CE ESTE “ AUTONOMIA STRATEGICA “ A UE ? - II | publicatii - Politica La Est
colloque-m2-2019-2.jpg

CE ESTE “ AUTONOMIA STRATEGICA “ A UE ? - II

Mihail E. Ionescu
 
 
            Prilejul de a face din conceptul “ autonomiei strategice” a UE un  subiect de dezbatere a venit pe neasteptate dupa publicarea de catre ziarul ‘Financial Times’  a unui articol  intitulat “  Adeptii comertului liber din UE se impotrivesc  sloganului autonomiei strategice “  semnat de  corespondentul ziarului la Bruxelles, Mehreen Khan,   la 2 octombrie 2020[1] . Subtitlul articolului vorbeste integral despre conceptia autorului: “ Emmanuel Macron este marele preot al autarhiei UE in orice domeniu, de la aparare la materiile prime” . Trebuie precizat ca articolul a aparut  a  doua zi dupa  reuniunea  Consiliului European , autorul facand precizarea ca aceasta a fost ocupata practic despre evolutia UE catre “ autonomie strategica” . Referind la pozitia déjà exprimata anterior de presedintele Consiliului Europen, Charles Michel , privind acest concept, Khan remarca faptul ca unul dintre sprijinitorii notabili ai acestuia este  “ presedintele Frantei, E. Macron , marele preot al actiuniiUE de dobandire a autarhiei in domenii care include armamenteul si materiile prime. Presedintele francez a petrecut o parte  a acestei saptamani  intr-un turneu in Letonia si Lituania, unde a avertizat ca este timpul ca  europenii sa puna capat ‘ dependentei fata de armamentul american’ si sa-si ‘asume un rol mai independent si asertiv in lume, nesubordonat nici SUA si nici Chinei’[2]
            Tonul articolului aparut in presa britanica  evidentiaza propensiunea autorului pentru un rol diferit decat cel propus de presedintele Frantei, care  ar fi un “îmbracăminte  a protecționismului clasic francez și face din acesta  politica comună de facto a blocului ”, opozantii recrutandu-se in UE dintre “ free traders” , nordicii , olandezii si unii din Europa Centrala si de Est , care sustin ca in acest fel se submineaza atat principiile ‘comertului liber’,  cat si NATO . Un diplomat anonim din randurile acestor opozanti a afirmat chiar ca “ autonomia strategica nu isi are locul in ce priveste politica de aparare”  [3]  Identic se pune chestiunea si in legatura cu autonomia in domeniul materiilor prime strategice , pentru ca-  a argumentat un alt membru al taberei opozantilor fata de proiectul Macron - ar presupune mari  subsidii ( zeci de miliarde de euro ) pentru a putea concura cu China .
            Tonul articolului nu surprinde  stiut fiind ca  actualmente exista déjà un contencios  serios  intre UE si UK in ce priveste tentativa guvernului britanic de a nu se conforma tratatului de retragere din organizatie ( Brexit ) , semnat la inceputul anului,  in ce priveste controlul la frontiera Irlandei de Nord, parte a UK,  cu statul independent  irlandez, membru al UE. Cu alte cuvinte, sublinierea faptului ca exista opozitie in cadrul blocului european fata de  “ autonomia strategica” este  furnizarea unui  argument pentru a incuraja guvernul britanic sa persiste pe linia adoptata , care este contrara legislatiei  si relatiilor interstate  ( nerespectarea unui angajament international scris ). In acest fel se  sadeste  speranta ca UE este déjà impartita in tabere, iar aceea a partizanilor  “ comertului liber” este foarte puternica.
 
            Reactiile la ceea ce se intampla la Bruxelles, asa cum este descries in articolul citat, nu au intarziat. Pe contul sau de twitter, expertul german Ulrich Speck a scris imediat  : „ ‘Autonomia strategică ‘derivă din ideea că lumea se îndreaptă spre o logică a ‘blocurilor ‘, în mare măsură independente unul de altul. Macron a spus în repetate rânduri că acest lucru se întâmplă și  se pare  că  el anima gândirea sa strategică [4] Si  a adaugat imediat ca :  „Conceptul opus nu este atât ‘ comerțul liber’ (prea îngust), cât globalizarea bazată pe o ordine globala ‘liberă și deschisă ‘. Aceasta rămâne abordarea germană ”.[5] 
 
            Asadar , urmarind opiniile exprimate public atat de responsabili politici , cat si experti,  practic in UE s-ar afla trei tabere  privind ‘autonomia strategica ‘: una a partizanilor ‘ comertului liber’ ( UK, desigur, dar in UE cei mentionati déjà)  , alta  , franceza, promovata de presedintele Macron, si alta germana, aceea a globalizarii  ‘ libere si deschise ‘.  Ceea c e ar putea antrena o dezbatere care mai intai de toate ar intarzia actiunea concreta in ce priveste realizarea  ‘autonomiei strategice ‘ a UE.
 
