ALEGERI PREZIDENTIALE IN SUA - NOIEMBRIE 2020 - 2 | publicatii - Politica La Est
110.jpg

ALEGERI PREZIDENTIALE IN SUA - NOIEMBRIE 2020 - 2

Mihail E. Ionescu
 
            De aceasta data,  un altfel de debut de articol consacrat relatiilor internationalE , anume o amintire personala din cariera de oficial al Ministerului Apararii .
            Episodul  pe care il relatez evoca  discutia avuta la in vara  anului  1998    la Washington cu fiul fostului Secretar de Stat al  SUA (intre 1949 si 1953),  Dean Acheson, la un dinner la ambasada Romaniei la Washington. Pe acea vreme,  la Washington era ambasador Mircea Geoana, care s-a ocupat cu energia sa recunoscuta si cu o eficienta probata  si cu alte prilejuri, mai ales in ce priveste relatiile la ‘varf’ in Beltway, de vizita intreprinsa de presedintele Romaniei Emil Constantinescu intre 15-18 iulie in capitala SUA.  Fiind in echipa de experti a ministrului Victor Babiuc, care l-a insotit pe presedintele Romaniei, la un dinner official in cladirea ambasadei noastre ,   am fost ‘plantat’  alaturi de David C. Acheson ,   la dreapta fiind  flancat de un functionar al Departamentului de Stat. Indeplineam la acea data functia de sef al unei directii noi din Ministerul Apararii, anume  Directia  Integrare Europeana si Euroatlantica ( ma prezentam, in limba engleza,  ‘ head al NATO and WEU Integration Directorate’) .  In competenta acestei directii  se afla  si gestionarea  ( in cooperare cu alte structuri militare si ale Ministerului de Externe ) Parteneriatului Strategic SUA- Romania. Acesta se afla  practic la un an dupa incheiere , cu cele patru compartimente ale sale initiale ( de aceea discutiile avute atunci  cu atasatul militar american la Bucuresti, colonelul Garry Chamberlin, erau aproape zilnice si pe cele mai diverse chestiuni,  nu doar militare ) .  De altfel, prezenta mea la Washington atunci era determinata de un punct al programului vizitei oficiale a presedintelui Constantinescu, anume  evaluarea rezultatelor de pana atunci ale Parteneriatului Strategic bilateral.
            Onorat de a-i fi alaturi ( David C. Acheson era la acea vreme presedintele Atlantic Council al SUA ),  mai ales data fiind ilustra ascendenta, care m-a impresionat de la inceput - nu am scapat prilejul a-I spune cat de multe stiu despre ‘containment’-ul URSS  si rolul tatalui sau in asumarea acestei mari strategii de catre SUA la inceputul anilor 50 . Eram atras spre discutie de firea sa vadit  deschisa si prietenoasa  , mai ales,  dar si de constructia sa atletica, de conformatia parelnic doar osoasa , care razbatea original de la trasaturile sculptate ale  fetei(m-au impresionat sprancele sale stufoase in josul unei frunti inalte si incadrand perfect un chip  drepunghiular de  tip american foarte hotarat si energic , cu barbie avantata) . Ceea ce am urmarit  cu mare atentie au fost mainile sale. Mari si noduroase  pareau ca strivesc delicatele tacamuri pe care le utiliza cu dezinvoltura,  fara sa dea prea mare atentie etichetei, aratand o fire non-conformista si libera in ganduri si decizii. Urmaream fermecat cum  palmele sale  uriase intregeau , prin miscari mladioase, ceea ce spunea, fara a fi implicate intr-o gesticulatie de prisos , ci destinate doar sa taie decis aerul dupa o propozitie sau fraza care exprimau sinceritate innascuta, dar si o judecata proprie asumata rapid .
