SUA ESTE AZI ‘ WEIMERICA’ ? | publicatii - Politica La Est
itunesww.jpg

SUA ESTE AZI ‘ WEIMERICA’ ?

Mihail E. Ionescu
 
 
            De la declansarea pandemiei Covid-19, dar mai ales dupa evenimentul din 25 mai – moartea barbatului de culoare  Floyd in Minneapolis- lucrurile au inceput sa ia o turnura neprevazuta -si deopotriva foarte periculoasa-[ in SUA. Superputerea globala , hegemonul sistemic pare ca dezvolta o criza interna de magnitudine fara precedent de la sfarsitul anilor ’60 ai secolului trecut , cand pe fondul razboiului din Vietnam si al luptei  interne pentru drepturi civile, America a trecut prin clipe foarte grele. Spre deosebire insa de referinta din trecut, cand protestele interne- si impotriva razboiului din Vietnam si pentru afirmarea egalitatii in drepturi a minoritatilor rasiale sau de gen ( o revolutie sexuala de un tip aparte a insotit acesti ani de criza  americani)- au gasit o compensatie in performante externe- aselenizarea, de pilda-, ceea ce se intampla azi pare a fi o contestatie ampla a chiar fundamentelor existentiale ale republicii nord-americane.
 
            Niciodata ca pana in aceste zile nu s-a vorbit atat de mult si  programatic politic despre instaurarea socialismului/ comunismului in America- desemnandu-se astfel si o alunecare catre stanga extrema in Partidul Democrat -, despre o alta alcatuire socio-politica si economica- revendicari ca inlocuirea politiei sau constituirea unor organe cetatenesti de conducere locala  capatand chiar forme concrete, cum a fost la Portland si Seattle  -, nicicand ca pana acum nu s-a pus cu atata acuitate – si la cele mai diverse nivele societale- problema temeliilor politice si economice ale republicii . Iar in acest context de revolta si insurectie insotite de violenta stradala  cu utilizare de arme de foc , figuri emblematice si identitare ale istoriei biseculare a statului au fost  puse in discutie , mai mult fiind ‘pedepsite’ prin statui daramate sau chestionari de indreptatire istorica in curicule scolare ori in alte moduri.
 
            Un studiu facut la Universitatea Princeton asupra miscarilor de protest si revoltelor violente in SUA in cursul acestei veri a demonstrat o situatie fara precedent din punctul de vedere al stabilitatii interne a SUA. Cartografierea acestor uriase demonstratii, care au cuprins 48 din cele 50 cele mai mari orase americane- pe care harta reprodusa mai jos o face cu minutiozitate- spune indeajuns despre acest tablou societal ingrijorator, protestele pasnice fiind insotite de multe ori de revolte violente cu rezultate care au facut unii comentatori sa asemuiasca cartierele afectate de ele cu scenele de razboi recente din orasele din Siria . Iar textul insotitor care desprinde – pe baza de surse de presa- evolutiile in perioada mai- august 2020 in SUA sunt si ele deopotriva graitoare si nelinistitoare, mai ales ca evidentiaza si faptul ca s-a pus chestiunea utilizarii fortei militare pentru restabilirea ordinei. Astfel, potrivit acestui studiu :
 
Utilizarea tot mai mare a forței împotriva manifestanților vine pe fondul unui impuls mai larg de militarizare a răspunsului guvernului la tulburările interne și în special a faptului ca demonstrațiile au fost  percepute a fi legate de grupuri de stânga precum Antifa, pe care administrația le consideră o organizație ‚teroristă’(New York Times, 31 mai 2020). Imediat după uciderea lui Floyd, președintele Trump a postat o serie de mesaje  pe rețelele de socializare care amenințau să desfășoare armata și Garda Națională pentru a dispersa demonstrațiile, sugerând că autoritățile ar trebui să folosească forța letală în cazul ca manifestanții participă la jafuri (‚ New York Magazine’, 1 iunie 2020). Președintele i-a numit pe guvernatori ‚slabi’  pentru ca au  permis demonstrații în statele lor și i-a instruit să apeleze la Garda Națională pentru a ‚domina’  și ‚tăia [protestatarii] ca untul’ (‚Vox’ , 2 iunie 2020). Senatorul Tom Cotton din Arkansas,  consilier al președintelui, a recomandat administrației ‚să trimită trupe’ și sa fie fara mila fata de  „  insurgenti , anarhiști, manifestanti violenti  și jefuitori ”(New YorkTimes, 3 iunie 2020, 23 iunie 2020).”[1]
 

 
            Desigur ca aceasta intrebare esentiala- ce se intampla in SUA ?- si altele conexe nu ni le punem doar noi. Ele sunt adresate de cele mai diverse instante- intelectuale, politice, cetatenesti, etc.- intai de toate in SUA, iar prin reflex in restul lumii preocupate de viitorul sistemului international de state , unde America detin un loc atat de important. Intr-un articol precedent am mentionat faptul ca ‘proiectul 1619 “ , lansat de NYT anul trecut a determinat o ampla dezbatere in sistemul educartional si opinia publica din SUA, atingand o astfel de acuitate incat presedintele Trump a propus ca scolile care vor introduce in curricula teme ale acestui dezbateri  sa fie lipsite de finantare statala.
 