            Ceea ce s-a vadit imediat a fi adevarat. Arnaud  Danjean , eurodeputat  francez, vicepresedinte al Grupului PPE in Parlamentul UE,   a raspuns numaidecat acuzei de “ protectionism “   data pozitiei franceze de Ulrich Speck :
@ArnaudDanjean
Gresit. Conceptul de autonomie strategică derivă din presupunerea că europenii nu se pot baza pe aliații lor în toate circumstanțele, că prioritățile și interesele pot fi diferite în unele locuri (vecinătatea sudică, de exemplu). Este vorba despre capacitatea de a acționa singuri. dacă e nevoie “  /…/9:00 AM · Oct 3, 2020[6]
            Eurodeputatul francez a dat o explicatie mai ampla sensului propriu de intelegere a “autonomiei strategice “ in alte doua   notatii pe twitter in aceeasi zi :” Nu a fost niciodată menita / autonomia strategica- n.n./să fie protecționism sau autarhie. Acestea sunt caricaturi. Autonomia nu înseamnă nici măcar independență deplină, deoarece toată lumea este conștientă de legăturile economice, tehnologice și militare interdependente. Dar de ce să ne dorim să fim mai puțin dependenți? “; “În comerț, aceasta înseamnă pur și simplu că  desfasurarea comerțului  liber poate fi perturbata de o mișcare unilaterală de la parteneri comerciali sau evenimente sanitare / de securitate / tehnologice și că, dacă este prea dependentă de alții, Europa poate fi profund slăbită în unele domenii critice. În acest caz, autonomia înseamnă reziliență.“  . [7]
 
            Faptul ca,  asa cum se vede mai sus,  ideile economice au inceput sa vorbeasca limba franceza in Uniunea Europeana este un  fenomen care a fost déjà observat pe plan international. Revista ‘ The Economist” a scris in ultimul sau numar ca “/…/ideile franceze sunt acum baza politicii economice a UE. La Bruxelles, au fost dezvoltate strategii industriale pentru toate domeniile , de la hidrogen la bateriile auto. /…/ Este in carti o  taxă la frontiere pe carbon - vehiculată serios de Chirac - care ar implica impozitare  pe produsele care intră pe piața unică din țările poluante. Noi reguli sunt în lucru pentru a facilita blocarea preluărilor străine /…/dacă cumpărătorul a beneficiat  de subvenții neloiale. Unele dintre cuvintele cheie s-au schimbat. În timp ce domnul de Villepin et co au vorbit despre ‘patriotismul economic’,  francofilii economici de astăzi din UE vorbesc despre ‘autonomie strategică’ și ‘suveranitate’, cuvinte care acum misună in concluziile reuniunilor Consiliului European. Dar conținutul este același. Cum s- a preluat viziunea franceză asupra lumii? ”[8]  Intre raspunsurile identificate de revista citata la aceasta intrebare se situeaza pierderea apetitului pentru  incheierea de acorduri de ‘liber schimb’ in cadrul blocului ( in 2016 Olanda s-a impotrivit unui astfel de accord cu Ucraina, iar acesta nu este singurul exemplu ); iesirea UK din UE a micsorat influenta in directia ‘ liberului schimb’ in blocul european; ceea ce francezii numesc ‘ naivitatea’ in relatiile comerciale cu partenerii comerciali ai blocului , mai ales azi cand UE are a se confrunta cu o China asertiva, dar si cu  America care etaleaza recent  un comportament  impredictibil . Astfel ca un ‘neo-protectionist’ este preferabil a reprezenta UE in negocierile cu China.
 

