O NOUA TABLA DE SAH DISTINCTA GEOPOLITIC : EUROPA | publicatii - Politica La Est
f671c356-0db3-4465-b899-3c0b5f33d9aa_w1023_r1_s.jpg

O NOUA TABLA DE SAH DISTINCTA GEOPOLITIC : EUROPA

Mihail E. Ionescu
 
              Criza COVID19 , care a invaluit de cateva luni Europa, iar acum da semne de revitalizare ( al doilea val sau principala lovitura a virusului  ? - se intreaba  expertii), nu a insemnat sfarsitul geopoliticii .  Acest lucru ar fi fost de asteptat daca, macar pentru o vreme, adica pana la infrangerea virusului ( prin vaccin sau altfel ), sistemul ar fi actionat coordonat si unitar in acest sens, pregatindu-se neindoielnic pentru reintrarea in normal ( revenirea la infruntarea sistemica ) .
              Ceea ce se intampla pe planeta arata ca aceasta criza fara precedent in era moderna nu a pus capat competitiei sistemice inlocuind-o cu o cooperare generalizata global  pentru combaterea unei pandemii despre care nu stim mai   nimic  decisiv  ( a existat initial aceasta idee, tradusa in organizarea unei reuniuni speciale a Consiliului de Securitate al ONU care sa proclame un armistitiu geopolitic , dar nu s-a intamplat - de retinut ca fost o peropunere intens promovata de Paris). Statele, mari sau mici , au continuat sa se comporte in plan international pe liniile deja traditionale, mostenite, sau adoptate recent, cei mai multi, daca nu chiar toti, socotind ca nu s-a schimbat nimic o data cu declansarea crizei Covid19. Sau, cel mult, ceea ce a devenit o mantra a expertilor , inclusiv cei mai intelepti ( nu cei mai notorii ) ,  ca aceasta criza nu a facut decat sa amplifice/ingroase  liniile de evolutie sistemice precedente. Cu alte cuvinte, ca principala contradictie sistemica este intre hegemonul SUA si urmaritorul/ competitorul  China, deci o evolutie pe alte dimensiuni a ceea ce s-a dezbatut anterior a fi “ capcana lui Tucidide’ , ca iesirea UK din UE a lasat Europa debalansata, cu o Germanie extrem de puternica si cu Franta, lipsita de alianta britanica victima sigura a hubris-ului teuton teutonic, cu o Rusie in asteptare a rezultatelor ‘ marelui joc’ americano-chinez  pentru a vedea unde isi va putea arunca propria greutatate pentru un folos pe masura deciziei, ceilalti actori sistemici grabind o anume pozitie sistemica pentru a se pune la adapost de viiturile geopolice ( unii, mai mici sau nu prea mici incercand un fel chiar de ‘ prin noi insine’  revizitat ) . Intre ei, puteri medii, ca Turcia, au inteles chiar sa joace peste propriile puteri nadajduind sa profite de confuzia prezenta pe tabla geopolitica globala, sau ca UK , care socoate ca trebuie sa se debaraseze curand de UE inclusiv economic pentru a putea sa profite de ceea ce a promis prin  Brexit, adica statura globala .
              Cat e de adevarata aceasta teza  a accentuarii liniile pre-criza in geopolitica  planetara este inca prea devreme sa evaluam. Adica faptul ca , in conditiile crizei Covid si, mai ales, dupa sfarsitul ei, geopolitica va fi reluata unde a ramas in ianuarie- martie 2020 , dar cu accentele  adaugate de impactul  unei contractii economice si psihologice  fara precedent asupra ierarhizarii sistemice , avand in vedere ca iesirea din criza a diferentiat tarile , de la pierderi la autosuficienta economica – mai ales in ce priveste materiale sanitare si produse de combatut astfel de pandemii . Referitor la acest ultim aspect,  trebuie remarcat ca  China a fost excelent pozitionata  , dar in dauna SUA si altor tari, mai ales  in ce priveste medicamentatia generala, nu doar impotriva noului coronavirus , dar si  de la prestigiu de organizare interna proprie –  sistem autoritare versus democratie liberala - la capacitatea de armonizare si coezivitate  domestica ( rezilienta )  in conditiile unui stres extrem de putennic provocat de lockdown-uri de uriase dimensiuni ( 70 de milioane de oameni ) . Pentru ca , daca in China asemenea tensiuni sunt banuite dar nu au manifestari de anvergura - in SUA ( in lumea anglo-saxona in general)  este inca in curs  o chestionare violent  a trecutului pe linii pana acum deloc asumate, cum ar fi lichidarea proiectarii in viitor a unei bune parti a mostenirii identitare acuzata de rasism, sclavagism, suprematie rasiala   si   … cine stie unde se va mai ajunge !  ( pentru ca inca nu s-a sfarsit volbura violentei social si intelectuale ).
              Desi e improbabil ca intreaga geopolitica mostenita post-Covid19 sa fie transformata fundamental - mai ales , avandu-se in vedere ceea ce inseamna confruntarea hegemonica la varf intre SUA si China ( cat de profunda sa fie aceasta criza incat sa poate sa  doboare principalele doua economii globale , sau macar una dintre ele ? )- este de presupus ca la esalon regional ea va trebui sa cunoasca  mutatii substantiale. Cum s-a subliniat repetat in ultimele luni de catre experti, raspunsul la  criza Covid19 a  demonstrat puternic faptul ca cele mai rezistente tari au fost cele care dispuneau de un stat solid, de o natiune coeziva cu grad inalt de incredere in statul propriu, precum si cu elite conducatoare capabile si respectate de propria comunitate. Or, aceste lucruri  daca nu a fost constatate la actori sistemici puternici- sa luam exemplele statelor cele mai puternic lovite din Europa pana acum, observand ca Franta, Spania, Italia si Marea Britanie erau economic solide si in fruntea clasamentului UE – ele vor avea o recuperare incetinita , iar consecintele sub diverse raporturi ale crizei vor fi cu greu resorbite. Pe de alta parte, raspunsul adecvat la criza in alte cazuri- intai de toate Germania, dar  si in in atele, mai putin vizibile, precum cel al statelor nordice sau Olandei - vor atarna greu in viitoarea infatisare post criza Covid19  a ierarhiei de putere a Europei.
 Daca Europa, pe care o vom analiza mai de aproape in cele ce urmeaza, este un indiciu in aceasta privinta, atunci regional vom fi martorii unor nebanuite evolutii geopolitice. Iar aici ma refer  la zona Asiei de Sud sau la chiar de Est ( instalarea Chinei in fruntea sistemului va putea crea aici un fenomen déjà cunoscut teoretic de ‘subordonare de facto ‘, ‘bandwagonning’ fata de hegemon   al actorilor invecinati ? ) sau in America Latina si de Sud  ori in zona Mediteranei ori Africii Sub-Sahariene .
 