            O asemenea intrebare si-a pus un cunoscut  teolog catolic din Washington , care a inaintat un punct de vedere asupra actualei situatii interne din SUA chiar sub titlul: “ De ce suntem unde suntem “.[2] Numind , clarificator pentru  perspectiva asupra subiectului tratat,  anul 2020 ca ‘ annus horribilis’, teologul constata ca societatea si statul american se afla la “ un punct de inflexiune”. Asadar, ca  “Procesul accelerat de decădere politică la care am asistat în ultimele șase luni nu doar ca a avut loc . Instituțiile politice liberale din America, cândva nobile, se prăbușesc, deoarece, în ultimele șase decenii și jumătate, bazele culturale pe care s-au bazat aceste instituții au fost adânc erodate de o secularizare care a ofilit sufletul (si afectează chiar și credincioșii religioși) și de  etica  publica degradata  a lui  ‘am făcut-o în felul meu’ .”[3]
 
             Pentru teologul american, noul presedinte al SUA , care va prelua Casa Alba in ianuarie 2021 nu va putea rosti la fel ca A. Lincoln, in martie 1865 , la sfarsit de razboi civil devastator , urmatoarele cuvinte: “să ne străduim să ... legăm rănile națiunii; să avem grijă de cel care va fi purtat bătălia și de văduva și orfanul său - să facem tot ce poate realiza și prețui o pace dreaptă și durabilă între noi”.[4] In eventualitatea ca Trump va fi cel care va castiga  Casa Alba , el nu este indreptatit sa rosteasca aceste cuvinte istorice intrucat a cultivat diviziunea in societatea americana, iar  contracandidatul sau democrat Joe Biden, o data invingator in cursa prezidentiala,  pentru ca partidul sau este dedicat promovarii faliilor societale prin  ‚woke identity politics’ .[5] Evident ca teologul a utilizat aceasta constructie de viitor, criticand pe cei doi candidati actuali din dorinta de a releva seriozitatea problematicii si lipsa ei de solutionare in perspectiva.
           
              In intelegerea lui Weigel s-a ajuns aici in SUA din cauza faptului  ca s-a dat putina atentie  reflexiei unui constitutionalist german ( Ernst -Wolfgang Bockenforde ) , anume ca „ statul secularizat liberal exista in conditii pe care el insusi nu le poate garanta”, ori, in explicatia  teologului  : „instituțiile liberale ale unei democrații moderne - libertatea de exprimare, o presă liberă, libertatea de asociere, sufragiul universal al adulților, regula  majorității și protecția drepturilor minorităților, libertatea religioasă și așa mai departe - se bazează pentru credibilitatea si rezilienta lor , pe fundații culturale, acele instituții liberale nu pot, prin ele insele , să creeze sau să se apere. Astfel, democrația americană nu este și nu poate fi niciodată o mașină care funcționează de la sine[6].
 
              In demonstratia lui Weige, lubrifiantii acestei masinarii complicate a statului liberal secularizat  trebuie sa “ vina de undeva”. Iar acest “undeva” arata   Weigel  “a fost o cultură morală publică formată din religia biblică și filozofia dreptului natural. Religia biblică i-a învățat pe americani demnitatea și valoarea încorporate ale fiecărei persoane umane ca persoană, indiferent de condiție. Filosofia legii naturale i-a învățat pe americani că există adevăruri morale înscrise în lume și în noi, că putem cunoaște acele adevăruri prin rațiune și că insusirea lor ne învață îndatoririle pe care le avem. Aceste norme culturale care subscriu democrația americană au fost uneori uitate sau ignorate. Dar ele erau acolo și oamenii cu caracter puteau sa le utilizeze  să reformeze Republica să-și îndeplinească promisiunea de libertate în solidaritate pentru toți americanii.” [7]
           
                In salvarea republicii americane, Weigel intrevede  acum o  ‘ renastere nationala’ in care opinia publica nationala are a fi in acord cu adevarurile  care sa faca autoguvernarea democratica posibila si in absenta carora nu va exista unitate. In cadrul acestei renasteri nationale, lumii catolice americane i-ar  reveni un rol foarte important.
           
