UE : CE FEL DE POLITICA FATA DE RUSIA ? | publicatii - Politica La Est
d4e69702e762f4db529f57c781a346fb.jpg

UE : CE FEL DE POLITICA FATA DE RUSIA ?

Mihail E. Ionescu
 
 
          Evoluţia atat de rapidă a avenimentelor internationale aproape că nu mai permite experţilor zăbavă, deci o minimă perspectivă,   în efortul de evaluare în timp a însemnătătii lor.  Am să refer , în continuare, la ceea ce s-a întâmplat în această perspectivă în intervalul dinainte de summit-ul americano-rus,  Biden-Putin , la Geneva ( la 16 iunie ) , precedat  de reuniunea G-7  de la Cornwall-UK şi apoi summit-ul NATO, toate in cursul primei călătorii a preşedintelui Biden în Europa de la preluarea mandatului ( 12-17 iunie  ).

           Când UE era    preocupată  de ce anume vor discuta  “greii” sistemici, Joe Biden si Vladimir Putin , la Geneva la 16 iunie şi care va fi reactia Chinei la “îngheţarea “ CAI de un vot al Parlamentului European,întâmplată aproape concomitent ,  a intervenit deturnarea avionului Ryanair la Minsk ( 24 mai )  şi arestarea unui opozant al presedintelui Belarusului,  Lukasenka. Un furtunos cor de protest s-a ridicat în UE, SUA şi UK , în general în lumea democratică,  privind modul în care va trebui sa se răspundă acestei încălcări a cutumelor internaţionale. Am rezistat tentaţiei să scriu “  acest caz fara precedent”,  dar Moscova a avut grijă  sa atragă , la timp,  atenţia , incriminând preventiv ipocrizia criticilor. Că anume  în 2013 , la solicitarea SUA,  avionul presedintelui Boliviei a fost oprit la Viena si cercetat , bănuit fiind că celebrul  Edward Snowden se ascunde la bord ( lucru  dovedit ca fiind fals ).  Ceea ce presupune nu atât o memorie istorică  la Moscova, pentru că ea mai fost  probată ,  cât o minuţioasă pregătire prealabilă a oricărei operaţii de “hybrid war” pe care o întreprinde sau are cunoştinţă prealabilă având la îndemână argumentele potrivite la reacţia adversă .
 
          Deci, atunci când s-a întâmplat evenimentul ( 24 mai   ) , taxat imediat de presa internaţională drept  “piraterie aeriană” , încălcare a normelor internaţionale în domeniu ,” act terrorist de stat ”, nu mai puţin ca o expresie a cooperarii a două regimuri dictatoriale, în Rusia şi Belarus,  era aşteptat cu înfrigurare orice semn care să dea o clipă mai devreme seamă de ceea ce se va putea întâmpla la 16 iunie la Geneva. Déjà , cum se ştie , SUA a avut o atitudine conciliantă faţă de North Stream-2 ceea ce unii comentatori au socotit un “cadou” făcut lui Putin în preliminariile evenimentului de la Geneva , după cum China a avut grijă să adopte un ton foarte dur faţă de UE pentru votul dat în Parlamenul European, pentru acordul CAI, dar şi privind limbajul asumat faţă de sine de comunicatul G-7 ( 11 -13 iunie, Cornwal- UK). Iar , în această cacofonie evenimenţială parcă dinadins planificată pentru a pune experţii în încurcătura şi a nu mai dibui firul logic al evolutiei sistemice la vârf , a intervenit la 31 mai 2021 un comunicat sec şi vroit lămuritor al  ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov . Invitat la o conferinţă la Moscova , unde s-a discutat starea relaţiilor UE-Rusia la iniţiativa unui think tank rus cu participarea ministrului de Externe al Portugaliei, la finele prezidenţiei portughee a UE, Lavrov a spus tranşant: “ Situaţia rămâne alarmantă. Continentul nostru european comun este lovit de o criză de încredere fără precedent. Noi linii despărţitoare au fost din nou create în Europa şi ele se deplasează mai departe spre Est  si devin tot mai adânci , ca tranşeele unei linii de front” . [1]
 
 
Sergei Lavrov (dr. ) şi Augusto Santos Silva , miniştri de Externe ai Rusiei, respectiv Portugaliei, în cursul conferinţei de presă comune, Moscova, 31mai 2021.
 
