GEOPOLITICA 2021 REFUZA “TRIUNGHIUL” SISTEMIC TRADITIONAL | publicatii - Politica La Est
sua-rusia-china-1280x720.jpg

GEOPOLITICA 2021 REFUZA “TRIUNGHIUL” SISTEMIC TRADITIONAL

Mihail E. Ionescu
            Vara anului 2021, în mod neaşteptat-după mai bine de un an de pandemie Covid-19, care a arătat cum pot fi viitoarele asemenea molimi -, într-o lume globalizată , azi de aproape 8 miliarde de oameni, în 2050 estimându-se 12 miliarde, a marcat o reîntoarcere a geopoliticii tradiţionale. Dacă această reîntoarcere, de nimeni prognozată-experţii se avântaseră déjà în geopolitica pandemiei, estimându-se transformări structurale majore  în sistemul internaţional - a fost determinată decisiv de turneul preşedintelui american Joe  Biden în Europa sau de alte evoluţii evenimenţiale mai puţin mediatizate vom afla poate curând. Dar cel puţin în anumite regiuni, consecinţele turneului lui Biden se pot déjà desprinde şi comenta , fiind posibile chiar predicţii de evoluţie  pe această bază.
          Mai întâi , nu în ordine de importanţă, dar prin preferinţe proprii şi obligaţii de design particular al acestui blog politicalaest  este vorba de noul triunghi geopolitic global alcătuit din SUA-China- Rusia. Poate această sintagmă a triunghiului geopolitic utilizată acum frecvent are ceva din amintirea anilor ’70 ai secolului trecut când cuplul Nixon-Kissinger au reformatat jocurile din acest triunghi mizând  pe ‘cartea chineză’ lansat de Washington  în februarie 1972 si care in mai puţin de două decenii a dus la prăbuşirea URSS şi sfârşitul neaşteptat al Războiului Rece fără un cataclism nuclear. Dacă este aşa mai avem de aşteptat evoluţii , deocamdată frecvenţa utilizării sintagmei ‘triunghi geopolitic’ a fost observată o dată ce întâlnirea Biden-Putin din 16 iunie de la Geneva s-a consumat . Pe temeiul unei larg împărtăşite opinii în rândurile experţilor, rezultatele acestui summit la vârf al celor două cele mai mari puteri nucleare ale planetei au fost neaşteptat pozitive, chiar dacă nu s-a înregistrat o ridicare  a sancţiunilor împotriva Rusiei sau spectaculoase străpungeri în Estul Europei- Ucraina şi dispozitivul strategic de descurajare NATO , clădit după anexarea Ucrainei în 2014 între mările Baltică şi Neagră.
           Pe locul secund se aşează, ca importanţă geopolitică ,  retragerea americană din Afganistan , printr-un accord cu inamicii  talibani,  după un  război de 20 de ani purtat pentru combaterea terorismului , iniţial, apoi pentru a nu pericilita percepţia  de hegemon sistemic al SUA şi, în sfârşit, în scopul de a limita pagubele pe care o abandonare precipitată a acestui teatru de operaţii ar putea să le aibă in opinia publică americană sau asupra situaţiei strategice  regionale  , unde sunt implicate căteva puteri nucleare interesate în soarta acestei ţări . Despre acest al doilea eveniment cu implicaţii geopolitice largi ne vom ocupa în următorul articol