                 Este semnificativ ca in comentariile la acest articol, autorului i se reproseaza  atat echivalenta facuta intre cei doi candidati la prezidentie , cititorii  fiind favorabili lui Trump, cunoscut pentru pozitia sa ’ pro-life’ , mai mult reprosandu-se ‘aristocratiei’ ecleziastice catolice din SUA parteneriatul cu Partidul Democrat. Este de asemenea intersant de notat ca in aceste comentarii sunt omniprezente  temele mari de discutie ale societatii americane de azi- de la orientarile de stanga ( antifa si BLM) la ‘white supremacy’ si problematica istorica a sclaviei si rasismului-, dar deopotriva incriminandu-se si o  slabire a democratiei americane prin chiar privarea prin mecanisme democratice a puterii Congresului in favoarea Curtii Supreme  care a macinat sistemul atat de solid la infiintarea sa acum aproape 250 de ani.

                  Dar teologul Weigel nu este singurul care a zabovit asupra diagnosticului ingrijorator prin consecinte  societarii americane la sfarsit de august 2020, in plina  campanie prezidentiala , cand deja cele doua mari partide din SUA si-au sustinut conventiile de desemnare a echipelor prezidentiale. Un alt intelectual de reputatie – Andrew Sullivan- a publicat o notabila analiza si a desemnat un diagnostic clar prin comparatie istorica maladiei care a cuprins- in afara COVID-19- societatea americana. Pentru Sullivan tabloul din SUA la sfarsit de august 2020 este evident si impune imediat o  referinta istorica , care nu poate fi defel refuzata.

                   Mai intai iata tabloul Sullivan ( de mentionat ca el este de orientare politica  democrat -liberala: “Pence/vicepresedintele SUA-n.n./  ne-a oferit / la Conventia republicana din august acest an-n.n. /o viziune asupra Americii, care a asemuit o ofertă specială Disney de la începutul anilor 1960 - de la Fort McHenry nu mai puțin. Și uitați-vă la personajele emblematice  invocate de Trump: Wyatt Earp, Annie Oakley, Davy Crockett și Buffalo Bill. Poți rade ingaduitor. Dar, în mijlocul unei culturi rescrisă de stânga ca o formă de ‚supremație albă’ urâtă și implacabilă, și într-un moment de incendiere și revoltă, s-a simțit ca un fel de balsam.Toată această asigurare s-a jucat pe fundalul lui Kenosha/localitate din Wisconsin, scena unui veritabil razboi cateva zile in august- n.n./, care ardea, și Minneapolis, unde o sinucidere a dus la un puseu de jafuri oportuniste și Washington DC, unde mulțimi de woke-steri au trecut prin oraș scandând obscenități, invadând spațiile altora, cerând spectatorilor sa ridice pumnii în semn de solidaritate, cu spasme ocazionale de violență. Acești fanatici disprețuitori, ne place sau nu, sunt acum parțial infatisarea  democraților: o grămadă mormăitoare de auto-intitulati  ca fiind cei drepți,  bigoti, scandând lozinci înrădăcinate în nonsensuri pseudo-marxiste, ridicând ghilotine - ghilotine! - pe străzi ca embleme ale agendei lor. Nu se ceartă; ei încearcă să constrângă. Iar liberalii, de la campania Biden la New York Times, sunt prea lași și intimidați pentru a-i chema pe acești bătăuși și a-i expulza din rândurile lor .Vă amintiți momentul esențial de la începutul acestei veri, când New York Times a cedat salariatilor  activisti  și l-a concediat pe James Bennet? Nu întâmplător s-a întâmplat în urma unei opinii  / editorial , mentionat si mai sus, semnat de un senator care solicita interventia trupelor federale impotriva revoltelor , ceea ce a fost imediat sustinut de Trump-n.n./  care susținea că, dacă New York City nu va opri revolta pe străzi, federalii ar trebui să intervină pentru a restabili ordinea. Pentru activiștii de stânga care controlează acum acest ziar , impunerea ordinii nu a fost văzută ca o bază indispensabilă pentru restabilirea dezbaterii democratice, ci ca un potențial atac fizic asupra personalului de culoare . Ei au văzut restabilirea ordinii în prisma propriei ideologii critice de rasă, care stipulează că poliția este autoritatea supremației albe și nu aplicarea statului de drept într-o societate liberală. A fost un semn că establishmentul de  stânga a fost dispusă să tolereze dezordinea și haosul dacă sunt direcționate către scopurile ideologice corecte - așa au răspuns conducerile  democratice din Minneapolis și Seattle și Portland. NYT, CNN și restul au încercat să ignore ceea ce era de nescuzat  și să găsească modalități din ce în ce mai jalnice de a-l respinge. În această săptămână, prejudecata lor uluitoare a fost expusă ca absurdă.” [8]
           
