CHINA SI EUROPA: COMPETITIE SAU ANGAJARE ? | publicatii - Politica La Est
iff-china-report-2018-05-750x460.jpg

CHINA SI EUROPA: COMPETITIE SAU ANGAJARE ?

       
                                                                 Mihail E. Ionescu
 
China is a giant factor of geopolitics – it’s going to be a giant factor in our lives and in the lives of our children and grandchildren”- Boris Johnson- premierul guvernului   UK , 20 iulie 2020         
 
         Chiar daca UK a iesit prin Brexit ( 2020) din Uniunea  Europeana , desigur ca nu a parasit continentul caruia  apartine geografic si istoric. Geografic, acest lucru este desigur incontestabil, pentru ca geografia nu se schimba, chiar daca imperiul britanic avea in secolul XIX o intindere asupra careia soarele nu apunea niciodata.  Istoric, deopotriva, pentru ca UK depinde de continent strategic si geopolitic, iar astfel ultimele multe  sute de ani ale istoriei UK se intrepatrund profund cu istoria continentala euopeana. Numai ca aceasta dependenta strategica si geopolitica are o anumita relativitate, pe care amiralul A.T. Mahon, utilizand chiar exemplul UK,  a teoretizat in ceea ce a numit cazul puterilor maritimesi influentei lor asupra evolutiei istorice. Pentru a demonstra teza sa , Mahon a oferit si doua exemple istorice departate in timp pentru a convinge cititorii ( scria la sfarsit de secol XIX ) . Anume ca Hanibal s-a luptat 17 ani cu Roma ( sec. III-II BC ) , iar Napoleon mai mult ( sec. XIX ) , pentru ca puterile continentale sa sfarseasca invinse la Zama si la Waterloo. Asadar, puterile maritime - chiar noile strategii in domeniu il utilizeaza pe amiralul Alfred Mahon - au o anumita autonomie strategica si geopolitica fata de cele continentale, ceea ce ar explica si Brexit-ul si ceea ce urmareste azi Marea Britanie ca perspectiva de viitor in asumarea unui rol global.
             Azi, se pare ca avansurilevaste si necontenite ale tehnologiei  fac aceste diferentieri intre puterile maritime si cele continentale, precum si apelul la teorii, precum cea a geografului britanic Mackinder privind “heartland-ul”si “world island”, oarecum depasite. Mai ales ca, epoca gigantilor planetari - sub raport demografic  sau economic ( marime PIB) si militar ( capacitate de proiectie a fortei, care a devenit mult mai mult decat pe cale maritima, cum era pe vremea lui Hanibal si a lui Mahon) - adauga celor dornici sa ‘joace’ global restrictii de dimensiuni si resurse de nedepasit de un hubris elitist .
Nimic mai revelator in aceasta privinta, de pilda, decat faptul ca o reactie de putere globala, precum cea a Marii Britanii, la recenta decizie a Chinei de a include Hong Kong in dimensiunile propriei politici de securitate, a intampinat, evident si coplesitor,  astfel de restrictii. Astfel, Londra a ‘amenintat’, acum peste doua saptamani , ca va oferi cetatenie britanica celor 2,9 milioane de locuitori ai Hong Kong-ului, pentru a fi nevoita apoi sa constate ca o replica de forta a Chinei la aceasta masura nu ar putea fi contracarata cu propriile resurse. Cum s-a scris atunci, la ‘çald’: “Diplomatii britanici s-au arătat abili în a se alinia Statelor Unite, Canadei  și Australiei  pentru a semna o scrisoare severă guvernului chinez despre noua lege. Dar în apărarea drepturilor celor care dețin pașapoarte britanice de peste mări, Marea Britanie este pe cont propriu. Nici Uniunea Europeană, recent părăsită de Marea Britanie, nici Statele Unite, indiferent în mare parte de drepturile omului sub președintele Trump, nu sunt  dornice să se alăture acelei lupte“.[1]
