SUA SI CHINA: RAZBOI SAU PACE ?- 5 | publicatii - Politica La Est
u2.png

SUA SI CHINA: RAZBOI SAU PACE ?- 5

De la ‘capcana lui Tucidide’ la “era Covid-19”
 
 Mihail E. Ionescu 
 
/…/STAFF: One more. Nick Schffron from PBS NewsHour?
Q: Hey, there, thanks very much. If I could go back to -- to Laura's question a little bit and Chad ask you very specifically, has China tried to take advantage of COVID-19 militarily in -- in any way and -- and how have you seen that? And -- and number two, for those of us who also ask these questions to the State Department, you guys are suggesting a very different tone.  You're suggesting a willingness to cooperate and a desire to cooperate. That's not, I think, what we hear from senior State Department officials. So could you put a little meat on that bone and explicitly say why it's important to collaborate, especially with China right now, when there is so much competition? Thanks.
MR. SBRAGIA: Sure, that's a great question. It's -- you know, certainly we're in a period of strategic competition with China. It's been very important to us and we have interagency alignment on ensuring that -- that our strategic competition with China shouldn't be impacted by the -- the COVID-19 area or -- or period. This is a time of collaboration, and coordination, and cooperation. And -– and in that light is, you know, we are very attentive to watching China, particularly its military activities, and have communicated with them on several instances, but it is where we have concern, most recently about – China’s Coast Guard vessel and the collision with a Vietnamese fishing vessel near the Paracel Islands. We're attentive to every single move that they make as I'm sure they are of ours.It's important as that I think that we have a -- a consensus between the leaders of the -- of the two militaries is that we want to avoid COVID issues flowing into and being militarized, instead remaining as an area of cooperation. And I think that's the best path -- best paths for both countries, but certainly for the global community./…/[1]
 
Ceea ce se intampla acum  din perspectiva geopolitica - adica la altitudinea  marilor schimbari sistemice la esalon  planetar - este strans legat de fenomenul globalizarii, de expansiunea extraordinara a comertului mondial in ultimele doua decade . La urma urmei, globalizarea inseamna conectarea regiunilor lumii intregi la un circuit de marfuri, oameni, capitaluri  la esalon planetar, or aceasta inseamna intai de toate comert. Avem bursele globale , asadar ne asteptam la circulatia globala a surselor financiare de investitii, avem expansiunea colosala a legaturilor aerine , care da masura circulatiei – nu migratiei!-  oamenilor care formateaza retele  legate de schimburi intelectuale , asadar tehnologice si de inovatie si -de ce nu?- de valori de civilizatie.  Ideologiile au facut un pas in spate in fata avansului globalizarii care adduce prosperitate si scoate mase intregi , continentale, de defavorizati de sub imperiul saraciei, dar desigur nu au disparut fiind un vector al  diversitatii  unanim aclamate si recunoscute ca un dat insotitor acestui proces.
 
Comertul este numele globalizarii . Aceste schimburi uriase, dezvoltate zi de zi si ceas de ceas nu pot avea loc decat in conditiile unui comert in continua creswter la nivel planetar , care sa include toate regiunile lumii, sa nu lase niciun loc nescotocit de acest fenomen de universalizare.  Adio izolare in spatele granitelor nationale sau continentale, totul  inseamna deschidere pentru ca aduce prosperitate . Comertul adduce in contact oameni , care schimba marfuri si idei, iar dimensiunile lui dau masura fenomenului ca atare.

