MAREA MEDITERANA -VECHEA ‘MARE NOSTRUM’ ROMANA: COMPETITIA DE AZI PENTRU HEGEMONIE | publicatii - Politica La Est
134df-5035894_romantrireme2.jpg

MAREA MEDITERANA -VECHEA ‘MARE NOSTRUM’ ROMANA: COMPETITIA DE AZI PENTRU HEGEMONIE

Mihail E. Ionescu
            Cine a urmarit cu atentie ce s-a intamplat in  Marea Mediterana in ultimii doi ani nu poate sa nu ramana cu certitudinea ca acest acvatoriu a devenit obiectul unei competitii geopolitice de un fel aparte. Cu alte cuvinte, o competitie nu doar la varful sistemului , adica intre NATO- ca alianta a puterilor euroatlantice, in care regasim alaturi de riverani Franta, Spania , Italia si Grecia  , iar prin posesia Gibraltarului ,de asemenea UK, dar si Turcia cu o pozitie ideala la Stramtori pentru a juca un rol proeminent , precum si Rusia si China. Rusia, prin straduinta sa seculara de a iesi la marile calde  prin Mediterana si deci nu a fi ingradita aici, intarind prezenta militara in bazele din Siria si deopotriva recent in Libia ,  iar China ca jucator global nou-venit prin achizitiile de facilitati portuare in Grecia si Israel  , dar si prin maneverele militare navale comune ruso-chineze in acest acvatoriu.
 

‘Mare nostrum’ sau ‘marea de interior’ a Imperiului Roman
 
Numai ca , dincolo de aceasta traditionala competitie , adaugand si interesul  recent al Chinei, se identifica tot mai vizibil o intrecere regionala intre puterile navale riverane  acvatoriului pentru o pozitionare apta sa le asigure avantaje geopolitice certe,  locale si chiar  globale. Dincolo de declaratii de intentii- fie reflectand pozitii adecvate naratiunii inca dominante a solidaritatii NATO si UE, fie tintind, cum face Franta, la ‘autonomia strategica ‘ a UE in cadrul NATO- sunt insa de observat ca, recent, au avut loc evolutii care infatiseaza un tablou competitiv intre puterile majore de litoral. Adica , se poate spune , o alta realitate geopolitica, aflata in opozitie cu  naratiunea dominanta mentionata a solidaritatii de alianta NATO si UE si chiar mai pregnant  decat ingrijoratoarea  prezenta navala comuna a Rusiei si Chinei . Iar aceasta realitate tinde sa constituie o alta platforma de intrelegere geopolitica a unor dezvoltari recente si a viitorului pe termen mediu si lung.

Evenimentele in acest context  au o dezvoltare rapida, iar unele nuante ale lor pot fi desprinse din pozitii recente in  cu totul alte dosare comune de interes al statelor implicate in competitia din Mediterana. Astfel, la recentul proiect al strategiei militare a Uniunii Europene, care a fost  supus la 15 noiembrie 2021  , ministrilor de externe si de aparare  ai statelor membre ,déjà au fost avansate pozitii  ale statelor membre pentru recalibrarea documentului, astfel incat  Joseph Borrell sa-l finalizeze pana la  Consiliul Europen din primavara 2022 . Ceea ce a atrage atentia, in sfera noastra de interes, este ca , pe surse, s-a aflat ca doua state - nu au fost nominalizate - au propus ca la capitolul amenintari la adresa UE sa fie mentionata Turcia: “  According to EU diplomats, on the latter issue, two member states asked for Turkey to be explicitly named as a threat in the threat analysis section of the upcoming document, meant to spell out security challenges to the bloc.”[1] Cu probabilitate , aceste state apartin arealului mediteranean  intrucat aici in ultimii doi ani de zile actiunile Turciei au fost socotite ca amenintand propria lor  securitate nationala prin forajele maritime in propriul acvatoriu  ( de mentionat ca Ankara a recurs la o retrasare a granitelor apelor teritoriale in Mediterana de Est , astfel incat sa aiba castig de cauza ) . Este de mentionat, in acelasi timp, ca doar cateva zile mai tarziu, Spania a semnat cu Turcia un acord comercial de livrare de armament Ankarei, ceea ce a atras protestul Greciei.
 