         Ceea ce a fost evident in cazul crizei Hong-Kong-ului, cand Boris Johnson a anuntat ca UK poate recurge la acordarea cetateniei britanice celor aproape 3 milioane de locuitori ai enclavei chineze, fosta colonie britanica pentru 100 de ani pana in 1997,  si  sa accepte asezarea lor in Marea Britanie a fost un prim dus rece post-Brexit pentru Londra. Perspectiva unei Marii Britanii globale a aparut imediat in alta perspectiva, evident negativa,  atunci cand Beijingul a raspuns ca UK va avea sa suporte toate consecintele unei asemenea pozitii si cand Londra a constatat ca se afla izolata in fata superputerii chineze. Iar ambasadorul chinez la Londra nu a intarziat sa intareasca aceasta perceptie  avertizand ca:  “toți compatrioții chinezi care au reședința în Hong Kong sunt resortisanți chinezi, indiferent dacă sunt sau nu deținători ai pașaportului cetățenilor de pe teritoriile dependente britanice sau ai pașaportului național (de peste mări) britanic ” si ca  „ Dacă partea britanică aduce modificări unilaterale ale practicii relevante,  încalca  propria poziție și angajamentel asumatee, precum și dreptul internațional / ... / Ne opunem ferm acestui lucru și ne rezervăm dreptul de a lua măsurile corespunzătoare, /.../ pentru ca „Marea Britanie nu are suveranitate, jurisdicție sau drept de ‘supraveghere’ asupra Hong Kong-ului.[2]
         Mai mult decat atat, forta navala a Marii Britanii a fost socotita insuficienta pentru a sprijini pozitia luata de diplomatia britanica in absenta unui sprijin al SUA sau UE. Cum a constatat  Chris Patten, ultimul guvernator britanic al  Hong Kong-ului  care a negociat cu China la sfarsitul anilor ’90 retrocedarea coloniei ‘imprumutata ‘ de Beijing: “Suntem o putere de dimensiuni medii care trebuie să coopereze cu alții pentru a ne asigura ceea ce ne dorim în întreaga lume, / ... / Părăsirea Uniunii Europene a lipsit Marea Britanie de cel mai natural partener [3] Asadar, ca Brexit a lipsit UK de partenerul firesc pentru ca  sa fie capabila sa se masoare cu asemenea dosare globale , precum cel cu China .                                                                                                      Este adevarat insa ca guvernul Boris Johnson a perseverat in ceea ce priveste pozitia proprie fata de noua lege a securitatii impusa de Beijing in fosta colonie britanica. La 20 iulie la Londra s-a anuntat ca guvernul suspenda cu efect imediat tratatul de extradare cu Hong Kong, prin care China era indrituita legal sa solicite inapoierea oricarui cetatean  din aceasta enclava care ar fi cerut azil in Marea Britanie. Concomitent, guvernul britanic a aratat ca noua lege a securitatii asumata de Beijing la Hong Kong violeaza declaratia comuna chino-britanica din 1999 - in fiinta o data cu retrocedarea acestui teritoriu Chinei dupa  100 de ani - care, pretinde Londra,  pentru 50 de ani “ era subinteles ca este garantat modul de viata in Hong Kong dupa retrocedarea fostei colonii britanice in 1997“.[4] Oficialul britanic care a anuntat aceste masuri a declarant cu aceasta ocazie urmatoarele: “ O spun foarte clar – dorim sa lucram cu China… Dar in timp ce  noi cautam o relatie pozitiva … vedem deopotriva clar provocarile care ne stau in fata”.[5]
         Imprejurarea anuntului acestei pozitii a Marii Britanii in relatia cu China a prilejuit si urmatorul comentariu al premierului Boris Johnson , asupra careia trebuie meditat adanc pentru a intelege cum priveste azi relatia Londrei cu Beijingul in viitor: “China este un factor geopolitic uriaș -  ea va fi un factor uriaș în viața noastră și în viața copiilor și nepoților noștri. Există un echilibru aici. Nu voi fi împins în poziția de a deveni un Sinophob obedient  în orice problemă de catre  cineva care este automat anti-China, dar avem îngrijorări serioase. Avem îngrijorări cu privire la tratamentul minorității uigure, evident - cu privire la abuzurile la drepturile omului.”[6]