Ursula van der Leyen  si Charles Michel , presedintii Comisiei Europene, respectiv, Consiliului European
Ca un  completare la aceasta evidentiere a ofensivei franceze sub conducerea lui E. Macron in evolutia  UE, aplicata cu success in ultimii ani, este nevoie sa facem referire si la temeiurile care fundamenteaza aceasta orientare  a Frantei . In acest sens recurg la un rezumat  al ideilor recent expuse intr-un articol , care are darul de a infatisa strategia urmarita de Franta in UE dupa criza Covid-19, deopotriva cu temeiurile acesteia, apropiindu-ne astfel de intelegerea adecvata a “autonomiei strategice”  urmarite. Articolul a fost publicat de Clement Beaune, ministru de stat pentru Afaceri Europene in guvernul francez, si se intituleaza ‘ Europa dupa Covid’[9]
            Autorul porneste de la constatarea ca , in timpul crizei Covid 19, UE a aratat concomitent  initiativa (in sfera economica), reactie mai mult sau mai putin coerenta ( coordonarea in problematica frontierelor interne ) si  absenta de coerenta in chestiunea raspunsului propriu-zis la pandemie si apararea sanatatii cetatenilor . Imperativul unui proiect  european coherent , vizionar si efficient  a fost o data mai mult evident ca fiind necesar. Coerenta in abordarea problematicii europene , raspuns adecvat  la asteptarile cetatenilor si  intarirea binomului franco-german al UE se vadesc a fi cele trei aspect necesare pentru ca UE sa raspunda optim lumii in care ne aflam. Din  aceasta perspectiva  proiectul european  Macron este cea  “mai inovativa evolutie” din ultima perioada, cea  mai pregnanta de la epoca lui F. Mitterand, adica de circa o generatie  . 
Ceea ce se detaseaza de la bun inceput in substanta proiectului Macron este ca se intemeiaza pe fundatia solida a parteneriatului franco-german, dat fiind ca , pe de o parte alternativa unei ‘aliante latine’ este  un ‘vis romantic’ , iar UK , o data cu Brexit,  desi ramane un aliat , nu poate sa suplineasca Germania pentru Franta.
Miezul proiectului european Macron este ca soliditatea binomului franco-german este conferita de respingerea  extremelor clasice care au caracterizat relatiile bilateral in ultimele decenii: confruntarea si celebrarea . Clasa politica franceza a rezistat  tentatiei de a invinovati Bruxellesul sau Berlinul pentru dificultatile intampinate in evolutia proiectului european ( confruntare ) , iar celebrarea revendica un simbolism  reflecat poate cel mai bine in strangerea de mana de la Verdun  a lui Mitterand si Kohl sau a centenarului armistitiului din 1918 la Rhetondes de catre Macron si Merkel. Un astfel de simbolism este si el benefic , dar fondul trebuie sa-l constituie o continua si multilaterala activitate bilaterala , pe toate palierele politice si sociale pentru a depasi divergentele si a pastra esenta proiectului european . Slabiciunea acestui fond necesar  ar fi ascunderea divergentelor  existent , iar  efortul de a le depasi ( cum s-a intamplat in iulie 2020  o data cu adoptarea planului de recuperare al UE ) reprezinta consolidarea lui . Acordul german pentru a stinge divergentele necesita – ceea ce Macron a inteles perfect – rabdare si consistenta. Iar  metoda aleasa a fost eficienta- intarirea relatiilor bilaterale ale Frantei cu toti membrii UE , astfel incat Berlinul sa fie convins de forta care eventual i se poate  opune unei actiuni singulare.
 
 
 
            Din aceasta observatii si din strategia astfel elaborate a fost nascuta ofensiva franceza , care s-a soldat cu alegerea noilor personalitati conducatoare ale institutiilor europene – o germana filofranceza ,   presedinta a Comisiei  Europene  sau numirea unei frantuzoaice , rerspectate dincolo de Rin , in fruntea Bancii Central e Europene,  de pilda.
            Strategia Macron de aplicare a propriului proiect a fost expusa detaliat public in septembrie 2017 la Universitatea  Sorbonne , apoi la Aachen in mai 2018 , in scrisoarea adresata europenilor in martie 2019 sau in interviul acordat revistei ‘ The Economist” in noiembrie 2019. Iar expunerea ei de motive  a cuprins urmatoarele idei: Europa nu inseamna o diminuare a Frantei ,  cat o intarire a suveranitatii Frantei in sistemul global; ca o Europa puternica inseamna un rol global pentru Franta ,; ca aceasta putere a Europei, implicit a Frantei  nu se atinge prin federalism sau europenism, ci prin prin trei vectori  neaparati in ansamblul proiectului european. UE  trebuie sa fie  independenta, sa detina putere abandonand secole de razboi civil european  si identitate .
Aceasta este strategia schimbarii UE asumata de Macron . Este o strategie urmata de marii oameni politici dupa 1945 pentru care “cadrul european este  singurul mod de a reabilita partenerul  german   fără umilință sau naivitate, pentru a-și spori puterea, care era necesară pentru Franța, în același timp ingradind-o, ceea ce  era la fel de necesar. Construcțiile europene și interesele franceze s-au suprapus în mod natural, iar acest model rămâne la locul său.[10] 
Iar azi proiectul are a se implementa  in conditiile globalizarii astfel incat “ intarirea Frantei prin Europa” dobandeste dimensiuni sistemice, adica globale.  De la De Gaulle pana la Macron in politica franceza trebuie sa fie observata o complementaritate intre instrumentele proprii nationale ( disuasiunea nucleara, locul permanent in CS al ONU ) cu cele europene atinse prin UE ( piata comuna extinsa, o politica comerciala comuna, o moneda unica ) pentru asigurarea independenta Frantei si deopotriva a Europei.
            Al doilea vector al Europei ca actor international  este  puterea si proiectia ei externa , care intruneste sase componente , potrivit stadiului actual al ierarhiei sistemice a puterii globale:   securitate si aparare ; migratia si granitele; tranzitia ecologica; transformarea  digitala ;suveranitatea  alimentara;  putere  industrial - economica .
In sfarsit , Franta, care inseamna cultura, istorie , diversitate  si identitate nu a fost , din vremea Imperiului Roman si pana la revolutia industriala,  izolata de Europa , ci  s-au inraurit reciproc , iar rezultatul este acest model european  , unic in lume care combina libertatea individuala cu solidaritatea de grup si unitatea culturala cu diversitate locala intr-o identitate originala . „Acești factori - independență, putere și identitate - se reunesc în noțiunea de suveranitate europeană, care este uneori neînțeleasă de partenerii UE, dar este tot mai  des menționată. Suveranitatea este, în esență, capacitatea de a apăra sau de a susține propriile interese și valori, pe care Europa nu îndrăznește  inca să le asume  sau să le ia în considerare fără un sentiment de modestie legat de moștenirea sa colonială, prăbușirea provocată de războaiele mondiale și experiențele sale totalitare.” [11]. Iar decada viitoare a istoriei va fi cruciala pentru Europa: va exista pe harta lumii sau va fi dominata de altii.
           