Rutele comerciale globale , urmand imperativele naturale ale geografiei,  au fost reformulate practic , in ultimele doua decenii, datorita faptului ca China a devenit manufacturierul lumii,  produsele chinezesti inundand pietele globale. Dar acest lucru nu a fost posibil fara a se  redesena  rutele petrolifere globale , care a urmat (sau a determint) recentrarea evolutiei geopolitice planetare dinspre Europa catre Asia de Est . Iata in aceasta privinta o evaluare a acestei  evolutii  intr-un studiu recent  francez ( IFRI ): 
Cele trei mari blocuri, atât principalii exportatori, cât și importatori din lume (China, Uniunea Europeană, Statele Unite), conturează o vastă cale est-vest, subdivizata într-o cale trans-Pacific  (Asia-America), o cale de Asia până în Europa și, într-o măsură mai mică, o cale transatlantică (Europa-America). Aceste rute sunt utilizate în special de navele care transportă in containere produse fabricate. În mod firesc, de asemenea, traficul în vrac lichid (în special hidrocarburi) definește o rută din Orientul Mijlociu și Africa până în America, Europa și în special Asia de Est. Drumurile secundare leagă cele mai bogate continente pe de o parte și Africa de Vest, America de Sud și Oceanul Indian, dar dezvoltarea contemporană a comerțului a dus și la instituționalizarea unui nou drum, de la  Sud la Sud. Dezvoltarea Braziliei și a Africii de Sud, resursele minerale din Australia, cele agricole ale Argentinei au plasat aceste țări pe rute noi, care se termină cel mai adesea  în Asia. ”[2]

Volumul comertului mondial este evident dominat de cel efectuat  pe caile maritime intre cele trei blocuri de putere politica si economica , ceea ce arata importanta cruciala  ( strategica si geopolitica ) a stramtorilor de genul Mallaca sau Gibraltar  sau  canalelor ca Suez si Panama . Acelasi studiu francez  arata ca  90 la suta din comertul mondial se desfasoara pe mari si oceane: “  Comerțul maritim reprezintă 90% din comerțul mondial ca volum transportat și 80% ca valoare. Creșterea a fost spectaculoasă: aproape 11 miliarde de tone de mărfuri au circulat pe mările lumii în 2017, comparativ cu doar 550 de milioane de tone în 1950. Prin comparație, transportul aerian transportă aproape 2 milioane de tone de mărfuri. “  [3] Cresterea exponentiala a Chinei in ultimele decenii a facut ca rutele maritime sa aiba centrul de greutate  , cum aratam ,  in Asia de Est: “ Geografia transportului containerizat este mai mult o geografie a marilor țări producătoare. Mai mult de jumătate din containere   sunt acum gestionate în porturile din Asia de Est, inima producătoare a lumii. Două rute transoceanice majore pleacă din Asia: ruta trans-Pacific către coasta de vest a Statelor Unite, cealaltă rută către Europa, în special porturile majore din nordul Europei, peste Oceanul Indian și Canalul Suez.[4]  
 De asemenea, rutele de trasposrt ale petrolului au cunoscut o recentrare evidenta catre Asia de Est : “ Odată cu creșterea economiilor din Asia de Est, cu  China in  frunte , care sunt în general extrem  de dependente (cca.  80%) de exporturile de petrol și gaze din Orientul Mijlociu, ruta de transport din Golful Persic până in Asia de Est a câștigat constant în importanță strategică, Singapore fiind un punct de releu,  unul dintre principalele hub-uri petroliere din lume  alaturi de Houston și polul Antwerp-Rotterdam. Cu toate acestea, eforturile depuse de China pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare spre profitul Braziliei, Venezuelei  sau chiar Mexicului , ar trebui să conducă la o modificare de fluxuri tradiționale în favoarea transportului pe distanțe mai lungi și favorizează utilizarea tancurilor petroliere cu o capacitate tot mai mare. ” [5]
 