                Diagnosticul lui Sullivan – citand si simptome ca spijinul reciproc intre militantii de dreapta si politie , precum si revendicarea repetata a stangii ca politia sa fie desfiintata sau cel putin de-finantata- este clar la similitudinea situatiei de azi din SUA cu contextual prabusirii regimului democrat din Germania la inceputul anilor 30 ai secolului trecut, premergator preluarii puterii in stat de catre Hitler,) : “Și să fim sinceri în legătură cu acest lucru și să-i spunem numele: acesta este identic cu Weimar. Centrul politic s-a prăbușit. Bandele de stradă inarmate de extremă dreaptă și extremă stângă sunt în război pe străzi. Tribalismul se intensifică în fiecare colț al culturii. Establishmentul de  dreapta și  fortele principale de stânga  își tolerează extremele respective pentru că se urăsc atât de mult. Modelul este practic de  manual, dacă înveți ceva din istorie: o criză economică care duce la șomaj în masă; tulburările psihologice reprimate dupa  o lungă perioadă de lockdown  pot și se vor manifesta; un eșec al vointei  din partea liberalilor de a apăra valorile și instituțiile democrației liberale și a conservatorilor de a-și păstra propriile rânduri curatate  de demagogi și bigoti. Dar, cel mai  critic: un sentiment tot mai mare de dezordine și violență și revoltă ca simplu zgomot de fond; și un sentiment că autoritățile nu au puterea sau dorinta  pentru a restabili ordinea. Ceea ce își doresc majoritatea oamenilor în acest tip de instabilitate nervoasă este o figură care va apare  și o va anihila . În Trump, avem pe cineva care ar călca cu bucurie orice normă democratică liberală ca să o facă. Și stânga pare chiar sa cerseasca  să  o facă – fie si  numai pentru a dovedi  ca au dreptate”.[9]  In literatura istorica si mediul politic , ‘regimul/republica de la Weimar’ , este desemnat regimul republican democratic ninstalat in Germania in 1919, dupa numele localitatii in care s-a intrunit in 1919 Adunarea Constituanta care a proclamat  republica parlamentara ( la Berlin erau lupte de strada in acel moment pe fundalul instaBILITATII MArcate in tara ca urmare a infrangerii in razboi ). Democratia weimariana a cedat si a fost deschis drumul adjudecarii puterii  in stat de catre Hitler ( ianuarie 1933 )

                    Fiind o opinie venita din partea unui democrat, Niall Ferguson, reputatul istoric britanic, fost profesor  la  Universitatea Yale, una dintre vocile puternice ale establishmentului intelectual American si international   , s-a simtit dator sa raspunda. Mai ales referinta la prabusirea  ‘ republicii de la Weimar’  i s-a aparut ca se inscrie unui trend identificat istoric in SUA inca din anii 30 ai secolului trecut si exprimand teama ca republica americana poate sucomba identic. Strigatul de alarma a lui Sullivan - “ this is very Weimar”- i-a trezit lui Ferguson amintirea dosarului mereu reluat in mediile intelectuale americane  in ultimii zeci de ani pe care il intituleaza “ Weimerica”. Este , pur is simplu, instalarea in mentalul american- intelectual si de opinie publica prin filme sau piese de teatru ori romane de fictiune- ca republica nord-americana se poate gasi la un moment dat in istorie in situatia de a sfarsi ca si democratia Germaniei de la Weimer  instalata post- Primul Razboi Mondial in 1919 si esuata in fascismo – nazismul condus de Hitler. Fie ca s-a aflat in prag de new deal promovat de F. D. Roosevelt, fie in anii ’70 dupa ‘miscarea’  lui Richard Nixon de inlocuire a etalonului aur sau in anii lui Ronald Reagan, ori mai aproape de noi, in criza din 2007-8   sau   azi, dosarul ‘ Weimerica’ este mereu redeschis si se dezvolta  temerea prabusirii democratiei parintilor fondatori ( lucru , care nu are loc, observa istoricul, si in Canada vecina ) . Aceasta redeschidere exprima o teama societala ca democratia americana   – prin comparatie istorica cu Weimar-ul, singurul exemplu de referinta disponibil- este dirijata inexorabil de evenimente de mare calibru precum cele mentionate sa impartaseasca soarta regimului de la Weimar, adica sa cedeze  in fata vrajmasiilor si democratia sa fie inlocuita de autoritarism .

                 Trecand in revista piesele de teatru , romanele, filmele care compun acest dosar vechi de 85 de ani, Ferguson constata ca ‘ Weimerica’ nu este acum amintita acum prima data de catre A. Sullivan, ci , inca din decemrie 2015 , un editorial publicat de ‘New York Times’ , semnat de Roger Cohen, se intitula “Welcome to  Weimar America”. Insusi Andrew Sullivan a utilizat argumentul cu sase luni inainte de alegerea la Casa Alba a lui D. Trump, scriind ca prin “ panacea himerica” a acestuia democratia americana se indreapta catre  tiranie.