In binomul putere/ cooperare, referind la Europa, autorul releva ca vreme de doua secole a fost un lung razboi civil european, marile putericontinentale cautand fiecare sa-si instituie hegemonia, asadar in loc de cooperare a fost razboi/ competitie.  Europa a evoluat  in ce priveste puterea   de la o faza a lipsei de cooperare ( economica si industriala )  la una  a dominatiei coloniale, devenita predominanta in secolul XIX. In aceasta ultima faza,  puterile europene  s-au aflat in competitie „pentru hegemonie continentală și globală. Această perioadă masiv preponderentă a dus la finalul  Primului Război Mondial și s-a încheiat definitiv cu al Doilea Război Mondial, care a marcat apogeul și sfârșitul războiului civil european [12]. Perioada postbelica a consemnat initierea cooperarii fara ‘putere’  ( distrusa in a doua conflagratie ) , care a caracterizat anii ’50 ai secolului trecut, cand a luat fiinta Piata Comuna, iar apararea externa a continentului  ( deci competenta  ‘puterii’ proprii ) a fost  delegata SUA si NATO in tot timpul Razboiului Rece. In etapa post- Razboi Rece, dupa o faza initiala a unipolarismului si globalizarii,  a intervenit  etapa in care ne aflam azi si in care toate amenintarile la adresa UE sunt externe :“ „Migrația, protejarea frontierelor, securitatea și apărarea (inclusiv împotriva teroriștilor), schimbările climatice, transformarile digitale, globalizarea comerțului etc.”[13]
Este imperative- afirma responsabilul politic francez ,  in actualele circumstante, cand SUA au angajat o miscare de retragere strategica din Europa, la marginile careia Rusia si Turcia au devenit asertive si dornice sa-si recupereze imperiile pierdute, sa nu fie permisa cresterea dependentei fata de China . “Europenii știu că trebuie să vorbească încă o dată limba puterii, fără a pierde din vedere gramatica cooperării[14].
            Aceasta recunoastere a imperativelor strategice a consumat o prima etapa de recuperare a puterii , care a presupus constructia centrelor de putere ale UE, apoi o extensie a acestora , asumarea functiei de presedinte al UE, apoi a Consiliului European si a unui Inalt Reprezentant pentru Politica Externa Comuna si de Securitate , precum si al Parlamentului , respectiv  Comisiei Europene. Calitatea leadership-ului European  este decisiva . Retrospectiva recenta arata ca “În realitate, liderii pot lua măsuri dincolo de rangul lor atunci când circumstanțele o impun. Angela Merkel a preluat conducerea raționala în timpul crizei, dar a încetat să întruchipeze conducerea vizionară după ce furtuna s-a diminuat. Emmanuel Macron și-a asumat acest rol, cu o opozitie  inevitabilă, din 2017. Existența unor politici mai ambițioase, acolo unde este necesar, va dezvălui în mod natural liderii și i-ar putea împuternici într-un număr mai mare[15].
 
            O chestiune foarte importanta este considerate  la  Paris a fi fiind largirea UE.  Deja Franta observase ca Londra insista pe largirea organizatiei, miza ei fiind o crescanda  dilutie a fortei si sporirii complexitatii interne a UE – conducere si omogenizare- si la Paris  nu a fost ratat momentul Brexit pentru a-si impune propriul punct de vedere. Din perspectiva ‘ autonomiei strategice’ Parisul a considerat ca frontierele UE trebuie stabilizate si astfel , mai intai, a anuntat opozitia sa fata de extindere- alienand Balcanii de Vest-, iar apoi, de la inceputul lui 2020 a insistat pentru inasprirea conditiilor de admitere avand in vedere importanta stabilitatii vecinatatii imediate ( pentru Macedonia de Nord si Albania, dar si pentru  Serbia si Muntenegru ). Oricum, daca este a fi extensie in Balcanii de Vest , aceasta va fi cea din urma pentru UE .
 