          Despre “triunghiul geopolitic” al acestei veri  s-a vorbit mult  după ce a avut loc întâlnirea Biden- Putin.  Experţii în politica internaţională  , iar în siajul lor, părţi importante din opinie publică, au început să vorbească  despre o posibilă înţelegere dezvoltată pe următoarele coordonate cu ocazia acestei reuniuni : SUA are nevoie ca, în competiţia hegemonică cu China , de amploarea şi durata  căreia nu se mai îndoieşte nimeni, ca Rusia, pe de o parte, să nu consolideze relaţia de parteneriat multilateral, inclusiv militar, cu Beijingul, iar ,pe altă parte , Moscova să consimtă la un pachet  de relaţii cu Washingtonul în măsură sa stabilizeze situaţia globală ( acorduri strategice militare , înţelegeri geopolitice în diverse regiuni ale lumii, chiar posibilitatea ridicării sancţiunilor ) . Aşadar, oferta Washington-ului ar fi fost recunoaşterea stautrii globale a Rusiei- refuzată şi negată de Obama în 2014  în schimbul  abandonării parteneriatului   Moscovei cu China.
           Chiar în ziua sumit-ului Biden- Putin, Edward Luce scria un editorial în ‘Financial Times’ în care arăta limpede că un obiectiv : mai ambițios /al SUA-n-n./  ar fi slăbirea legăturilor dintre Rusia și China. Regretatul Zbigniew Brzezinski, fost consilier american pentru securitate națională, a descris-o drept ‚alianța celor răniţi’. Relațiile mai puțin contradictorii ale SUA cu Rusia ar putea slăbi  îmbrățișarea Moscova-Beijing, deși ar fi o lovitură foarte lungă. Deocamdată, Biden trebuie să se mulțumească cu rezultate  modeste. În comparație cu conferința de presă a lui Putin din 2018 cu Trump, când liderul rus nu și-a putut stăpâni zâmbetul, evenimentul de presă solo al lui Putin de la Geneva părea mai degrabă  reţinut”.[1] Iar un  comentariu  de cititor la acest articol risca să ‚inventeze’ între posibilele consideraţii  prezentate de Biden lui Putin următoarele:„ /perspectiva -n-n./ ca Putin să continue să fie un  locotenent în armata împăratului Xi traficând petrol și gaze în China, în acelaşi timp  încearcând  să reînvie, pas cu pas,  poziția geopolitică  a vechii Uniuni Sovietice faţă de  vecinii Rusiei dinspre vest. Acest curs ar amâna  eventuala subordonare a Rusiei față de o China mult mai puternică din punct de vedere economic până când Putin va părăsi actuala  funcție. Cealaltă perspectivă majoră  este de a reconsidera în mod realist poziția relativ slabă a Rusiei, navigând singură în raport cu China, Europa și America. Populația și economia Rusiei sunt în declin treptat. Este mai bine ca Rusia să devină cea mai mare provincie a Chinei sau mai bine să-și îmbunătățească relațiile profund rupte cu Europa și America? Rusii sub 40 de ani știu răspunsul. Putin? După cum a spus Biden astăzi, timpul ne va spune”.[2] Raţionamentul mai sus reprodus a putut să circule  –şi este încă identificat- în numeroase comentarii de profil în presa euro-atlantică .  Aşadar, Rusia ar fi vital interesată, pentru a evita subordonarea inevitabilă faţă de China în următorii 15-20 de ani, să se racordeze Vestului, iar Biden ar fi putut acţiona conform ac estui scenariu plauzibil logic.