            Intr-un anumit moment, dupa ce explicasem ce functie oficiala  am, care sunt directiile de actiune ale  strategiei noastre militare – reforma armatei si  admiterea in NATO erau principalele-, dar si despre Parteneriatul Strategic SUA-Romania  si ceea ce se realizase pana atunci- in acea zi, dupa o conferinta comuna cu responsabilii Departamentului de Stat, raportasem stadiul militar al relatiei bilaterale in fata presedintelui nostru si delegatiei sale , in prezenta  lui Marc Grossman,  asistent  al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene- am fost pus in fata unor intrebari nu atat  neasteptate, dar incomode.
 Ce crezi , colonel, despre  Kosovo ? Care este adevarul despre aceasta provincie balcanica , despre care se vorbeste acum foarte mult ?  
             Kosovo la acea data era  un  subiect fierbinte pe agenda internationala, dar inca supus  foarte atent negocierilor diplomatice. Belgradul , condus de Slobdoan Milosevici , se vadea intratatabil privind un statut aparte ale provinciei- nici macar autonomie-, reclamat de majoritatea albaneza a provinciei ( presa occidentala ii numea déjà ‘kosovari’  )  ceea ce determinase violente  greu acceptabile de comunitatea internationala  . Pana la punctual culminant al acestei  crize din fostul spatiu iugoslav, care avea sa duca la campania NATO impotriva Iugoslaviei, in martie 1999, vor mai trece  multe luni.
            Vecinul meu din dreapta , de la Departamentul de Stat , auzind intrebarile lui David,  a devenit si el foarte atent si am inteles de ce. Era sondata practic , la nivelul meu , militar, opinia vecinului ( Romania ) socotit cel mai apropiat al Iugoslaviei, traditional aliat. Am cumpanit foarte mult raspunsul, incercand un echilbru , pe de o parte,  intre interesul major al sarbilor , prin traditie istorica,  in aceasta provincie de intemeiere a statalitatii si istoriei lor medievale- un fel de Bucovina pentru romani- ( asadar impunandu-le intrasigenta aprobata larg  de opinia publica interna )  si , pe de alta parte, realitatile contemporane, anume  majoritatea albaneza a provinciei  si  revendicarile  acesteia de autonomie/ independenta conform principiului autodeterminarii. Am prezentat ca opinie personala faptul ca o  solutie negociata a  unei situatii care se dezvolta clar catre ciocnire militara de amploare intre cele doua parti este cea mai buna iesire in acest complicat dosar . Imi amintesc ca i-am spus ca la Kossovopolje in 1389, o data de hotar in istoria sarbeasca, care pastreaza memoria fondatoare a acestei infrangeri in fata otomanilor a luptat, probabil,  si un corp de oaste romanesc trimis de Mircea cel Batran, domnitorul Tarii Romanesti . Alte surse arata ca sarbii nu au reusit sa aiba concursul romanilor, pentru ca acestia se aflau inconflict cu ungurii, iar unele chiar arata ca ostenii munteni s-ar fi aflat in oastea otomana . Relatam aceste lucruri ca istoric, pentru a arata ca Balcanii erau si atunci , la sfarsit de secol XIV, un “cazan” in fierbere,  cum sa vadise si in anii de dupa sfarsitul Razboiului Rece ( referinta o faceam la Bosnia si la razboaiele de secesiune din fosta Iugolsavie, evenimente care erau urmarite cu ingrijorare la Bucuresti  ) . Imi amintesc ca i-am spus  inclusiv faptul ca “ domn” in romaneste este ‘ dominus’ , stapanitor ,  rege, chiar daca in ierarhia crestina   medievala a conducatorilor  nu este echivalentul  acestui titlu ( in cronicile medieval romanesti   ‘ crai’ este ‘ rege’ , dar cu referinta doar la straini -‘craiul’ ungurilor, polacilor sau svezilor, imparatul, liderul suprem,  fiind cel de la Constantinopol ) , ci mai degraba celor  de ‘duce’ sau ‘principe’ .