            Sub aspectul relatiilor de putere in lumea de azi, pentru Franta lucrurile sunt oarecum clare si evaluarea sa  ar trebui sa ghideze acum inaintarea in  viitor. Asadar daca pentru o UE coerenta in viitor este nevoie de frontier esigure, institutii adecvate, o agenda de putere  si un simtamant al apartenentei , atunci vecinatatea imediata este foarte importanta . Iar aceasta nu  este deloc ‘roza’:  Turcia este intr-o fervoare imperiala si trebuie sa i se spuna clar ca nu va fi primita in UE ( ceea ce se pare ca Ankara a intels maximizand risucrile in actiune ); pe de alta parte, dialogul cu Rusia este foarte complex , dar a-l refuza ar insemna slabirea Frantei;  UK , dupa Brexit, ramane cea mai mare necunoscuta , intre vecinii majori ai UE, iar tratatul cu Londra , acum in discutie, are a stabili un model de relatii  de vecinatate  pentru intregul bloc la adresa statelor cu care sunt intretinute legaturi mai stranse.
            Exista, potrivit acestei analize poate sofisticate , dar explicite,  exista o Europa  care trebuie sa ramana  a “trecutului” : anume aceea care vorbeste de un ‘ core’ si de ‘ cercuri concentrice’ in jurul acestuia impartind statele in ‘cluburi’ diverse ( idée vehiculata mult in spatiul politic german , dar si in Franta, ca o nostalgie a ‘celor sase’ sau ‘celor 12’ usor de de navigat in formatie  eficienta ). Ceea ce este necesar viitorului  , considera Franta este “ un cadru institutional unic si formate diferentiate (a unique institutional framework and differentiated formats.)”  . Viitorul este destinat   ‘ echipelor de proiect’(project team), grupand statele care au o solutiona chestiuni de interes major pentru ele fata de celalte ( de pilda intrunirea  Parlamentului European ca Parlament pentru statele cu moneda euro ) . Formatul Comisiei Europene- un comisar pentru fiecare  stat membru-  trebuie regandit, la fel si in  privinta  domeniilor de aplicare a votului unanim .
 
            In analiza franceza, Europa are azi si va avea in viitor  o intreita dimensiune referind la ariile de cooperare  ( ‘trei Europe’,  arata  analiza ). Cea dintai este ‘Europa celor 27’  , a valorilor si pietei comune stabilite in 1950 ;   secunda este a expandarii  post-Brexit  a spatiului Schengen  si zonei euro; iar Europa-3 este cea a “ apararii si securitatii”, care include si ancorarea UK la UE ( este sensul Consiliului de Securitate al UE propus de Macron si Merkel, cooperarea Londrei in domeniu fiind cruciala) .  Evolutiile  in alte zone sunt supuse orientarii formatelor ad-hoc . Progresul pe proiecte nu trebuie sa include pe toti, ci doar pe cei dornici , care nu vor fi nevoiti sa astepte. Ceea ce este insa essential si fara de care nu se poate este avangarda, care  “ sa-si assume responsabilitatea: baza franco-germana (  “must shoulder the responsibility: the Franco-German base”. )  Acesta este  spiritul Conferintei  pentru viitorul Europei , care incepe in acest an , sub prezidentia Germaniei , si se finalizeaza in 2022 sub cea  a Frantei („Ar trebui să implice instituții europene și naționale, dar mai ales cetățeni, prin exerciții deliberative aprofundate, cum ar fi recenta Convenție cetățenească pentru climă din Franța. Acest exercițiu fără precedent va reprezenta o oportunitate de a discuta în același timp aspecte care nu au fost niciodată dezbătute împreună în întreaga Europă: ce politică privind migratiile ? Ce fel de  politică alimentară? Ce  fel de politică de sănătate? Ce  fel politică comercială? Unii se vor îndoi de acest exercițiu, ca în orice experiment de acest tip ”.[16]
 
