuie să împiedice ‚expulzarea Americii din bazele sale offshore’ de-a lungul litoralului Pacificului.”[4] In ce priveste chestiunea din Pacific, strategia americana coincide cu cea a Chinei , pentru ca ‚bazele offshore ale SUA’ coincid cu  ceea ce strategia chineza numeste   “the first island chain”, déjà contesat de Beijing  ( Taiwan si insulele din marile Chinei de est si de Sud ) . Analiza lui McCoy este printre putinele care priveste actuala criza eurasiatica nu una limitata la Rusia si SUA/NATO , ci in ansamblul contestatiei globale a dominatiei  globale americane, in care Rusia si China reprezinta acea “ unica entitate asertiva”  in mijocul Eurasiei.
 
               Cele doua concepte mai sus infatisate sunt esentiale cititorilor pentru a intelege adevaratele dimensiuni ale actuale cirze, mai les pozitia SUA , de ce Rusia a socotit momentul propice pentru lansarea solicitarilor ultimative catre SAU si NATO la 17 decembrie 2021 , depotriva cu carcacterul crescand cominatoriu al acestora ( termene de raspuns in scris la propunerile facute, adaugarea altor cerinte , etc. ) .
          Intai de toate este de stiut cum interpreteaza Pentagonul- practic creierul strategiei globale  superputerii  americane- situatia politica globala actual , mai ales raportul de forte militare si capabilitatile SUA de a se  masura cu amenintarile aparute.
Sub forma de opinie, la 28 octombrie 2021 a aparut in ziarul Pentagonului “ Defense News”  o asemenea analiza , care trebuie evaluate cu mare atentie . Analiza la care referim incepe abrupt, invocand  un recent exercitiu militar comun al fortelor militare navale ale Chinei si Rusiei  de patrulare in Marea Japoniei  , pentru a arata ca se releva  “  aprofundarea  cooperării în domeniul apărării între rivalii preeminenți ai Americii. În timp ce planificatorii militari americani au sperat de mult timp și au presupus adesea că orice conflict cu China și Rusia ar putea apărea pe rând, această presupunere este din ce în ce mai discutabilă și chiar periculoasă.”[5]
Asadar, nici mai mult , nici mai putin,  este invocat ca ‚discutabil’  si chiar ‚periculos’ pentru americani  conceptul ‚razboiului pe doua fronturi” referitor la situatia actuala  strategica a SUA. In termenii lui Brzezinski, sunt amenintati deschis concomitent cei trei piloni ai dominatiei globale a SUA, fiind tinte atat ‚promontoriul’ vestic european ( NATO), Asia Centrala ( unde a esuat ‚miscarea’ ofensiva din Kazahstan acum doua saptamani) si continua tensiune in jurul Taiwanului .
Analiza din ‚Defense News’ citata opineaza ca  „La nivel strategic și operațional, Pentagonul ar trebui să evalueze urgent planurile de război și de urgență sa raspunda acestei situatii  . Chiar și fără o coordonare prealabilă, este cu totul plauzibil ca Beijingul sau Moscova să exploateze o criză militară care implică cealaltă putere pentru a-și urmări propriile obiective în strâmtoarea Taiwan sau, respectiv, în Europa de Est. Orice plan care presupune că Statele Unite se vor confrunta cu un singur adversar de mare putere la un moment dat ar trebui revizuite și actualizate fără întârziere. Orice cerință suplimentară de capacitate și de orientare anticipată identificată ar trebui să informeze discuțiile în curs privind programul și bugetul”.[6]
O asemenea revizuire a planurilor, daca nu a fost facuta pana acum , precum si implementarea lor intiala pe teren , are nevoie de  timp,   ceea ce , se pare,  ca Pentagonului lipseste acum, sub presiunea Moscovei  . Este ceea ce explica solicitarile ultimative de urgenta  ale Moscovei , presiunile de a fi date in scris raspunsurile la drafturile de proiect din 17 decembrie cu durata scurta ( o saptamana ) . Si tot astfel s-ar  putea  explica  efortul  american de a prelungi cat mai mult negocierile cu Rusia, precum   si sprijinul militar dat de o  buna parte din aliatii din NATO, mai putin Germania, Ucrainei , aflata in prima linie de infruntare in Europa de Est .
 
24 ianuarie 2022 
 
 
 
 
 
 
[1] H.J Machinder, The Geographical Pivot of History (1904 ) , “The Geographical Journal”, Vol. 170, No. 4, December 2004, pp. 298–321
[2]Général GAMBIEZ L'amiral  Castex ,  ‘Le Monde’ ,  24 janvier 1968 – “Depuis Gengis Khan, la manœuvre du maître continental a toujours offert des poussées alternatives vers le Pacifique ou l'Atlantique, sur l'axe général Bordeaux-Vladivostok. Et, chaque poussée est compensée par une pression sur la direction préférentielle d'expansion, qui monopolise les efforts principaux, et la direction inverse de revers, sur laquelle il faut prendre des sûretés par voie diplomatique ou militaire. Cela fut vrai pour Gengis Khan, Napoléon, les empereurs de Russie et d'Allemagne, Hitler et Staline, comme ce l'est aujourd'hui pour les maîtres du Kremlin” Este concluzia generalului Gambiez care capitalizeaza pozitia lui Castex in timpoul marii schisme dintre statele comuniste rus si chinez in timpul lui Hrusciov si Mao: “En 1955 et 1958, l'amiral Castex devait encore insister sur le processus de rupture du bloc marxiste en des termes qui firent presque scandale : ‘La Russie, bouclier de l'Occident !’  Ce titre surprenant n'impliquait aucune conversion miraculeuse des Soviétiques, et il n'échappait pas à l'amiral que, dans la mesure où la Russie se sentirait menacée sur son front d'Extrême-Orient, elle aurait tendance à prendre des sûretés sur le front de revers, ce qui nécessiterait autant de vigilance que de souplesse politique chez les Européens d'Occident.”- „În 1955 și 1958, amiralul Castex trebuia încă să insiste asupra procesului de destrămare a blocului marxist în termeni care aproape au provocat scandal: ‚Rusia, scutul Occidentului!’ Acest titlu surprinzător nu a implicat nicio convertire miraculoasă a sovieticilor, dar  nu i-a scăpat amiralului că, în măsura în care Rusia se simțea amenințată pe frontul ei din Orientul Îndepărtat, ea avea tendința de a lua securitatea pe frontul invers, ceea ce ar necesita atâta vigilență cât și flexibilitate politică în rândul occidentalilor europeni”.
 
