SUA SI CHINA: RAZBOI SAU PACE ?- 3 | publicatii - Politica La Est
henry-kissinger-shares-a-meal-with-chinese-premier-zhou-enlai.jpg

SUA SI CHINA: RAZBOI SAU PACE ?- 3

De la ‘capcana lui Tucidide’ la “era Covid-19”
 
Mihail E. Ionescu
 
            NASTEREA UNEI SUPERPUTERI GLOBALE : CHINA
 
            Ironiile istoriei sunt deseori crude. Ce vrem sa spunem este ca , atunci cand investesti enorm urmarind un scop anume intr-o intreprindere de mari dimensiuni este posibil ca rezultatul sa fie altul decat cel urmarit, mai mult sa se intoarca chiar impotriva  initiatorului . Este asadar o ironie a istoriei , iar analele istorice sunt pline de asemenea consemnari . Exprimata fie prin  formula victoriei  “ a la Pyrus” , care refera la o batalie castigata de un rege al Epirului ( secolul III I.e.n. ) in fata romanilor ,  pe care el insusi  a asemuit-o cu o infrangere datorita pierderilor inregistrate care au anihilat capacitatea combativa a armatei sale  , fie prin dosare de decizii de   mare strategie din epoca moderna care au dat gres . Intre acestea din urma, un exemplu este decizia lui Hitler de a ataca Rusia Sovietica , luata in decembrie 1940,. Dupa ce Germania a invins neasteptat  Franta ( iunie 1940 ) si partial si Regatul Unit  , alungand fortele britanice de pe continent ( Dunkirk ) , fara a reusi  insa sa obtina suprematia aeriana asupra insulelor britanice,  scontand o victorie rapida asupra URSS, Hitler a calculat ca in acest fel Marea Britanie va fi lipsita de ultima sa speranta de alianta  pe continent  si va face pace. Cum se stie, calculul a fost gresit si a determinat zdrobirea Germaniei , obligata sa lupte pe doua fronturi , de Est si Vest , de catre coalitia Natiunilor Unite.
            Este o intrebare careia i se cauta si azi un raspuns transant si refera la una din trasaturile cele mai surprinzatoare ale erei post-Razboi Rece. Anume, care este explicatia faptului  ca China a devenit o superputere globala in  mai putin de o generatie si sa ajunga un competitor sistemic al  hegemonului american . Desigur raspunsul nu este deloc simplu , el fiind posibil prin accesarea mai multor dimensiuni ale cresterii economice exponentiale a Chinei in ultimele trei decenii. De la cea politica ( sistemul de conducere )  , economica , tehnologica, financiara, istorico-filozofica,  structurii etno-istorice a natiunii chineze   sau altele  pana la fenomenul  globalizarii si relatiilor comercicale interstatale in aceasta perioada.
Dimensiunile politica si economica sunt insa cele mai importante pentru demersul nostrum  si ne vom concentra pe ele.
 Mai intai , latura politica este extrem de importanta pentru ca vizeaza o evolutie care a fost impusa in relatiile SUA  cu China de evolutia istorica a acestora inca de la inceputul anilor ’70 ai secolului trecut. Cum se stie , presedintele Nixon a facut in 1972  o deschidere extraordinara in politica externa a SUA atunci cand a efectuat o vizita in China si  intalnindu-l pe liderul acesteia  Mao Tzedung a sigilat o intelegere care avea sa apropie sfarsitul Razboiului Rece. Prin comunicatul de la Shanghai din februarie 1972, relatiile dintre cele doua tari uriase apartinand blocurilor adverse au pasit pe o cale  pe care treptat aveau sa ajunga la o “ alianta tacita” – expresia apartine lui H. Kissinger, cel care in calitate de State Secretary a implementat la amanunt detaliile parteneriatului strategic incheiat – si , de aici sa deschida drumul Chinei catre statutul de superputere. Prin aceasta ‘ alianta tacita’ , cele doua state au intreprins  impresionante colaborari geopolitice- de la incheierea razboiului din Vietnam in 1975 la gestionarea situatiei din Asia de Est in anii urmatori  - silind URSS sa se  retranseze si sa amorseze un proces de destindere in Europa, care in final a dus la prabusirea comunismului de tip sovietic in 1989-90 si la sfarsitul Razboiului Rece.