*     *      *
 
            Deja inca de anul trecut, in Europa s-au observat tendinte majore de schimbare a naratiunii geopolitice  a batranului continent  cu care ne obisnuisem in perioada post – Razboi Rece si evenimente majore ulterioare.
               Trebuie sa fim de acord ca naratiunea geopolitica post- Razboi Rece a avut doua perioade distincte , de care trebuie sa tinem seama atunci cand referim la actuala evolutie  determinata de criza Covid19. Cea dintai a fost naratiunea euro-atlantica, instalata o data cu sfarsitul Razboiului Rece. Temeiurile ei principale si principiile de baza au fost  consfintite in Actul de la Paris din noiembrie 1990 prin care era proiectat in istorie blocul de Est communist , precum si Tratatul de la Varsovia, una dintre cele doua tabere ale infruntarii hegemonice  a Razboiului Rece. Reunificarea Germaniei si inscrierea principiilor  Actului de la Helsinki- 1975 in noile documente de securitate ale comunitatii euro-atlantice au dat forma acestei naratiuni, iar OSCE se detasa , mai degraba decat UE sau NATO, ca institutia coordonatoare a noii configuratiii geopolitice de putere pe continent - de la Vancouver la Vladivostok.
Aceasta prima perioada a inclus unipolarismul ( definit de Krauthammer astfel in 1990[1] ), iar catre sfarsitul mileniului  II SUA au fost socotite natiunea indispensabila a sistemului de state ( M. Albright) [2], cu alte cuvinte fara de care nicio miscare sistemica majora nu putea avea loc.  Unipolarismul nu carcacteriza doar naratiunea geopolitica a Europei, ci a intregii ordini globale instalate in 1990 -1991 , o data cu prabusirea Uniunii Sovietice.  Este perioada interventionismului liberal sistemic - actiuni de mentinere/ impunere a pacii  din Pacific in  Africa ( Somalia, Angola etc. ), din  Europa ( Iugoslavia )  in in Asia (  Afganistan , Irak ,etc. )  paralel procesului de globalizare , care avea in SUA initiatorul  vizionar si energic ; a extinderii NATO spre Est in Europa  , prin intelegeri cu Rusia in privinta unei anumite balante globale a puterii prin prisma armamenetelor strategice; a extinderii UE pe batranul continent si formatarii unei integrari continentale fara precedent, astazi UE cuprinzand 30 de state.
              Este greu de spus cat a durat aceasta prima naratiune. Ceea ce este cert este faptul ca a doua  naratiune a erei post –Razboi Rece se coaguleaza o data cu declansarea crizei economice financiare din 2007-2008 si “ Razboiul de cinci zile” din august 2008, intre Rusia si Georgia.  Naratiunea  noua prinde tot mai multa consistenta o data cu declansarea ‘ primaverii arabe’ in 2011, ramasa  pana azi- prin evenimentele din Siria si Irak, iar mai recent Libia- inca pe firmamentul politicii mondiale ca fiind in plina desfasurare. Desigur, este vorba si de legatura dintre evenimentele din spatiul arab si Islamic  si miscari de geopolitica globala care refera la acelasi spatiu si intra in noua naratiune a relatiilor internationale.
              Definitia acesteia este preganata atunci cand referim la teoria hegemonica  de evolutie a sistemului international .  In perioada post-criza economico-financiara din 2007 -2008 asistam global  la doua fenomene substantiale  care dau coerenta si perspectiva sistemului international de state. Pe de o parte, este vorba de un relativ declinism al puterii americane, asadar al hegemonului global ( Pax Americana)   concomitent insa cu o crestere economica  spectaculoasa  a Chinei si plasarea ei – ori mai degraba perceptia ei- in postura de concurent la hegemonia sistemica. Pe de alta parte, poate fi observata o anumita amplificare a miscarilor de tip geopolitic intreprinse de marile puteri , in sensul recuperarii pozitiei lor traditionale, devenita istorie in perioada Pax Americana ( inteleasa ca fiind instalata in urma Primului Razboi Mondial ). Aici trebuie mentionate nu doar dinamica neo-otomanismului Turciei sau recuperarii imperiale a Rusiei, dar si Brexit si deopotriva aspiratia hegemonic regional a Iranului  (semiluna siita ) .   Putem sa inscriem in acest al doilea fenomen sistemic si actualele zbateri/miscari  din interiorul UE la care vom referi in continuare.
              Ambele fenomene globale  mai sus mentionate pun in evidenta faptul ca s-a intrat intr-o alta etapa de evolutie a sistemului, asadar de trecere de la ordinea post-Razboi Rece catre alta noua, inca nedefinita, dar careia crizele mai vechi sau mai noi   devenite rezistente la orice fel de  “tratament”  arata ca nu va intarzia prea mult. La aceasta perceptie contribuie si miscarile intervenite pe tabla globala geopolitica, care nu mai corespund celor obisnuite etapei post- Razboi Rece ( cand nimic nu se putea intampla fara participarea sau acordul ‘ natiunii indispensabile ‘ )  , ci potrivit unei alte ierarhii de putere  globala , dar si  reconfigurarii geopolitice internationale. Asa cum stim, aceasta ordine globala noua se naste , traditional istoric, prin razboi, iar acum se spera ca nasterea alteia sa intervina altfel , adica prin intelegere si transfer pasnic  insotit de realinieri geopolitice si deopotriva  transformari de vechi institutii internationale sau aparitia altora noi ( alt fenomen observabil recent in cadrul sistemului ).
 