 
            Acest aspect al comertului mondial, asadar vizand date referitoare la 90 la suta din totalul sau, evidentiaza importanta globala a Chinei, dand masura si temerilor geopolitice pe care le naste cresterea sa economica. Desigur, in Asia de Est- pentru a referi la detalii- nu insemana doar China, ci si Japonia, o alta economie de proportii globale,  Vietnam , Filipine, Tailanda sau Malaezia, dar China este actorul economic principal al regiunii pentru relatia cu alte arii ale planetei , inclusiv , in proportii diferite de la tara la tara , in cadrul propriei zone.  Dar China a devenit si un actor major o data cu aplicarea marii sale strategii OBOR si pe traiectele terestre continentale. Constructia de  linii ferate rapide in Asia de  Sud au revitalizat istoricul  traiect al „Drumului Matasii”, vechi de mai bine de 2000 de ani. Este important de mentionat ca China a cautat sa obtina facilitati portuare in  diferite regiuni, din Etiopia pana in Sri Lanka si din Pakistan pana in Grecia, fiind supozitii de interes major la Beijingului  pana in Groenlanda.  In Africa ,  in numeroase state,  China a facut investitii masive in infrastructura de transport ; In America Latina aceasta prezenta este deopotriva sesizata in crestere in  ultimii ani .
 
Cele de mai sus sunt intentionate sa familiarizeze cititorul cu un aspect care releva  cu date certe dobandirea de catre China a unui statut de superputere  competitiv pentru varful ierarhiei globale. In acest fel, trebuie sa fie inteleasa  decizia din martie 2018  a  administratiei Trump de a recurge la „ razboiul tarifar” cu China.  Deopotriva, este de inteles in acest context si ‚ fixarea’ administratiei pe ceea ce de la bun inceput a determinat furia  taberei ‚globalistilor’: anume, tendinta administratiei Trump de a provoca slabirea   institutiilor principale ale ordinei liberale globale, al carei arhitect fusese chiar SUA. Desigur,   SUA le-a fost arhitect si concomitent aparator , atat timp cat au fost  benefice , doar ca  Washingtonul  nu s-a asteptat ca , intr-un timp atat de scurt, institutiile ordinei liberale globale- de la WTO la NATO si celelalte- sa poata fi  ‚speculate’ de China pentru a atinge statul de superpuetere. In acest fel, pentru ca am mentionat NATO, poate fi inteleasa si ofensiva lui Trump fata de validitatea NATO – amintiti-va de formula  utilizata de presedintele american pentru a exprima indoiala proprie fata de  Articolul 5 referind  la un eveniment din Muntenegru care ar atrage automat  SUA in razboi cu Rusia; puneti inlocul statului mentionat , cu  oricare altul din NATO, iar la dimensiunea lui sunt alte 5-6 membre  ale aliantei nord-atlantice, care refuza , contrar  cererilor insistente ale SUA, sa devina o alianta de anvergura globala, limitandu-se la actiuni de management al crizelor ‚out of area’. In pofida actiunilor sale in Irak si Afganistan, pe calibrul ‚out of area operations’, NATO  a ramas ceea ce a fost de la bun inceput , anume destinat sa blocheze Rusia  la caz de nevoie, ceea ce  nu mai este util SUA in acest context al confruntarii cu China.

In acelasi mod  se pot pune sub semnul intrebarii utilitatea altor institutii globale ale  ordinei liberale, cum ar fi  tratatul privind  ‚climate change’ de la Paris  semnat de Barack Obama sau tratatul INF cu Rusia din 1997 or tratatul de liber schimb al Pacificului,  precum si altele . Este evident ca , odata cu recentrarea politicii globale de la  zona euro-atlantica catre Asia , ordinea globala liberala care fusese gandita si aplicata pentru un alt algoritm nu mai putea sa corespunda. Semnele ei de gripare s-au vadit efectiv o data cu 2008- 2010, cand criza financiara globala a catalizat multe procese aflate atunci  abia in faza de gestatie, intre care si cel al descatusarii transformatoare a Chinei intr-o superputere ( abia  dupa 2011 a intrecut Japonia, iar in 2014 a intrecut ca volum economia SUA ).
           