               La un moment dat m-a intrerupt si , cu un glas sonor , taios si decis, a spus : ‘ dar azi nu mai  merge dupa amintiri  istorice , ci dupa vointa majoritatii locuitorilor  , iar unii trebuie facuti sa inteleaga acest lucru chiar cu forta. Ar trebui sa fie facut acest lucru cat mai repede’. Marturisesc ca am fost surpins nu atat de cele spuse, pentru ca ele exprimau cu sinceritate ceea ce gandea interlocutorul- si eram pregatit sa raspund la fel de sincer apasand pe teza mea initiala, Balcanii avand déjà consumata de cativa ani prea multa violenta- ,  cat de interventia vecinului de la Departamentul de Stat , care a cautat sa ma faca sa inteleg ca David exprima o opinie personala in stilul sau inconfundabil si ca nu aceasta este politica Washingtonului. Lui David , diplomatul american  i-a explicat  ca dosarul este mult mai complicat decat prezentarea scurta facuta de mine . Intreaga  interventie a diplomatului american  trebuia sa ma faca pe mine sa cred cu nu este deloc in vederile Washingtonului o asemenea solutie precum aceea sugerata de David.
               Mi-am reamintit mereu in lunile urmatoare acest episod, iar in vara 1999, dupa bombardamentele NATO  impotriva Iugoslaviei,   l-am relatat si generalului Wesley Clark- SACEUR ,  comandantul suprem aliat in Europa , asadar si al acestei operatii-, aflat in vizita la Bucuresti si pe care am avut cinstea sa-l insotesc permanent  vreme de trei zile , in iulie ,  in Romania  . Reactia generalului a fost revelatoare: “ David  a gandit atunci   in singura logica pe care au impus-o evenimentele ulterior”.  
 

David Acheson a murit in 2018 la 96 de ani dupa o cariera plina de success .
                                                                        *
                                                            *                      *
            Am inceput cu aceasta relatare personala, o data ce am citit  ultimul articol al lui Richard Haas in ‘ Foreign Affairs’ , trimis in avanpremiera lectorilor fideli logati la newsletter-ul revistei, care trebuie neaparat comentat .  Intitulat “ Present at the Disruption” , articolul - urmeaza sa apara in numarul din  septembrie/octombrie al celebrei reviste-  debuteaza cu urmatoarea explicatie a titlului : “Prezent la Actul Creației este un memorial de 800 de pagini scris de Dean Acheson, secretarul de stat al președintelui american Harry Truman. Titlul, cu ecoul său biblic, era arogant  , dar în apărarea lui Acheson, a fost meritat.”  Pentru ca apoi Haas  sa adauge  : “Este imposibil să vă imaginați vreunul dintre directorii de securitate națională ai administrației Trump scriind o carte de memorii  care sa  includa cuvântul ‘creație’ în titlul său”  . [1]
            Practic, ‘ creatia ’ la care refera Haas este constructia la inceputul anilor ’50 de catre administratia Truman a unei ordini internationale care a rezistat decenii la rand , practic  pana la venirea la Casa Alba a presedintelui Donald Trump in 2017 . Marea strategie a ‘ containment-ului’,  atunci formalizata , a adus victoria in Razboiul Rece, Germania si Japonia au fost transformate in acest cadru  din invinsele totalitarisme ale celui de al Doilea Razboi Mondial in democratii consolidate , a fost edificata treptat  o retea de aliante globala, Europa a fost salvata de un cosmar economic prin aplicarea unui vizionar ‘plan Marshall’  si  au fost create o serie de institutii internationale, alaturi de ONU, ca  FMI, World Bank, GATT ( acum WTO ) , inclusiv un aparat profesionist american de politica externa si aparare ( NSC, CIA ). 