Prin comparatie cu comnismul de tip sovietic , cel de tip chinez, déjà conturat deosebit la sfarsitul anilor 80, datorita reformelor lui Deng,  a supravietuit prin asumarea unor reforme indraznete.  Comunisumul de tip sovietic, caracteristic si Chinei  conduse de Mao Tzedung  ( mort -1976) pana la sfarsitul anilor ’70 , s-a intemeiat pe o dualitate ideologico-economica definitorie: sistemul politic unipartid, care nu admite opozitia si economia de comanda , planificata, etatista. Acest binom a generat  prin acumulari in timp o criza economica  careia URSS nu  i-a putut face fata, iar China nu a fost capabila sa fructifice uriasele sale resurse umane , materiale si de antreprenoriat .
La sfarsitul anilor ’70, sub conducerea unui lider vizionar, Deng Xiaoping, China a rupt cu aceasta traditie a comunismului traditional  sovietic si a lansat un proces gradual  de trecere la economia de piata. Mai intai, aplicata in agricultura, apoi si in mediul industrial si comercial, aceasta reteta s-a vadit  foarte curand viabila si, in pofida unor tentative de revolutie de tip perestroikist- Piata Tiananmen in primavara anului 1989, inabusita in sange- , care a tins  sa transfere valul reformist in domeniul politic, China a inceput sa inregistreze o crestere economica robusta.  Mai intai productia agricola a sporit semnificativ an de an, iar in mediul urban restituirea proprietatilor confiscate si-a vadit curand roadele . Dar, in pofida acestor succese, partea acestei uriase tari in PIB-ul global ramanea nesemnificativa prin comparatie cu alte mari puteri la sfarsitul anilor 80 .
Ca o paranteza, trebuie aratat ca URSS , sub conducerea lui M. Gorbaciov, a incercat sa copieze experienta chineza la mijlocul anilor ‘80. Ca acest lucru se datora faptului ca URSS era déjà in criza, iar sistemul dadea semne  de esec tot mai evidente sau ca, la mijloc, a fost o competitie cu modelul chinez de comunism, asadar  o chestiune de hegemonie in lumea comunista, este mai putin important. Ceea ce este  important a fost ca la Moscova se realizase eficienta unor reforme de tip economie de piata precum cele  aplicate in China , iar aceasta evidenta a guvernat si lansarea , dupa accederea la Kremlin a lui M. Gorbacion in 1985, a politicii de ‘perestroika’ si ‘glasnosti’ destinata sa dinamizeze regiml comunist in URSS. Asadar, se poate afirma ca , o data cu adoptarea reformelor Deng in China in 1978- ‘ cele patru modernizari’- si mai ales succesul lor rapid s- a pus capat definitiv comunismului de tip sovietic. 
 In ce priveste dimensiunea economica a problematicii dezbatute aici, trebuie mentionat ca declansarea cresterii anuale cu  doua cifre a Chinei dateaza din momentul in care aceasta tara a fost primita, prin decizia gestionata  de catre SUA,  in Organizatia Internationala a Comertului  ( World Trade Organization- WTO ) in 2000.  Aceasta decizie a SUA a fost motivata de o scoala de  gandire care avea sa prevaleze in anii urmatori si sa fie imbratisata de aliatii Americii in relatia cu China . Anume ca , facilitand cresterea economica a acestei uriase tari comuniste insesi sistemul politic avea sa se schimbe sub greutatea ‘ vocii’ unei clase mijlocii nascuta astfel si  in continua crestere si a imperativului careia conducerea comunista trebuia sa-I raspunda , anume  a evita mari tensiuni sociale, o data ce inegalitatile sociale se vor accentua.  Se spera de catre aceasta scoala de gandire ca tranzitia catre o societate deschisa si pluralism politic avea sa aduca China alaturi de statele democratice, asadar evitandu-se ciocnirea consumata déjà a comunismului  clasic  cu sistemul  capitalist democratic ,  generatoare de insecuritate internationala asa cum demonstrase experienta Razboiului Rece.  Bill Clinton, presedintele de atunci al SUA , a rezumat astfel aceste argumente: “The more China liberalizes its economy, the more fully it will liberate the potential of its people — their initiative, their imagination, their remarkable spirit of enterprise/…/ And when individuals have the power, not just to dream but to realize their dreams, they will demand a greater say.