            Pe acest fond – intemeiat pe apel la istorie si al imperativelor rationale si benefice  de evolutie – strategia Frantei pentru viitorul  UE vizeaza schimbarea acesteia dintr-o “ suprafata /arie pe harta ” intr-o “putere” ,  nicidecum un  superstat , si care pretinde a fi inevitabila potrivit invatamaintelor extrase evolutiilor din ultima decada de crize successive.  Aceasta este capitolul final al analizei, anume  “ agenda de putere”. Echidistanta UE fata de  SUA si China nu este un comportament de ‘ putere’  ( mai ales ca  statele noi membre ale UE au relatii de alt gen cu China ) . Experienta recenta a desprins concluzia ca ‘politica de putere’ a UE trebuie sa fie: „Alegand  luptele și partenerii săi, în timp ce se poziționează într-un cadru conceptual clar (autonomie europeană, relații speciale cu Statele Unite, cooperarea in functie de  circumstanțe cu alți jucători) este esența politicii unei puteri, întotdeauna ghidată de apărarea valorilor  și intereselor sale  ”. [17] 
 Pentru o coerenta a implementarii agendei de putere a UE , in conceptia franceza trebuie luate masuri atat in interiorul organizatiei- eliminarea dumping-ului care scade increderea cetatenilor; reglemenmtarea competitivitatii astfel incat sa incurajeze inovatia; o noua abordare in politica comerciala  pentru a apara standardele UE in alimentatie ,mediu si sanatate  - si solutionate pozitiv provocarile la adresa sustentabilitatii  ‘puterii’  , printr-o orientare pozitiva in domeniul demografic. S-a observat déjà ca exodul populatiei tinere din statele membre intareste tendintele nationaliste si ultraconservatoare in cadrul acestora , iar o politica la nivelul UE , inclusiv in domeniul egalitatii de sex , si mai ales o fermitate a promovarii identitatii , prin consolidarea mostenirii multilaterale a continentului- arhitectura, literature, limbi  vorbite, etc- va crea o reactie fata de absenta efortului de mentinere a Europei ca actor distinct global, mai mult dominat de binomul USA-China. Iar in acest ultim domeniu, indrazneala trebuie sa fie un cuvant de ordine, mai ales fiind mai indrazneti ca altii este starea de spirit  optima in viitor. Sa afirmam, de pilda, ca “ primul om pe Marte va fi european” , pentru ca  “ ambitiile si visele nu sunt  doar grija altora ”.
          Semnele de concretizare a acestei vizionare strategii sunt inca putine , dar este evident ca se tinde la acumulari catre  greutatea optima necesara unui proces accelerat .  Afirma autorul , in final, semnificand si directii principale, dar nu unice, de evolutie ale ‘ autonomiei strategice’ in conceptia Macron : “ Țările ‘liberale’ din Europa de Nord, de exemplu, apără protecția sectoarelor strategice împotriva investițiilor străine și niciun stat nu refuză să răspundă la atacurile comerciale care afectează UE, chiar și atunci când acestea vin de peste Atlantic. Germania își asumă responsabilități mai mari în domeniul securității și apărării. Nu există nicio îndoială cu privire la necesitatea unei acțiuni comune și ferme în fața Chinei. Iar  unitatea europeană în cadrul negocierilor privind Brexit a fost un test al suveranității pe care țările il trec în mod clar împreună”.[18]  
 
          In lectura unui expert german foarte present in asemenea dezbateri  , acest model francez de autonomie strategica expusa de minstrul francez de resort Clement Beaune [19],  este consemnata  in modul urmator intr-un ‘thread’ pe contul sau de twitter”
 
“„Franța considera ‘ Europa ca o pârghie pentru putere’ , adică un instrument pentru atingerea obiectivului ‘ independenței ‘ , care este de o mare importanță pentru Franța:’ Independența franceză în lume trebuie să aibă o dimensiune europeană’. /   ’De la Gaulle, a existat complementaritate între instrumentele naționale (de exemplu, descurajarea nucleară, locul permanent în CS al ONU) și instrumentele europene (de exemplu, piața extinsă, politica comercială unificată, moneda unică), care garantează aceeași independență. ‘  /     Europa poate deveni  ‘o putere fără a deveni stat’. Beaune vorbește despre ‘inevitabilitatea  transformării dintr-un areal pe harta  într-o  putere ‘. Cu toate acestea, ‘scopul nu este cu siguranță să creăm un ‘superstat’ sau să negăm diferențele naționale’   /    Este necesar ca Europa să devină  ‘o putere’: ‘Europa nu mai este în umbra sau protejată de  bunăvoință americana în materie de securitate pe care altadata a considerat-o ca un dat . ‘   /   Un pas important pe drumul spre a deveni o putere este definirea frontierelor - încheierea extinderii: ‘extinderea către Balcanii de Vest este un ultim pas; extinderea UE trebuie să se oprească aici’   . /    Un alt pas este definirea relațiilor cu vecinii , precum Turcia, Rusia și Marea Britanie: ‘ Ca orice mare putere, Franța are nevoie de acorduri adaptate cu vecinii săi’.   /    În interiorul UE, ar trebui să existe mai multe coaliții de voluntari:  ‘Într-o Europă cu douăzeci și șapte de membri, sunt necesare ’echipe de proiect ‘ , în funcție de subiectele la îndemână.’   /    În ceea ce privește apărarea, o ‘Europă de apărare și securitate’ ia  forma treptat, în jurul Inițiativei  europene  de intervenție , lansată în 2017 de președintele francez ‘  . /  Europa are nevoie sa regandeasca  apărarea și securitatea Europa ‘ în lumina Brexitului, pentru că acesta este domeniul în care ancorarea europeană a Regatului Unit are un interes strategic comun crucial. Acesta este sensul propunerii lui Macron și Merkel pentru un Consiliu de Securitate European ‘ .  /  ‘ Cadrul conceptual’  pentru Europa în lume: ‘Autonomie europeană, relație specială cu Statele Unite, cooperarea  in functie de circumstanțe cu alți actori ‘” [20]
Apare asadar evident ca “ autonomia strategica” a Europei intentioneaza sa sfarseasca doua evolutii istorice ale continentului european definitorii pentru ultimii doua sute de ani.
Mai intai este vorba de a inceta irosirea ‘puterii continentale’  in razboaie interne sau in aventuri coloniale ( cum s-a intamplat in secolul XIX, in cea mai mare parte a acestuia ). Evolutie istorica  pe aceasta coordonata a determinat, la sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial  colapsul continentului ca “putere’ pe harta  sistemica    si a fost astfel destinat unei dominatii benevolente ( in Vest ) si non-benevolente, extractive ( in Est ), incapabil sa exercite influenta globala la care este indrituit prin istorie si performante. Schimbarea de paradigma este acum necesara , datorita provocarilor externe la frontierele continentale, iar cu cat mai repede se realizeaza cooperarea in domeniul ‘puterii’ cu atat mai bine va fi pentru viitorul Europei. Aceasta decada, acesti ani ’20 ai secolului XXI,  sunt cruciali.
 