         Pozitia adoptata de UK a fost insa aplaudata pe continent in Germania, unde lideri politici au pus in contrast aceasta replica de putere globala a Londrei in fata noii legi impuse de China in Hong Kong cu pozitia cancelarului Angela Merkel socotita prea ‘soft’  fata de autoritatile de la Beijing. De pilda, un lider al ‘verzilor’din Germania, Roderick Kefferpütz, director adjunct la Institutului de Politica si Strategie al guvernului landului Baden-Wurttenberg, considera , deopotriva cu ziarul “The  New York Times”,  ca actuala pozitie a Chinei este identica cu “Rhineland moment ” de catre Hitler in martie 1936. Atunci, pentru a detalia comparatia, liderul german, in dinamica politicii sale de contestare a rezultatelor Primului Razboi Mondial, a ocupat zona demilitarizata a Rinului - o centura de securitate militara pe teritoriul german lata de 100 Km. , in care Germania nu avea voie sa amplaseze forte armate , instituita dupa Marele Razboi ca pavaza in fata unui  atac german asupra Westului, Frantei in principal , dar si Belgiei si Olandei  - iar puterile occidentale au acceptat fara sa riposteze actiunea lui Hitler. Drumul catre a doua conflagratie mondiala era deschis. Pentru a se intelege si mai bine aceasta comparatie, deputatul ‘verzilor’in Bundestag, Kefferputz,  detaliaza conflictele in care este angajata acum China - de la dosarul Huawei si lagarele de re-educare din zona Xinjiang, de  la actiunile din acvatoriul Marii Chinei de Sud la atitudinea fata de Hong Kong si la eforturile de a stabili o noua strategie complementara celei New Silk Road, anume Health Silk Road  si conchide: “ Daca Republica Populara Chineza nu ar fi o superputere conectata global, ea ar fi probabil numita un stat paria acum [7]. Pentru acest expert german este momentul ca “ Decidentii politici din West sa gandeasca cum sa raspunda impreuna Chinei “.
         Asa cum mentioneaza si expertul mai sus citat, comunitatea internationala  a incercat si continua sa persevereze in acest scop sa creeze diferite noi organizatii in masura  sa asigure fiabilitatea sistemului international de state in pofida dificultatilor majore intampinate in aceasta etapa a competitiei geopolitice globale . Astfel, in plan parlamentar a fost organizata “inter-parlamentary alliance on China”, care cuprinde alesi ai diferitelor partied din statele democratice; Marea Britanie a propus un ‘”D-10 group”,care sa cuprinda membrii G-7 plus India, Australia si Coreea de Sud , care sa coordoneze raspunsul la provocarea G-5 si infrastructurii acestui salt tehnologic; ministrii de externe ai Frantei si Germaniei au lansat anul trecut o “Alliance for Multilateralism”- in care nu se afla SUA- care aminteste de propunerea lui John McCain de organizare a ‘League of Democracy” de promovare , consolidare si aparare a unei ordini globale intemeiate pe ‘’rule of law”.
         Desigur, acest tip de organizare democratica in Occident pentru a raspunde efficient provocarii geopolitice a Chinei  este in curs- propunerea franco-germana are realizari notabile pana acum , dar si absente notabile de pozitie conforma statutului sau - cum ar fi fost in cazul  cazul evolutiilor recente  din Hong Kong - iar viitorul unora dintre ele tine foarte mult de rezultatul alegerilor prezidentiale din SUA  din noiembrie acest an. Expertul german citat nu se sfieste sa critice si orientarea oficiala a Berlinului fata de relatia cu China,   potrivit careia  Germania este prea mica pentru a  se opune acesteia( pozitie a cancelarului  Merkel ). Or, argumenteaza el, acest lucru inseamna a ‘juca’ exact potrivit  aspiratiilor hegemonice ale Beijingului, care va fi  astfel indemnat sa actioneze  si mai agresiv .
         O asemenea pozitie la nivelul opozitiei politice din interiorul “hegemonului reluctant” ( “The Economist”- 18 iulie 2020 ), adica a Germaniei , poate parea surprinzatoare, dar ea este se regaseste si in  cercuri influente din Marea Britanie. Pentru multi britanici sustinatori ai Brexit-ului, scenariul “UK global” in care au sperat atat de mult  a primit o lovitura masiva prin faptul ca pozitia Londrei fata de Hong Kong nu a fost sustinuta de marile puteri vestice . La aceasta s-a adaugat si cedarea in fata presiunii americane de a interzice cooperarea cu firma Huawei din China in constructia structurii britanice de utilizare a G-5, Londra avand semnate deja