În pofida vârstei sale înaintate,  ‚tinereţea’ şi dinamica turneului european al lui Biden  ( 9-17 iunie) îl consacră ca un lider de care  Vestul are nevoie
 
În contextul evenimentelor imediat următoare, referind aici la propunerea Merkel- Macron prezentată Consiliului European la 21 iunie, anume să fie iniţiate summit-uri ale acestei structuri esenţiale a UE cu Rusia ( care a căzut la vot în faţa opoziţiei înverşunate a aripii nordice al NATO din Europa de Est) este de presupus că respectiva sugestie germano-franceză  s-a fundamnetat pe acelaşi raţionament[3].
           O notă este  necesară referitoare la căderea la vot în Consiliul European  a propunerii Merkel – Macron  întrucât arată determinarea statelor mijlocii şi mici din Europa de a se opune oricărei forme de „triumvirat” european  El ar putea   să se nască dintr-o evoluţie de evenimente care ar pune la aceeaşi masă statele în cauză alături de Germania , Franţa şi Rusia al căror statut de mare putere ar putea să determine un fel de directorat în afacerile continentale, experienţele antebelice  arătând cât este de nociv un asemenea format  .[4]
           Ne propunem să vedem cum a  răspuns partea rusă, bineînţeles la nivel de experţi şi comentarii de opinie publică. Întrucît la nivel de decidenţi a trezit oarecare senzaţie faptul că V. Putin a semnat un articol – mulţi admit ca ar fi fost scris de el însuşi- la 22 iunie 2021 ( aniversarea atacului lui Hitler împotriva URSS în 1941) , în ziarul german ‚Die Zeit’  în care reitera propunerea sa din 2004 ( făcută în Bundestag ) de construcţie a unei „Mari Europe” de la Lisabona la Vladivostok, aşadar cu excluderea SUA.
          Experţii ruşi au fost mai darnici în amănunte privind propunerea unei „Mari Europe” , avansate la 22 iunie de către Vladimir Putin. Unul dintre aceştia este Serghei Karaganov , care formulează teze de mare interes pentru întelegerea evoluţiilor din ultima decadă. Astfel, pentru Karaganov, parteneriatul strategic cu China dezvoltat de Rusia în anii din urmă a fost decisiv în a permite Moscovei să facă să eşueze planul gândit de preşedintele SUA, Barak Obama, de a dezintegra Rusia. Moştenită de anii 50 ai secolului trecut , confruntarea dintre SUA şi Rusia , trecută prin spasmele apocaliptice ( criza rachetelor din Cuba din octombrie 1962, de pildă ) , descinsă , prin perestroika lui Gorbaciov, într-o perioadă post – Război Rece legitimată de Conferinţa de la Paris din noimebrie 1990 ,  a atins la orizontul anilor 2010 un stadiu dramatic. Decisă să oprească extensia către Rusia a NATO , apoi a a UE,  Moscova a inclus în acest stadiu dramatic războiul din Georgia din august 2008, apoi în martie  2013    anexarea Crimeei si  revoltele pro-ruseşti din Donbass, care au proiectat republici separatiste in Estul Ucrainei la frontiera cu Rusia. Este momentul când  când Obama  „ spera să distrugă Rusia și să-i ‚rupă economia în bucăți’. Echipa lui Trump a planificat  o presiune puternică asupra Rusiei pentru a o rupe de China. Dar ambele strategii au produs rezultate opuse. Deși sancțiunile i-au încetinit dezvoltarea economică, Rusia nu a cedat, s-a consolidat pe plan intern și a aprofundat cooperarea cu China. [5] Expertul rus nu se sfieşte să declare că parteneriatul Rusiei cu China a fost decisiv în a permite Rusiei să reziste asaltului occidental post-2014, când  puterea militară rusă ,beneficiară a unor armamente strategice de impact,  a reuşit  sa schimbe în favoarea sa  raportul de forţe în această încleştare cu Occidentul . Mai mult, Karaganov scire că această realizare a determinat şi încheierea dominaţiei de 500 de ani a Vestului în afacerile globale.
Semi-alianţa Chinei cu Rusia trezeşte temeri globale , dar este ea oare solidă ?
                Rusia şi China, arată  Karaganov, „au fost prieteni, acum au devenit semi-aliați, ‚independenți’ ori de câte ori este necesar, ‚dar niciodată unul împotriva celuilalt’. China a devenit crescând  o sursă externă  de capital, tehnologii și  o pieță pentru Rusia și produsele sale, în principal petrol și gaze, materii prime și  produsele agricole în cantităţi tot mai mari. Dar, cel  mai important, Rusia și-a asigurat granițele estice și  ajută China să creeze un sistem de avertizare timpurie împotriva rachetelor , ceea ce  consolidează securitatea ambelor țări și le îmbunătățește capacitățile strategice de descurajare împotriva SUA. Acest lucru permite Chinei să se bazeze pe puterea strategică a Rusiei pentru a contracara presiunea SUA. La rândul său, Rusia se poate baza pe puterea economică a Chinei. Când confruntarea cu Occidentul a fost la punctul maxim, Beijingul, din câte se știe, a oferit împrumuturi aproape nelimitate, dar Moscova a decis să funcţioneze sub propria capacitate . Cele două țări au convenit să nu concureze între ele în Asia Centrală.”[6]