Desigur, aderarea Chinei la WTO insemna si inscrierea Beijingului in ordinea globala liberala, care strabatea atunci perioada ‘ natiunii indispensabile’ , adica  ‘momentul unimpolar’ al SUA, astfel ca securitatea internationala se consolida datorita primatului hegemonic al SUA in era post-Razboi Rece.  Primii ani au dat dreptate orientarii politice  asumate de Washington potrivit acestei scoli de gandire. Presedintele Chinei, Jiang Zemin, care a predate stafeta actualului presedinte Xi Jinping  in 2012,  a incurajat enorm investitiile straine occidentale  in China, clasa mijlocie a acestei tari a crescut vazand cu ochii, iar sute de milioane de oameni au fost ridicati din starea de saracie o data ce nivelul de viata a sporit vazand cu ochii . Mai mult, s-a avut in vedere , catre sfarsitul primei decade a noului mileniu chiar instalarea unui sistem pluripartid si tranzitia catre o societatea democratic de tip occidental.  Personal , am participat la o intalnire cu o delegatie de oficiali chinezi la Societatea ADIRI in anul 2009 ( ? ) , care a declarat de la inceput ca este interesata de experienta Romaniei in trecerea la sistemul politic pluripartid intrucat in termen de cateva luni trebuie sa prezinte un raport in acest sens conducerii superioare a Partidului Comunist Chinez. Este dificil de evaluat daca aceasta intentie declarata de delegatia chineza era sincera sau nu ori daca facea parte din cautarile conducerii chineze de a gasi o solutie de reformatare a sistemului politic , care dadea semne de gripare. Cum se stie, accederea lui Xi Jinping  la putere a semnalat  la inceput si o alegere in aceasta directie,  anume consolidarea vechii orientari prin asumarea unui program anti-coruptie si de incurajare a diverselor opinii in cadrul partidului comunist, a carei conducere asupra societatii nu a fost defel cedata.
In consecinta admiterii Chinei in WTO in 2000 s-a declansat si un process de accelerare  a fenomenului globalizarii, devenit evident  ca urmare a sfarsitului Razboiului Rece ( “ sfarsitul istoriei” in formula lui Fukuyama ) . Globalizarea s-a dezvoltat enorm in acesti ani de relocalizarea a firmelor si companiilor din statele occidentale in China, posesoarea a unei enorme forte de munca nefolosite si , in consecinta , foarte ieftina. Profiturile acestor companii au fost deci uriase, ceea ce a generat un alt process major al globalizarii , acela al sporirii exponentiale a inegalitatii intre statele  bogate ale lumii si cele sarace, precum si in interiorul societatilor respective.
Desigur, nu doar China a fost cuprinsa in tendinta de accelerare a globalizarii , dar cazul ei este particular pentru ca procesele mai sus mentionate au cunoscut o ampla extindere la nivelul societatii chinezesti  , dar managementul lor a avut alte rezultate decat cele asteptate.  Mai intai , in China a avut loc o vasta crestere economica si sporire a bogatiei nationale , care a trezit uimirea intregii lumi.
 Cateva cifre si grafice   dau masura spectaculoasei dezvoltari economice a Chinei. Astfel, intre 1980 si 2004, comertul dintre China si India a crescut de la 5 miliarde de dolari la 231, practic numeroase produse electronice sau altele vandute in SUA fiind produse chinezesti. In China au aparut miliardarii al caror numar  a crescut annual im mod impresionant . Firme renumite ca General Motors  sau Motorola si-au mutat intreprinderile din SUA  ( dar  si altele din Europa)  in China avand in vedere profiturile uriase , determinand astfel si un regres industrial in SUA.  Astazi , rezultatul acestei fara precedent istoric fenomen de crestere economica a unei tari intr-un timp atat de scurt  este absolut impresionant: “China now leads the world in the number of homeowners, internet users, college graduates and, by some counts, billionaires. Extreme poverty has fallen to less than 1 percent. An isolated, impoverished backwater has evolved into the most significant rival to the United States since the fall of the Soviet Union”. [1]
Inca din 2006, cand trecerea Chinei la economia de piata a parut ca incetineste, mai ales ca a fost identificat si un proces de “ inovatie indigena”  in ramuri high-tech 
 
