“CADOU” PENTRU PUTIN SAU ASPRA BĂTĂLIE GEOPOLITICĂ PENTRU EUROPA ? | publicatii - Politica La Est
1179121.jpg

“CADOU” PENTRU PUTIN SAU ASPRA BĂTĂLIE GEOPOLITICĂ PENTRU EUROPA ?

Mihail E. Ionescu
 
          In ultima săptămână pe eşichierul geopolitic global au avut loc doua importante evenimente care au in poziţie centrală Europa , mai precis Europa de Est . Fac referire la ridicarea sancţiunilor americane privind construcţia conductei baltice ruso-germane cunoscută sub numele de North Stream -2 şi votul din Parlamentul UE care a „îngheţat” cu o mare majoritate de voturi ratificarea acordului CAI dintre UE şi China încheiat in decembrie anul trecut.
          Aceste evenimente au loc intr-o perioadă de „criză polipandemică”, cum o numeşte W. Ischinger, preşedintele Munich Security Conference, reuniune anuala a liderilor politici de pe glob de peste o jumatate de secol, adică fiind la mijloc „starea lumii” , pândită de crize multiple, de la cea a sărăciei si foametei la cea a schimbării climatice si valurilor de migraţii ameninţătoare. Îin vremuri de „polipandemie” nu trebuie să ezităm sa descifrăm care este evoluţia geopolitică în regiunea apropiată noua, care este Europa, dar proxime fiind arealurile Europei de est şi Balcanilor de Vest  strâns legate între ele acum pe batrânul continent.
          In ţesătura celor doua evenimente mai sus menţionate se află în prim plan marii  jucători ai planetei, SUA, Rusia, China şi , între ele, Europa ( Uniunea Europeană). NorthStream -2 va lega economic foarte strâns Rusia de Germania, iar această împrejurare  îngrijorează enorm SUA, care au recurs la sancţiuni economice pentru a bloca proiectul , acum ridicate parţial, spre surprinderea comunităţii de experţi si observatori ai relaţiilor internaţionale. Iar acordul CAI, încheiat in decembrie trecut , deschidea uriaşa piaţă chineză investiţiilor europene , dar si invers, ceea ce , de asemenea, a trezit mari suspiciuni la Washington. Noua administraţie Biden a transmis la Berlin semnale directe că nu favorizează această construcţie economică de anvergura europeană , dar Germania a rezistat şi a continuat.
          Aşadar, se ridică întrebări de esenţă geopolitică al căror răspuns are potenţialul de a lumina cât de cât drumul pe care se îndreptă starea lumii azi. Iată două asemenea întrebări insoţite de opinia noastră ca răspuns la ele:
  1. De ce finalmente SUA a fost de acord săptămâna trecută cu finalizarea conductei North Stream- 2 ?
          Decizia luată de responsabilii americani din administraţia Biden de a ridica parţial sancţiunile pe North Stream-2  se înscrie in contextul mai larg al evaluărilor/schimbărilor de anvergură implementate cu rapiditate de la Washington  în domeniul politicii externe.Între acestea citez,  la loc de frunte,  stabilirea şi implementarea unei mari strategii privind politica faţă de China ( procese gingantice aflate un curs ) , dar şi  refacerea şi strângerea legăturilor cu aliaţii traditionali ,cu  Europa întâi de toate. Aceste două priorităţi acomodează ca urgenţă si alte orientări in mediul internaţional promovate la Washington, cu mai multă sau mai puţină vizibilitate ( in  spaţiul arctic sau în cel mediteranean , ca exemple )
          Într-un raport înaintat Congresului  la 19 mai 2021, A. Blinken, US State Secretary,  mentionează ca ridicarea sancţiunilor punitive stabilite de SUA privind dosarul North Stream -2  este „ în interesul naţional al SUA”, ceea ce reprezintă practic o negare a întregii orientări  a politicii externe americane în domeniu. Până acum orice administraţie a SUA a militat împotriva construcţiei acestei conducte şi a recurs chiar la sancţiuni împotriva aliaţilor de jure ai SUA pentru  a determina stoparea acestui proiect.

