MEGA-CRIZA DIN MIDEAST ( Ianuarie 2020): Lectii de invatat( I ) | publicatii - Politica La Est
map-3.jpg

MEGA-CRIZA DIN MIDEAST ( Ianuarie 2020): Lectii de invatat( I )

Mihail E. Ionescu
 
 
          Mega –criza din Mideast , prilejuita de eliminarea generalului Suleimani de catre o drona americana la ordinul presedintelui Donald Trump, inca neincheiata , permite insa sa fie desprinse cateva dintre trendurile actuale pe scena internationala.  Deopotriva, acest lucru, efectuat corect, ar putea avansa cateva fasii de lumina in viitorul sistemului international de state, destul de controversat in randurile analistilor  de catva timp.

          Sistemul international de state se afla acum, sau asa se afirma , intr-o perioada de  regres al  procesului de globalizare . Avansul impetuos al neo-liberalismului , cu toate consecintele sale economice , politice si cultural-civilizationale, declansat o data cu sfarsitul Razboiului Rece- oricum l-am numi sau a fost numit : ofensiva globala a democratiei; a patra sau a cincea revolutie industriala; noua era post-moderna -  a fost incetinit serios , daca nu chiar   stopat,  o data cu venirea la Casa Alba a lui Donald Trump. Insesi faptul ca in aproape doi ani de la instalare , acest presedinte american,  prin miscarile/deciziile /actiunile/ opiniile  sale ,  a reusit sa imprime o alta dinamica  sistemului international de state,  opusa practic  trendului globalizarii accelerate este o proba a actualei realitati sistemice. Fie ca Trump a decis sa stopeze migratia catre SUA, luand decizia constructiei unui zid la frontiera cu Mexicul; fie ca a renuntat la NAFTA si la JCPoA ( acordul nuclear cu Iranul din 2015 ); fie ca a solicitat imperativ aliatilor din NATO sa-si sporeasca cheltuielile militare si a fost mefient in a afirma valabilitatea articolului 5 din Tratatul de la Washington; fie ca a cerut aliatilor sa respinga orice colaborare cu firma chineza Huawei in domeniul G-5; fie ca a angajat penalitati impotriva firmelor care contribuie la finalizarea North Stream 2 avertizand Germania cu sanctiuni; fie ca a luat pozitie in dosarul extrem de controversat al asa-numitei ‘corectitudini politice’ ; fie ca rezistat cu brio asalturilor neincetate ale opozitiei democratilor din SUA riscand adancirea faliei profunde din societatea americana;- insiruirea poate fi prelungita- , administratia Trump a imprimat indiscutabil  un alt curs relatiilor internationale. S-a mentionat de catre analisti ca  astfel s-a revenit  la power politics in relatiile internationale, contravenind paradigmei win-win , o adevarata mantra a globalizarii . Mai mult, a parut la un moment dat ca SUA angajeaza un curs national singular , dar testat istoric pentru multe decenii in secolul XIX si in interbelicul secolului XX, anume retragerea in emisfera vestica, adica isolationism de tip interbelic, cand a parasit  astfel statura hegemonica dobandita indiscutabil la Conferinta de Pace de la Paris din 1919. Doar ca, in strategia de securitate nationala a administratiei Trump  anuntata in decembrie 2018  ( care nu este publicata in intregime, ci doar in scurt rezumat [1],   fiind clasificata in intregul ei ) se regaseste afirmatia  ca Rusia si China sunt rivali geopolitici ai SUA. Iar ,alaturi de aceasta statura globala afirmata,  faptul ca presedintele Trump s-a angajat intr-un diferend  comercial cu China de aproape doi ani  -ceea ce este un veritabil conflict, echivalent unui razboi,   intre cele doua economii ale ierarhiei globale cu consecinte directe asupra sanatatii economice planetare - fara a fi complet solutionat nici azi, ne demonstreaza ca SUA nu au parasit arena globala, ca izolationismul nu este nicidecum o optiune a administratiei Trump. Pentru a mai adauga un amanunt, care are o semnificatie speciala, recenta publicare a strategiei SUA pentru regiunea India- Pacific consacra o mare strategie a SUA - echivaleanta cu NSC 68 , definind containment-ul URSS din timpul Razboiului Rece- care refera la o competitie geopolitica cu China  pentru hegemonia globala [2].
 
          Mega- criza intervenita in Mideast o data cu eliminarea la 3 ianuarie a.c.  de catre o drona  a numarului 2 al regimului de la Teheran a subliniat o data mai mult anvergura globala a politicii SUA. Astfel, s-a vadit ca SUA se opun unei hegemonii a Iranului in aceasta regiune volatila, fiind gata sa intervina militar  in acest sens. Iar , in astfel de  conditii, propunerile lansate ca opinii de presedintele Trump in declaratia post- actiunea de ‘ razbunare’ a Iranului- implicarea NATO in Orientul Mijlociu, prezenta Chinei si a Rusiei in zona Golfului, rediscutarea acordului nuclear cu Iranul in termeni americani( niciodata Iranul sa nu obtina arma atomica)- constituie  o declaratie de afirmare a hegemoniei globale . Ea include o reasezare geopolitica a Eurasiei- obiectivul principal al NATO nu ar mai fi opunerea fata de asertivitatea neo-imperiala a Rusiei, ci stabilitatea Mideast-ului, in general a Sudului   unei bune parti a Eurasiei, precum si implicarea Chinei in zona Golfului. Asadar, Trump propune ca stabilitatea Mideast-ului sa fie misiunea comuna a Europei, Rusiei, Chinei si, bineinteles, a SUA, In felul acesta,  degrevand America de cheltuiala imensa determinata pana acum  de urmarirea una singura- aspect care a fost afirmat frecvent de admninistratia Trump- a acestui obiectiv, dar spre folosul tuturor ( livrarea de petrol necesar economiei globale ).
 