Premierul Spaniei , Pedro Sánchez , si presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan- noiembrie 2021
           
            Asadar,  ni se atrage atentia , chiar de catre criticii oficiali ai recentului acord turco-spaniol , ca aici se pot desprinde cateva linii geopolitice interesant de urmarit in acvatoriul mediteraneean care au capacitatea si tendinta de a face istorie .
            Inainte de a face o scurta recapitulare a acestor contracte de armament sa precizam insa ca, cel putin teoretic si sprijinit pe realitatile existente, acvatoriul mediteranean este apanajul geopolitic al NATO si UE. Aceasta realitate , teoretica cel putin, este construita din perceptia ca ambele organizatii – una militara, cealalta, politico-economica si care incearca sa se doteze acum si militar- ca statele componente acestora au ceea ce numim hard power coplesitor in aceasta regiune. Cu  alte cuvinte, fortele navale si terestre sau aeriene ale acestora asigura stapanirea fara opreliste a importantului bazin mediteraneean fata de oricine.
  
Distrugatorul american  clasa Arleigh Burke in   Bosfor (25 noiembrie 2021)  catre Marea Neagra
Desigur, in perioada Razboiului Rece , mai ales din anii ’70 , cand Rusia Sovietica a lansat un cuprinzator program de inarmare navala, pentru a contracara ‘containment-ul’ SUA, a constituit o amenintare masiva pentru aceasta hegemonie occidental mediteraneeana. Dar , pe de o parte, conditiile limitative ale Conventiei de la Montreux  ( 1936) care si azi permit navelor statelor neriverane Marii Negre sa fie prezente doar o perioada scurta de timp si la dimensiuni ne-amenintatoare pentru cei doi mari jucatori ai Pontului – URSS si Turcia - iar pe de alta parte  evolutiile din Orientul Mijlociu din acei ani, cu dosarul israelo-palestinian fiind preemenent -  au impiedicat Moscova sa fie o prezenta mediteraneana notabila. In cel dintai caz, imperativul ca prezenta la Marea Neagra sa fie suficient de masiva pentru a nu permite adversarului sa intre in acvatoriul pontic in cantitati  amenintatoare la adresa Sudului URSS ( tot nordul si estul acvatoriului - a restrains aventurile mediteranene ale flotei rusesti ( abia catre sfarsitul epocii Razboiului Rece,  Rusia avea in constructie un portavion, vandut apoi Chinei  pentru a deveni un ‘cazinou’ si mai apoi primul din seria chineza a acestei temute platform de proiectie a fortei  , azi la numarul 3 ) . In secundul caz, rezultatul razboiului arabo-israelian din 1973 si , mai apoi, apropierea Egiptului de SUA si incheierea acordului de pace  de la Camp David ( 1978 ) au insemnat eclipsa prezentei mediteraneene a Moscovei ( ramasa doar cu o baza militara in Siria, dar avand clienti pentru  vanzarile de armament si in alte state arabe ), care s-a accentuat dupa implozia URSS in 1990-91.

Inca din anii erei bipolare- asa cum a reiesit din cele sumar prezentate mai sus- a fost clar sesizata legatura geopolitica dintre marile Mediteraneeana si Neagra, mult mai puternica in actualul tablou global decat cea frecvent  invocate astazi  dintre Marea Baltica si Narea Neagra, desi ambele aceste din urma acvatorii marginesc acum teritoriile ruse si sunt legate constituind flancul estic al NATO. Pentru a da un exemplu recent, actuala primejdie  a unui atac al Rusiei impotriva Ucrainei , tot mai des mentionata in presa internationala si in declaratiile unor lideri politici si militari, a prilejuit ca  element de disuadare o deplasare a distrugatorului  american clasa ‘Arleigh Burke’in Mediterana in Pont.