contracte in acest sens pe termen lung. Decizia luata de UK in acest sens – sistarea oricarei legaturi cu firma dupa 2027, pana atunci fiind permise deoar contacte fara repercusiuni asupra sistemelor de securitate britanice si aliate- a fost receptata negativ de o buna parte a opiniei politice britanice. Gideon Rachman a reluat un o notatie pe twitter care spune indeajuns  despre aceasta perceptie negativa si despre impactul pe termen lung asupra procesului decisional britanic al unor astfel de experiente . “Sirul” de consemnari pe contul de  twitter  in cauza apartine lui Stewart Wood, membru al Camerei Lorzilor, fost consilier laburist la Downing Street 10. Iata-l in intregime :
@StewartWood
 “Retractarea scrășnita de astăzi, in privinta  accesului  #Huawei la arhitectura noastră 5G este un moment important pentru ‘Britania globala ’, această încercare a guvernului  de a crea o relație cu diferite părți ale lumii în condiții independente de Washington sau Bruxelles. ( 1/7)
2:48 p.m. • 14 iul. 2020
Există două motive clare pentru virajul total  # Huawei . Primul este puterea economică și politică a Statelor Unite. Sancțiunile americane cu privire la tehnologia cip-urilor au făcut ca deschiderea noastră către Huawei să nu fie durabilă, având în vedere angajamentul nostru politic față de alianța cu  SUA și realitatea lanțurilor de aprovizionare globale. ( 2/7)
Al doilea motiv pentru virajul # Huawei a fost rebeliunea Tory/ prtidul conservator-n.n./. ‘Marea Britanie globală' implică o poziție mixtă față de China: deschidere în problemele economice, neconcordanță în problemele de securitate. Nici Beijing, nici Washington nu permit ca lumea să fie văzută astfel. Parlamentarii conservatori au fost de acord.  (3/7)
Virajul # Huawei  arată, de asemenea, cum tehnologia distruge  granițele  care separa problemele economice  de cele de  securitate. Urmărirea unor abordări diferite pentru fiecare este imposibilă în ceea ce privește tehnologiile care le îmbină pe ambele. Iar tratarea lor ca separată se invecineaza  cu naivitatea. (4/7)
Întreaga saga #Huawei este o lecție obiectiva  privind  limitele independenței de facto versus  independența de jure în politica externă. Angajamentele noastre politice fundamentale, plus realitățile de interconectare economică, ne limitează enorm opțiunile. Și revizuirea lor este cu adevărat grea. (5/7)
Când am lucrat pentru Gordon Brown, premierul chinez Wen (într-un moment rar,  ramas neconsemnat ) l-a întrebat într-o vizită la Beijing dacă este pro-american sau pro-european. Gordon a răspuns că a văzut Marea Britanie ca o punte intre SUA si Europa. Wen a spus că viitorul este continental și că Marea Britanie va trebui să aleagă . (6/7)
Marea Britanie globală se bazează pe o abordare  selectivă a aliniamentelor comerciale, de securitate, politice și culturale din întreaga lume. După Brexit, mă îndoiesc că această abordare ne va permite orice fel de independență autentică. În loc să alegem selectiv , vom   continua să asteptam sa ni se spuna  ce să alegem?  (7/7)”[8]
         Este asadar foarte clar ca Europa - Uniunea Europeana , intai de toate, adica Bruxellesul si Londra - are a se decide foarte curand asupra relatiei cu China .  SUA se afla deja intr-un ‘razboi rece’ cu China - este opinia reputattului istoric  Niall Ferguson - si incearca  sa atraga si aliatii sai traditionali in perimetrul acestuia. Campania electorala a ambilor candidati la prezidentia SUA se intemeiaza pe sadirea , inca de acum, cand confruntarea s-a intetit o data cu inceputul pandemiei COVID 19,  a increderii propriei natiuni si a celor aliate,  ca aceasta geopolitica masurare de forte  cu China va fi castigata. 