              Chiar dacă articolul din care cităm a fost scris la jumătatea anului trecut , la cererea revistei italiene „Limes”, demonstraţia autorului privind noua calitate a parteneriatului strategic dintre Rusia şi China , pragmatismul acestuia , precum şi avantajele reciproce care  i se asociază  sunt semnificative şi fac analiza autorului deosebit de actuală după întâlnirea dintre Biden şi Putin din 16 iunie 2021, când se vorbeşte atât de insistent  despre „triunghiul geopolitic” SUA, Rusia, China. Vine în sprijinul concluziei noastre şi faptul că V. Putin în articolul menţionat iniţial,  publicat în ziarul german  „Die Zeit” , spune deopotrivă răspicat  : „În opinia mea, principalul punct este că întreaga istorie postbelică a Marii Europe a arătat că prosperitatea și securitatea continentului nostru comun sunt posibile numai prin eforturile combinate ale tuturor țărilor, inclusiv a Rusiei. Pentru că Rusia este unul dintre cele mai mari state europene. Iar noi suntem conştienţi de legăturile noastre culturale și istorice inseparabile cu Europa.Suntem deschiși la o cooperare corectă și creativă. Acest lucru subliniază, de asemenea, sugestia noastră de a crea o zonă comună de cooperare și securitate de la Atlantic la Pacific, care ar putea include diverse formate de integrare, inclusiv Uniunea Europeană și Uniunea Economică Eurasiatică.”[7] Iar în finalul articolului, vroind parcă să fie şi mai explicit în mesajul său, preşedintele rus repetă: „Aș dori să subliniez încă o dată: Rusia solicită restabilirea unui parteneriat cuprinzător cu Europa. Există multe subiecte de interes comun: securitate și stabilitate strategică, sănătate și educație, digitalizare, energie, cultură, știință și tehnologie, soluții la problemele climatice și de mediu.[8]
          Karaganov  apără teza că nu poate fi vorba de un „triunghi geopolitic” SUA-Rusia- China  invocând trei argumente: ostilitatea marcată a SUA faţă de Rusia încă din anii 50 ai secolului trecut, exacerbată în vremea lui Obama şi a lui Trump şi depăşită graţie parteneriatului reciproc avantajos cu China; noua calitate a semi-alianţei dintre Rusia şi China care „ prin pivotul Rusiei către Est şi raporturile ei cu China au schimbat calitativ balanţa de putere în relaţiile cu Occidentul în favoarea Moscovei”; noul Război Rece dintre SUA şi China pe care Washingtonul, în pofida sfaturilor contrare ale lui Henri Kissinger şi Z. Brzezinski, l-a declanşat în încercarea de a menţine momentul unipolar . S. Karaganov este ferm în a conchide că  nu există riscul ca Rusia să devină dependentă strategic de China , pentru că Rusia nu poate fi niciodată „fratele mai tânăr” al cuiva.
          Dar Karaganov merge mai departe şi evidenţiază cum ar putea evolua  „Marea Europă” convenabilă Rusiei, aceeaşi la construcţia căreia chema recent preşedintele Putin. În viziunea sa , în lume sunt în rapidă coagulare două supercentre de putere. Unul este format din SUA , anglo-saxonii şi o parte a Europei . Celălalt este cel al Chinei , care dacă va încerca să reînvie tradiţia Regatului de Mijloc- adică să-şi facă partenerii şi aliaţii vasali- va eşua în a fi o reţea de state cu centrul la Beijing. Moscova propune crearea parteneriatului „Marii Eurasii” , opţiune sprijintă oficial la Beijing, „în care  China va fi primul între egali”. Această „Mare Eurasie” va include o  parte  semnificativă a Europei . Într-un asemenea scenariu, „ este clar că părţile vestice şi nordice / ale Europei- n.n./ vor gravita spre centrul american, iar sudul şi centrul către proiectul Eurasiei” . Potrivit  expertului  rus,  Moscova „va putea fi utilă în ambele cazuri fie ca echilibru între doi potențiali hegemoni și ca garant al unei noi nealinieri, fie ca unul dintre creatorii activi ai noului parteneriat, glisând  de la periferia Europei și Asiei în nordul Eurasiei , unul dintre centrele cheie ale Marii Eurasii ”.
          Într-un articol apărut ,la 30 iunie 2021,  pe un site rusesc de analize ale situaţiei internaţionale, , semnat de un  expert chinez, se face o trecere în revistă a oportunităţilor şi ameniţărilor care stau în faţa consolidării parteneriatului dintre Rusia şi China. Autorul are o concluzie optimistă: „Pe măsură ce cele două țări trec de la rolul mai restrâns, ‚conservator’, de  ‚a nu face rău unul altuia’, expus  în conceptul  ‚cei trei nu’ (nu  aliați, nu confruntare, nu contra terților) părți) la o abordare mai proactivă ‚făcut ceva împreună’, ‚practicați ceea ce predicați’ va fi, de asemenea, principiul călăuzitor în viitor pentru a fundamenta în continuare marea  agendă bilaterală  dintre China și Rusia, atât la nivel internațional, cât și la nivel intern.”[9]
          Cel puţin din partea chineză, după reuniunea Biden-Putin,  se exprimă certitudinea că apropierea dintre China şi Rusia va continua să se consolideze , iar un site rusesc apropiat de Kremlin găzduieşte o astfel de opinie . Să fie oare   ‚triunghiul geopolitic’ SUA-China- Rusia   în condiţiile sistemice actuale un ‚pod prea depărtat’ ?
 