[2]
 
urmarit cu  incapatanare, s-a facut in SUA observatia, pe baza studiilor effectuate , ca a fost poate o greseala acceptarea Chinei in WTO.  Beneficiind de statutul de tara in  curs de  curs de dezvoltare, calitatea de membru WTO asigura Chinei beneficii considerabile in regimul tarifar in raport cu statele dezvoltate .  Opinia, la inceput firava, a greselii privind primirea Chinei IN WTO, a devenit un trend puternic . Peter Navarro, care va ajunge unul dintre consilierii economici al presedintelui Donald Trump, a observat din propria experienta un fenomen care a luat amploare in SUA, anume pierderea slujbelor de catre absolventii  universitatii americane  unde profesa datorita relocalizarii marilor companii in China. Potrivit unui articol publicat de “ NYT” Navarro  “ said he first noticed the corrosive impact China was having on the American economy in the early 2000s, when he was teaching evening classes at the University of California, Irvine.During the day, most of his students held down jobs. But Mr. Navarro recalled noticing that ‘my students were having more and more problems in the job market. It was a puzzle to me. I thought, ‘What’s going on here?’ Mr. Navarro already suspected that jobs were moving to China because of its low labor costs. But after a year of research, he concluded there were four other factors at play: China’s theft of American intellectual property, its subsidies for exporters, its currency manipulation and its dearth of environmental regulations.’All roads led to China,’  he said.The economist remade himself into a China Cassandra, publishing books like ‘The Coming China Wars’ and ‘Death by China’ that put him on the radical fringe of his profession. But his views dovetailed with those of Mr. Trump, who had railed for decades against the unfair trade practices of China and, earlier, Japan.” [3]      