*         *         *
             
              La sfarsitul lunii iunie  a explodat in opinia publica stirea ca intre Franta si Rusia au intervenit intelegeri privind securitateas europeana, fara ca ceilalti jucatori continentali sa fie informati in prealabil .
                 Vineri 26 iunie , presedintii Frantei , E. Macron, si Rusiei, V. Putin, au avut o convorbire online de cca doua  ceasuri in care , potrivit comunicatului TASS , ei au discutat   “lupta împotriva coronavirusului și a altor provocări globale, relațiile bilaterale, conflictele din Libia, Siria și Ucraina ” . Mentionand ca aceasta discutie a continuat dialogul inceput anul trecut in august, la Fort de  Bregancon, inainte de intalnirea G-7 , iar daca pandemia COVID 19 va fi ingaduitoare atunci , potrivit lui Macron, “  la sfarsitul verii vreau am in vedere sa raspund invitatitie dvs. sis a fac o vizita oficiala in Rusia ". Asa cum avea sa consemneze comunicatul TASS, “Liderii rus și francez au purtat discuții la  Fortul  Bregancon din Franța, pe 19 august 2019. Invitația liderului rus la reședința de vară a președintelui francez a fost considerată în acel moment ca fiind legată de dorința lui Macron de a vedea Rusia reunită cu Europa întinzându-se din ‘ Lisabona către Vladivostok '."[3]
                   Un alt comunicat TASS din aceeasi zi a venit cu amanunte din discutia celor doi lideri europeni. Pe de o parte se anunta ca  " Cei doi șefi de stat au salutat inititiativele lansate în cadrul acestui dialog, în ciuda dificultăților create de situația epidemiologică ". Pe de alta parte, cei doi lideri  " au  remarcat faptul că a fost create  grupuri de lucru  pentru a obține rezultate concrete, inclusiv pe probleme de stabilitate strategică și securitate pe continentul european, suveranitate și control al armamentelor „ .  Deopotriva, ca ambii vor milita pentru convocarea unei reuniuni la ‘varf’  a celor cinci membri permanenti  ai Consiliului de Securitate al ONU " pentru a intari unitatea si coeziunea acestui organ de importanta globala [4] De mentionat ca cele doua parti au consemnat ca discutia “ profunda” , care a avut loc , a stat sub semnul unui dialog   “ despre construirea increderii si securitate[5]
                     In aceeasi zi in care avut loc video-conferinta Macron-Putin, cancelarul german a dat un interviu presei din cinci  state ale UE , in perspectiva preluarii de catre Germania a prezidentiei Consiliului European . In cadrul acestui interviu, dna Merkel a aratat care este viziunea Berlinului asupra situatiei din Europa si masurile pe care le va intreprinde in urmatoarele sasae luni. Este greu de precizat aici daca Macron si Putin au avut cunostinta de cele spuse presei internationale tot in aceeasi zi de cancelarul Merkel , astfel incat nu putem apreciadaca cele stabilite intre cei doi au fost o reactie la spusele  liderului german.
                       Cancelarul german a precizat chiar de la inceputul interviului, rememorand carenta iustorica recenta  de unitate  a UE la crize ( 2008 intai de toate ) , subliniind  situatia cu totul exceptional in care se afla astazi:  “Acum pandemia coronavirusului ne confruntă cu o provocare de dimensiuni fără precedent. Ne-a lovit pe toți fără discriminare. Pe de o parte, ne-a îndepărtatimppus sistarea  unei  perioade de dezvoltare economică pozitivă în toate statele membre ale UE. Pe de altă parte, a coincis cu cele două mari fenomene perturbatoare ale timpului nostru, schimbările climatice și revoluția digitală, care ne schimbă viața și economia , indiferent de virus. Mă concentrez foarte mult pe toate acestea.“[6]    Insistand asupra imperativului unitatii UE, cancelarul a mentionat ca , dupa criza din 2008, “multilateralismul a fost la ordinea zilei” , dar ca astazi trebuie sa facem oprice pentru a nu ne sufunda in “ protectionism” ; in legatura cu decizia Berlinului de a accede, spre surpriza multora,  la propunerea Macron de subventionare  prin relativa mutualizare a datoriilor a refacerii economice post –pandemie a statelor din sud greu lovite ,  cancelarul a pus accent pe unitatea UE : “Nu mi se pare util să vorbesc despre țările din nord, țările din sud și estul europenilor. Asta înseamnă să vezi lucrurile în alb și negru. Mă aștept ca fiecare dintre noi să ne punem mereu în locul celuilalt și să analizăm probleme din punctul lui de vedere “.Iar ca explicatie a accederii sale la propunerea Macron-Merkel din 27 mai 2020, prin care se constituie  un fond de ajutor al statelor in refacere economica a utilizat formulaCa intotdeauna, ce este bine pentru Europa este bine si pentru noi”   Cu alte cuvinte, ca o economie sanatoasa a Europei este benefica Germaniei, asadar la imprejurari exceptionale trebuie raspuns in consecinta. Nu a uitat insa sa precizeze ca totul, inclusiv utilizarea acestui fond , va trebui sa fie conform tratatelor actuale ale UE.
                     Gasim in cele mentionate in  prima parte a interviului a cancelarului Merkel o insemnata subliniere a unei realitati geopolitice care este evidenta in UE ,  azi ca totdeauna ( desi practic nu a fost asa ) : economia sanatoasa a tuturor statelor organizatiei este cruciala pentru o Germanie sanatoasa si puternica economic ; in traducere, o eventual parasire a organizatiei de catre statele din Sud , asa cum evoleaza  lucrurile, ar fi lovit iremediabil aceasta trasatura geopolitica a organizatiei europene, iar  influenta Germaniei in plan international s-ar fi diminuat in consecinta
In ceea ce priveste situatia internationala, cancelarul german s-a declarat dedicat consolidarii constructiei unui “ sistem liberal”, desi evolutia acestuia  in ultimii 30 de ani  o ingrijoreaza  vadindu-se ca nu se  arata  semnele ca  este déjà castigator . In acest sens s-a referit atat la evenimente  ale trecutului recent care argumenteaza aceasta ingrijorare- dupa prabusirea regimurilor comuniste din estul Europei  au izbucnit conflictele  in Balcani in anii 90 , apoi a intervenit provocarea islamista, accentuata dupa 11 Septembrie 2001 , precum si esecul ‘ primaverii arabe’ – si a specificat ca “ Datoria mea a fost sa militez pentru o Europa liberal si auto-determinata , avand radacinile in drepturile fundamentale ale individului  “
                       Merkel s-a pronuntat si in privinta  a trei importante dosare de politica externa ale UE. In cazul relatiei atat de importante cu  China,  devenita “ a global player” , cancelarul german a aratat ca va fi amanata  reuniunea la ‘varf’ planificata in septembrie din cauza evolutiei pandemiei , dar ca va fi tinuta la o data ulterioara. “Împărtășim interese comune – a spus cancelarul-  , cum ar fi cooperarea în domeniul acțiunilor climatice. Negociem un contract de investiții de ceva timp, dar nu avansăm cu adevărat în acest sens. Ar trebui să discutăm politicile noastre de dezvoltare în Africa, unde China urmează o cale diferită în unele domenii.”  In acelasi timp, UE trebuie sa-si stabileasca o pozitie comuna fata de China  care sa reflecte “ interesele si valorile noastre “ , pentru ca “respectul pentru drepturile omului, al statului de drept , precum și preocupările noastre cu privire la viitorul Hong Kong se află între China și noi înșine și sunt abordate în mod deschis” . Dar, relatia UE cu China  este importanta : “ A nu discuta unul cu celalalt ar fi cu siguranta o idée proasta.
              In al doilea rand, relatia post–Brexit cu Marea Britanie  ar trebui sa se dezvolte pe linia unei iesiri ordonate din UE, acest lucru fiind posibil doar daca amabele parti doresc, elemental essential in acest context fiin d ceea ce este realitatea ,si nicicum prevalenta  dorintelor  UK  . Iar  Merkel a  adaugat: „Dacă Marea Britanie nu dorește să aibă reguli privind mediul și piața muncii sau standarde sociale care să se compare cu cele ale UE, relațiile noastre vor fi mai puțin strânse. Asta înseamnă că nu dorește ca standardele să continue să se dezvolte pe linii paralele. "