          În cursul expunerii sale, Lavrov a mai  învinovăţit UE de a fi distrus mecanismele de cooperare reciprocă edificate in curs de decenii , iar între argumentele sale s-a numărat şi cel privind răspunsul la evenimente care refera la situatia  politica interna din Rusia  ( cazul Navalni ) sau relatiile cu state aliate ( cazul Ryanair ) , dar si privind extensia spre Est a UE sau NATO. Ceea ce reproseaza Lavrov este faptul că Rusiei nu i s-a răspuns favorabil la deschiderile pentru cooperare cu Europa făcute încă acum 20 de ani ( construcţia unei Mari Europe, propusă de Putin în Bundestagul german ) , ci a întâmpinat o reacţie de respingere amestecată cu reproşuri si învinovăţiri.

            Lavrov a arătat , de asemenea, că UE a creat in ultimii ani , precum şi recent ,“naraţiuni artificiale”  despre “acţiuni prefide” ale Rusiei,aproape mereu împreună cu SUA,  pe temeiul solidarităţii UE- NATO faţă de o Rusie agresivă militar. Poziţia dură a şefului diplomaţiei ruse a fost însoţită bineînţeles de o analiza a reversibilităţii actualei situaţii negative  între cei doi vecini nemijlociţi, anume abandonarea “abordării mentalităţii stăpân-sclav”, mentionând că “politic nu exista o lume a NATO  si nici a UE” si că realitatea ar fi aceea a “libertăţii de alegere privind modelul de dezvoltare de către fiecare ţară si participarea la proiecte diverse de integrare”.  Diplomatul rus a arătat şi calea de a atinge nivelul normal, anume abandonarea de către UE a  „propagandei de manual”  şi rediscutarea principiilor orientative deja existente ( în număr de cinci şi stabilite de predecesorul lui J. Borrell , italianca F. Mogherini ) astfel încăt sa reflecte realitatea actuală .

          Nu este lipsit de interes să menţionăm că poziţia atât de dură a lui Lavrov în relaţia cu blocul european a fost asumată cu două săptămâni înainte de întâlnirea la „vârf” Biden- Putin, programată  după reuniune G-7 din Marea Britanie şi Summitul Nato de la Bruxelles ( 14 iunie). Este evident că mişcarea atât de puternică şi oarecum neaşteptată a şefului diplomaţiei Rusiei faţă de UE era destinată să fortifice propria poziţie  în preajma summit-ului Biden –Putin , ştiut fiind că preşedintele american venea cu scopul de a reglementa relaţiile Washington-ului cu aliaţii europeni , grav deteriorate de precedenta administraţie Trump . Cu alte cuvinte , se comunica  atât europenilor , cât şi părţii americane că Moscova este conştientă  de tăria binomului SUA-UE , că nu are de gând să renunţe nicio iotă la propria poziţie, cu atât mai mult din teamă sau în faţa unor uneltiri propagandistice perfide  , că liniile directoare ale politicii sale externe rămân aceleaşi indiferent de gradul de soliditate al relaţiei transatlantice şi că nu intenţionează să şubrezească  la temelia ei având o relaţie specială cu Europa.

          Oricum , cei dintâi care au perceput semnalul transmis de Moscova în ajunul summit-ului Biden-Putin şi deopotrivă privind statutul său secund în relaţia cu SUA, acuzat de deschis de Rusia, a fost UE , mai precis Comisia Europeană .  Aşa trebuie să fie înţeles faptul că răspunsul la poziţia ostilă a lui Lavrov de la sfârşitul lunii mai a fost dat de   Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi Securitate al UE, J. Borrell la 16 iunie ,  aşadar chiar în timpul  întâlnirii  Biden- Putin. Un semn al afirmării independenţei UE, dacă nu şi  al dorinţei manifeste  de a influenţa într-un sens greu de descifrat desfăşurarea întâlnirii  la „ vârf” americano-ruse, unde  problemele discutate  desigur că  interesează direct , nemijlocit blocul  european.

