MIDEAST: A NEW MEGA-CRISIS IS NOT OVER-II Why Germany does not wish to take European leadership? | publicatii - Politica La Est
germ.jpg

MIDEAST: A NEW MEGA-CRISIS IS NOT OVER-II Why Germany does not wish to take European leadership?

              Mihail E. Ionescu
 
         In mod evident , Europa, Uniunea Europeana trece printr-o criza de conducere. Eram obisnuiti in Uniunea Europeana ca fie Germania, fie binomul Germania- Franta sa fie in primele randuri atunci cand era nevoie ca UE sa-si afirma identitatea in arena internationala intr-o criza sau alta ( ele se succed cu repeziciune in ultimii ani: de la cea din Siria la cea din Golf, de la relatia transatlantica la acordul nuclear cu Iranul incheiat  in 2015 si din care presedintele  Trump s-a dezangajat.
         Mai intai , trebuie sa ne intrebam de cand aceasta criza de conducere s-a instalat in UE. Raspunsul cel mai simplu ar fi din 2016. Atunci s-a ivit Brexit-ul si referendumul care a pus pe jar UE ( iunie 2016) pentru ca isi vedea unitatea amenintata. Apoi, a intervenit , la fel de neasteptat ascensiunea lui Donald Trump la casa Alba in noiembrie 2016, care a lansat déjà cunoscutul sau program de politica externa.
         Ambele evenimente ale anului 2016  au legatura cu lumea anglo-saxona , cu doua cele mai puternice state ale acesteia, iar UE , mai ales Germania , s-a  repliat din motive destul de dificil de identificat. Daca Brexitul  a fost motivat cu argumentul principal inchis in sloganul “ sa ne luam tara inapoi”, reflectand iritarea unei bune parti a elitei britanice fata de conducerea Bruxelles-ului, dar si nemultumirea unui segment  substantial al electoratului fata de imigratia perceputa ca fiind incurajata de UE, cazul Donald Trump este mai complicat.
Chiar daca este vorba de diferenta de statura intre SUA si UK, asadar de diferente de atitudine in ce priveste UE ‘modul de actiune al lui Trump a surprins . Acesta s-a aratat foarte ostil UE, incurajand Brexit-ul, avansand ipoteza unui taratat comercial cu UK foarte avantajos dupa parasirea organizatiei, a dezvoltat relatii prietenesti apropiate cu Nigel Farage, campion al iesirii din UE. Mai mult decat atat, Trump a solicitat , dupa o ingrijoratoare perioada in care nu  a acceptat articolul V al tratatului NATO, ca membrii aliantei sa aloce 2 la suta din  PIB pentru apararea proprie, tintind direct Germania. Pe langa aceasta, Germania fost amenintata de Trump cu sanctiuni in cazul in care finalizeaza North Stream- 2, iar un razboi tarifar privind industria auto germana este de perspectiva apropiata. Este adevarat ca si Franta a fost obligata sa accepte o modificare tarifelor de export ale produselor sale de lux , asa cum reclama Trump ( chestiunea este inca neincheiata )
         Asadar cele doua mari puteri anglo-saxone, care in domeniul apararii au relatii extrem de stranse, mergandu-se pana la coordonare de achizitii si de planificare strategica, s-au manifestat in ultimii ani- din 2016- ostil fata de UE. Una- UK- prin abandonarea organizatiei, ceea ce indiferent de motivatie, are darul de a determina reasezari inca neclare de putere in sanul UE; cealalta- SuA- actionand direct si fara menajamente fata de aliati, mergand pana la amenintari cu sanctiuni economice a acestora in cazul in care nu accepta solicitarile Washingtonului, fie ca este vorba de conducte de gaz, fie de relatii cu China ( cazul Huawei ). Asadar o atitudine de ostilitate fata de UE, care merge chiar mai departe de atat mentionand faptul ca a incurajat UK sa paraseasca organizatia europeana.  
         Reactiile UE, in fata acestei situatii, au fost de natura sa faca perceptibila aceasta criza de leadership. Berlinul a parut ca intra intr-o perioada de defensiva, chiar declarand ca asteapta sa treaca termenul presidential la Washington  si exprimand speranta ca Trump nu va fi reales in 2020 si ca  apoi  relatia transatlantica va reveni la normal. Ceea ce nu este insa indeajuns ca pozitie in actuala lume aflata in plina transformare geopolitica , mai ales pentru UE, pentru vecinii Germaniei, dar si pentru SUA sau China or Rusia . Asa cum sublinia o analiza publicata recent in revista ‘Der Spiegel” ( 6 ianuarie 2020) : “Germany is still struggling to find its role in the world. But what does the world want from Germany? From Washington to Warsaw, Beijing to Brussels, many are wondering where Berlin's foreign policy is headed.” [1]
 