Unii  actori cu interese globale au sesizat devreme  semnele timpului in ierarhia globala . Unul dintre acestia a fost Japonia, care in 2012 a initiat ‚dosarul’ Senkaku in Marea Chinei de Sud, care a trezit ,cum se stie,  ‚furia’ Beijingului  si a luat masuri constitutionale pentru a-si intari forta militara, practic avertizand ca este ultimul moment in care China mai poate fi oprita, fie si prin razboi. Incidentul Senkaku-Diaoyu , inca neincheiat a mai aratat ceva Japoniei, anume ca SUA nu sunt inca pregatite ca hegemon pentru a bloca ascensiunea  cu China , astfel ca la Tokio s-a desprins concluzia ca  aceasta slabiciune  este principala amenintare la securitatea globala ( conferinta profesorului japonez Seiichiro Takagi,president of the Japan Association for International Security  sustinuta la 19 martie 2015    la Institutul Diplomatic Roman din Bucuresti  ).   Invitat ulterior , impreuna cu alte personalitati publice din Romania , intre care prof Mircea Pascu, Dan Petre , am avut ocazia sa constat ca interlocutorul japonez avea serioase argumente in privinta  opiniei sale personale.  Mai jos datele acestei conferinte , care cel putin pentru subsemnatul au fost o revelatie ( amintesc: cartea lui G. Rachman – Easternization- apare abia  in 2016 ):
 
AMBASADA JAPONIEI ÎN ROMÂNIA INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN
 
Au onoarea de a vă invita la
Conferinţa
The Situation in East Asia.
Japan’s response to the rise of China”
susţinută de
domnul profesor Seiichiro Takagi,
Senior Adjunct Fellow, the Japan Institute of International Affairs,
Professor Emeritus, National Graduate Institute for Policy Studies,
President of the Japan Association for International Security,
 
care va avea loc
 
joi, 19 martie a.c., la ora 11:00,
în Sala „Dimitrie Cantemir” a Institutului Diplomatic Român
(Bulevardul Primăverii, nr. 17)
 
 
General Mihail E. Ionescu
............................................................................................
 
O scurtă prezentare a materialului conferinţei şi un curriculum vitae al domnului profesor Takagi sunt ataşate acestei invitaţi
 
R.S.V.P.(până cel mai târziu 13.03.2015)
Ambasada Japoniei
Tel. 021.319.18.90/91; fax 021.319.18.98
e-mail: popescu.alina@bu.mofa.go.jp
 
Rezumat:
China’s dramatic economic growth since early 1990s, accompanied by more rapid and continuous increase in defense spending and increasing assertiveness in its external behavior, posed formidable and complex challenges to Japan. Japan’s reaction to them is often simplistically interpreted as expression of anti-China nationalism caused mainly by its loss of status as the world No.2 economy to China. This lecture tries to correct this simplistic understanding by arguing that the loss of the economic status was not as serious a shock as foreign observers assume and providing a multi-faceted examination of Japan’s reactions to the rise of China.

Dr. Seiichiro Takagi is a Senior Adjunct Fellow, the Japan Institute of International Affairs and Professor Emeritus, National Graduate Institute for Policy Studies. He obtained M.A. and Ph.D. degrees in political science from Stanford University. After having taught at Graduate School of Policy Science, Saitama University and its reconstitution, the National Graduate Institute for Policy Studies, for over 20 years, he joined The National Institute for Defense Studies as Director of the Second Research Department, which is responsible for area studies, in April 1999. He moved to the Aoyama Gakuin University in April 2003 to teach at the School of International Politics, Economics, and Communication. He moved to the current position in April 2011. He is a specialist on Chinese foreign relations and security issues in the Asia-Pacific region. He is the president of the Japan Association for International Security, a member of the Japan Committee of the Council for Security Cooperation in the Asia-Pacific (CSCAP), and a governing board member of the Kazankai Foundation, which is specialized in cultural exchanges between Japan and Asian nations, and Councilor of the Research Institute for Peace and Security. His recent publications in English include “Impact of U.S.-China Relations in Asia: A Japanese Perspective,” in Douglas Spelman, ed., U.S.-China Relations: Asian Perspectives, Woodrow Wilson International Center for Scholars, 2011; China Watching: Perspectives from Europe, Japan and the United States (co-edited with Robert Ash and David Shambaugh, with contribution, Routledge, 2007); “The Taiwan factor in Japan-China relations,” in Lm Peng Er, ed., Japan’s Relations with China (Routledge, 2006).
 