Asadar, o buna perioada dupa sfarsitul erei bipolare, SUA , putere predominanta naval  in NATO ( 11 flote in jurul unui portavion dislocate in oceanul planetar, una dintre ele in Mediterana) , precum si statele UE au fost principalii ‘jucatori’ ai acvatoriului, mai ales ca post-September Eleven 2001. O data cu declansarea   razboiul sistemic antiterrorist  ( Afganistan-2001 si Irak-2003)  a aparut ca evidenta  un grupaj geopolitic cunoscut pe plansetele planificatorilor militari sub denumirea de Marele Orient Mijlociu ( Greater Middle East ), intins de la coastele  vestice ale Africii de Nord pana in Afganistan  , zona aflata in competenta Comandamentului Central al armatei americane ( teritoriile a  93 de state ). Una dintre ratiunile constituirii acestui grupaj geopolitic a fost predominanta in aceasta regiune planetara a gruparilor teroriste animate de doctrina jihadista inspirata religios islamic . Acvatoriul Marii Mediterane constituie un centru vital al acestei noi regiuni geopolitice determinate de miscarile marilor actori  globali sau regionali. In randul acestora din urma trebuie mentionata Iranul, care si-a extins pana  la aceasta mare influenta – in Liban fiind, prin organizatia  Hezbollah pe care o patroneaza, chiar parte a exercitarii puterii statale , iar in Siria actionand in sprijinul regimului Assad cu forte proprii, Irakul fiind déjà ferm cooptat unei ‘semiluni shiite’, Mediterana fiind la unul din capetele acesteia.

Situastia geopolitica la Marea Mediterana a cunoscut o fluiditate remarcabila o data cu lansarea ‘primaverii arabe’ in anii 2010-2011, cand a parut ca un val democratic va cuprinde arealul stravechi arab. Din ceea ce a fost un inceput vijelios- Tunisia, Egipt, Libia, Siria, Yemen- astazi au mai ramas in ceea ce a inceput sa se numeasca ‘iarna araba’- autocratia/dictatura inlocuind plapanda democratie initiata- , doar razboaiele civile din  Siria, Libia si Yemen avand durabilitate  ,  iar persistenta lor avand la randu-le legatura nemijlocita cu balanta geopolitica  in  acvatoriul mediteraneean . In doua din cele trei- Siria si Yemen- se afla implicata puterea regionala a Iranului in expansiune spre Vest si avand in Arabia Saudita un adversar redutabil,  iar Rusia a revenit dupa aproape jumatate de secol din nou ca jucator de linia intai in  regiune, fiind prezenta masiv in Siria si , de curand , din 2019 si in Libia.Turcia , la randul sau, aflata intr-o perioada de inflamare a ‘neo-otomanismului’   joaca in aceste din urma doua state arabe  , militar si politic , fata de Rusia, un rol  ambiguu , de partener /adversary extins catre Nordul Marii Negre si Asia Centrala fost sovietica ( cele cinci –stan-uri) .

Noua nave ruse si chineze au participat in 2015 la exercitiul comun din Marea Mediterana  numit ‘ Cooperarea maritima-2015’
 
Practic , dupa 2015, de cand Rusia  a revenit in regiunea mediteraneana - Iranul a facut aceeasi glisare geopolitica cativa ani inainte - acvatoriul a devenit un teren de infruntare geopolitica , deosebita insa fata de trecutul ultimelor trei sferturi de veac, cand   s-a desfasurat o competitie intre aliante militare , fluiditatea  acestei transformari recente  antrenand actorii statali  in posturi singulare, determinate de interese proprii. Asadar, constatam inceputul unei alte configuratii de putere cu impact indiscutabil asupra geopoliticii regionale.