         In acest context a intervenit actiunea energica a  Frantei, a presedintelui E. Macron. Pe fondul nemultumirii fata de Bruxelles, unde influenta germana, cel mai puternic membru al UE din punct de  vedere economic, asa cum s-a observat in timpul crizei financiare globale declansata in 2008 ,  dar si in cursul crizelor datoriilor suverane ale unora dintre componentii organizatiei in anii care au urmat - cu deosebire a Greciei-, Parisul a trecut la ofensiva. El  a testat pe rand si cu success capacitatea sa de a influenta cursul evenimentelor europene , atat imediat , cat si in perspectiva. In primavara anului 2019 , presedintele Macron a dispus practic modul in care s-a organizat noua Comisie Europeana- mai intai in ce priveste sefia ei, unde vechea modalitate germane de alegere- care a indispus major in trecut Londra, anume asa-numitul procedeu de Spitzen-kandidat-, apoi si in ce priveste conducerea  altor institutii de importanta internationala - Banca Europeana , IMF. Mai mult a opus un veto neasteptat largirii UE in Balcanii de Vest, in ce priveste Macedonia de Nord,care actionat indelungat sub indrumarea Comisiei Europene pe plan diplomatic  pentru a se califica . In ansamblu, s-a vadit ca  Parisul intelege sa preia drepturile cuvenite in Europa in legatura cu una  consecintele majore ale Brexit-ului, anume  faptul ca Franta ramane singura putere nucleara a organizatiei continentale, asadar cu un rol de conducere indisputabil. 
         Mai mult decat cele mai sus zise, Franta s-a lansat intr-un pachet de propuneri de politici europene care ar angaja organizatia pe termen lung si foarte lung, ceea ce se stie acum ca a fost facut fara o prealabila consultare cu Berlinul, asa cum era obisnuit in functionarea ani indelungati a binomului franco-german.  Una dintre aceste directii strategice asumate de Franta a fost deschiderea catre Rusia, facuta publica in luna august a anului trecut , cand l-a invitat pe V. Putin, liderul Rusiei , in Franta  , inainte de debutul reuniunii G-7  de la Biarritz, de unde Moscova a fost exclusa o data cu anexarea Crimeei .
        Chiar daca pentru toti  ceilalti lideri din G-7 a fost un soc- mai putin pentru Donald Trump, care se pare a fi fost instiintat de acest event- la Berlin aceasta orientare a Frantei si presedintelui sau a fost privita cu ostilitate vadita. Cu ceea ce a spus cateva zile mai apoi, la reuniunea ‘Chatham rule’  a ambasadorilor francezi , Macron a conturat o noua politica fata de Rusia , evaluand ca este o mare “ greseala strategica “  sa marginalizezi/ostilizezi Rusia, care este de cultura si istorie europeana, aruncandu-o in bratele Chinei si rasturand primejdios echilibrele globale in viitor.[2] Mai ales ca Macron a luat initiativa si in “ formatul Normandia”, stabilind o reuniune pe 9 decembrie 2019 , cu scopul  de a grabi o solutie a crizei in Ucraina si a putea fi demarat  ‘ proiectul Rusia ‘ ( practic nu se stie cum va evolua acesta , dar nu se poate face abstractie ca aceasta trebuie sa fie intentia Parisului).