          Borrell a declarat de la început că poziţia exprimată este unanimă a tuturor statelor UE în ce priveşte  starea actuală a relaţiilor cu Rusia şi viitorul lor.  Temelia acestei poziţii este afirmată tranşant de la început: „Rusia rămâne cel mai mare vecin al UE şi este un important actor global”  şi recunoaşte că actuala situaţie, referindu-se explicit  la guvernul rus actual,  s- a  dezvoltat în ultimii ani „ pe o spirală negativă”. Cele cinci principii aşezate la baza acestor relaţii- a continuat Borrell, respingând astfel poziţia omologului rus- ,  rămân pentru UE valide şi chezăşuiesc viitorul relaţiilor sale cu Rusia  reprezentând o reflectare a intereselor şi valorilor europene.

          „O perspectiva îndepărtată”- în cuvintele lui Borrell - este reprezentată , în actualele împrejurări, acţiunea   de a amorsa  un parteneriat   care să valorifice întregul potenţial al cooperării cu Rusia, iar , în consecinţă , UE trebuie să se pregătească  de  o deteriorare în continuare a relaţiilor cu acest vecin.  Dar, deopotrivă,  ambiţia UE este de a explora şi a identifica gradual  căile schimbării actualei dinamici bilaterale  şi a atinge o stare stabilă şi predictibilă în pachetul de relaţii reciproce.


J. Borrell prezentând politica faţă de Rusia , Bruxelles, 16 iunie 2021
 
          A urmat apoi enunţarea succintă a marii strategii  pe care intenţionează s-o asumea Comisia Europeana şi UE  în relaţia cu Rusia în viitor: ”simultan a respinge ( push back) , a restricţiona ( constrain) şi a angaja ( engage )  Russia”. Explicaţiile pe scurt a celor trei direcţii avansate de  şeful diplomaţiei UE au fost de folos înţelegerii de ansamblu a acestei mari strategii europene: a respinge    „violarea /de către Rusia –n.n./  drepturilor omului, a legilor internaţionle faţă de tările membre şi faţă de vecinătatea noastră  şi a contiuna să afirmăm puternic valorile democratice”  ( în context  „ noi vom continua să sprijinim Ucraina şi integitatea ei teritorială , suveranitatea şi independenţa acesteia” , Rusia fiind chemată      „ să-şi asume reponsabilitatea ca parte a conflictului şi să implementeze acordurile de la Minsk”) ; a restricţiona „   încercările Rusiei de a submina interesele UE / care trebuie-n.n./ să rămână robustă şi rezilientă”, dezvoltând capacităţi de securitate şi apărare ,  de comunicare strategică şi combatere a dezinformării şi întărind capabilităţile de reacţie  la ameninţările hibride, concomitent cu accelerarea tranziţiei energetice , ceea ce va afecta crucial Rusia ;  a angaja  Rusia „ privind  mai multe provocări cheie în scopul apărării intereselor noastre” . [2]

          In  detalierea poziţiilor asumate de UE faţă de Rusia, Borrell a menţionat arii de angajare a Rusiei  , precum  pandemiile si încălzirea climatică , coordonare în ceea ce priveşte conflictele regionale din Orientul Mijlociu, deopotrivă cu consolidarea legăturilor cu societatea civilă rfusă şi grupurile de apărare a drepturilor omului din Rusia . Domenii de interes reciproc , aşadar, care deschid un câmp larg cooperării atât în politica externă , căt şi în cel economic şi - de ce nu ?- , chiar al securităţii  internaţionale. [3]