            Richard Haas is construieste pledoaria demonstatia sa pe faptul ca administratia Trump, el insusi , intai de toate, s-au instalat  la Casa Alba cu un program politic  care are a fi caracterizat ca o   perturbare ( dereglare , demontare , destramare) a vechii ordini international, construita dupa cel de al Doilea Razboi Mondial. Haas este cunoscut pentru multe carti de notorietate si expertiza in politica internationala , iar intre ultimele se afla si una intitulata “ The World in Disarray” ( ‘Lumea in dezordine/ destramare/ panica/confuzie ) , publicata in ianuarie 2017 , asadar o data cu instalarea la Casa Alba a lui D. Trump  , in care arata ca , la aproape 75 de ani de la ultima conflagratie globala , sistemul de state  da semne de pregatire a unor noi aranjamente de existent , iar  ceea ce a fost atat de indelungata vreme cadrul  de rezistenta al managementului relatiilor international- institutii politice si financiare , pacte internationale, strategii anti-nucleare si de cooperare si stabilitate sistemica , etc.- cunoaste o deteriorare   crescanda in fata asaltului  noilor realitati  ( revolutii tehnologice, intai de toate) . Se schimba asadar, mai mult sau mai putin exploziv,  ierarhii de putere la nivel global in top-10 , sunt altele exigentele de opinie publica in managementul  politicii de putere ( permisivitate tot mai scazuta fata de interventionismul liberal, protest fata de anumite consecinte ale fenomenului  de globalizare  ),  riscurile societal, resimtite profund datorita amplorii imigratiei  sau dezvoltarii crimei organizate la nivel systemic  reclama un alt fel de abordare , alte forte, noi sau renascute sub alte stindarde  irump in arenele politice interne si international , etc. Este definitia lumii de azi in continua miscare si schimbare tintind sa identifice un fagas care sa fie constant  si benefic de evolutie si prosperitate generalizata, care sa absoarba inegalitatile care , probabil, se adancesc tot mai mult .
            Trump – arata Haass- a fost si este unul dintre acesti vectori ai schimbarii si s-a lansat de la inceput intr-o actiune de cautare neaparata a acesteia. De aceea Haass arata ca nu considera “ disruption’ nici o critica si nici o lauda. “Destramarea  poate fi de dorit și chiar necesară dacă status quo-ul este incompatibil cu interesele cuiva  și există o alternativă care este atât avantajoasă, cât și realizabilă. Dar destramarea  este orice altceva decat de dorit, dacă status quo-ul servește intereselor altcuiva  (sau doar cu ajustări minore) sau dacă alternativele disponibile sunt probabil mai rele.”[2]
             Numai ca viziunea asupra politicii externe si securitatii SUA impartasita si aplicata de Trump este viciata de viziunea sa particulara asupra lumii. Din aceasta cauza el a inceput o actiune de demolare a unui sistem fara sa puna altceva in loc. Pentru Trump- crede Haass- politica externa este “ o distractie costisitoare”  , iar SUA actioneaza prea mult in exterior in loc sa indrepte lucruile acasa. Comertul si imigratia distrug locurile de munca in SUA si destrama comunitati. Aliatii “ profita ” de bunavointa Americii,  iar costurile conducerii globale americane depasesc beneficiile.   Din aceasta perspective, actualul presedinte condamna razboaiele din Afganistan si Irak  pentru au costat enorm  trezoreria americana  in dauna  refacerii infrastructurii interne, dar si a standardelor de viata ale americanilor de rand.  In acest fel a fost distorsionata intelegerea securitatii nationale americane, context care a creat fenomenul ‘ trumpismului’  se pierd din vedere avantajele faptului ca lumea intreaga nu a fost aproape opt decenii cuprinsa de valvataile unui nou razboi mondial sau ca democratia a avansat, iar sute de milione de oameni au depasit standardul saraciei , etc.