Soldati francezi in misiune in Burkina Faso
         Initiativele luate de Macron in ce priveste apararea europeana sunt, de asemenea , de consemnat in acest efort coerent de a impune Franta ca liderul Europei. Tintind sa arate ca Sudul este zona de unde vin primejdiile pentru Europa- si nu Estul, adica Rusia- presedintele Macron este inepuizabil in a imagina solutii pentru autonomia strategica a UE, deopotriva pentru  cooperarea structurata intre membrii acesteia pe proiecte , inclusiv ca forte de interventie cu scopul de management al crizelor eventuale din Sud . Sa mai adaugam la aceste initiative franceze si ceea ce a declansat Macron rostind intr-un interviu dat revistei britanice “ The Economist” , inainte de Summitul aniversar  NATO de la Londra ( inceputul lunii decembrie 2019 ), anume ca alianta nord- atlantica se afla ‘in moarte clinica’ . Aproape imediat- s-a intamplat insa dupa eliminarea liderului militar Iranian, generalul Suleimani ( 3 ianuarie 2020 ) – presedintele american Donald Trump a dat un raspuns problemei ridicate de Macron. Anume, o data ce s-a acutizat criza din Golf si pregatindu-se de lansarea planului de pace pentru Midest ( conflictul israelo-palestinian ) , Trump  a mentionat ca intrevede NATO viitor c focusandu-se pe actiunea de stabilizare internationala in Orientul Mijlociu si regiunea Golfului.  Presedintele american chiar a detaliat ca ar prefera ca numelui actual al  organizatiei sa i se adauge ‘Med’ , asadar un  ‘ NATO- Med’ , cu noi membri din aceasta regiune a Mediteranei , cu alte cuvinte orientare catre   Sud. Estul continentului , cu Ucraina, chiar cu Georgia , care au promisiunea  sa devina membri NATO ( Summitul de la Bucuresti din aprilie 2008 ) ,  se pare ca sunt trecute pe plan secund in ce priveste largirea aliantei nord-atlantice   (o  mana intinsa Rusiei ? ) .
 
         Ce intentioneaza sa faca Germania ? Iata urmatoarea intrebare pe care trebuie sa ne-o punem., trecand in revista activismul din ultimul an al Frantei, dezvoltat pe masura ce certitudinea Brexit-ului  se impunea  oricui mai avea indoieli in implementarea lui.
         Analiza din ‘Der Spiegel’ ,citata mai sus, evidentiaza ca politica externa germana este “ paralizata” ,  lipsita de raspunsurile asteptate la evenimentele de anvergura care au loc in vecinatatea Europei: “When it comes to foreign policy, the German government has shown itself to be paralyzed. Germany has largely stayed out of the conflicts in the Middle East, even though its interests are directly affected by what happens in the region. Long before Iranian Gen. Qassem Soleimani was killed in a U.S. drone strike last week, possibly scuttling any hope of keeping the nuclear agreement with Iran alive, Berlin did far too little to save the deal despite the threat posed by the growing nuclearization of Europe's backyard. Nor does Germany have a long-term strategy vis-à-vis Russia or Turkey.” [3]  Se manifesta , potrivit acestei analize, o “apatie germana” , cancelarul Merkel este in stare de “ asteptare” , intampina agitatia lui Macron in “ liniste”; aliatii privesc nedumeriti cand initiative ca “ Alianta multilateralistilor” din 2018 sunt lasata sa se piarda in hatisuri diplomatice, cum proiectul unui portavion este uitat, cum o editie a doua a Ostpolitik din timpul Razboiului Rece , care si-a adus contributia sa la sfaristul acestuia , este parasita sau  marginalizata dupa cateva incercari stangace.  “As the Merkel era draws to a close, German politicians are busy navel-gazing. – autorii analizei citate se intreaba pe buna dreptata: How do other countries perceive this stasis? As major powers, how do the United States, China and Russia view Germany? What about its important EU partners, France and Poland?[4]
         Este greu sa gasesti raspunsul potrivit acestor intrebari vizand  imobilismul german,  statura Berlinului  de ‘reluctant leader’ . Sa fie de vina precedentele incercari de dobandire a hegemoniei europene , pe calea fortei ,  care au esuat in secolul trecut in tragedii intai de toate germane ? Sau domesticirea democratica a hubris-lui imperial german in era postbelica si devenita natura insesi azi a industrioasei natiuni germane ?
 
         Expertii germani care discuta si ei aceasta ‘staza’ a politicii germane fata de Europa , totusi  nu ezita sa arate ca exista ‘linii rosii’  pentru acceptarea ‘ jocului’ pe care il face Franta pentru a dobandi conducerea UE. Iata , de pilda, un ‘tread’ de twittere al unuia dintre cei mai active experti germane in problema pe care o discutam aici:
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                
“@ulrichspeck
Germany ‘must consider a cooperation with France with regard to nuclear weapons. Germany should be ready to participate in this nuclear deterrence with its own capabilities and instruments.’ /1
Quote Tweet
 
Ulrich Kühn
@DrUlrichKuehn
‘The reality is that we need a nuclear deterrent. It is in Germany's interest that we can influence the nuclear strategy that protects us. It would be wise to try that with France as well.’ This comes from @JoWadephul, a high-ranking CDU parliamentarian. https://m.tagesspiegel.de/politik/interview-mit-unions-fraktionsvize-johann-wadephul-wir-sollten-uns-an-nuklearer-abschreckung-beteiligen/25500266.html…