Iar in legatura cu relatia transatlantica, cancelarul german, cu referire directa la decizia Washingtonului de retragere a circa 9500 de militari americani din trupele din Germania, a spus: “Considerăm că alianța are o valoare deosebită pentru fiecare dintre membrii săi ./…/. Trupele americane din Germania ajută la protejarea nu numai a Germaniei și a părții europene a NATO, dar și a intereselor Statelor Unite ale Americii.Pentru dna Merkel exista “ motive convingatoare”  pentru ca ambele parti  “să rămânem angajați într-o comunitate de apărare transatlantică și sub umbrela noastră nucleară comună. Dar, desigur, Europa trebuie să suporte mai multa  povara decât în ​​timpul războiului rece”.   Iar daca SUA se vor retrage din rolul de putere globala “ va trebui sa reflectam la acest lucru in mod foarte profund”.
                  Si, pentru ca este extrem de important acest lucru, cancelarul a raspuns si la o intrebare referitoare la pericolul reprezentat de Rusia pentru Europa de Est. Raspunsul a fost bine cantarit si a cautat sa acopere toate eventualele sensibilitati ale celor interesati, dar si sa menajeze  suficient Moscova, oricum fiind altul decat cel asteptat de la Paris   ca o strategie de urmat. Iata acest raspuns: „În orice caz, recunoaștem războiul hibrid, metodele de destabilizare,ca un model de comportament rus. Pe de altă parte, există motive întemeiate pentru a continua angajarea într-un dialog constructiv cu Rusia. În țări precum Siria și Libia, țările din imediata vecinătate a Europei, influența strategică a Rusiei este mare. Prin urmare, voi continua să depun eforturi pentru cooperare. ”
              Reactia in Europa din partea expertilor a ceea ce parea a fi o departare a pozitiilor geopolitice ale Frantei de cele ale Germaniei nu a intarziat. Mai intai,  si  in mod  deschis ,  din partea expertilor germani. Ingrijorat de duo-ul Franta –Rusia care ar intentiona sa dezbata securitatea europeana in ansamblu in grupuri de lucru bilaterale , U. Speck considera ca “Poate că o lărgire a acestor discuții prin includerea Germaniei și Poloniei ar avea sens, dacă subiectul este ‘securitatea pe continentul european’”. El gaseste audienta si la alti urmaritori ai contului sau de twitter care comenteaza astfel: "Desigur. Fără Germania și Polonia, astfel de inițiative sunt irelevante sau mai degrabă fără niciun sens. Franța, Germania, Polonia sunt coloana vertebrală a Europei în sens geopolitic. Este timpul să lucrăm împreună în domeniul apărării și securității. Și  este de munca  din greu, pentru că vin vremurile întunecate”  sau ca„ Prețul este recunoașterea unei sfere de influență pentru Rusia, ceea ce înseamnă populații mari subjugate dictaturii și corupției. Nu este mai bine să se aleaga în schimb izolarea? "Iar un cercetator polonez scrie , avand nuante de luat in seama in ce priveste evolutii in Europa Centrala si de Est : “trebuie doar să ne întrebăm ce aduce Franța pe masă dacă discutăm despre securitate în CEE.  Vrea cu adevarat Franța să fie testată de realitate? Până în prezent, Polonia nu a actionat de dragul ‘constrângerii strategice’  si a pariat pe coeziunea Occidentului. Cu coeziunea dispărută, vom testa. Este a new game  .”[7]  Sintagma magica isi face asadar aparitia,   ‘new game’, care  pare-se a se cauta a fi impus dupa reguli proprii de Franta si Rusia. Tenta de impotrivire pare destul de puternica in cazul acestor comentarii.  In volbura dezbaterii este implicat si NATO, Parisul acuzand ca un incident naval in apele Ciprului, in care o nava militara franceza in misiune  a fost primejdios angajata de una turceasca , iar ministrul turc de Externe,Mevlut Cavusoglu , declarand la 30 iunie ca " Nato consideră Rusia ca o amenințare, dar un aliat NATO Franța face eforturi pentru a crește prezența Rusiei în Libia". [8]
              Saptamanile care s-au scurs de atunci au amplificat   nedumerirea expertilor germani  privind rolul asumat de Franta si  natura reala a intreprinderile ei de politica externa.  La 9 iulie Speck , constata ca: „O altă victimă a războiului libian: induce sentimentul absentei  unei politici externe comune din UE. Puține locuri din lume contează mai mult pentru Europa decât vecinatatea sa mediteraneana. Dar Franța, Grecia și Italia își urmează cursurile independente în Libia ca și cum UE nu ar exista”  Another casualty of the Libyan war: any sense of a joint foreign policy from the EU. Few places in the world matter more to Europe than its Mediterranean neighborhood. But France, Greece and Italy are pursuing their independent courses in Libya as if the EU didn’t exist.“[9] Asadar, ca politica Frantei in dodsarul libian déjà a divizat politica externa a Uniunii Europene ca si cum aceasta organizatie europeana nu azr mai fi operanta.   Iar la 11 iulie 2020, acelasi Ulrich Speck noteaza , intr-un raspuns catre un geopolitican francez , care opinia ca Franta trebuie sa-si convinga aliatii si partenerii:
@ulrichspeck
 Dar concluzia este de pus sub semnul intrebarii : ‘ Problema este , pentru autoritatile franceze, de a gasi mijlocul de a convinge partenrii si aaliatii lor’."
@ulrichspeck
Problema nu este că Franța îi lipsește arta persuasiunii. Adevărul este că unii aliați și parteneri nu sunt de acord cu Franța privind  substanța politicii sale: eforturile sale de a lucra cu Rusia în Mediterana; ostilitatea sa față de Turcia; tendinta sa de a sprijini  doar  o parte în Libia.
@ulrichspeck
@ulrichspeck
Dacă Franța vrea să folosească UE și Nato ca multiplicatori de forță și să păstreze unitatea, nu poate acționa unilateral;sa decide o strategie națională și sa o implementeze  unilateral. Calea de urmat este de a discuta strategia cu partenerii cheie din timp și de a găsi un teren comun - mai devreme”  [10]
              Geopoliticianul francez in cauza este Michel Duclos, collaborator  al Institutului Montaigne din Franta nota el insusi :
“ @MrjDuclos
 Acum, ce e de facut ?  Problema pentru Paris este de a  regasi treptat si cu discretie o platform comuna cu principalii nostril aliati si parteneri “  .[11]
                   Referinta geopoliticianului francez este la diferendul in crestere intre Franta si Turcia in spatiul mediteranean[12], cu deosebire privind situatia din proximitatea Ciprului , precum si situatia interna din Libia. In aceasta ultima tara, al carei lider autoritar a fost indepartat in 2011 la initiativa franceza,   s-a dezvoltat de atunci un razboi civil in care partea de Est sed opune guvernului recunoscut de ONU  de la Tripoli, acesta  din urma fiind  ajutat inclusiv militar de Ankara, iar oponentii lui de catre Egipt, Rusia, UEA  si, ca perceptie generala prin chiar atitudfinea sa si opozitia fata de actiunile Turciei, de catre  Franta.  Asadar, se pare ca intre temerile expertilor germani  fata de initiativa ataragerii Rusiei catre Europa se situeaza , intre altele, evolutiile din Mediterana, unde Moscova actioneaza ofensiv , iar politica Frantei este lipsita de substanta si imbracata intr-un unilateralism care deranjeaza .
Se mai observa si un alt lucru. Anume ca , de la Moscova,  sunt percepute la Berlin semnale  cu inteles pregnant ale pozitiei actuale a Rusiei  expuse de catre   presedintele Putin  privind…..  originile celui de al Doilea Razboi Mondial . Acestea din urma au fost facute public in mod repetat de catre liderul de la Kremlin   cu ocazia celebrarii a 75 de ani de la victoria din mai  1945.  Pentru ‘Berliner Zeitung’ , de pilda, opiniile exprimate de Putin in aceasta chestiune istorica transmit Vestului sa inceteze sa «  umileasca Rusia » , sa negocieze cu ea , sa nu o considere o «  putere regionala » , presedintele rus afirmand ca « umilirea nationala a fost terenul fertil de crestere a miscarii radicale si revansiste in Germania «  in perioada post- tratatele de la Versailles din 1919-1920   transmitand semnalul   ca  la Berlin se stie , din propria experienta,  ca «  cel umilit «  , socotit «  slab » este primejdios .[13]
          