In al doilea rand, trebuie pus renuntat la  evolutii recente ( datand din anii  destinderii anilor ’70 ai procesului de la Helsinki si proiectului sovietic al “ casei commune a aEuropei’, consolidate  in anii  ’90 ai secolului trecut, ) care au tins , in entuziasmul erei post –Razboi Rece, sa extinda UE la dimensiune continentala, iar in acest fel sa micsoreze capacitatea sa de ‘ putere’ pentru a o destina doar unei piete comune intr-o lume a ‘liberului schimb’ , guvernata de principiul win-win . Deopotriva aparitia unor primejdii majore la frontierele UE reclama apararea acestora, ceea ce impune strategii adecvate politico-militare , care sa pastreze suveranitatea  Europei , dar sa si doteze organizatia europeana cu institutiile si procesele necesare unui actor global distinct in era ‘ politicii de putere’ in care déjà am intrat pentru mutl timp de acum inainte.
O asemenea intelegere  a  ‘ autonomiei strategice’ , fondata pe un ‘duo’ diriguitor alcatuit din Franta si Germania,  este departe de a fi un proces de coagulare a unui ‘bloc’ sau de desprindere de SUA or altceva  , ci inseamna pastrarea identitatii a ceea ce numim ‘ batranul continent’ pe harta politica si militara a lumii si continuitatea contributiei  de nepretuit aduse de acesta , in libertate deplina  aparata prin efort propriu,  tezaurului  comun  al omenirii. 
 
12 octombrie 2020
 
[1]  https://www.ft.com/content/0f4fae24-43d3-41fd-b614-04544e97c7c3- “EU’s free traders push back against strategic autonomy mantra”; “Emmanuel Macron is the high priest of push for EU autarky in everything from defence to raw materials
 
[2] Ibidem – “French president Emmanuel Macron, high-priest of the EU’s push for autarky in areas including weapons and raw materials. The French president spent part of this week on a tour of Latvia and Lithuania, where he warned it was time for Europeans to end their ‘dependency on US weapons’ and “take on a more independent and assertive role in the world — subservient to neither US nor China’” 
[3] Ibidem- “dress up classical French protectionism and make it the bloc’s de facto common policy”; “Strategic autonomy cannot be about defence policy.”
 
[4]  https://twitter.com/ulrichspeck/status/1312268038176210944-  “ ‘ Strategic autonomy’ derives from the idea that the world is moving towards a logic of ‘blocs’, largely independent from each other. Macron repeatedly said this is happening and that seems to animate his strategic thinking.”
[5] Ibidem- “The opposite concept is not so much ‘free trade’ (too narrow) but globalization based on a ‘free and open’  global order. That remains the German approach.”     
[6] https://twitter.com/ArnaudDanjean/status/1312271257967132672-      “Wrong.The concept of strategic autonomy derives from the assumption that Europeans can’t rely on their allies in all circumstances, that priorities & interests can be different in some places (southern neighbourhood for instance).It is all about the ability to act alone if needed  “
[7] Ibidem –It was never meant to be protectionism or autarky. These are caricatures. Autonomy doesn’t even mean full fledge independence as everybody is well aware of interdependent economic, technological & military links. But why aiming to be less dependent should be irrelevant?; “ In trade, it simply means that free trade can be disrupted by some unilateral move from trading partners or sanitary/security/technological events and that, if too dependent on others, Europe can be deeply weakened in some critical areas. In that case autonomy means resilience
[8] The revenge of strategic yogurt How the EU started speaking French when it comes to the economy- in ‘ The Economist’ , October 3, 2020-https://www.economist.com/europe/2020/10/03/the-revenge-of-strategic-yogurt-“French ideas are now the bedrock of the eu’s economic policy. In Brussels, industrial strategies for everything from hydrogen to car batteries have been developed. (Incidentally, Thierry Breton, the French finance minister during the Danone row, is now the commissioner responsible.) A carbon border tax—first seriously floated by Chirac—is on the cards, which would involve duties on products entering the single market from polluting countries. New rules are in the works to make it easier to block foreign takeovers—whether of yogurt manufacturers or not—if the buyer has benefited from unfair subsidies. Some of the buzzwords have changed. Whereas Mr de Villepin and Co spoke of “economic patriotism”, today’s economic Francophiles in the eu speak of “strategic autonomy” and “sovereignty”, which now litter the conclusions of European Council meetings. But the content is the same. How did the French worldview take over?”
[9] Clement Beaune, L'Europe, par delà le COVID-19,  in «  Politique étrangère », vol. 85, n° 3, automne 2020 ,pp 9-29 – tradus in engleza in «  Atlantic Council » - Sep 14, 2020 https://www.atlanticcouncil.org/commentary/feature/europe-after-covid/
 