In Europa ( UE , intai de toate )   solutiile intrevazute fata de acest dosar geopolitic confruntational SUA-China  sunt diferite, chiar in interiorul aceleiasi tari. In Germania - ‘hegemonul reluctant” al UE – sunt doua orientari principale: una inclina catre mentinerea si consolidarea relatiei transatlantice traditionale si spera  intr-o reusita a democratilor care sa inlature sau macar atenueze ostilitatea administratiei Trump fata de Europa ( aceasta orientare se afla in ‘asteptare strategica ‘  si pare  a fi chiar pozitia actualei administratii , precum si a unui contingent important de experti din domeniu, pentru care reconsolidarea relatiei cu SUA pe vechea paradigma transatlantica  este necesara dupa politica ostila a lui Trump) ; alta  orientare considera ca trebuie sa se discute cu Beijingul si sa fie identificata o solutie de cooperare  ( in genul Chimerical, inventia Niall Ferguson din 2007 privind cooperarea sistemica chino-americana  ). In ansamblul acestei din urma orientari sunt nuante , unele foarte importante, cum este aceea care refera la relatia UE  cu  SUA si  Rusia. Pe de o parte,  se tinteste o ordine sistemica  multilaterala - asadar depasirea paradigmei hegemoniei americane - in care  UE ar dobandi libertate de miscare azi ingradita de natura  istorica a relatiei transatlantice, devenind  astfel unul dintre cei ‘trei mari’ ai sistemului ( este nuanta pe care probabil  o prefera  si sprijinitorii administratiei actuale  ). Pe de alta parte, orientarea catre consolidare relatiei  cu Rusia este intrevazuta ca o cale de consolidare a dialogului cu China , fiind insa functie de schimbarea atitudinii Moscovei fata de Europa/ UE (  chestiunea Ucrainei si procesul  Minsk, in general a Estului si Sud-Estului continentului ) .
         Asa cum se observa cele doua scoli de gandire principale din Germania au un element esential comun - intarirea relatiei transatlantice - precum si nazuinta de  a asigura profilul de mare putere globala al Uniunii Europene. La rigoare si in functie de atitudinea Washingtonului fata de UE - pozitia Trump fiind clar respinsa ca fiind ostila – ambele orientari au in fata deschise  evolutii conforme acestui din urma tel al devenirii “UE global”.
         In Franta,  partenerul Germaniei in binomul conducator al UE, viziunea  asupra Chinei este gandita foarte adanc si deja a facut obiectul unor initiative politice foarte indraznete ale Parisului. In randul acestora din urma se inscrie deschiderea catre Rusia, declansata practic in ajunul reuniunii G-7  din august 2019 din Franta . Ea a fost adancita recent intr-o intalnire virtuala Macron-Putin  la sfarsitul lunii iunie , fiind convenita si formarea unor grupuri bilaterale de lucru , inclusiv in domeniul securitatii. Apasand constant pe  conceptul  autonomiei strategice a Europei si necesitatii de a pune pe prim plan pericolulele care pandesc dinspre Sud  continentul, Parisul merge pana acolo incat sugereaza ca , la nevoie, Franta sa asigure ‘umbrela’ nucleara  a continentului- numerosi experti germani au respins aluziile facute in acest sens in hexagon – mentionand si ca Rusia apartine geografic si civilizational batranului continent. Deschiderea catre Rusia are ca argument principal , in luarile de pozitie publica ale presedintelui francez E. Macron, calculul ca astfel ar fi prevenita strangerea legaturilor intre Moscova si Beijing, asadar o imprejurare geopolitica de un risc existential aparte pentru Europa, anume dominatia ‘heartland-ului’geopoliticii clasice de catre binomul de putere astfel creat. Trebuie adaugat aici, faptul ca.  istoriceste, o imprejurare similara s-a ivit in 1949 , cand victoria comunistilor in China continentala, generos sprijinita de Rusia Sovietica a indus temeri similare comunitatii euroatlantice, care au luat masuri in consecinta. Anume asumarea marii strategii a containment-ului ( ingradirii ) blocului communist, ramasa in vigoare pana la sfarstul Razboiului Rece in 1989-1990.
                  Dar, mai este oare relevanta azi, in conditiile exploziei informationale si ale strapungerilor tehnologice stralucite in toate domeniile, in principal in ce priveste comunicatiile si letalitatii armamentelor strategice, geopolitica de tip classic ?
 