          Până acum  toate administraţiile americane s-au opus North Stream-2
 
          Motivul principal invocat de precedentele administraţii americane  (inclusiv  de cea condusă de  Biden ) a fost ca astfel se majorează  neliniştitor influenţa Rusiei asupra politicii energetice a  Europei , ceea ce contravine intereselor SUA , iar astfel Europa de est şi state importante din această regiune,  ca Ucraina şi Polonia,  devin geopolitic prizoniere tandemului economic ruso-german  astfel creat . In raportul amintit, Blinken  menţionează ca menţinerea sancţiunilor  are „efecte negative asupra relaţiilor dintre SUA cu Germania, Uniunea Europeană si alţi aliaţi şi parteneri europeni”, iar abandonarea lor ar crea un „spaţiu pentru negocieri  diplomatice” cu Berlinul privind riscurile pe care finalizarea conductei le-ar avea asupra Ucrainei si politicii energetice a UE. Deopotrivă, raportul subliniază : „Continuăm să ne opunem  finalizării acestui proiect , care va slăbi securitatea energetică a Europei şi securitatea energetică a Ucrainei şi a flancului estic al ţărilor NATO şi UE” .
          Capacitatea de transport a gazului a noii conducte este una impresionantă, circa 55 miliarde metri cubi ( BCM  )  anual . Or,  actuala  conducta  terestră care traversa Ucraina si Polonia către Germania are o capacitate anulă de 44 BCM, iar în cazul în care Rusia decide să utilizeze doar North Stream-2 , atunci problematica securităţii energetice a UE devine una dramatică fiind pândită de mari tensiuni interne . Desigur , asemenea eventualităţi pot fi evitate printr-o diplomaţie adecvată încă de pe acum , deci înainte ca ruta maritimă de transport a gazului  North Stream-2 să fie funcţională. Este ceea ce experţii din domeniu au evidenţiat imediat. Astfel, comentând o evaluare a lui Stefan Pifer pe contul de  twitter – „ Pentru a strânge legăturile dintre US şi Germania, administraţia Biden a ridicat sancţiunile pe North Stream-2. În prezent,ea este criticată de Congres si de alţii  în această privinţă.  Berlinul poate ajuta oferind beneficii pentru Ucraina și Polonia pe care administrația le-ar putea cita pentru a justifica decizia luată.”- Daniel Fried , un veteran al diplomaţiei americane cu expertiză recunoscută pe Europa de Est post- Razboi Rece , a comentat:  „Exact. Heiko Maas/   ministrul de Externe german –n.n. /   a recunoscut ieri că NS2 are riscuri. Aceasta este o recunoaștere binevenită (deşi tardivă). Acum trebuie să ţină cont de acest lucru și să abordeze aceste riscuri, colaborând cu Ucraina, Polonia, SUA și alte părți interesate”.[1] În notaţia lui Daniel Fried poate fi identificată şi o critică adresată diplomaţiei germane , care a susţinut cu înverşunare , în pofida avertismentelor americane şi  a criticilor severe adresate de Ucraina  şi Polonia, acest proiect de mare anvergură economică şi geopolitică , prin care Rusia are a fi legată de Europa.
          Aşadar,  unde ne aflăm acum ? 
 Pe de o parte, constatăm  ridicarea sancţiunilor impotriva conductei de gaz ruso-germane, care pare  a permite  finalizarea acesteia, vroită atât de Rusia , cât si de Germania, dar se subliniază deopotrivă că SUA continuă să se împotrivească funcţionarii ei din motivele tradiţionale reiterate şi în raportul înaintat Congresului menţiont anterior. Pe de altă parte, se indică drept argument al propunerii  din raport faptul  că este nevoie de „spaţiu diplomatic” pentru a negocia cu Germania modul în care funcţionarea acestei conducte nu va aduce atingere intereselor UE şi statelor situate între Germania şi Rusia.

 
Conducta North-Stream-2 este finalizată în proporţie de peste 95 la sută
 
          Unele analize făcute acestui pas inedit al SUA  îl definesc ca un „cadou facut lui V. Putin. Altele îl consideră ca „un gest inutil ( useless gesture)”. Dacă cea dintâi caracterizare ia în considerare faptul că ridicarea sancţiunilor are loc dupa întâlnirea dintre sefii diplomaţiilor rusă şi americană  ( acum mai bine de o săptămână  la Reykjavík)  în pregatirea summit-ului Biden-Putin din iunie a.c.- aşadar un eveniment  destinat să relaxeze relaţiile dintre cele doua mari puteri nucleare-, cea de a doua porneşte de la realitatea că practic construcţia conductei este terminată, iar Washingtonul are nevoie de Berlin ( care a nesocotit toate avertismentele SUA privind sistarea proiectului )  pentru a avansa   în politica amorsată deja de întărire a relaţiei transatlantice pentru a face faţă provocării geopolitice a Chinei .
          Faţă de  viitorul întrevăzut în raporturile ruso-americane si americano-germane  de aceste analize adaugăm , la rândul nostru, şi o  altă perspectivă . Anume ca apropierea alegerilor federale în Germania , care profilează o schimbare majoră a peisajului politic tradiţional prin ascensiunea partidului „verzilor” inclusiv la ocuparea postului de cancelar, administraţia Biden se bizuie poate pe faptul că problema conductei va fi astfel tranşată . Cum se ştie, „verzii” sunt împotriva finalizării şi funcţionării North Stream-2 pe motive legate de dosarul schimbăriilor climatice, astfel că recenta decizie americană nu face altceva decât să câştige timp, alegerile din Germania având a avea loc în septembrie, deci peste patru luni, când se prelimină ca linia de politică externă a cancelarului Angela Merkel va fi abandonată nu doar în acest important compartiment. Bineînţeles, astfel la washington  se scontează pe o victorie a „verzilor”
 