“Miscarile’ de tip ‘power politics’ devenite obisnuite dupa 2015-2016 in arena internationala- inaugurate atat de Brexit, dar si, anterior, de ‘pivotul ‘ catre Asia al SUA ( 2011 )- s-au multiplicat in ultimii doi ani in bazinul stravechii ‘Mare Nostrum ‘ al Imperiului Roman. Intre aceste ‘miscari’ trebuie mentionata cea efectuata de Franta, care s-a remarcat anul trecut prin a chema ca Turcia sa fie discutata in Consiliul NATO pentru comportamentul agresiv  in arealul Mediteranei de Est. Invocand drepturi legale asupra bazinului maritim si apelor teritoriale ale Greciei si Ciprului, Turcia a inceput sondaje de identificare a rezervelor submarine de petrol si gaz , ceea ce a atras protestul atatat al Greciei , cat si al Ciprului. In sprijinul  acestor din urma doua state s-a pronuntat Franta, care chiar a dislocat nave de lupta in zona, una dintre ele fiind  ‘hartuita’ de nave turcesti, ceea ce a atras amintitul  demers al Parisului.

Strategia particulara a Frantei  pare a fi inregistrat o schimbare majora, ale carei detalii raman a fi cunoscute, o data cu incheierea AUKUS ( 15 septembrie 2021), cand s-a vazut  cvasi-exclusa din ecuatia geopolitica a Pacificului de catre proprii sai aliati din NATO. Intre replicile sale  la acest  neobisnuit si cvasi-dizolvant  tratament in istoria  NATO a unuia dintre principalii sai membri europeni- practic nu a fost informat privind renuntarea Australiei la un contract de cateva zeci de miliarde de euro cu Australia in domeniul submarinelor , inlocuit cu altul asumat de   SUA si UK- Parisul a raspuns printr-o inititiva strategica indrazneata  in Mediterana de Est ( si ansamblul Europei de Est). Anume semnarea unui contract masiv cu Grecia pentru constructia a trei fregate ( o alta este in discutie ), precum si livrarea unui numar  de  24 avioane de vanatoare  ‘Rafale’ .

Anuntul acestei veritabile ‘aliante’ dintre Franta si Grecia a fost facut la 27 septembrie 2021, cu prilejul unei intalniri intre presedintele francez, E. Macron, si premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. A fost si o ocazie pentru Macron de a rosti un avertisment privind modul in care trebuie sa se raspunda in aceasta epoca a ‘power politics’ presiunilor de mare putere: "The Europeans must stop being naive. When we are under pressure from powers, which at times harden (their stance) , we need to react and show that we have the power and capacity to defend ourselves. Not escalating things, but protecting ourselves".[2]  Presedintele Macron a evocat  intregitor  si simbolistica pe care o intrupeaza acest acord, mentionand  in aceasta zi pe contul sau de twitter: “Avec la Grèce, nous actons aujourd’hui un partenariat stratégique de coopération en matière de défense et de sécurité. Il vient renforcer notre sécurité collective, notre autonomie stratégique et notre souveraineté européenne. »[3].

Asadar, deopotriva securitate colectiva, autonomie strategica si suveranitate europeana. Avand in vedere ca  Franta se afla in acele zile  intr-o disputa diplomatica cu SUA si UK pe tema Aukus in principal, acordul  a fost inteles ca fiind  sublinierea imperativului constructiei unei ‘autonomii strategice’ a UE,  o data ce SUA se orienteaza prioritar catre arealul India-Pacific, iar UK a parasit UE.  Macron a mentionat si  ca “"This isn't an alternative to the United States alliance. It's not a substitution, but to take responsibility of the European pillar within NATO and draw the conclusions that we are asked to take care of our own protection."[4] Iar in fata unor eventuale critici ca aceasta actiune ar deteriora situatia strategica in estul Mediteranei , presedintele francez a subliniat ca "As Europeans it is our duty to show solidarity with members states. It is legitimate that we commit to equipping it so it can ensure its territorial integrity is respected and that we commit to cooperating to protect it in case of intrusions, attacks or aggressions," mentionare care are darul sa lamureasca  orientarea franceza in regiune  ( Turcia nu este membru al UE ) .