          Din expunerea poziţiei faţă de Rusia,făcută cu aplomb de Borrell la 16 iunie la Bruxelles , ziariştii prezenţi au făcut două semnalări demne de menţionat  care au primit imediat răspunsul diplomatului spaniol ( unele răspunsuri au fost date chiar în limba spaniolă ) . Cea dintâi a fost că textul care a fost prezentat arăta că anumite acţiuni prevăzute să fie întreprinse de UE  de a limita resursele Rusiei în scopul de a descuraja o politică externă agresivă a acesteia nu menţiona modul de a fi implementate , la care a venit o  binevenită precizare a lui J. Borrell . Anume că documentul urmează a fi discutat  în Consiliul European , că în fapt el reprezintă deocamdată poziţia Comisiei Europene. După dezbaterea în Consiliul European, documentul ar urma să fie aprobat şi aplicat în practică . Este nu doar un amănunt care ţine de tehnicalităţi , ci chiar de esenţa acestei mari strategii faţă de Rusia a UE, pentru că dezbaterile în Coniliul European pot aduce corijări importante , fie în sensul  depărtării mai accentuate faţă de această ţară vecină, fie în sens invers. Credem că răspunsul cel mai bun la această chestiune este că documentul în cauză , făcut public chiar în ziua Summit-ului Biden- Putin,  a avut ca ţintă să comunice poziţia fermă a UE în raporturile cu Rusia, indiferent care va fi cursul luat după această importantă întâlnire în relaţiile dintre SUA şi Rusia. Inclusiv în politica celor „doi mari” faţă de UE.

          Secundul semnal a referit la faptul ca Bruxelles-ul acceptă ca Rusia să vorbească cu UE ca organizaţie , ştiut fiind faptul ca Moscova preferă relaţiile bilaterale cu statele din organizaţia europeană . Cu alte cuvinte, de ce este atât de importantă UE în politica externă a Rusiei ?  Răspunsul lui Borrell trebuie citat integral pentru că atinge o chestiune esenţială privind înseşi coeziunea UE : „Cu siguranță, dacă europenii vor să arate unitate în fața Rusiei și doresc cu adevărat să aplice  această politică, vor trebui să înțeleagă că nu pot merge unul câte unul având acorduri bilaterale cu Rusia, deoarece în acest caz nu ar fi posibilă angajarea Rusiei cu Uniunea Europeană. Ai nevoie de doi pentru a dansa tango. Și, pe de o parte, există Uniunea Europeană, iar pe de altă parte, Rusia. Și statele membre, dacă sunt de acord cu aceste orientări de fond , vor trebui să le pună în aplicare în practică. Și să nu fie lăsată  Rusia să pună în aplicare o politică de divizare, încercând să treacă prin mai multe acorduri bilaterale, uitând că există Uniunea Europeană.Dacă toată lumea spune  trebuie să vorbești cu Uniunea Europeană, atunci Rusia va trebui să vorbească cu Uniunea Europeană sau să nu vorbească cu nimeni.[4]

          Este aşadar, remarcabil că aceste linii directoare ale unei mari strategii faţă de Rusia referă nu atât la obiectul concret al relaţiei bilaterale, ci sunt destinate să fie şi un instrument de acţiune internă, de disciplinare a statelor membre pentru a desfăşura o politică externă unitară şi congruentă ,  fără să evidenţieze- si nu doar faţă de Rusia-  orientări divergente , care să slăbească poziţia UE.

           De această dată, precizarea lui Borrell în ajunul summit-ului ruso-american  dobândeşte şi o altă semnficiaţie , fiind un semnal către cei „doi mari” : UE nu va mai accepta carenţe de unitate în politica sa externă faţă de un  terţ, indiferent cine ar fi.

            Dar tot atât de adevărat este şi faptul că, în esenţă, cele semnalate  de Borrell mai sus arată un fapt deloc îmbucurător. Anume că relaţia UE cu Rusia rămâne prizonieră evoluţiei şi deciziilor statelor membre. De ce ?  Pentru că  , în actualele împrejurări ale competiţiei de putere sistemică şi ale presiunilor majore exercitate asupra statelor europene membre de către marii actori internaţionali este greu de  prognozat o coerenţă de oriuentare UE în mediul extern . Astfel,  China menţine un instrument constant în această privinţă prin formatul propriu „17 plus 1”, decoagulant pentru unitatea organizaţiei, iar SUA acţionează în direcţia operaţionalizării formatului „celor trei mări”, Turcia la rându-i aliniindu-se acestei orientări ostile  faţă de Europa prin acţiunile din Balcani şi Mediterana Orientală  şi Caucaz.   