            Pe de alta parte, sfarsitul Razboiului Rece si absenta unei strategii clare , cum a fost ‘containment’-ul a facut ca SUA sa asume o abordare gradual a problematicilor globale, ceea ce a determinat fie supraextensie , fie epuizare . Criza economic-financiara  din 2008 a adaugat cote inalte frustarii resimtite societal : “În ansamblu, a existat un sentiment generalizat de eșec al establishment-ului politic , atât pentru  că au neglijat protejarea lucrătorilor americani  de acasă, cât și prin angajarea unei politici externe excesiv de ambițioase în străinătate, detașată de interesele vitale ale țării și de bunăstarea cetățenilor săi.” [3]
            Pe acesti vectori de analiza, Haass evidentiaza actiunile administratiei Trump  in domeniul politicii externe, catalogandu-le ca  total diferite  fata de de cele patru administratii anterioare ( un mandat George W.H Bush , doua mandate Bill Clintin, doua George W. Bush, doua Barack Obama) , datorita abandonarii  veritabilelor tinte ale politicii externe americane urmarite constant in perioada post-Razboi Rece . Presedintele Trump ar fi aratat , in anii sai la Casa Alba , putin interes in apararea drepturilor omului si avansul global al democratiei, a esuat in  combaterea amenintarilor globale- schimbarea dramatica  a climei , migratia sau pandemiile , dar si  in combaterea actiunilor ostile ale altor mari puteri , cum este cazul Rusiei in Siria sau in Afganistan . Mai mult, presedintele Trump a ignorant multilateralismul, avand mefienta fata de aliante,   tratate si institutii internationala, veritabila armatura a ordinei globale. O adevarata ofensiva de abandonare a unor tratate si institutii internationale de catre Casa Alba  infatiseaza  o lista scurta impresionanta pentru aceasta abandonare a multilateralismului de catre D. Trump: “
             Parteneriatul trans-Pacific (TPP), acordul climatic de la Paris, acordul nuclear din Iran (Planul comun de acțiune generala  sau JCPOA), Tratatul privind forțele nucleare cu raza medie de actiune, UNESCO, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Organizația Mondială a Sănătății ( OMS) și Tratatul cerului deschis. De asemenea, Statele Unite ale Americii  conduse de Trump au refuzat să se alăture unui pact global privind migrația sau la eforturile conduse de către Europa de a dezvolta un vaccin pentru COVID-19” . [4]
            Acest “ apetit pentru disrupere” , vadit de D. Trump  in analiza lui Haass , este constatabil  constant in incercarile sale de a dezangaja militar  SUA din diverse parti ale globului, fara a-l fi interest motivele pentru care aceasta prezenta de putere  fusese necesara , iar acolo unde s-a vadit interesat in amenintarea cu folosirea fortei- ca in cazul Coreei de Nord- el a facut rapid loc unor  intalniri la ‘varf’ fara precedent cu dictatorul nord- coreean . In Siria , unde prezenta trupelor americane era necesara pentru a preveni extensia razboiului , anuntul retragerii a lasat intr-o situatie foarte complicata aliatii kurzi, iar in Afganistan se stie foarte putin despre care va fi soarta guvernului de la Kabul o data retrase fortele americane si aliate.  Dar in alt domenii aceste dezangajari  au consecinte mai daunatoare ca in cazul diminuarii efectielor militare americane din Germania, Japonia sau  Coreea de Sud - mai ales ca aceste reduceri de efective au fost facute abrupt, fara consultari si  sub pretexte publice inconsistente ( de obicei marirrea contributiei gazdelor la costul stationarii militarilor )  - si astfel  au diminuat stabilitatea regionala si au incurajat adversarii geopolitici sa  avanseze.