                  Niall Ferguson este impotriva acestei cvasi-profetii si aduce in sprijinul acestei rejectari  sapte argumente. Ele se intemeiaza pe compararea situatiei de azi din SUA cu cea din Germania premergatoare cuceririi puterii de catre Hitler in ianuarie 1933 si practic noncoincidenta/ neverosimilitatea  celor doi termeni de comparatie . Exercitiul de comparatie istorica aplicat de Ferguson este si un avertisment asupra utilizarii abusive a comparatiilor istorice , cand situatiile in cauza au determinari multiple si  , de cele mai multe, ori implica apropieri/similitudini  fortate  pe un  fond istoric evenimential  unic si nerepetabil . Nu este de prisos sa mentionam  ca Ferguson a scris aceasta luare de pozitie dupa ce a vorbit si cu Henri Kissinger, politicianul american nascut in 1923 in Germania, asadar in anii ‘regimului de la Weimar’, caruia istoricul i-a fost biograful official . Opinia lui Kissinger i-a intarit opinia ca situatia din SUA de azi nu este comparabila cu apusul experimentului democratic german post- Primul Razboi Mondial. Opinia sa de astăzi: americanii nu sunt nici pe departe atât de înstrăinați de sistemul lor democratic’ ,precum germanii din anii 1920[10]
 
                    Cele sapte argumente ale lui Ferguson sunt insiruite intr-un crescendo care sa convinga cititorul de justetea opiniei sale . Cel dintai  este ca, referind la violenta politica, comparatia intre ceea ce se intampla azi in SUA cu situatia din Germania weimariana este fara sustinere faptica. Daca in SUA au avut loc cunoscutele revolte si violente in  aproape toate orasele mari americane, in Germania anilor dinainte de  venirea lui Hitler la putere  au avut loc veritabile batalii de strada intre formatiunile inarmate ale stangii ( Rotfront,  de organizare comunista  )  si dreptei ( mai ales celebrele SA ale lui Rohm ), asasinatele politice erau aproape zilnice ( o singura organizatie inarmata si-a inscris in palmares 350 de asemenea omoruri de politicieni democrati ) , totul pe un fond veritabil de razboi civil. Al doilea argument refera la desoebirea uriasa intre comportamentul elitelor germane ( fortele politice conservatoare si de centru, precum si marii industriasi si bancheri ) si al celor  americane de azi. Daca in Germania - exista aproape un consens  al istoricilor- puterea a fost acordata lui Hitler de aceste forte pentru a evita un razboi civil, in SUA de azi nu se poate vorbi de o astfel de orientare. Fortele armate raman fidele controlului civil- apelul lui Trump de a se implica in reprimarea revoltelor nu a gasit sprijin la varfurile comenzii militare, dimpotriva acestea si-au afirmat vocatia democratica -  la fel functionarii publici sau intelectualitatea in ansamblu. In legatura cu acestia din urma, Ferguson scrie: “Și dacă va ganditi  că generalii îl urăsc pe Trump, la fel trebuie gandit despre funcționarii publici , ca si despre profesorii universitari. Fapt: Hillary Clinton a obținut 91% din voturi în districtul Columbia în 2016. Numărul de membri ai facultăților de la Harvard, Princeton și Yale care au votat pentru Trump trebuie să fi fost de o singura cifra, ceea ce explică probabil de ce Consorțiul Electoral Princeton a considerat  ca H.Clinton a avut 93% șanse de victorie în ajunul alegerilor. Nu a fost așa, în Germania, în 1932”.[11]

              Cel de al treilea argument vine in logica economica, anume ca inflatia , determinata de crizele economice, nu isi gaseste loc de comparatie in cele doua cazuri, SUA de azi si Germania weimariana. Chiar daca in  SUA somajul a depasit 10 la suta in cele doua precedente crize din ultimele doua decenii, inflatia nu a atins 2 la suta . Pe cand in Republica de la Weimar au fost inregistrate recorduri absolute in istoria financiara moderna : inflatie financiara fara precedent  in 1922-1923 , care a ramas pana azi in memoria nationala ; iar intre 1929-1933 in Germania s-a inregistrat o deflatie consistenta, pe fondul unui somaj in crestere ( 24 la suta in 1932 ). SUA au reusit sa treaca socul atat al crizei din 2008 , precum si al pandemiei din 2020 prin injectii puternice de lichiditate, pe cand Germania nu a putut depasi socul din 1929 datorita precedentelor puseuri inflationiste care i-au subrezit fatal moneda nationala.