 *            *                *
                      Cum mentionam mai sus, la nivel european criza COVID-19 a avut darul sa amplifice trenduri de tip geopolitic  déjà existente. Astfel ca, in cazul Libiei, a developat cu mai multa claritate si accentuat  o serie de evolutii incepute anterior  si urmarite de actori cu vigilenta si energie . Este cazul , mai ales, al Turciei , care cu ultima perioada extrem de ocupata in Siria pentru a putea sa solutioneze favorabil ‘dosarul’ kurzilor din aceasta tara, concentrati la frontiera turca, existand primejdia ca atat Rusia , cat si SUA sa sprijine viitorul organizatiei lor . In anii din urma , organizatia kurda din Irak, fortele ei militare au sprijinit foarte eficient Occidentul ( si Rusia ) ca aliat impotriva Statului Islamic. In conseincta, Turcia , amenintata de problema kurda atat in interior , cat din Irak si Siria  a socotit ca este necesar sa ‘fuga inainte’. Asa s-ar putea motiva decizia sa de a sprijini inclusiv militar  guvernul  Libiei cu sediul la Tripoli intr-o asemenea masura incat sa poata sa intoarca sortii infruntarii  acestuia cu fortele generalului Haftar, in favoarea sa. Desigur, pretul platit de Tripoli pentru acest sprijin a fost pe masura : incheierea unui acord de delimitare a apelor teritoriale ale Estului si , partial, centrului Mediteranei, astfel incat Turcia devine o prezenta contigua de la granitele sale terestre pana la cele ale Libiei. Este ceea ce a atras protestele atat ale Greciei , cat si ale Ciprului, dar mai ales ale UE, care socot acordul in cauza ilogic, incalcand legislatia internationala si deci ilegal.
                         Turcia intalneste in Libia  un vechi prieten si adversar totodata din Siria, anume  Rusia , care sprijina , impreuna  cu Arabia Saudita , UAE  si Egipt,  partida generalului Haftar. Conform stirilor din presa internationala, Moscova nu doar ca furnizeaza asistenta in armament , dar deopotriva a transferat si luptatori din gruparea ‘ civila’ ( companie de mercenari ) ‘Wagner’  sa lupte alaturi de generalul Haftar. NATO a avertizat ca acest comportament al Rusiei corespunde planurilor sale de mare strategie in Mediterana, prezenta de putere a acesteia fiind evidenta, inclusiv Marea Neagra, pe o buna   parte a acvatoriului Marii de Mijloc ,  de la Stramtori spre Vest. La 27 iunie , secretarul general NATO, J. Stoltenberg , a declarat, la « Brussels forum »  ca   toți aliații NATO sunt de acord că suntem preocupați de prezența sporită a Rusiei în Libia. Aceasta face parte dintr-un plan de extensie a  prezenței rusesti  în estul Mediteranei “  [14]
                          Relatiile dintre Ankara si Moscova rezista inca pe azimutul pozitiv, dar asa cum sublinia unul dintre exeprtii turci, Mustafa Aydin, este greu de crezut ca aceasta situatie  va rezista unui eveniment precum cel prilejuit de doborarea avionului de bombardament  rusesc de catre vanataoarea turca in noiembrie 2015. Mai ales ca drumul Rusiei catre Libia trece prin zonele unde gazele din adancuri au contribuit atat la radicalizarea pozitiei turcesti ( episodul mentionat al  fregatei franceze , care a fost impiedicata intr-o misiune NATO de control a  acestui areal amenintat de ilegalitati ale Ankarei de catre o nava militara turca ), cat si la regrupari de state . Aceasta noua grupare/alianta , de care vom detalia  mai jos,   interesata in exploatarea si transportul prin conducte catre beneficiari  a gazelor exploatate in platoul submarin al Mediteranei de est  , la care Ankara se considera acum co-partasa , face situatia din regiune extrem de tensionata.
                      Chiar recent a avut loc un veritabil ‘ shift geoeconomic si geostrategic ‘ ( F. Heisbourg) in aceasta regiune  , prin incheierea unui acord militar intre Israel si Grecia tocmai in sensul protectiei reciproce  a intereselor comune ( 6 iulie )[15] , posibil datorita progreselor inregistrate in constructia conductei prevazu te conform unei intelegeri datand de anul trecut ( la care este parte si Ciprul) .
«  Rasturnarea «   geostrategica[16] de care vorbeste Heisbourg consta in faptul ca,  dupa multa vreme, in care relatiile sale  au fost stranse cu Turcia, Israelul  a semnat un acord de colaborare militara cu Grecia . Pe un alt plan,  un alt eveniment , anume re-transformarea Sf Sofia din Istanbul din muzeu ( din 1934 ) in moschee  ( 11 iulie ), cu impact psihologic masiv din Rusia ( crestin ortodoxa ) pana in Europa ( cat a mai ramas crestina ),   are legatura cu aceste miscari pe esichierul geopolitic al Europei, in care tensiunile din Mediterana sunt inalte si se rasfrang foarte departe si pentru multa vreme.
Trebuie adaugat la acest coctail de interese contradictorii in regiunea in discutie si faptul ca Egiptul se socoate amenintat de prezenta de hard power turcesc in Libia, la granita sa de Vest. Acum cateva zile , Cairo a  anuntat efectuarea unor manevre militare ample tocmai la aceasta frontiera, actuala conducere a generalului Sisi  pastrand vie in memorie sprijinul acordat de Ankara ‘Fratiei Musulmane ‘  in urma cu ani pentru a prelua puterea , ceea ce destabilizat tara. Forta financiara si mediatica a UAE  , precum si greutatea in lumea araba a Arabiei Saudite  se adauga tabloului atat de variat de ostilitate regionala la planurile neo-otomane ale Turciei conduse de Erdogan.[17]