Pentru observatorii scenei internationale, articolul 2 al intelegerii franco-grecesti este sinonim cu o garantie de securitate acordata de Paris Greciei. Potrivit acestui articol  “the parties shall provide each other with assistance, with all appropriate means at their disposal, and if necessary, by the use of armed force, if they jointly find that an armed attack is taking place against the territory of one of the two, in accordance with Article 51 of the Charter of the United Nations.”, Iar oficial , Franta a mentionat expres ca “This mutual assistance clause /our bolds/ shows  the density and depth of the strategic partnership we want to establish with the Greeks”.[5]
 Asadar, intr-o lume a ‘power politics’ o clara  evidenta a imperativului unei noi naratiuni geostrategice,  sa  implice si apelul la traditie in domeniu. Am zice ca am intrat in ‘era post-post-Razboi Rece’. 
 
Ca este asa putem sa observam din evolutiile imediat ulterioare . Amintitul contract de armament incheiat intre Spania si Turcia, dupa semnarea  acordului  de garantie franco-grec, evoca  si   neintelegerile existente intre Franta si Spania  -citam dintr-o evaluare recenta : “Analysts estimate that Spain does not see France’s increasing involvement in the Eastern Mediterranean in positive light.”[6]-chiar daca nu explica indeajuns amploarea acestuia. Potrivit mediei internationale,  contractual turco-spaniol- Madridul ignorand protestele Atenei- prevede constructia unei nave amfibiu de debarcare , care poate fi configurata  chiar ca un  portavion usor  ( “ Anadolu” ), ceea ce Erdogan nu a intarziat sa afirme: “Our goal is to build a large aircraft carrier. Maybe we will make efforts in the submarines field too. We will take these steps. There are many things we can do together in the defence industry” .[7]  Nu este greu- cu referire acum la securitatea Romaniei- ce ar insemna un portavion in dotarea Turciei pentru situatia strategica la Marea Neagra.