Un alt actor important , care a citit corect evolutiile geopolitice la nivelul anilor 2012-2013 a fost Rusia. Pe fondul  aparitiei  Euro-Maidan-ului la Kiev , ca urmare a refuzului presedintelui Yanukovich de a semna acordul de asociere al Ucrainei la  UE ( 29 noiembrie 2013 ) , banuind/intuind jocul Germaniei, presedintele rus  V. Putin a recurs la ceea ce s-a numit ‘ anexarea Ucrainei’. ‘Jocurile’ de ordin geopolitic  incepand din acest an se fac in ‘ premiere league’  a sistemului international de state, adica nivelul marilor puteri, asadar este permisa abandonarea naratiunii consacrate si ‘ politically correct’  si recursul la un demers cu accentuata tenta geopolitica , adica renuntand la  cel obisnuit al MSM ( ‘mainstream media’  ).

Reactia presedintelui SUA, B. Obama, privind anexarea Crimeei, anume ca “ este o problema regionala” , iar Rusia , in consecinta, este o “ putere regionala” subsemnatul  am inteles-o , nu neaparat imediat, cat in decursul acumularii de evenimente pe arena internationala, ca o pregatire a Moscovei  pentru un conflict de mari proportii la nivel global . Iar iesirea Rusiei la Marea Mediterana  prin interventia in Siria in sprijinul regimului Assad ,  in septembrie 2015, cu  o atitudine pasiva  a administratiei  Obama, iar apoi deschisa cooperarii cu Rusia in gestionarea conflictului ,  a fost unul din evenimentele care au impus  reconsiderarea  viziunii Washingtonului asupra conflictului ruso-ucrainean . Adaugati aici si declaratia/pozitia  premierului Yaseniuk al noului guvern de la Kiev post-  EuroMaidan ,  cand s-a pus chestiunea  ripostei  armatei  ucrainene  la  interventia militara rusa in  Crimeea si estul Ucrainei, asa cum reiese din transcriptul reuniunii Consiliului Apararii al Ucrainei din 28 februarie 2014 ( facuta publica doia ani mai tarziu ): “Arseniy Yatsenyuk, the then PM, who had taken office just one day earlier, told Turchynov that the country had no money to fund a war because the Yanukovych regime had stolen it.‘We have a treasury account with no money in it at all,’ he said./…/Yatsenyuk went on to say it’s ‘a pity’  that the US had pulled back two warships from its Sixth Fleet which had been stationed in the Black Sea in a telling sign of Western intentions. Asked by Turchynov if Nato is ‘afraid’ to give Ukraine any form of assistance, the PM replied: ‘In today's environment, clearly.’‘I don’t think that any country, including those of the Budapest Memorandum, will be willing to help Ukraine,’ he said, referring to a 1994 treaty in which France, the UK, and the US had promised to protect Ukraine in return for its dismantling of its nuclear arsenal. He said Western states want to avoid a military conflict with Russia in the middle of Europe ... We have to cope on our own ‘ ”.[6]
 
Evolutia crizei din Ucraina este un dosar extrem de interesant pentru a descifra liniile contorsionate ale evolutiei  geopolitice globale, in care – pe fondul devenirii ca superputere a Chinei- s-au desenat realinieri de mari puteri, temporare aliante intre acestea sau grabnice retrageri  din incatusarea acestora. Daca la un anumit moment s-a afirmat o veritabila alianta militara neformalizata intre Rusia si China ( dar reala prin exercitii militare commune in diverse teatre de operatii si cu diverse categorii de forte ) , a devenit evident aproape in acelasi interval  ( 2015-2016 ) ca se profileaza un reset intre Rusia si SUA. O astfel de miscare diplomatica tintea  ridicarea sanctiunilor americane impuse Moscovei o data cu anexarea Ucrainie   si avea loc- paradoxal in forma-  concomitent cu intarirea dispozitivului NATO de descurajare din Estul Europei tintind sa descurajeze o ofensiva militara rusa.  Asadar, un process complex care a ecranat pentru o perioada nici acum complet consumata principala competitie sistemica déjà profilata intre cele doua superputeri  SUA si China.