            In unele cazuri, acest ‘apetit al disruperii  se vadeste definitiv, in sensul ca nu sunt posibile reparatii ale consecintelor déjà inregistrate. Astfel, in cazul Chinei, incercarea administratiei Trump de a determina aceasta tara sa se conformeze regulilor comertului international a fost minata de incoerenta politicii defasurate in aceasta directive. Desfasurata izolat ,  fara asocierea aliatilor proprii in urmarirea acelorasi tinte sau in compromisuri care aveau scopul de a asigura al doilea mandat al presedintelui, aceasta politica nu a dat rezultate concludente, mai mult  a ‘ hranit’ comporamentul ofensiv al Beijingului . In Orientul Mijlociu, Trump a parasit pozitia traditionala a a SUA de ‘ honest broker’ in conflictul israeliano- palestinian in favoarea unei politici de ‘ faits accompli’  destinate sa duca la solutia intrevazuta de pace, dar care se poate vadi ca majorand  instabilitatea regionala. Iar in  cazul Iranului , politica urmata -a retragerii din acordul nuclear din 2015 si a doborarii regimului - a avut efectul ca “ Iranul a început acum să incalce  limitele programelor sale nucleare stabilite de către JCPOA și, prin amestecul  său în Irak, Liban, Siria și Yemen, continuă să încerce să  schimbe  o mare parte din Orientul Mijlociu.[5]
blight
            Este dincolo de orice indoiala ca Trump a mostenit  la instalarea sa la Casa Alba o ‘ lume in destramare”, cum a scris chiar atunci Haass. Dar el nu a facut altceva decat sa-si puna o amprenta negativa: “Majoritatea problemelor pe care le-a moștenit Trump s-au agravat; în măsura în care pur și simplu, el  a ignorat multe dintre ele, neglijarea nu a fost benignă. Și poziția Statelor Unite în lume a scăzut, datorită manipulării sale inepte a COVID-19, a negării schimbărilor climatice și a respingerii refugiaților și a imigranților , precum și a ranii  continui a incidentelor interne de  împușcări în masă și  rasismului endemic. Țara este văzută nu atat ca  puțin atrăgătoare și capabilă, ci și la fel de puțin fiabilă,  o data ce  se retrage din acordurile multilaterale și se îndepărtează de aliați”  [6] Acum aliatii nu mai privesc SUA la fel ca la inceputul prezidentiei sale acum patru ani. Un nou presedinte  va avea nu doar de a se ocupa de aceasta imensa responsabilitate de corijare a greselilor facute si restabilire a increderii aliatilor, dar si de a combate eroziunea interna vadita atat de pregnant in lunile din urma in SUA pe fondul pandemiei Covid -19 .
            Haass considera ca “  o reparativ partiala a politicii externe americane este inca posibila “, instalandu-se astfel o ‘ noua normalitate’. E necesara reconstructia relatiilor cu aliatii din Europa si Asia , revenirea in acordurile internationale abandonate  , negocierea  unei  prelungiri a TPP, sa se promoveze o reformas a WTO ( Organizatia Mondiala a Comertului ) , si sa se ajusteze politica de imigrare . Dar nu este posibila intoarcerea la momentul zero  al prezidentiei Trump. Unele schimbari sunt ireversibile: China este mai bogata si mai puternica- deci trebuie un nou cadru de masurare cu aceasta putere- ,  Coreea de Nord are mai multe arme nucleare ca acum patru ani,  schimbarea climatic s-a accelerat , ambasada SUA este la Ierusalim, Maduro este inca in Venzuela,  iar Bashar Assad in Siria. In toate aceste cazuri mentionate, o noua administratie are a proceda rapid fie la reinsertia in acordurile parasite, dar si proc edeze la o optimizare a lor  prin negocierea unor schimbari  necesare.
            In cazul unei realegeri a lui Trump, Haass  considera ca interpretandu-si victoria ca un mandat de a-si continua politica, ‘destramarea ’ va deveni , intr-un anumit punct , fara intoarcere si “Present at the Disruption” poate sa devina  “ Present at the Destruction.”. Lumea va deveni una  ‘Hobbes-iana’, a ‘ luptei tuturor impotriva tuturor’, conflictele vor deveni endemice , democratia va regresa, ‘ sferele de influenta vor putea sa apara” , iar ordinea actuala in fiinta de 75 de ani va dispare.