Concluzie: relatia geopolitica a UE cu China este cel putin acum in faza de ‘asteptare strategica’ avand deschise in fata alternativa cooperare sau competitie. Factorii fundamentali care vor decide curand optiunea  finala sunt, pe de o parte, evolutia relatiei transatlantice (rezultatul alegerilor prezidentiale din SUA din noiembrie avand un rol substantial in  acest proces), iar , pe de alta parte, vointa UE de a deveni cu adevarat un ‘actor global ‘, unul din cei “trei mari”.  
 
22 iulie 2020
 
[1]   https://www.nytimes.com/2020/07/03/world/europe/johnson-brexit-hong-kong.html  - British diplomats showed skill in lining up the United States, Canada and Australia to sign a stern letter to the Chinese government about the new law. But in defending the rights of those who hold British overseas passports, Britain is on its own. Neither the European Union, so recently forsaken by Britain, nor the United States, largely indifferent to human rights under President Trump, is eager to join that fight.”
[2] https://www.theguardian.com/world/2020/jul/02/china-could-prevent-hongkongers-moving-to-uk-
all Chinese compatriots residing in Hong Kong are Chinese nationals, whether or not they are holders of the British dependent territories citizens passport or the British national (overseas) passport” si ca “If the British side makes unilateral changes to the relevant practice, it will breach its own position and pledges as well as international law/…/We firmly oppose this and reserve the right to take corresponding measures,/…/ pentru ca “The UK has no sovereignty, jurisdiction or right of ‘supervision’ over Hong Kong.”
[3] https://www.nytimes.com/2020/07/03/world/europe/johnson-brexit-hong-kong.html- “We’re a medium-size power that needs to work with others to secure what we want around the world,/…/ Leaving the European Union  had deprived Britain of its most natural partner
[4] https://www.huffingtonpost.co.uk/entry/uk-hong-kong-extradition-treaty_uk_5f156913c5b6cec246c501b4-“was supposed to guarantee Hong Kong’s way of life for 50 years after the handover of the former British colony in 1997”.
 
[5] Ibidem- “Let me be really clear about this – we want to work with China/…/But as we strive for that positive relationship, we are also clear sighted about the challenges that lie ahead.”
[6] Ibidem- “China is a giant factor of geopolitics – it’s going to be a giant factor in our lives and in the lives of our children and grandchildren.There is a balance here. I’m not going to be pushed into a position of becoming a knee-jerk Sinophobe on every issue, somebody who is automatically anti-China.But we do have serious concerns. We have concerns about the treatment of the Uyghur minority, obviously – about the human rights abuses.”
[7] https://libmod.de/china-schweisst-den-westen-zusammen2/- “If the People's Republic of China were not a globally networked superpower, it would probably have to be called a pariah sta”te by now”;Political decision-makers in the West have to think about how to deal with China together”
 