 
Sfarsitul democratiei weimariene: semnele exterioare ale mobilizarii sociale de tip fascist patrunse in tesatura societatii democratica : salutul, svastica, uniforma
 
              Argumentul patru refera la faptul ca sistemul politic  american , mostenit de la britanici este construit pe doi piloni trainici: cele doua mari partide , republican si democrat. In Germania datorita reprezentarii proportionale, a fost posibila proliferarea unui numar mare de partide- 41 in alegerile din 1928. Antidotul la acest neajuns a luat forma organizarii totalitare si antidemocratice a stangii ( comuniste ) si dreptei ( naziste ) , aflate in conflict deschis , ceea ce adancit masiv instabilitatea social-politica pe fondul contractiei economice si somajului. In alegerile federale din 1932 cele doua totalitarisme care acaparasera spectrul politic  german au obtinut mai mult de jumatate din voturi . In acelsai timp- iar acesta se constituie in al cincilea argument al lui Ferguson- este la mijloc si vechimea si comprehensivitatea politica a Constituiei in cele doua cazuri. Constitutia de la Weimar a fost redactata in 1919 in perioada sfarsitului razboiului Mondial  si infrangerii si a avut mari lacune structurale , cum ar fi investirea presedintelui , ales prin vot direct, de a conduce prin decrete fara consultarea Parlamentului in caz de criza . Spre d osebire de constituia weimariana , cea americana din 1787 a trecut cu succes proba timpului si istoriei.

            Momentul istoric- asadar al saselea argument- refera la circumstantele internationale deosebite intre America de azi si Germania anilor 20-30 ai secolului trecut. Este- arata Ferguson – poate cea mai importanta diferenta, Germania fiind o infranta in Primul Razboi Mondial, supusa tribulatiilor traumatice ale tratatului de la Versailles , mai ales reparatiilor secatuitoare economic si carora a trebuit sa li se gaseasca o solutionare internationala in final . Se adauga la aceste trasaturi internationale de evolutie a Germaniei weimariane si faptul ca a fost tinta asa numitei “ vinovatii pentru declansarea razboiului” , promovata international ,  care a alimentat lozincile fascist-naziste  de reevansa in interior. SUA de azi sunt exact opusul: cea mai mare economie globala, hegemon sistemic , unde s-au manifestat timid chiar pulsiuni izolationiste , mai ales dupa 2008. Numai ca ele au trebuit reprimate datorita cresterii exponentiale a Chinei , chiar Trump fiind nevoit in ultima vreme sa-si reprime , treptat , instinctul de retragere de pe scena internationala in fata acestei realitati amenintatoare.

               Ultimul argument al lui Nial Ferguson este o respingere de plano a oricarei asemuiri cu Republica de la Weimar a actualei evolutii din SUA pe temeiul faptului ca ceea ce pare o reeditare a sfarsitului democratiei weimariene   este practic o expresie a populismului american original, pe care il intruchipeaza  Trump  ( inclusiv nativismul). Astfel incat  Ferguson isi declara dezacordul cu oricine face apel la comparatia weimariana pentru a explica propensiunea votantilor americani pentru restrictii in problema imigratiei sau in razboiul cultural purtat impotriva unei elite ‘ globaliste’. Aceasta propensiune este pur si simplu populism american, care  “nu are aproape nimic în comun cu fascismul german interbelic, intemeiat pe persecuția rasială și, în cele din urmă, anihilarea, autarhia economică și războiul real (de aici, toate uniformele și cizmele)”.[12]
 
            Desigur, pentru Ferguson, acest ultim argument nu insemna ca nu se poate invata nimic din esecul democratiei weimariene privind zia de azi si primejdiile pe care le intampina democratia in SUA . Si aici deschide un camp larg de discutii viitoare privind lumea post-weberiana. Referinta la Max Weber, celebrul sociolog german, unul din arhitectii Constitutiei de la Weimar,  este facuta pentru a cita viziunea proprie  a acestuia asupra modernitatii , anume a unei lumi care culege roadele unei dezvoltari nemarginite a stiintei , economii iesite din ‚cusca’ eticii protestante , a afacerilor si guvernarii conduse birocratic  si a unei orientari academice iesite de sub dominatia politicului. Ferguson este adeptul unei  lumi post- weberiane care ne inconjoara azi : „Cred , din ce în ce mai mult, că lăsăm în urmă acea modernitate weberiană. În noua lume post-Weber, gândirea magică erodează supremația științei, o versiune a eticii protestante a muncii și a economisirii a fost reîncarnată în Asia de Est, guvernanța corporativă și birocratică cedează conducerii carismatice (gândiți-vă la Elon Musk si Donald Trump), iar mediul academic este politizat până la anihilare. Dar acestea sunt tendințe globale. Au puțin, sau chiar deloc, de-a face cu Weimar ” .[13]  
 
            America va supravietui analogiei cu Republica de la Weimar, incheie argumentatia  sa Ferguson.
 