                       Miscarea cea mai indrazneata si cu consecinte demne de un ‘ new game ‘ geopolitic european a facut-o Franta. Desi  deschiderea catre Rusia este o continuare a dosarului deschis de presedintele Macron anul trecut in august, cu motivatia principala ca Moscova trebuie smulsa taberei chineze, Franta impartaseste, conform mai multor experti, o anumita « insingurare  » pe planul Europei, reflex si al modului in care a lovit-o criza COVID19- prin comparatie cu Germania, de pilda- , dar si faptului ca,   in planul  UE, Berlinul este socotit un  ‘ reluctant hegemon » al organizatiei europene. Revista britanica  ‘ The Economist » scria in numarul sau din 27 iunie 2020  un  articol intitulat   ‘ Germania este condamnata sa conduca Europa’  avand subtitlul ‘  Cel mai mare membru al UE are raspunderea , fie ca-i place sau nu’.[18] Ceea ce spune enorm despre perceptia in Europa a pozitiei Berlinului, dar deopotriva nu descurajeaza defel diplomatia franceza  inventiva si vizionara, beneficiind si de statutul de a servi azi, spre deosebire de anul trecut ,  singura putere nucleara a Uniunii Europene.
                   Aici este locul  sa ne intrebam daca diplomatia franceza ‘joaca’  peste ‘greutatea’  Frantei in actuala situatie internationala.  Raspunsul trebuie atent calibrat pentru ca evenimente recente au aratat ca, chiar daca Franta avanseaza propuneri indraznete si deloc impracticabile  pentru UE, raspunsul Germaniei a fost mereu intarziat ( cel putin din vara anului 2019, daca nu cumva  si sub impresia actiunilor presedintelui Macron ulterior alegerilor europarlamentare din primavara aceluiasi an )   sau a fost - pentru a ne exprima elegant- un politicos ‘non’ oricarei  propuneri franceze care ar fi impus perceptia ca nu Germania este in fotoliul de lider al UE ( fie si  ‘ reluctant hegemon ‘ ). Mai mult, expertii germani au fost iritati de pretentiiile Frantei in chestiunea leadership-ului UE , avansate  ( au lasat sa creada acestia ) datorita faptului ca a ramas, dupa Brexit ,  singura putere nucleara  a Europei « celor 27 »   Abia in februarie 2020 , la Conferinta de Securitate de la Munchen, responsabilii germani au promis ca vor da in curand un raspuns Frantei si propunerilor ei, fara sa uite sa adauge ca Berlinul are , la randul sau , pretentii autorizate si legitime .  Numai ca izbucnirea COVID19 curand dupa aceea a amanat acest necesar dialog , anuntat chiar de la inaltimea presedintelui Germaniei.
                  Mai  mult decat aceasta amanare ceea ce  a creat o impresie deloc propice dialogului a fost  modul in care marii jucatori ai UE au raspuns acestei fara precedent incercari care a fost criza Covid (  multi  au prevestit  disparitia chiar a UE) . Italia, Spania si Franta au fost cele mai lovite de pandemie, in schimb Germania s-a detasat prin reactie rapida – inca din ianuarie 2020 a trecut la testarea populatiei- si efecte pozitive la nivel statal. Consecintele economice au inceput sa fie identificate si masurate si s-a vazut ca cele mai lovite state vor fi cele mai incercate in perioada post- criza. Asadar, ca un efort colectiv al UE pentru a iesi cu totii ‘ sanatosi’ din incercare se impunea de la sine. Numai ca o propunere venita dinspre un grup de noua state, condus de Franta, in care se aflau tarile  cele mai calamitate , de a recurge la un ‘ coronabond’ , adica la mutualizare a datoriilor  la nivelul UE , a fost indeajuns  de mult timp blocat de «  grupul frugal » de state , condus de Germania. La jumatatea lunii iunie acest an UE parea condamanata sa nu poate merge inainte. Abia la 25-27 iunie, o intelegere franco-germana a deblocat procesul intr-un compromis pe care negocierile ulterioare, in care un grup nordic de state incearca sa impuna Germaniei revenirea la politica anterioara a UE relativ la datoriile suversane- austeritate a outrance, cum a fost deunazi cazul Greciei - , pare sa-l puna si acum  in primejdie.
                 In opinia noastra, Franta nu doar ca nu ‘joaca’ dincolo de greutatea sa geopolitica in Europa, dimpotriva are inca destule variante de actiune pentru  a proba ca este , la nivel continental, un jucator de inaltimea ‘ hegemonului indecis’ .  Nu doar ca  Nordul ‘ frugal’ al Europei ar fi destinat - fara Sudul continentului - unei absente de piata de desfacere si resursa de forta de munca care atarna hotarator in ‘ frugalitatea’ atat de des invocata si impusa ca etica europeana . Dar, privind catre Sud, securitatea Europei dezvaluie  o primejdie de securitate fara echivalent in alte puncte cardinale ale teritoriului continental. Calea arctica este inca pe plansetele planificatorilor, iar acordurile internationale  de ‘climate change’ o vor intarzia incontestabil , legatura transatlantica are – chiar in conditiile Brexit-ului - vitalitate  vadita atat timp cat miscari gresite ale Washingtonului  o vor pericilita, la Est  o Rusie in consolidare de statut global – mai ales pe domeniul hard power , iar diplomatic pe relatia cu China- arata convingator ca Sudul continentului , inclusiv portiunea asiatica a Marelui Orient Mijlociu , este o preocupare prioritara a intregului continent.
                     Asadar, doar un examen sumar al tabloului geopolitic european la ora actuala arata ca Franta este nu doar indrituita, dar impinsa sa asume un rol maxim in Europa, iar Nordul continentului are a recunoaste acest lucru sau a se trezi izolat. China nu va mai fi interesata intr-un astfel de minibloc de state, izolat si cantonat in experimente depasite, mai ales acum cu atat mai mult depasite o data cu declansarea crizei COVID19.  
                    Ceea ce trebuie sa se intelaga la nivelul UE este ca linia geopolitica  asumata de Franta, prin propunerile sale, este cea care trebuie urmata , altminteri viitorul va fi mai sumbru dacat ne inchipuim acum. Daca ar fi sa consideram scenarii de viitor, atunci acest  calificativ de ‘ sumbru’ ar fi poate  fi mai de inteles decat simpla lui enuntare.
 