[8] https://twitter.com/StewartWood/status/1283005362489229312( mentionarea lui G. Rachman la : https://twitter.com/gideonrachman/status/1283011842797953024): “Today's screeching U-turn on allowing #Huawei access to our 5G architecture is an important moment for ‘Global Britain’, this Govt’s attempt to carve out a relationship with different parts of the world on terms independent of either Washington or Brussels. (Thread 1/7)2:48 p.m. • 14 iul. 2020 ; There are two clear reasons for the #Huawei U-turn. The first is US economic & political power. American sanctions on chip technology made our openness towards Huawei unsustainable given our political commitment to the US alliance & the reality of global supply chains. 2/7; The second reason for the #Huawei U-turn was Tory rebellion. 'Global Britain' involves a mixed position towards China: openness on economic issues, hawkishness on security issues. Neither Beijing nor Washington allows the world to be seen like this. Tory backbenchers agreed. 3/7; The #Huawei U-turn also shows how technology destroys the integrity of boundaries between economic & security issues. Pursuing different approaches to each is impossible with regard to technologies that merge the two. And treating them as separate was bordering on naive. 4/7; The whole #Huawei saga is an object lesson in the limits of de facto independence vs de jure independence in foreign policy. Our fundamental political commitments plus the realities of economic interconnectedness limit our options hugely. And revisiting these is really hard. 5/7; When I worked for Gordon Brown, Chinese PM Wen (in a rare unscripted moment) asked him on a visit to Beijing if he was pro-American or pro-European. Gordon replied that he saw the UK bridging the two. Wen said the future was continental & that the UK would have to pick one. 6/7; Global Britain is based on a pick-&-mix approach to commercial, security, political & cultural alignments around the world. Post-Brexit, I doubt that approach will afford us any kind of genuine independence. Rather than pick-&-mix, will we keep getting told just what to pick? 7/7”
 

Comentarii

  • Gravatar
    Mugurel 25 July, 2020

    Cred ca raspunsul este in analiza modelelor de dezvoltare ale competitorilor globali.

    Pana acum, China a reusit cu succes sa construiasca competitori puternici pentru majoritatea liderilor de piata occidentali globali. Uitati-va la Top 20 companii globale.

    Firesc ar fi ca.... China sa continue, pentru a-si apara piata proprie de prezenta dominanta a multinationalelor occidentale. Acolo pitat libera este de fapt ff bine controlata. Deci oportunitatea unei cresteri a vanzarilor pe piata chineza pentru exporturile sau FDI-urile Europene trebuie privita cu circumspectie, desi pe termen scurt este inca atractiva.

    Probabil chinezii vor permite in continuare o prezenta controlata pe propria piata a FDI-urilor occientale sua a importurilor din Occident, pentru a stimula progresul tehnologic al propriilor companii.

    Este probabil de asemenea ca intr-un viitor apropiat competitia gigantilor chinezi pe piata europeana sa trebuiasca contracarata.

    Nu in ultimul rand, ca baza de productie, China continua sa fie ff atractiva. Asta in timp ce regulile de competitie din UE descurajeaza comparativ invstitiile in noile state membre.

    Este un razboi economic clasic, in care mai intai joci pe arma pretului, iar apoi, dupa ce cuceresti piata, adopti un comportament dominant, limitand orice competitie.

    Economiile occidentale nu pot castiga acest razboi tot prin strategii de pret scazut. Clar. Asta ar implica si schimbarea modelului social.

    Oportunitatea lor este sa isi pastreze avansul tehnologic, limitand in acelasi timp expansiunea gigantilor chinezi in propriile piete. Aici, Europa/Germania trebuie sa isi faca bine temele si sa isi gandeasca viitorul pe termen mediu/lung. Mie mi se pare ca decalajul tehnologic al Europei fata de China se restrange rapid.

    Nu inteleg de ce nu reactioneaza.

     

Postati un comentariu