12 iulie 2021
 
 
[1] Edward Luce, Biden politely reads riot act to Putin, June 16, 2021, “Financial Times”- https://www.ft.com/content/9329ffae-e295-481e-af6e-1023e01edee4: “A more ambitious one would be the weakening of Russia-China ties. The late Zbigniew Brzezinski, a former US national security adviser, described it as the “alliance of the aggrieved”. Less adversarial US relations with Russia could loosen the Moscow-Beijing embrace, though that would be a very long shot. For the time being, Biden must make do with modest contrast. Compared to Putin’s 2018 press conference with Trump, when the Russian leader could not contain his smirk, Putin’s solo press event in Geneva seemed notably subdued.
 
 
 
[2] Ibidem- „One consideration is that Putin continues to serve as a lieutenant in Emperor Xi's army peddling oil and gas to China while trying to resurrect the bygone geopolitical position of the old Soviet Union one oblast at a time from Russia's neighbors to the west. This course puts off dealing with Russia's eventual subordination to a much more economically powerful China until after Putin is out of office. The other main prospect is realistically to reconsider Russia's relatively weak position going it alone relative to China, Europe and America. Russia's population and economy are in gradual decline. Is Russia better off becoming China's largest province or better off improving its deeply frayed relations with Europe and America? Russians under 40 know the answer. Does Putin? As Biden said today, time will tell”.  
 
[3] David M. Hersenhorn Jacopo  Barigazzi , EU leaders take hard line on Russia, rebuking Merkel and Macron , in “Politico”,  June 24, 2021,  https://www.politico.eu/article/eu-unity-on-russia-collapses-after-german-french-proposal-for-outreach-to-vladimir-putin/-“ EU leaders early Friday adopted a hardline stance toward Russia — but only after Poland and the Baltic countries took their own hardline stance toward Germany and France and torpedoed a proposal by the bloc’s biggest powers to seek a summit with President Vladimir Putin.The 27 heads of state and government adopted their tough conclusions on Russia at around 2 a.m. following a protracted and, at times, heated debate. The final result was remarkably humbling, if not utterly humiliating, for German Chancellor Angela Merkel and French President Emmanuel Macron, who normally exert the greatest sway in discussions around the European Council table.”
 
[4] Intr-un  articol , apărut după respingerea de către Consiliul European a propunerii Merkel-Macron privind un summmit cu Putin pe baze regulate a UE, se afirmă indirect că statele UE din centrul şi estul Europei se tem că asemenea reuniuni riscă să formeze un directorat în afacerile europene care le-ar pune în faţa unor fapte déjà împlinite pe eşichierul geopolitic continental şi globaş. Un asemenea  triumvirat Germania- Rusia- Franţa  ar putea pecetlui soarta statelor mai mici din Europa: “Macron and Merkel’s summit ironically wanted to move the emphasis from bilateral relations to renewed EU-Russian dialogue. However, their attempt to bounce the rest of the bloc left smaller countries, especially those who feel more at risk from Russian pressure, fearing that it risked signalling to Moscow that if Russia could get Paris and Berlin on side, this would force the rest of Europe in line. No wonder Central Europe fought back so hard, and proved that even a Franco-German alliance is not always enough to keep Europe in line.”- Mark Galeotti, Why an EU-Russia summit was always going to fail , în “Spectator”,  28 June 2021-https://www.spectator.co.uk/article/why-an-eu-russia-policy-was-always-going-to-fail
 
[5] Serghei A.  Karaganov, The Future of the Big Triangle,   în “ Russia in Global Affairs”, 29.06.2020 https://eng.globalaffairs.ru/articles/future-big-triangle/
 
[6] Ibidem
[7] Vladimir Putin , Be Open Despite the Past, în „ Zeit online”, 22 June, 2021- https://www.zeit.de/politik/ausland/2021-06/ueberfall-auf-die-sowjetunion-1941-europa-russland-geschichte-wladimir-putin
 
[8] Ibidem
[9] Zhang Xin, China and Russia: Opportunities and Threats to Further Rapprochement, 30.06.2021-https://valdaiclub.com/a/highlights/china-and-russia-opportunities-and-threats

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postati un comentariu