12 iulie 2020
 

[1]The immediate post-Cold War world is not multipolar. It is unipolar. The center of world power is the unchallenged superpower, the United States, attended by its Western allies. “-Charles Krauthammer, The Unipolar Moment America and the World 1990, in ‘ Foreign Affairs: America and the World (1990/91)” ,  este prima mentionare a acestei idei , eseul expertului American fiind  o adaptare expunerii acestuia  a primei reuniuni  anuale a ‘ Henry M. Jackson Memorial Lecture’, September 18, 1990.; vezi si articolul aceluasi expert in ‘ Washington Post’. July 20, 1990- https://www.washingtonpost.com/archive/opinions/1990/07/20/the-unipolar-moment/62867add-2fe9-493f-a0c9-4bfba1ec23bd/
[2]   “In 1996, political journalist Sidney Blumenthal and foreign policy historian James Chace struggled to come up with a memorable phrase to describe America’s post-Cold War role in the world. ‘Finally, together, we hit on it: ‘indispensable nation.’ Eureka! I passed it on first to Madeleine Albright,’ Blumenthal recalled” .- Micah Zenko,  The Myth of the Indispensable Nation The world doesn’t need the United States nearly as much as we like to think it does., in Foreign Policy ” – November 6, 2014- https://foreignpolicy.com/2014/11/06/the-myth-of-the-indispensable-nation/
 
[3] https://tass.com/world/1172353-Macron says he plans to visit Russia soon ‘ , 27 June, -“ the fight against the coronavirus and other global challenges, bilateral relations, the conflicts in Libya, Syria and Ukraine” ; “at the end of the summer I would like take advantage of your offer and pay an official visit to Russia” ; “The Russian and French leaders held talks in France’s Fort de Bregancon on August 19, 2019. The invitation of the Russian leader to the French president’s summer residence was believed at that time to be linked to Macron’s desire to see Russia reunited with Europe stretching ‘from Lisbon to Vladivostok’”;” The two heads of state welcomed the work, launched within the framework of this dialogue, despite difficulties created by the epidemiological situation" ;"noted that a number of working groups was established to achieve concrete results, including on issues of strategic stability and security on the European continent, on sovereignty and arms control”; ” in order to enhance the unity and cohesion within this body of global importance."
 