[3] Towards the Rise of Eurasia Competing Geopolitical Narratives and Responses, Géza Salamin , Péter Klemensits (ed.), Corvinus University of Budapest Budapest, 2021, pp. 9-10- a new world order with multiple centres is evolving, in which connectivity and complexity give new meaning to the union of Europe and Asia, and the twenty-first century may be the century of Eurasia. Robert D. Kaplan claims that globalisation, technological development, and geography make Eurasia a changeable and shapeable but specific unit, with financial, commercial, and infrastructural relations that are becoming more and more dominant, while smaller but geopolitically relevant regions are losing some of their significance (Kaplan, 2018). Examining the Chinese Belt and Road (BRI) Initiative, Peter Frankopan writes about the emergence of a Eurasian supercontinent (Frankopan, 2018). In Bruno Maçães’ view, we are witnessing the development of a new world map, and in this process – with the weakening of the global power of the USA – the rise of Asian countries will tip the scales in favour of the East, creating a new entity that extends from Lisbon to Jakarta, called Eurasia. Among the centres of power on this supercontinent, China is playing the most important role, as owing to the BRI, and with the creation of land and sea transport s, the country is working on the establishment of a new global economic system with China at its centre (Maçães, 2018). Kent E. Calder is of the opinion that, after the Cold War, East Asia became the centre of economic growth, and the transformation of geopolitical relations and the re-connection of Europe and Asia foresee the birth of a new supercontinent based on the Europe-China partnership. In the early twenty-first century, the development of bonds within Eurasia accelerated significantly, and one of the key elements of that process is the rise of China and the implementation of the BRI initiated by it. In addition, the logistics and IT revolution, the political and economic transformation of Europe, Russia, and South-East Asia, as well as the geoeconomic ambitions of India and Iran, play key roles in this story (Calder, 2019). Such a rise of Eurasia projects a possible future that might offer various opportunities and challenges for great powers and smaller countries alike, thus the examination of this concept from a geopolitical perspective is timelier than ever, as it is in our common interest to get to know the changing world order and the related national strategies and foreign policies of individual states.
 
[4] Alfred McCoy, An Epochal Decline in American Global Power Eurasia’s Ring of Fire
The Epic Struggle over the Epicenter of U.S. Global Power, posted on January 16, 2022- https://tomdispatch.com/eurasias-ring-of-fire/?utm_source=TomDispatch&utm_campaign=a97c365a28-EMAIL_CAMPAIGN_2021_07_13_02_04_COPY_01&utm_medium=email&utm_term=0_1e41682ade-a97c365a28-308865554- „the three pillars of power necessary to preserve Washington’s global control. First, the U.S. must avoid the loss of its strategic European ‚perch on the Western periphery’ of Eurasia. Next, it must block the rise of ‚an assertive single entity’ across the continent’s massive ‚middle space’ of Central Asia. And finally, it must prevent ‚the expulsion of America from its offshore bases’ along the Pacific littoral” .
 
 
 
 
[5] Bradley Bowman, John Hardie, Zane Zovak, Don’t Assume the US Will Fight China and Russia One at a Time  Beijing and Moscow are boosting their strategic coordination along with their militaries., in “Defense News”, October 28, 2021-deepening defense cooperation between America’s preeminent competitors. While U.S. military planners have long hoped and often assumed that any conflicts with China and Russia might come one at a time, that assumption is increasingly questionable and even dangerous.”- https://www.defenseone.com/ideas/2021/10/dont-assume-us-will-fight-china-and-russia-one-time/186453/
[6] Ibidem- “ At the strategic and operational levels, the Pentagon should urgently assess relevant war and contingency plans. Even without advance coordination, it is entirely plausible that Beijing or Moscow could exploit a military crisis involving the other power to pursue its own aims in the Taiwan Strait or Eastern Europe, respectively.Any plans that assume the United States will confront only one great power adversary at a time should be revised and updated without delay. Any additional capacity and forward basing requirements identified should inform ongoing program and budget discussions.” In afara de aceasta, autorii scriu si urmatoarele: “in light of growing Chinese and Russian anti-access and area denial capabilities, it was already unsafe to assume that the U.S. military could surge forces in an uncontested and expeditious manner from the continental United States to the Baltics or Taiwan Strait. If those U.S.-based surge forces were needed simultaneously in both places, then the U.S. military has an even bigger problem” .( date fiind  capacitățile în creștere ale Chinei și Rusiei de anti-acces / interdictie zonala , era deja nesigur să presupunem că armata americană ar putea sa-si deplasa  nestingherit si rapid  forțele  din Statele Unite ale Americii continentale până în Marea Baltică sau Strâmtoarea Taiwan. Dacă acele forțe de sprijin  din SUA sunt  necesare simultan în ambele locuri, atunci forta militara  americană are o problemă și mai mare” .
 
 
 

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.