            2. De ce China a stabilit sanctiuni - ca raspuns la cele pronunţate de  UE – alegand ca ţinte în special deputaţi  influenti ai Parlamentului European  ?
 
          Ca răspuns la sancţiunile stabilite de UE pentru situaţia minorităţii uigure ( musulmane) din  Xinjiang - China , pe temeiul unor   încălcări ale drepturilor omului ,  Beijingul  a adoptat imediat contra-măsuri.  Sanctiunile UE împotriva Chinei - primele dupa mai bine de 30 de ani , instituite  după evenimentele de la Beijing din vara anului 1989 - au fost decise într-o reuniune a miniştrilor de Externe ai celor 27 de state ale UE din 22 martie a.c.  Ele sunt parte a unui mai larg pachet de măsuri punitive îndreptate împotriva unor oficiali si entităţi din mai multe state : Korea de Nord, Libia, Rusia, Sudanul de Sud , Eritreea şi China  ( separat au fost supusi sanctiunilor si 11 oficiali ai regimului militar din Myanmar, inclusiv liderul armatei ).  Mai precis, UE a supus sancţiunilor  patru  oficiali chinezi, între care Yhu Hailun, socotit ‚arhitectul’programului de muncă forţată din provincia Xinjiang  , precum şi o organizaţie de producţie şi securitate deţinută de stat ( XPCC) , cu atribuţii în administrarea   acestei zone. [2]
          Imediat , China a luat măsuri de retorsiune, anunţând , printr-un comunicat official   că : “Partea chineză îndeamnă  UE să reflecteze și  să realizeze  în mod clar gravității greșelii sale și să o remedieze. Deopotrivă, trebuie să înceteze să mai dea  altora  lecţii despre drepturile omului și să se amestece în afacerile lor interne/... / În caz contrar, China va recurge la  reacții suplimentare."[3]. Printre  „sancţionaţi”, dintre cei 10 indivizi numiţi de Bejing , sunt 5 membri ai Parlamentului European, trei parlamentari naţionali si 4 entităţi , între care se află si Comitetul  Politic si de Securitate al UE ( PSC), unde sunt acreditaţi reprezentanţi ai tuturor celor 27 de state membre. Listarea pe tabelul de sancţiuni  a PSC este intenţionată să transmită mesajul că China are in vedere , prin măsurile luate ,  întreaga  organizaţie europeană.
Mai trebuie adăugat că sancţiunile UE au fost concertate cu cele ale SUA, UK şi Canadei având aceeaşi ţintă privind încălcarea drepturile omului , ca mesaj al unităţii Vestului faţă de această problematică. Sancţiunile chinezeşti sunt şi o atenţionare a UE că se supune, în concepţia Beijingului,  strategiei americane îndreptate împotriva Chinei .
          Urmare a acestui schimb de sancţiuni , relaţiile dintre UE şi China au intrat pe un teritoriu nesigur. Este ceea ce era lucrul cel mai putin aşteptat , mai ales că, la sfârşitul lunii  decembrie  2020,  acordul CAI a fost încheiat după şapte ani de negocieri dificile şi cu multe întotocheri diplomatice, pe măsura evoluţiilor geopolitice neobişnuite. În acest răstimp de şapte ani ,  China traversat în percepţia UE  drumul de la partener strategic , afirmat în documentele oficiale  , la cel de competitor si, apoi, rival,  menţionat tot oficial de organizaţia europeană in ultimii doi ani.
          În pofida acestor evoluţii, socotite de unii observatori ca insurmontabile in fiecare dintre etapele în discuţie, relaţiile economice dintre cei doi giganţi globali au cunoscut o curba ascendentă, astfel ca la orizontul anului 2017 se vorbea deja de o interdependenţă economică . În 2020, China a devenit cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene, loc deţinut până atunci de SUA. Importul si exportul combinate desfăşurate de UE cu China a fost de 586 miliarde de euro, faţă de 555 miliarde euro  cu SUA . Este totuşi de menţionat că UE a înregistrat pe relaţia China in  2020 un deficit  de 181 miliarde de euro, expresie a creşterii  impresionante a economiei si comerţului chinezeşti.  Au fost experţi economici sceptici privind  beneficiile pe care acordul CAI, care deschide piaţa chineză  investiţiilor europene  , le va aduce UE fiind menţionate atât capriciile acestui partener, cât şi propensiunea lui  pentru întâietatea câştigului   politic. Unul dintre aceştia sublinia recent că „China este foarte capricioasă. Și cred că acest lucru  este  dificil, nu atât pentru companii, cât și pentru factorii de decizie europeni” .[4]  Aceştia din urmă sunt preocupaţi  de orientarea chineză către auto-suficienţă  şi deopotrivă în direcţia utilizării vectorului economic  pentru securitatea naţională , in general pentru a atinge diverse ţinte politice. 
 