[5] Ibidem
[6] Angela Merkel 'For Europe to survive, its economy needs to survive': Angela Merkel interview in full
The transcript of the German chancellor discussing Covid-19, Brexit and global challenges,  in ’The Guardian’ , June 26, 2020 -https://www.theguardian.com/world/2020/jun/26/for-europe-survive-economy-needs-survive-angela-merkel-interview-in-full- interviul a fost dat urmatoarelor ziare europene:  Süddeutsche Zeitung ( Germania),  Le Monde ( Franta ) ,  La Vanguardia ( Spania ) ,  La Stampa ( Italia ) si   Polityka ( Polonia ) –“ Now the coronavirus pandemic is confronting us with a challenge of unprecedented dimensions. It has struck us all indiscriminately. On the one hand, it has torn us away from a period of positive economic development in all EU member states. On the other hand, it has coincided with the two great disruptive phenomena of our time, climate change and the digital revolution, which are changing our lives and our economies regardless of the virus. I am very sharply focused on all of this.   “; “I don’t find it helpful to talk about the northern countries, the southern countries and the eastern Europeans. That is seeing things in black and white. I expect each of us always to put ourselves in the other person’s shoes and consider problems from the other’s point of view.” ; “ I see my job as working for a self-determined, liberal Europe rooted in the fundamental rights of the individual.”; “We share common interests/…/ such as cooperating on climate action. We have been negotiating an investment agreement for some time but are not really moving forward on that. We should discuss our development policies in Africa, where China is following a different path in some areas”; “If Britain does not want to have rules on the environment and the labour market or social standards that compare with those of the EU, our relations will be less close. That will mean it does not want standards to go on developing along parallel lines.”; We believe that the alliance is of great value to each of its members./…/. American troops in Germany help to protect not only Germany and the European part of Nato but also the interests of the United States of America”; “to remain committed to a transatlantic defence community and our shared nuclear umbrella. But of course Europe needs to carry more of the burden than during the cold war”; “At any rate, we recognise hybrid warfare, methods of destabilisation, as a Russian behaviour pattern. On the other hand, there are good reasons to keep engaging in constructive dialogue with Russia. In countries like Syria and Libya, countries in Europe’s immediate neighbourhood, Russia’s strategic influence is great. I will therefore continue to strive for cooperation.”
 
[7] https://twitter.com/ulrichspeck/status/1276833829920149506- “Perhaps a widening of these talks by including Germany and Poland would make sense, if the topic is ‘security on the European continent’";" Of course. Without Germany and Poland such initiatives are irrelevant or rather without any sense. France, Germany, Poland are spine of Europe in geopolitical meaning. It's about time to work together in defense and security area. And work hard, because dark times are coming”  sau ca “The price to pay is recognising a sphere of influence for Russia, which means large populations subjugated to dictatorship and corruption. Isn’t it better choosing containment instead?”  ; “just wonder what France brings to the table if we discuss security in CEE. Does France really want to be tested by reality? Poland so far has not exercised that for the sake of ‘strategic constraint’ betting on cohesion of the West. With cohesion gone we will test. New game
 
 
[8] https://www.trtworld.com/magazine/how-france-s-role-in-libya-has-grown-deeper-year-on-year-37747-“ Nato sees Russia as a threat but a NATO ally France makes effort to increase Russia’s presence in Libya,".
[9] https://twitter.com/ulrichspeck/status/1281070505764716544. “Another casualty of the Libyan war: any sense of a joint foreign policy from the EU. Few places in the world matter more to Europe than its Mediterranean neighborhood. But France, Greece and Italy are pursuing their independent courses in Libya as if the EU didn’t exist” ;  Desi un alt expert ( apartinand German Marshal Fund ) spune adecvat : “Perhaps more adequate to say: the Libyan civil war is a casualty of the lack of a joint EU foreign policy, rather than the other way round.”
[10] https://twitter.com/ulrichspeck/status/1281820599321591808- “Yet the conclusion is questionable: ‘Le problème, pour les autorités françaises, est de trouver le moyen de convaincre ses partenaires et alliés’”; “The problem is not that France lacks the art of persuasion. The truth is that some allies and partners disagree with France on the substance of its policy: its efforts to work with Russia in the Mediterranean; its hostility to Turkey; its leaning towards one side in Libya.”;”If France wants to use the EU and Nato as force multipliers, and keep unity, it cannot act unilaterally; decide on a national strategy and implement it unilaterally. The way forward is to discuss strategy with key partners early on and find common ground -- early on
[11] https://twitter.com/MrjDuclos/status/1281681425138360321- “Maintenant, que faire? Le problème de #Paris est de retrouver peu à peu et dans la discrétion une plate-forme commune avec nos principaux alliés et partenaires. »
[12]  Michel Duclos, La crise libyenne – le triangle Russie-Turquie- France  , 29 Juin  2020  https://www.institutmontaigne.org/blog/la-crise-libyenne-le-triangle-russie-turquie-france
 
[13] Gotz Aly,    Hört endlich auf, Russland zu demütigen!“, 6/7/2020 , ‘ Berliner Zeitung’- https://www.berliner-zeitung.de/politik-gesellschaft/hoert-endlich-auf-russland-zu-demuetigen-li.91586
[14] https://twitter.com/ulrichspeck/status/1276727027857588224- “all NATO Allies agree that we are concerned about the increased Russian presence in Libya. This is part of a pattern with more Russian presence in the eastern Mediterranean.“
 
[18] https://www.economist.com/europe/2020/06/27/germany-is-doomed-to-lead-europe- “ Germany is doomed to lead Europe The EU’s biggest member is in charge, whether Germans like it or not’’

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postati un comentariu