Treptat, trendul de opozitie fata de relatia cu China , determinat de consecintele negative inregistrate in SUA,  a sporit atat de mult incat la nivelul politic cel mai inalt  a determinat o schimbare , astfel notata intr-o analiza  recenta:  “By the time Barack Obama was elected, a narrative had taken hold in some quarters that letting China into the W.T.O. was a mistake.[4] Cu atat mai mult cu cat a aparut evident ca partenerii chinezi  nu respecta reglementarile privind proprietatea intelectuala si transferul de tehnologie . Aceeasi analiza citata mai sus arata ca presedintele Trump  a considerat chiar in timpul campaniei electorale prezidentiale din 2016 ca  “Letting China into the W.T.O. was the original sin of America’s dealings with China — a defective agreement that gave the Chinese license to steal from American companies and siphon off American jobs.[5]
Untitled2.png[6]
            Antrenat in cursa prezidentiala din partea Partidului Republican, Donald Trump a apreciat ca amenintarea economica chineza aduce atingere securitatii nationale a SUA,  China devenind un indiscutabil rival sistemic. Lozinca sa populara MAGA l-a adus la Casa Alba in pofida unei uriase impotriviri a democratilor pentru care orientarile sale iconoclaste erau inadmisibile.
            A considera ca admiterea  Chinei in WTO a fost “ pacatul originar” al dezvoltarii actualei situatii  de  acerba competitie sistemica este o exagerare care trebuie explicata pe fondul unei emotii colective difuzate in SUA de la varfuri politice pana la segementele largi de opinie publica.  Includerea Chinei in WTO  si-a avut partea sa benefica la nivel global, inclusiv pentru SUA si intreg Occidentul. A fost dat un impuls decisiv fenomenului globalizarii care o data cu noul mileniu a dobandit  un ritm sustinut pentru care China , prin actiunile sale,  a fost un generator, daca nu cel mai puternic. Una dintre consecintele favorabile, citata des de partizanii globalizarii , a fost scaderea importanta a saraciei la nivel global.  Dar, concomitent, cel putin in ce priveste relatia bilaterala cu SUA, cresterea exponentiala a Chinei a determinat o relocalizare a propriilor industrii, care au saracit categorii insemnate ale societatii, devenite  ‘invechite’, ‘ruginite’ ,  si departe de implinirea   ‘visului american’, care vor ingrosa electoratul lui Trump in alegerile din 2016.
            “ Nationalizarea’ transferului tehnologic si utilizarea lui in propriul interes  de catre China a fost un revers neasteptat al unei decizii a Vestului, care traditional a functionat fara gres,  ultima data in cazul URSS, care s-a prabusit ca regim comunist. Anume ca superioritatea  industriala  si tehnologica  ,  financiara si de inovatie, etc. este suficienta pentru a garanta succesul oricarei politici urmarite de Vest  ( cum a fost , in  cazul sovietic , schimbarea regimului intern sub actiunea occidental  in domeniul economic si de structurare a componentei sociale a tintei )  . Daca este vorba de o straveche civilizatie, care vreme de mai multe secole a fost dominanta in spatiul Asiei de Est, daca nu intrega perioada  din antichitate pana la asaltul Vestului in secolul XIX; or despre greutatea semnificativa , inca nedeslusita plenar, a potentialului demografic in marile evenimente istorice; sau despre un management societal  rodat bimilenar care nu –si permite sa greseasca; poate toate laolalta si multe altele- este greu de spus ce a putut sa transforme intr-un esec  o mare strategie urmarita  de Vest . Pentru ca politica asumata fata de China a fost in  ultimele doua decenii nu doar a SUA, ci si a UE , daca nu si a Rusiei (  in acest caz din altfel de motive , in mod evident ). Iar, in pofida resurselor implicate si politicilor aparute, rtezultatul a fost cu totul altul decat cel urmarit. Anume aparitia unei superputeri de talia Chinei intr-un rastimp extrem de scurt , care a inceput sa actioneze in sisztem ca un competitor la locul de varf al acestuia. Inca din 2013, economia chineza s-a spus ca a depasit ca volum pe cea americana.  China a devenit si ramane si azi manufacturierul lumii.
            Practic, ceea ce a vrut Vestul in relatia cu China  si a decis primirea ei in WTO a fost ca, in schimbul beneficiilor oferite acesteia , sa-si deschida uriasa sa piata. Cu oarecare siguranta se poate evalua ca, daca China ar fi procedat potrivit asteptarilor Vestului, mai ales ale SUA, atunci cu siguranta marea strategie occidentala urmarita in acest caz ar fi avut success. Numai ca nici azi China nu si-a deschis  piata sa uriasa  in fata Occidentului. Dimpotriva . Si-a aparat-o cu inversunare- motivatia este de discutat - si chiar in cazul crizei din 2008 , cand a actionat pentru a asigura absorbtia rapida a crizei- au fost politicieni vestici care au afirmat ca ‘ China a salvat capitalismul’ cu acest prilej  - aruncand bani  pe piata interna ( crca 1, 3 miliarde de dolari in moneda chineza )  pentru a o pastra la adapost de ‘ rechinii’  capitalismului global. De  ce ? Cu siguranta , s-a temut ca nu va putea rezista altfel . Supravietuirea a insemnat atunci pentru China a plati salvarea sistemului liberal global a carei inteligenta  utilizare o plasase pe un loc de invidiat  in ierarhia de putere  globala.
 
 
8 aprilie 2020
 
[1] Philip P. Pan, China Rules They didn’t like the West’s playbook. So they wrote their own.PART 1 The Land That Failed to Fail , in ‘New York Times’ , November 18, 2018 https://www.nytimes.com/interactive/2018/11/18/world/asia/china-rules.html
[3] Mark Landler, The Road to Confrontation, in ‘ New York Times’ , Nov. 25, 2018 https://www.nytimes.com/interactive/2018/11/25/world/asia/china-us-confrontation.html
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Daron Acemoglu, David Autor, David Dorn, Gordon H. Hanson, and Brendan Price,  Import Competition and the Great US Employment Sag of the 2000s,  Journal of Labor Economics, Vol. 34, No. S1 (Part 2, January 2016), pp. S141-S198 http://economics.mit.edu/files/11560- ‘Bilateral US-China trade flows and Chinese import penetration, 1991– 2011. Trade data are taken from the UN Comtrade Database. Imports and exports are deflated to 2007 US dollars using the PCE price index. Chinese import penetrationis constructed by dividing US manufacturing imports from China by US domestic manufacturing absorption, defined as US domestic manufacturing output plus imports less exports. Export data are available only from 1992 onward.
 

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.