Parlamentul European a “înghetat” prin  vot vovârşitor acordul cu China
          La 20 mai 2020, într-un vot oarecum aşteptat, Parlamentul European a ‚îngheţat’ acordul CAI, acesta fiind pus , potrivit comentariului unui deputat european ‚la frigider’. În favoarea acestei decizii au votat 599 de deputaţi, fiind 30 de voturi împotrivă şi 58 de abţineri . Nu încape nicio îndoială că votul a fost determinat în mare parte, dar nu exclusiv,  de sancţiunile adoptate de China faţă de deputatii europeni . Unul dintre deputaţii sanctionaţi, germanul  ( din partidul ‚verzilor’ ) Reinhard Butikofer , cu remarci acide frecvente privind China,  a comentat astfel  decizia Parlamentului European : „ China a calculat greşit  şi s-a împuşcat singură în picior”. Decizia europeană suspendă procesul de ratificare a acordului CAI până ce China va ridica sancţiunile pronunţate la adresa oficialilor si entităţilor europene.
          La doar o zi dupa decizia Parlamentului European, Lituania, membră a formatului „17 plus 1”, organizat de China pentru consolidarea realţiilor economice cu Europa de Est a anunţat ca iese din acest cadru, intrucât el ţinteşte la dezbinarea unitătii organizaţiei europene . Răspunsul dat  de  Beijing acestui act  suveran al Lituaniei este extrem de dur şi poate fi considerat deopotrivă ca fiind adresat şi  UE , din care această tară  face parte. In esenţă se afirmă că este pur şi simplu o aliniere la cerinţele SUA, pentru ca nu poate fi vorba de un război între China şi Lituania, că dacă formatul în cauză nu este convenabil acestei tări d atunci este în regulă , dar incriminează puternic plasarea socotită ‚neîntâmplătoare’ a acestei tări in corul occidental al  rusofobiei si al fidelităţii faţă de NATO .  Taxând decizia luată la Vilnius  ca un  „ecou al strategiei americane indreptate împotriva Chinei”,  editorialul din ziarul comunist chinez care dă acest răspuns conchide că „ Dacă Lituania se respectă, o vom respecta. Dacă este de o  aroganţă oarbă  și chiar intenționează să provoace China, o vom neglija[5]
 