           De altfel, nu este de prisos a relata  că ,  la nici o săptămână de la summit-ul americano-rus, Rusia condusă de V. Putin a preferat din nou să asume orientarea sa tradiţională preferată pentru formatul bilateral  în relaţiile cu statele  membre ale UE.  Prilejul oferit pentru această demonstraţie a venit la 22 iunie, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la lansarea agresiunii Germaniei lui Hitler împotriva URSS. Liderul de la Kremlin a solicitat gazduirea unui editorial semnat de el în ziarul german „Die Zeit”, bineînţeles acordată.  Dar , deopotrivă , ziarul şi-a luat libertatea de a reveni ulterior  cu replici asupra unor interpretări diferite de cele al Germaniei oficiale şi UE  avansate în articolul lui V. Putin . Cititorul este atenţionat, de pildă,  că liderul rus numeşte evenimentele din Ucraina în 2014  „ o lovitura de stat” sprijinită de Europa , iar  anexarea Crimeii  o „ieşire” a  acesteia din compunerea Ucrainei. „Guvernul federal şi UE –atrage atenţia redacţia ziarului german – spun despre  acest eveniment ca fiind o ‚violare a legii internaţionale’ ”. [5]


 Imagini însoţitoare ale articolului lui V. Putin din “Die Zeit” , 22 iunie 2021                                               
                    Dar este interesant şi ceea ce spune Putin în articol despre legăturile Rusiei cu UE. Menţionând că sistemul de securitate european  s-a degradat constant , tensiunile fiind în creştere , el subliniază că au fost ratate ocazii majore pentru reluarea cooperării- pandemia şi consecinţele ei economice – dar şi că se neglijează lecţiile istoriei . Mai ales, adaugă imediat,„ întâi şi cel mai importnat   faptul că întrega istorie postbelică a Marii Europe confirmă că prosperitatea şi securitatea continentului nostru comun este posibilă doar prin eforturile comune ale tuturora , inclusiv Rusia. Pentru că Rusia este una dintre cele mai mari ţări europene. Şi suntem conştienţi de legătura noastră istorică şi culturală inseparabilă cu Europa”.[6]

                    Multe dintre cele 800 de comentarii ale articolului se ocupă cu problematica lărgirii NATO  şi reacţia Rusiei, fiind în subtext subliniat că SUA nu doresc să fie realizat un parteneriat cu Europa al Rusiei.   Este un rezultat al invocării de către V. Putin în articolul său atât al apartenenţei Rusiei la Europa, dar şi al ipotezei construcţiei Marii Europe, de la Lisabona la Vladivostok, pe care o avansează, dar  care exclude NATO, SUA şi Marea Britanie.
UE nu are încă o strategie comună a relaţiei cu Rusia .
 
23 iunie 2021
 
[1]Georgi Gotev  , Russia’s Lavrov blames the West for ‘shutting Russia out’, Euractiv. com ,   01.06.2021-https://www.euractiv.com/section/global-europe/news/russias-lavrov-blames-the-west-for-shutting-russia-out/
 
 
[2]   Russia: Remarks by the High Representative/Vice-President Josep Borrell at the press conference presenting the Joint Communication on EU-Russia relations-Brussels, 16/06/2021-https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage/100169/russia-remarks-high-representativevice-president-josep-borrell-press-conference-presenting_en
 
[3] Hans von der Burchard, Jacopo Barigazzi, EU’s Borrell on Russia: Prepare for relations to get worse- în “Politico”-June 16, 2021- https://www.politico.eu/article/eu-borrell-russia-prepare-relations-worse/
 
 
[4] Russia: Remarks by the High Representative/Vice-President Josep Borrell at the press conference presenting the Joint Communication on EU-Russia relations
[6] Ibidem

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postati un comentariu