            Pe un ton pessimist, Haass trage un puternic semnal de alarma impotriva realegerii lui D. Trump: “ De cursul pe care il va  urma  SUA depinde foarte multe . Chiar și o restaurare parțială ar face din politica externă a lui Trump o aberație, caz în care impactul acesteia s-ar dovedi limitat. Dar, dacă marca sa de politică externă persistă încă patru ani, Trump va fi văzut ca un președinte cu adevărat consecvent. În acest scenariu, modelul îmbrățișat de Statele Unite din cel de-al Doilea Război Mondial până în 2016 se va dovedi a fi aberația - o excepție relativ scurtă într-o tradiție mai lungă de izolare, protecționism și unilateralism naționalist. Istoria face imposibilă vizualizarea acestei ultime perspective  altfel decat  cu alarmă “.[7]
                                                                        *
                                                          *                          *
 
            Nu este cazul sa facem aici o critica a analizei lui R. Haas. Ajunge doar sa spunem ca ea se vadeste in mod manifest anti-Trump , iar momentul publicarii ei este cu cateva luni inainte de alegerile cruciale din 4 noiembrie 20202 , cand actualul presedinte  se va stradui sa castige al doilea mandat. Dar , in mod evident, exista si alte analize de aceeasi inaltime intelectuala- poate mai putin prestigioase- , in care politica externa a lui D. Trump este citita in alta gramatica , iar ‘ destramarea’ este o noua constructie sistemica , poate imposibil a fi finisata in doar trei ani si mai bine, cat a avut la dispozitie actuala administratie de la Casa Alba.
            Vom cauta sa identificam un studiu al politicii externe a presedintelui D. Trump in primul sau mandate , pentru a putea fi comparat cu aceasta  ( devastatoare ) analiza Haass.
 
 
17 august 2020
 
[1] Richard Haass,  Present at the Disruption How Trump Unmade U.S. Foreign Policy, ‘ Foreign Affairs’, September/October 2020- “ Present at the Creation is an 800-page memoir written by Dean Acheson, U.S. President Harry Truman’s secretary of state. The title, with its biblical echo, was immodest, but in Acheson’s defense, it was deserved.”;It is impossible to imagine one of the national security principals of the Trump administration writing a memoir that includes the word ‘creation’  in its title”
[2] Ibidem  -  “ Disruption can be desirable and even necessary if the status quo is incompatible with one’s interests and there is an alternative that is both advantageous and achievable. But disruption is anything but desirable if the status quo serves one’s interests (or would with only minor adjustments) or the available alternatives are likely to be worse
[3] Ibidem- “Altogether, there was a widespread sense of the establishment having failed, both by neglecting to protect American workers at home and by undertaking an overly ambitious foreign policy abroad, one detached from the country’s vital interests and the welfare of its citizens.”
[4] Ibidem- “Trans-Pacific Partnership (TPP), the Paris climate accord, the Iran nuclear deal (the Joint Comprehensive Plan of Action, or JCPOA), the Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty, UNESCO, the UN Human Rights Council, the World Health Organization (WHO), and the Open Skies Treaty. Trump’s United States also refused to join a global migration pact or European-led efforts to develop a vaccine for COVID-19”.
[5] Ibidem- “Iran has now started flouting the limits on its nuclear programs established by the JCPOA and, through its meddling in Iraq, Lebanon, Syria, and Yemen, continues to try to reshape much of the Middle East.”
[6] Ibidem- “Most of the problems that Trump inherited have gotten worse; to the extent that he has simply ignored many of them, neglect has not been benign. And the standing of the United States in the world has fallen, thanks to its inept handling of COVID-19, its denial of climate change and rejection of refugees and immigrants, and the continued scourges of mass shootings and endemic racism. The country is seen not just as less attractive and capable but also as less reliable, as it withdraws from multilateral agreements and distances itself from allies
[7] Ibidem-“ A great deal hinges on which course the United States follows. Even a partial restoration would make Trump’s foreign policy something of an aberration, in which case its impact would prove limited. But if his brand of foreign policy persists for another four years, Trump will be seen as a truly consequential president. In this scenario, the model embraced by the United States from World War II until 2016 will prove to be the aberration—a relatively brief exception in a longer tradition of isolationism, protectionism, and nationalist unilateralism. History makes it impossible to view this latter prospect with anything but alarm

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postati un comentariu