 
[10]  Ibidem,    “the European framework as the only way to rehabilitate German partners without humiliation or naivety, to increase their power, which was necessary for France, while at the same time containing it, which was just as necessary. European construction and French interests naturally overlapped, and this model remains in place.”
[11]  Ibidem, “ These factors—independence, power, and identity—come together in the notion of European sovereignty, which is sometimes misunderstood by EU partners but is increasingly mentioned. Sovereignty is, in essence, the ability to defend or uphold one’s interests and values, which Europe does not yet dare to do or consider without a sense of modesty linked to its colonial legacy, the collapse brought about by world wars, and its totalitarian experiences
[12] Ibidem, “for continental and global hegemony. This hugely dominant period drew to a close with World War I, and definitively ended with World War II, which marked the peak and the end of the European civil war”
[13] Ibidem-migration, protecting borders, security and defense (including against  terrorists), climate change, digital upheavals, the globalization of trade, etc  “
[14] Ibidem,Europeans know that they must once again speak the language of power, without losing sight of the grammar of cooperation.
[15] Ibidem, “ In reality, leaders can take action beyond their rank when the circumstances require. Angela Merkel took up a leadership of reason during the crisis, but stopped short of embodying visionary leadership once the storm had abated. Emmanuel Macron has taken on this role, with some inevitable friction, since 2017. The existence of more ambitious policies, where necessary, will naturally reveal leaders, and could empower them in greater number
[16] Ibidem, - “It should involve European and national institutions, but above all, citizens, through in-depth deliberative exercises, like the recent Citizen Convention for the Climate in France. This unprecedented exercise will be an opportunity to discuss issues never debated together across Europe at the same time: What migration policy? What food policy? What health policy? What trade policy? Some will doubt this exercise, as in any experiment of this type” .  
[17] Ibidem, “Choosing its battles and partners, while positioning itself in a clear conceptual framework (European autonomy, special relationship with the United States, cooperation of circumstance with other players) is the very essence of a power’s policy, always guided by the defense of its values and interests
[18] Ibidem,’Liberal’ countries in Northern Europe, for example, are defending the protection of strategic sectors from foreign investment, and no state is refusing to respond to commercial attacks affecting the EU, even when they come from across the Atlantic. Germany is shouldering greater responsibilities in the fields of security and defense. There is no doubt as to the need for joint, firm action in the face of China. And, European unity in the Brexit negotiations has been a test of sovereignty that countries are clearly passing together
[19]  Expertul german ( Ulrich Speck )  apreciaza articolul in felul urmator: “A comprehensive narrative, interpreting and completing Macron's big speeches and interviews.”  Iar propriul sir de notatii ca “  A thread highligthing some interesting bits and pieces.
[20]   https://twitter.com/ulrichspeck/status/1313424133703770113- 1:21 PM • Oct 6, 2020 - “’France sees ‘Europe as a lever for power’, ie an instrument to achieve the goal of ‘independence’ which is of great important to France: ‘French independence in the world must have a European dimension’./’Since de Gaulle, there has been complementarity between national tools (e.g., nuclear deterrence, permanent seat on the UNSC) and European tools (e.g., expanded market, unified trade policy, single currency), which guarantee the same independence.’/ Europe can become ‘a power’ without becoming a state, Beaune talks about ’the inevitability of transforming from an area into a power’ . Yet ‘the aim is certainly not to create a 'super state' or to deny national differences’/There is a necessity for Europe to become ‘a power’: ‘Europe is no longer in the shadows of, or protected by, the American security goodwill that it once took for granted.’/ One important step on the way to becoming a power is to define borders -- ending enlargement: ‘enlargement to the Western Balkans is a last step; the EU’s extension must stop there’./Another step is to define relations with neighbors such as Turkey, Russia, and the UK: ‘Like any great power, France needs tailored agreements with its neighbors.’/ Inside the EU, there should be more coalitions of the willing: ‘In a twenty-seven-member Europe, 'project teams' are needed, depending on the subjects at hand.’/ With regard to defense, a 'defense and security Europe' is gradually taking shape, around the European Intervention Initiative launched in 2017 by the French president’./Defense and security Europe needs ‘rethinking in light of Brexit, for this is the area in which the European anchoring of the UK is of crucial common strategic interest. That is the sense of the proposal by Macron and Merkel for a European Security Council’./The ‘conceptual framework’ for Europe in the world: ‘European autonomy, special relationship with the United States, cooperation of circumstance with other players’ ."

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postati un comentariu