 Andrew Sullivan i-a multumit cordial pentru raspunsul sau intr-un tweet care merita citat , aratand ca isi mentine opinia:
“ Andrew Sullivan
@sullydish
Appreciate this. All good points. Still, I was not being literal but pointing out some similar dynamics. I stand by that.”[14]
 
            Trei  viziuni diferite despre ce se intampla azi in  interiorul SUA , care apartin unor intelectuali de notorietate , dar oarecum din ‘lumi’ diferite.  ‘Lumi’  deopotriva politice  sau religioase – teologul Weigel este banuit de simpatii democrate – si intelectuale , cu raspunsuri proprii ( si ne-asemanatoare, dimpotriva ) la cee ace se intampla azi in SUA. Pe de o parte avem o varianta de diagnostic care intrevede vindecarea in ‘tratamentul’  valorilor pe care se intemeiaza republica americana ( in care religiei i se consacra un rol determinant ), pe de alta temerea exprimata ( A. Sullivan ) ca SUA se indreapta catre un fel de tiranie /autocratie de tip fascist , daca nu sunt luate masuri grabnice, precum si viziunea unei evolutii a societatii nord-americane  oarecum normale intr-o lume post-weberiana.

            Cu siguranta nu sunt singurele opinii asupra unei Americi aflate azi intr-o dezbatere interna nu lipsita de  revolta si  violenta , in prag de alegeri prezidentiale  ( 3 noiembrie 2020 ) decisive pentru viitorul sau . Si al lumii.
 
15 septembrie 2020
 
 
[1] Demonstrations and Political Violence in America. New Data for Summer 2020-September 2020   file:///E:/ACLED_USDataReview_Sum2020_SeptWebPDF.pdf-“ The escalating use of force against demonstrators comes amid a wider push to militarize the government’s response to domestic unrest, and particularly demonstrations perceived to be linked to left-wing groups like Antifa, which the administration views as a ‘terrorist’ organization (New York Times, 31 May 2020). In the immediate aftermath of Floyd’s killing, President Trump posted a series of social media messages threatening to deploy the military and National Guard to disperse demonstrations, suggesting that authorities should use lethal force if demonstrators engage in looting (New York Magazine, 1 June 2020). The president called governors ‘weak’ for allowing demonstrations in their states and instructed them to call in the National Guard to ‘dominate’ and ’cut through [protesters] like butter’ (Vox, 2 June 2020). Senator Tom Cotton from Arkansas, an advisor to the president, recommended that the administration ‘send in the troops’  and give ‘no quarter for insurrectionists, anarchists, rioters, and looters’  (New York Times, 3 June 2020, 23 June 2020).”
 
[2] George Weigel, Why we are where we are, August 26, 2020 in , Catholic World Report’ - https://www.catholicworldreport.com/2020/08/26/why-we-are-where-we-are/
 
[3] Ibidem- “ The accelerated process of political decay we’ve witnessed in the past six months didn’t just happen. America’s once-noble liberal political institutions are crumbling because, over the past six and a half decades, the cultural foundations on which those institutions long relied have been deeply eroded by a soul-withering secularization (which even affects religious believers) and a debased public ethic of ‘I did it my way’
[4] Ibidem – “let us strive to…bind up the nation’s wounds; to care for him who shall have borne the battle, and for his widow and his orphan – to do all which may achieve and cherish a just and lasting peace among ourselves
 