@ulrichspeck
 
Yet: ‘In return France should put its nuclear deterrent under a joint EU or Nato commando’. /2

@ulrichspeck
This remark may or may not be related to Macron's upcoming speech on nuclear deterrence. It comes pretty late in the interview. /3

@ulrichspeck
 
If related to Macron's speech, @JoWadephul may just have wanted to put down a marker where Germany stands: Berlin ready to contribute but only if the nuclear deterrent comes under joint command’. /4

@ulrichspeck
 
One may consider this the end of the debate: France under Macron very keen to build its middle power-status in a more competitive world. Sharing the nuclear deterrent is probably as unthinkable as sharing the permanent seat in the UN Security Council. /5

@ulrichspeck
Replying to
@ulrichspeck and  @JoWadephul
Problem is that there is no compromise in this area -- decisions over the use of nuclear weapons cannot be done by committee, there needs to be one center of power that ultimately decides, and sometimes very quickly.’ /6
11:10 AM · Feb 3, 2020 “ [5]
Un alt cont de twitter ( al revistei ‘Der Spiegel’ ) ne arata originea acestei dezbateri foarte interesante pentru viitorul Europei care are loc in aceste zile in Germania: 
Johann Wadephul Retweeted
@SPIEGEL_Politik
Der Unionsfraktionsvize @JoWadephul plädiert im ⁦
@Tagesspiegel
 für deutsch-französische Zusammenarbeit bei Atomwaffen. "Deutschland sollte bereit sein, sich mit eigenen Fähigkeiten und Mitteln an dieser nuklearen Abschreckung zu beteiligen.‘
Unions-Fraktionsvize Johann Wadephul: ‘Deutschland sollte sich an nuklearer Abschreckung beteilig...CDU-Politiker Johann Wadephul dringt auf eine Zusammenarbeit mit Frankreich bei Atomwaffen. Paris solle diese unter ein gemeinsames Kommando der EU oder der Nato stellen.’ spiegel.de
10:50 AM · Feb 3, 2020” .[6]
 
         Articolul mai sus invocat sustine urmatoarea teza: “The deputy chairman of the Union faction, Johann Wadephul, has advocated Franco-German cooperation on nuclear weapons. The CDU politician told the ‘Tagesspiegel’ with regard to the French nuclear weapons: ‘Germany should be ready to participate with its own capabilities and means in this nuclear deterrent.’ In return, France should put these weapons under joint command of the EU or NATO, Wadephul suggested”.[7] Iar un alt expert german constata ca exista doua tabere in coalitia guvernamentala privind politica nuclear a UE:
“ @DrUlrichKuehn
Interesting split within Merkel's party on nuclear strategy. Here,
@RKiesewetter
argues against Franco-German deterrence option, would undermine transatlantic relationship.
Quote Tweet
Roderich Kiesewetter
@RKiesewetter
Lesenswert: Europäische Sicherheit + Nuklearfragen - mehr Kooperationsbereitschaft von #Frankreich! Wir sollten gemeinsam bereit sein, mehr in die europäische Sicherheit zu investieren und die transatlantische Sicherheit erhalten. @JoWadephul @cducsubt https://rnd.de/politik/cdu-politiker-warnen-vor-deutsch-franzosischem-nuklearschirm-475J4US4HFEWJCVYY4L2VF37BY.html[8]
 
              Politic, desigur, problema cooperarii nucleare  in cadrul binomului ramane deschisa, numai ca argumentul lui Speck , anume ca in domeniul nuclear nu exista conducere prin comitet, datorita timpului pentru decizie extrem de scurt,este extrem de scurt .
 Ceea ce atrage atentia insa in acest schimb de opinii din Germania este faptul ca atunci cand urmeaza sa se impotriveasca unei opinii franceze oficiale  privind autonomia strategica a Europei , expertii germani invoca solidaritatea transatlantica. Cu adevarat ,din aceasta perspectiva, daca nu poate fi invinovatita de lipsa de imaginatie ,  Germania prefera unei autonomii strategice a UE condusa de Franta abandonarea acestui proiect. Ceea ce arata ca  in domeniul politicii externe, Berlinul se afla- cum afirma tot expertii germani- in  faza „adolescentei“ . Cand o va depasi va  afla- daca nu stie deja - de ce nu a vrut sa ia carma Europei in aceste vremuri de ampla reformulare geopolitica, cand  UE are nevoie de un leadership coerent si vizionar. Ar putea fi insa tarziu si pentru el  si pentru UE pentru ca Franta nu da semne ca oboseste sa-si urmeze cu incapatanare calea aleasa si implementata pana acum cu succes de presedintele  E. Macron.
 