Reuniune  “17 plus 1” la Riga ( Letonia ) în octombrie 2019
          Theresa Fallon, directorul unui think tank prestigios din Bruxelles focusat pe relaţiile cu Asia,  consideră că mişcarea de răspuns a Beijingului la sancţiunile UE , care pune accentul pe deputaţii Parlamentului European , a determinat votul impresionant din incinta legislativului de îngheţare a CAI.  „Motivul-scrie experta pe contul său de twitter la 21 mai - pentru care a fost votată covârșitor rezoluția  în Parlamentul UE  a fost că Beijingul a sancționat 5 deputați în Parlamentul European (printre alte instituții și cercetători). Nu este cea mai inteligentă  mișcare atunci când CAI trebuie  să fie ratificat de Parlamentul UE. Wolf warrior diplomacy/  cum este numită  de experţi diplomaţia actuală a Chinei –n.n-/  e un eşec”.[6]  În  acest caz se ridică întrebarea , deja pusă , dacă  fiind aşadar vorba de o reacţie de apărare  a Parlamentului UE , de ce acest for a  recurs doar la „îngheţare” CAI şi nu la un vot de  respingere a lui, care ar fi fost probabil aprobată . Cu alte cuvinte,  situaţia actuală   are  astfel de nuanţe care lasă să se înţeleagă că viitorul acordului europerano-chinez nu este defel pecetluit şi că sunt de aşteptat şi alte mişcări de ambele părţi. Ceea ce  îngrijorează  neîndoielnic  , în mod considerabil, cancelariile a două mari puteri interesate.
          Între experţii europeni  mai circulă şi o altă interpretare a acestui „joc” bilateral europeano-chinez pprivind acordul CAI. Anume că răspunsul foarte dur al Chinei la sancţiunile UE a avut intenţia de a testa voinţa organizaţiei europene de a se implica în politica SUA de consolidare a alianţei transatlantice promovată de administraţia Biden .  Cu cuvintele unui expert german de orientare transatlanticistă: „dacă obiectivul principal / al Beijingului-n.n. /a fost de a preveni o coordonare mai strânsă a guvernului Biden cu Europa cu privire la o strategie comună pentru  China, atunci acest lucru a avut până acum succes. Odată cu morcovul accesului pe piață și blocajul sancțiunilor (și amenințărilor verbale), Beijingul a împiedicat până acum Germania, în special, să își schimbe poziția față de China.”[7]
          De altfel, în Germania este acum o largă dezbatere privind orientările de politică externă ale principalelor partide  , ceea ce lasă să se întrevadă că orientarea Merkel in arena internaţională este asumată deschis de Partidul Conservator  şi candidatul lui la alegerile din septembrie acest an, în timp ca partidul ‚verzilor’ si opţiunea lui pentru cancelariat pare să se desprindă de aceasta linie a status quo-ului şi să se îndrepte către utilizarea unei politici externe întemeiate pe principiile drepturilor omului pretutindeni altoita pe o poziţie puternic pro-atlantică . Astfel  că,  în ce priveşte Germania  este de presupus că  atitudinea de angajare strategică a Chinei va continua  în pofida unor accidente de parcurs , precum acest vot din Parlamentul European , iar impactul Berlinului în politica continentală este indiscutabil.  Beijingul va trebui totuşi să caute căi de acomodare în consecinţă.
          Din răspunsurile la cele două întrebari ridicate în urma unor recente evenimente  dce esenţă geopolitică pe eşichierul global au a fi desprinse trei concluzii ,  în preajma unui summit istoric Biden –Putin ( Geneva, 16 iunie ) :
  1. Pentru a preveni o deteriorare a relaţiilor cu Germania şi a  apropia  această ţară de propria strategie de zăgăzuire geopolitică  a Chinei, pe de o parte,  şi  pe de altă parte pentru a fluidiza relaţiile cu Rusia , în preajma întâlnirii Biden-Putin de la  Geneva de peste trei săptămâni , administraţia Biden a fost de acord cu finalizarea , dar nu şi funcţionarea conductei  ruso-germane de gaz,  North Stream -2;
  2.  China , pe de altă parte, desfăşoară un complicat joc geopolitic în Europa: mai întâi să prevină ca Germania ( UE )  să se înscrie marii strategii anti-chineze a SUA; deopotrivă , să împiedice Rusia să amorseze un joc geopolitic pe „cartea” americană , care s-o îndepărteze de parteneriatul geopolitic cu Beijingul
  3. Uniunea Europeană, întâi de toate Germania, cea mai solidă putere economicâ a continentului, are în faţă o scurtă fereastră de oportunitate în care să-şi definească orientarea de viitor în acest punct de inflexiune istorică a sistemului internaţional : acceptă să fie un ‚pion’ în jocul geopolitic al „celor mari” sau devine un jucător de sine stătător în croirea lumii de mâine.
                                                                                  
24 mai 2021
 
 
 
 
 
[2]  Brussels Bureau , EU agrees first sanctions on China in more than 30 years, 22.03.2021- https://www.euronews.com/2021/03/22/eu-foreign-ministers-to-discuss-sanctions-on-china-and-myanmar
 
[3] Jorge Liboreiro,  Christopher Pitchers,  EU-China: Sanctions, threats and boycotts see relations enter downward spiral , 31.03.2021-https://www.euronews.com/2021/03/31/eu-china-sanctions-threats-and-boycotts-see-relations-enter-downward-spiral
 
 
[4] Ibidem
[5] Lithuania risks trouble with geopolitical move: Global Times editorial, May 23, 2021-https://www.globaltimes.cn/page/202105/1224253.shtml
 
 

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postati un comentariu