[5] ‘woke’- termen incetatenit in ultimii ani in asociere cu ‘politics’ , ‘identity’ , care reflecta o orientare de stanga in contextul miscarii BLM ( Black lives matter) si desemneza  atentia ‘treaza’ permanent care trebuie acordata desegregarii si egalitatii rasiale  in societatea americana; nu rareori criticat si folosit in batjocura ca provenind din slang-ul limbii engleze
[6] George Weigel, op.cit.-the liberal institutions of a modern democracy – free speech, a free press, freedom of association, universal adult suffrage, majority rule and protection of minority rights, religious freedom, and so forth – rely for their credibility, and their tensile strength under pressure, on cultural foundations those liberal institutions cannot, by themselves, create or defend. Thus American democracy is not, and can never be, a machine that runs by itself.
[7] Ibid.-was a public moral culture formed by biblical religion and natural law philosophy. Biblical religion taught Americans the built-in dignity and value of every human person as a person, irrespective of condition. The philosophy of the natural law taught Americans that there are moral truths inscribed in the world and in us, that we can know those truths by reason, and that knowing them teaches us our duties. These cultural norms underwriting American democracy were sometimes forgotten or ignored. But they were there, and people of character could appeal to them to reform the Republic and help it realize its promise of freedom in solidarity for all Americans.”
[8] Ibidem-Pence gave us a vision of America that was a souped up Disney special from the early 1960s — from Fort McHenry no less. And look at the icons Trump invoked: Wyatt Earp, Annie Oakley, Davy Crockett, and Buffalo Bill. You can mock. But in the midst of a culture being redescribed by the left as a form of foul and relentless “white supremacy”, and in a moment of arson and rioting, it felt like a kind of balm. All this reassurance played out against a backdrop of Kenosha, which was burning, and Minneapolis, where a suicide led to a bout of opportunistic looting, and Washington DC, where mobs of wokesters went through the city chanting obscenities, invading others’ spaces, demanding bystanders raise fists in solidarity, with occasional spasms of violence. These despicable fanatics, like it or not, are now in part the face of the Democrats: a snaring bunch of self-righteous, entitled bigots, chanting slogans rooted in pseudo-Marxist claptrap, erecting guillotines — guillotines! — in the streets as emblems of their agenda. They are not arguing; they are attempting to coerce. And liberals, from the Biden campaign to the New York Times, are too cowardly and intimidated to call out these bullies and expel them from the ranks. Remember the pivotal moment earlier this summer when the New York Times caved to its activist staff and fired James Bennet? It’s no accident this was over an op-ed that argued that if New York City would not stop the rioting in the streets, the feds should step in to restore order. For the far left activists who now control that paper, the imposition of order was seen not as an indispensable baseline for restoring democratic debate, but as a potential physical attack on black staffers. They saw restoring order within the prism of their own critical race ideology, which stipulates that the police are enforcers of white supremacy, and not enforcers of the rule of law in a liberal society. It was a sign that the establishment left were willing to tolerate disorder and chaos if they were directed toward the ideologically correct ends — which is how Democratic establishments in Minneapolis and Seattle and Portland responded. The NYT, CNN and the rest tried to ignore the inexcusable, and find increasingly pathetic ways to dismiss it. This week, their staggering bias was exposed as absurd.”
 
[9] Ibidem- “And let’s be frank about this and call this by its name: this is very Weimar. The center has collapsed. Armed street gangs of far right and far left are at war on the streets. Tribalism is intensifying in every nook and cranny of the culture. The establishment right and mainstream left tolerate their respective extremes because they hate each other so much. The pattern is textbook, if you learn anything from history: an economic crisis resulting in mass unemployment; the pent-up psychological disorders a long period of lockdown can and will unleash; a failure of nerve on the part of liberals to defend the values and institutions of liberal democracy, and of conservatives to keep their own ranks free of raw demagogues and bigots. But critically: a growing sense of disorder and violence and rioting as simply the background noise; and a sense that authorities do not have the strength or the stomach to restore order. What most people want in that kind of nerve-wracking instability is a figure who will come in and stamp it out. In Trump, we have someone who would happily trample any liberal democratic norm to do it. And the left seems to be all but begging him to do it — if only to prove them right.   “
[10] Niall Ferguson,   'Weimar America'? The Trump Show Is No Cabaret,‘ Bloomberg’ , September 6, 2020,  , https://www.bloomberg.com/opinion/articles/2020-09-06/trump-s-america-is-no-weimar-republic?sref=ojq9DljUHis view today: Americans are “nowhere near as alienated from their democratic system” as Germans in the 1920s”.
[11] Ibidem-And if you think the generals hate Trump, they’ve got nothing on professional civil servants, who in turn have got nothing on university professors. Fact: Hillary Clinton got 91% of the votes in the District of Columbia in 2016. The numbers of Harvard, Princeton and Yale faculty members who voted for Trump must have been in the single digits, which perhaps explains why the Princeton Election Consortium thought Clinton had a 93% chance of victory on the eve of the election. It really, really wasn’t like this in Germany in 1932”.
 
[12] Ibidem-“ It has almost nothing in common with interwar German fascism, which was about racial persecution and ultimately annihilation, economic autarky and actual war (hence all the uniforms and jackboots).”
 
[13] Ibidem- “Increasingly, I think, we are leaving that Weberian modernity behind. In the new post-Weber world, magical thinking is eroding the supremacy of science, a version of the Protestant ethic of work and thrift has been reincarnated in East Asia, corporate and bureaucratic governance is yielding to charismatic leadership (think Elon Musk as much as Donald Trump), and academia is being politicized to death. But these are global trends. They have little, if anything, to do with Weimar.”
 
[14] https://twitter.com/sullydish/status/1302649231401013250- Raspunsul lui Sullivan  e inserat la tweet-ul : @nfergus · Sep 6
You don’t need Weimar to explain the appeal of immigration restriction, tariffs, and a culture war directed against a “globalist” elite — not to mention the loosest monetary policy in American history. Why I disagree with @sullydish on "Weimerica": https://bloomberg.com/opinion/articles/2020-09-06/trump-s-america-is-no-weimar-republic?sref=ojq9DljU
 

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postati un comentariu