In categoria evenimentelor de mare calibru in ‘ premiere league’ a geopoliticii sistemice trebui sa fie inscris si Brexit. Decis  , ca motivatie politica, pentru  a clarifica apele in Partidul Conservator , in care se afla o substantiala  componenta eurosceptica, referendumul desfasurat in iunie 2016 a fost clar. Desi cu o mica diferenta electoratul a hotarat iesirea din Uniunea Europeana. Au curs rauri de cerneala referitoare la motivatia votului pro- Brexit, analizele scotand in relief de la teama fata de imigratie necontrolata si dorinta de a controla frontierele proprii, de la reflexul anti-hegemonic propriu acestei mari puteri in fata unei virtual dominatii  a Germaniei  in UE la aspiratia de juca global in stransa legatura cu Commonwealth-ul  , etc. Din perspectiva aici discutata, referendumul si rezultatul lui – finalizat abia la 31 ianuarie 2020, cand criza Covid-19 exploda global- , sprijinul pe care l-a acordat presedintele Trump procesului Brexit- de la fagaduiala unui acord bilateral de liber schimb foarte avantajos la campanile de opinie publica  ( deopotriva si suport diplomatic, daca  vrem sa  intram in aria posibila de speculatii  ), totul laolalta  reflecta o miscare geopolitica de mari dimensiuni. Cum se stie , din punct de vedere militar, Marea Britanie este aproape integrata cu SUA, iar Brexit-ul déjà finalizat face posibila actiunea comuna in acest domeniu indifferent de pozitia luata in cazul acesteia de Uniunea Europeana.

 
Pe masura dezvoltarii confruntarii angajate intre China si SUA in martie 2018 ,a evolutiilor din ‘ razboiul tarifar’ cuplat cu ‘interludiul ‘ istoric al intalnirii Trump- Kim la Panmunjon  , precum si  o data cu tribulatiile Brexit, deopotriva cu  actiunile Rusiei  in Siria sau in Ucraina, au pus tot mai insistent presiuni pe Uniunea Europeana sa ia o pozitie fata de ceea ce se intampla in sistemul international de state . Aceasta  luare de pozitie va incepe sa se contureze prin dezbateri  in 2019, fara insa a fi finalizata nici acum.
 
12 aprilie 2020
 
[1] Deputy Assistant Secretaries of Defense for Europe and NATO; Russia, Ukraine and Eurasia; and China Discuss Disinformation During Press Briefing, APRIL 9, 2020  https://www.defense.gov/Newsroom/Transcripts/Transcript/Article/2146535/deputy-assistant-secretaries-of-defense-for-europe-and-nato-russia-ukraineand/source/GovDelivery/fbclid/IwAR3_PpGnzDnYU2vM9ugGvtLmI0WYtRdV7SUsiomcJ8UN84aXLQ3i8cAo1I/; Chad Sbragia, Deputy Assistant Secretary of Defense for China


 
 