[1] Europe's Reluctant Leader Germany Searches for Its Role in the World, 06.01.2020-https://www.spiegel.de/international/germany/german-foreign-policy-europe-s-reluctant-leader-a-1303533.html
 
[2] Iata un  fragment din discursul rostit de Macron la 27 august 2019 in fata ambasadorilor, cu referire la Rusia: “With regard to the capacity for reassessing major relationships, let’s take a look at Russia. I know that many of you made your careers working on dossiers whose every aspect fostered a mistrust of Russia, sometimes rightly so. And since the fall of the Berlin Wall, we have structured our relationship on the basis of that mistrust, through a series of misunderstandings. In wishing to revisit that relationship I am in no way naive. But there are some obvious reasons for doing so. We are part of Europe; so is Russia. And if we are unable to accomplish anything useful with Russia at any given time, we will remain in a state of deeply unproductive tension. We will continue to be stuck in conflicts throughout Europe. Europe will continue to be the theatre of a strategic battle between the United States and Russia, with the consequences of the Cold War still visible on our soil. And we will not lay the groundwork for the profound recreation of European civilization that I mentioned earlier. Because we cannot do that without reassessing in depth, in great depth, our relationship with Russia. I also think that pushing Russia away from Europe is a major strategic error, because we are pushing it either toward isolation, which heightens tensions, or toward alliances with other great powers such as China, which would not at all be in our interest. At the same time, it must be said that while our relations have been based on mistrust, there are documented reasons for it. We’ve witnessed cyber-attacks, the destabilization of democracies, and a Russian project that is deeply conservative and opposed to the EU project. And all that basically developed in the 1990s and 2000s when a series of misunderstandings took place, and when Europe no doubt did not enact its own strategy and gave the impression of being a Trojan Horse for the West, whose final aim was to destroy Russia, and when Russia built a fantasy around the destruction of the West and the weakening of the EU. That is the situation. We can deplore it, we can continue to jockey for position, but it is not in our best interest to do so. Nor is it in our interest to show a guilty weakness toward Russia and to believe that we should forget all the disagreements and past conflicts, and fall into each other’s arms. No. But I believe we must very carefully rethink the fundamentals. I believe we must build a new architecture based on trust and security in Europe, because the European continent will never be stable, will never be secure, if we do not ease and clarify our relations with Russia. That is not in the interest of some of our allies, let’s be clear about that. Some of them will urge us to impose more sanctions on Russia because it is in their interest. Even though they are our friends. But it is most certainly not in ours. And I believe that to achieve the goal that I just mentioned, that is, to rebuild a real European project in a world that is at risk of bipolarization, to succeed at forming a common front between the EU and Russia, it is vital to think of those concentric circles that are structuring Europe and creating a new relationship with Russia. To achieve this, as I said to President Putin last week in Brégançon, we must move forward one step at a time. Each day you will see evidence that we are not moving in that direction. That will be the case each day, because actors on both sides, including the Russian side, will try to undermine this project; because there are many actors in the services, in the economic sector, who will try to disrupt this effort through attacks and provocations.”- https://lv.ambafrance.org/Ambassadors-conference-Speech-by-M-Emmanuel-Macron-President-of-the-Republic
[3] Ibidem
[4] Ibidem
[8]@RKiesewetter
Lesenswert: Europäische Sicherheit + Nuklearfragen - mehr Kooperationsbereitschaft von #Frankreich! Wir sollten gemeinsam bereit sein, mehr in die europäische Sicherheit zu investieren und die transatlantische Sicherheit erhalten.
Worth reading: European security + nuclear issues - more willingness to cooperate #Frankreich ! Together we should be ready to invest more in European security and maintain transatlantic security. @JoWadephul @cducsubt
CDU-Politiker warnen vor deutsch-französischem NuklearschirmWieviele Atomwaffen braucht Europa, um sich zu verteidigen und potenzielle Angreifer abzuschrecken? Eigene europäische oder gar deutsch-französische Fähigkeiten, fordern einige in der CDU. Andere...rnd.de
4:56 PM · Feb 3, “
 

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.