Pentru ca Turcia si-a dezvaluit intentiile in legatura cu dotarea cu submarine a fortelor sale  militare, trebuie sa aratam ca déjà exista  un contract  al Ankarei cu Germania in aceasta privinta.  Grecia a protestat repetat dupa vara anului 2020  privind livrarea de arme catre Turcia de catre Germania, dar raspunsul a fost ca intelegerea este mai  veche si trebuie respectata, iar un embargo asupra livrarilor de arme unui aliat NATO ar fi un non-sens.  In final , propunerea greceasca de sistare a livrarilor catre Turcia a primit sprijinul partidului ecologist ( ‘verzii’) si al celui al fostilor comunisti ( Die Linke), in ianuarie 2021 fiind  inaintata Bundestagului o propunere pentru sistarea acestui contract, intai de toate a livrarii catre Turcia a  celor 6 submarine.  Acum , o data ce  ‘verzii’ se afla la guvernare, o eventuala retragere a acestei propuneride sistare  si onorarea intregului contract ar insemna ca in Mediterana de Est, submarinele de fabricatie germane ar actiona impotriva fregatelor de productie franceza, eventual in apele Marii Egee. Asa cum se subliniaza pe intr-un comentariu privind aceasta problema   :” The EU is quick to call for de-escalation in case of conflicts, it is ambitious about setting itself targets such as ‘strategic autonomy’, and it succeeds to make its voice heard in the world.That’s the good side of the story  “.[8]  Exista insa si o alta parte a monedei, care refera la galvanizarea unor conflicte intre state  membre si/sau candidate la aderarea la UE, asa cum se verifica din  in acest caz.  Iar exemplele nu se opresc aici, pentru ca privind acelasi dosar al Mediteranei de Est, eforturile de dotare militara  ale Ankarei  sprijinite indirect si de  alt state membre ale UE. O intrebare adresata parlamentului european si raspunsul primit relativ la  cererea Greciei de instituire a unui embargo asupra livrarilor de arme catre Turcia de catre statele membre dezvaluie o realitate surprinzatoare . La summit-ul  UE din octombrie 2020, aceasta cerere de embargo  a Atenei a fost blocata de Germania, Italia, Spania si Ungaria. Iar  SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute ) arata ca principalii furnizari de arme ai Turciei sunt SUA ( 38%), Italia (24%) si Spania ( 19 %), asadar doua dintre puterile mediteraneene ale UE asigura aproape jumatate din importul actual  de armament  al Ankarei[9] .  
Concluzii:
Cele de mai sus , prezentate sumar, evidentiaza fluiditatea situatiei internationale in plan global si regional ( cu diferentele specific  )   si, deopotriva, faptul ca sunt miscari de anvergura in naratiunea geopolitica curenta. In mod frecvent  utilizam   naratiunea devenita dominanta in  ultimele decade, potrivit careia toate evolutiile sunt ‘comandate’ si ‘controlate’ de gruparile /aliantele de state , iar aceasta atitudine nu este doar a mediei curente  , ci si a  diplomatei, inclusiv a cabinetelor indelung rodate istoric in aceste chestiuni. Paradoxurile intalnite in incercarea de a corela aceasta naratiune la anumite evolutii contradictorii in situatia de pe teren-precum cele relevate mai sus - sunt expediate in contul  unei ‘geometrii variabile ’ a  relatiilor internationale determinate de relieful neuniform al unei anumite unitati geopolitice sau in ansamblul global. Cand referim la relieful  neuniform or accidentat intelegem ca in aceeasi unitate geopolitice ( acvatoriul Marii Mediterane , de exemplu ) se pot intalni diferente marcate intre spatiul estic si cel vestic sau central al acesteia, determinate la randu-le nu doar de variatii interne , ci si de vecinatati sau evenimente neprevazute si de mare calibru ( cum ar fi razboiul civil din Libia ). Aceste diferente nu ar impiedica o anumita uniformitate  ( deci predictibilitate ) a unitatii geopolitice in cauza, care , potrivit acestei naratiuni si azi utilizate dupa Razboiul Rece, ar fi asigurata de existenta unei hegemonii sistemice neschimbate sau de ‘jocul’ aliantelor/ gruparilor  de state  locale.
In cazul mai sus detaliat, al Estului Mediteranei, dar derivand din chiar ansamblul acvatoriului , observam ca , tot mai frecvent in ultima vreme, evolutiile nu mai corespund paradigmei instalate post-Razboi Rece, iar indeosebi dupa ‘primavara araba’ si revenirea puternica a  Rusiei si aparitia Chinei in regiune  ( 2015 ). Situatia geostrategica aici  devine tot mai fluida , naratiunea traditionala tinzand  sa fie inlocuita cu alta  , ale carei contururi pot fi doar aproximate in actualul stadiu. Ceea ce constatam insa ca fiind o linie in evolutie este faptul ca se releva  o renastere a gruparilor  de putere traditionale. In aceasta privinta este elocventa  relatia de ‘alianta’ defensiva a Frantei cu Grecia formalizata chiar intr-o  garantie reciproca de securitate  si, ca urmare, o anumita pozitionare a celorlalte puteri tematoare de o hegemonie ‘locala’ ( vezi atitudinea Italiei si Spaniei, dar si a Germaniei) . Aceasta evolutie  poate fi cu greu explicata prin naratiunea dominanta pana acum, mai ales ca hegemonul sistemic  ( SUA ) si-a modificat prioritatile ( urgenta devenind pentru el spatiul indo-pacific ) , iar noii –veniti ( Rusia si China ) actioneaza dinamic si cu aplomb. “Primavara araba” a declansat si amplificat si vechi tendinte imperiale  ( Rusia , Franta) sau de recuperare imperiala ( Turcia ) si deopotriva opozitii traditionale la acestea. Cazul UK si Brexit-ului, care proiecteaza  in present , dupa Brexit,  statura de  ‘global Britain’ este un alt fenomen similar , dar mult mai complex.