[2]  Francoise Nicolas , Commerce mondial: les nouvelles routes maritimes, March 26, 2020, IFRI -https://storymaps.arcgis.com/stories/7d3a7a1492564cb2aabea79287566745-“ Les trois grands blocs, à la fois premiers exportateurs et premiers importateurs mondiaux (Chine, Union européenne, États-Unis), tracent une vaste voie est-ouest, sous-divisée en un chemin transpacifique (Asie-Amérique), un chemin de l’Asie à l’Europe et, dans une moindre mesure, un chemin transatlantique (Europe-Amérique). Ces routes sont particulièrement empruntées par les porte-conteneurs transportant des produits manufacturés. Assez naturellement aussi, les trafics de vracs liquides (notamment les hydrocarbures) tracent une route du Moyen-Orient et de l’Afrique vers l’Amérique, l’Europe et surtout l’Asie orientale. Des routes secondaires relient les continents les plus riches d’une part et l’Afrique occidentale, l’Amérique du Sud et l’océan Indien, mais l’évolution contemporaine du commerce a également conduit à l’institutionnalisation d’une nouvelle route, la sud-sud. Le développement du Brésil et de l’Afrique du Sud, les ressources minières de l’Australie, les ressources agricoles de l’Argentine ont inscrit ces pays dans de nouveaux tracés dont le point d’arrivée est souvent l’Asie.”
                 
[3] Ibidem –“ Le commerce maritime représente 90% du commerce mondial en volumes transportés et 80% en valeur. La progression a été spectaculaire : près de 11 milliards de tonnes de marchandises ont circulé sur les mers du globe en 2017 contre seulement 550 millions de tonnes en 1950. Par comparaison, le fret aérien transporte à peine 2 millions de tonnes de marchandises.”
[4] Ibidem, “ La géographie du transport conteneurisé est davantage une géographie des grands pays manufacturiers. Plus de la moitié des conteneurs sont aujourd’hui manutentionnés dans les ports d’Asie de l’Est, cœur manufacturier du monde. Deux grandes routes transocéaniques partent d’Asie : la route trans-Pacifique vers la côte ouest des États-Unis, l’autre route vers l’Europe, notamment les grands ports de l’Europe du nord, à travers l’océan Indien et le canal de Suez”.  -Studiul mentioneaza ca totalul schimburilor containerizate maritime releva din nou centralitatea Chinei: “La voie Trans-Pacifique est la plus importante, avec, en 2018, un volume total de 27,6 millions d’EVP (19,5 millions de l’Asie de l’Est vers l’Amérique du Nord et 8,1 millions de l’Amérique du Nord vers l’Asie de l’Est), devant la route Asie-Europe avec 24,8 millions d’EVP (16,9 millions de l’Asie de l’Est vers l’Europe et 7,9 millions de l’Europe vers l’Asie de l’Est), et enfin la route Transatlantique avec seulement 8,1 millions d’EVP (3,2 millions de l’Amérique du Nord vers l’Europe et 4,9 de l’Europe vers l’Amérique du Nord).
[5] Ibidem“Avec extrêmement la montée en puissance des économies d’Asie de l’Est, Chine en tête, qui sont généralement dépendantes (à 80%) des exportations pétrolières et gazières du Moyen Orient, la route maritime en provenance du Golfe persique à destination de l’Asie de l’est n’a cessé de gagner en importance stratégique, avec comme point relais Singapour, ; l’un des principaux hubs pétroliers au monde avec Houston et le pôle Anvers-Rotterdam.Toutefois, les efforts faits par la Chine pour diversifier ses sources d’approvisionnement au profit du Brésil, du Venezuela ou encore du Mexique, devraient déboucher sur une modification des flux traditionnels au profit de transports sur plus longue distance et favoriser le recours à des pétroliers de toujours plus grande capacité.”    De asemenea, se remarca:     “ La concentration des flux maritimes en Asie ne cesse de se renforcer. En 2017, 17 des 20 plus grands ports mondiaux sont asiatiques, 13 sont chinois – 14 avec Hong Kong. Les trois autres sont Singapour et les deux ports sud-coréens de Busan et Gwangyang, situés au sud de la péninsule à un peu plus de 300 km de Séoul. “
[6] Andrew Rettman, West told Ukraine to abandon Crimea, document says, February 24, 2016-‘Euractiv’- https://www.europa-nu.nl/id/vk1uhm15uawx/nieuws/west_told_ukraine_to_abandon_crimea?ctx=vgaxlcr1jzm0
 

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.