Ultima intrevedere intre ‘greii’ planetei, Joe Biden si Xi Jinping, noiembrie 2021
 
Fluiditatea de securitate in bazinul mediteraneean devine tot mai marcata, este greu de prognozat daca gruparile cu tinta hegemonica ale actorilor  implicati vor urma tipare traditionale sau se vor contura altele noi ( cum ar fi cooperarea dintre Rusia si Turcia, care a creat chiar o dependenta energetica a secundei fata de prima  )   pe masura ce reprioritizarea catre Asia a  hegemonului sistemic, deopotriva cu interesul Chinei In Mediterana ,  se vor consolida.

Azi constatam un dinamism aparte al anumitor mari actori ( Turcia, Franta, Rusia ) , replici ale celorlalti in ‘asteptare’ de noi evolutii, precum si o febrile actiune a actorilor minori care cauta sa dezlege noul joc geopolitic regional pentru a se pozitiona favorabil. Numai ca instrumentele acestui joc nu mai sunt doar cele militare, ci si cele care tin de energie si traiectele marilor conducte de petrol si gaz , precum si de dinamismul economic ( forta economica ) , precum  si de evolutia amenintarilor  non-traditionale cum ar fi migratia necontrolata in evident crestere . Aceasta din urma ar putea fi un energizator al calmarii disputelor geopolitice intre marii actori regionali pe fondul unei amenintari comune.
In  evolutiile ulterioare in acest bazin al ‘Mare Nostrum’, un rol insemnat vor avea eforturile de constructie ale ‘autonomie strategice’  a Uniunii Europene , legaturile transatlantice, jocul puterilor nucleare ale riveranilor ( Franta si Israel ) , c omponenta energetic si de ‘climate change’ ( decarbonizarea) si, mai ales,  relatia cu impact global dintre SUA si China.  
 
1 decembrie 2021
 
[1] Alexandra Brzozowski,EU defence ministers welcome bloc’s military blueprint but hesitations remain- Nov 17, 2021-https://www.euractiv.com/section/defence-and-security/news/eu-defence-ministers-welcome-blocs-military-blueprint-but-hesitations-remain/
 
 
[2] John Irish,  Macron tells Europe to 'stop being naive' after France signs defence deal with Greece,  22. 09. 2021-https://www.reuters.com/world/europe/greece-buys-three-new-french-frigates-boost-european-defence-2021-09-28/
 
[4] Ibidem
[5]  Kostas Argyros, Mathieu Pollet  and Sarantis Michalopoulos,France and Greece take first step towards EU force in NATO-29.09.2021- https://www.euractiv.com/section/politics/short_news/france-and-greece-take-first-step-for-eu/
 
[6] Sarantis Michalopoulos,  Greece fumes over new Spain-Turkey armament deal, Nov. 19, 2021- https://www.euractiv.com/section/defence-and-security/news/greece-fumes-over-new-spain-turkey-armament-deal/; iata si comentariul amar al unui cetatean grec la acest articol: “Of course, Spain should take into account the EU’s decision to ban the export of offensive weapons. But unfortunately, these decisions are less and less taken into account nowadays. Especially when it comes to money and business, and this is another proof of that.It’s the time now, when the EU isn’t in position to give any guarantees, including any guarantees of the execution of its own decisions! Well, and what can we say about Turkey? Erdogan bends his line and he doesn’t care about the EU! Seeing the weakness of the positions and laws of the EU, Turkey will increase its provocations in the Mediterranean. Only strength is understood in this country, but indecision and weakness are despised. But the EU has been shown only these negative qualities lately.”
 
 
[7] Ibidem

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.