          Forta impresionanta a SUA in plan global  rezida in mai multi vectori. La loc de frunte se situeaza economia sa robusta, ale carei motoare sunt capabile sa imprime ritmul evolutiei economice globale. Alaturi de aceasta si in stransa legatura se afla potentialul financiar- dolarul fiind moneda de rezerva sistemica , unde se refugiaza in conditiile de criza iminenta sau in ajunul acesteia bogatii uriase care isi  cauta salvarea.  Sa adaugam armata, fara egal pe glob ca aplicare a fortei ,  resurse si inzestrare tehnologica,  care are capacitatea de a interveni in timp real oriunde in lume pentru depanarea unor derapaje ale sistemului, capacitatea de inovatie - este in avangarda strapungerilor frontierelor stiintifice-  si un soft power remarcabil ( trendurile cultural globale sunt initiate prioritar in lumea anglo-saxona, intai de toate in SUA ) .

          Aceasta forta uriasa a SUA a reiesit pregnant in conditiile actualei crize. Pe de o parte, executia lui Suleimani a demonstrat capacitatile de informare si interventie in timp real ale SUA oriunde in lume, pe de alta, in pofida retoricii sale agresive, Iranul nu a indraznit sa recurga la o razbunare care sa determine razboiul ( desi decizia lui Trump a fost una  de razboi )   Teheranului fiindu-i evidenta disproportia de forte .
 
          Magnitudinea concurentei  Chinei in sistem a facut  ca SUA sa asume o alta mare strategie. In cadrul acesteia concentrarea fortelor  ‘hard’ pe intinderile  Indo-Pacificului  obliga la economie stricta in alte teatre globale.  Prima candidata este regiunea  Mideast, unde se afla dislocat cel mai important contingent de forte militare americane din afara frontierelor SUA . Daca pana in 1990, cel mai mare  contingent de trupe americane in afara granitelor  se afla in Europa potrivit marii strategii de indiguire/ containment a URSS ( circa 400 000 de militari ) , azi acesta ( 7-80 000 de militari ) este in  Mideast, semnaland ca  de acolo ar vine  amenintarea principala pentru uriasa forta a SUA.
 
          Pentru aceasta  strategie- elaborata in laboratoarele americane , in special universitare si ale Pentagonului sub numele  de „off-shore balancing” incepand cu 2010-11-   prezidentia Trump a fost momentul zero al accelerarii implementarii. Donald Trump a  castigat Casa Alba in noiembrie 2016, intre altele,  cu promisiunea incetarii razboaielor  ( sau implicarii in ) din Irak , Afganistan si Siria  , iar in acest sens  Casa Alba  a actionat energic  in ultimii ani.  Inclusiv in cursul acestei crize declansate la inceput de an 2020 , Trump a probat ca este consecvent  promisiunilor facute de a  inceta aceste razboaie ( vezi decizia de retragere din Siria din noiembrie 2019, precum si amorsarea negocierilor cu talibanii din Afganistan in cursul anului trecut, intrerupte brusc si inexplicabil inainte de finalizare,  se pare ca recent reluate ). Iar actul  de eliminare a generalului Suleimani poate fi inteles in doua feluri: fie ca o incercare de iesire neaparata din Mideast-ceea ce ar fi consonant cu parasirea Siriei si negocierile cu talibanii si  este concludent in acest sens episodul telegramei de retragere din Irak la solicitarea  parlamentului acestei tari ( pe care il relatam in urmatorul paragraf ) ; fie , in cazul in care Iranul ridica manusa aruncata, o rapida anihilare a acestuia pentru a inlatura ultima mare reduta in implementarea strategiei urmarite. In acest din urma caz, atat puterile sunnite, cat si Israelul sau Europa ar urma  sa aiba partea lor de actiune depanatoare sistemic, dupa ce regimul teocratic de la Teheran ar fi fost inlaturat.
          Episodul telegramei retragerii  trupelor americane din Irak  pare incredibil , dar el, credem noi,  developeaza o infruntare dura in interiorul SUA intre fortele atasate noii orientari strategice a  lui Trump   si cele potrivnice parasirii Orientului Mijlociu.
 
          Cand aceasta telegrama a fost publicata de catre oficialitati irakiene pe retele de socializare si chiar pe un canal TV al unei militia Shiite inamice , practic Washingtonul oficial a  explodat. Institutiile  interesate de dosar – Pentagon, Casa Alba,  Congres, presa- au trecut de la desemnarea ca   ‘ fals’  la ‘authentic’  si inapoi, de la ‘greseala’ la ‘dezinformare’ si iar indarat.  Pentagonul- la o o confertinta de presa- nu a negat autenticitatea scrisorii, dar chiar seful institutiei a declarat ca nu stie de unde provine, pentru ca finalmente sa spuna ca nu este vorba defel despre o retragere din Irak . Intrebat daca neaga autentticitatea scrisorii a raspuns sincer: “No, I can’t.” In final, Pentagonul s-a declarat favorabil variantei de formula “ honest mistake”. Evident ca putea sa fie un draft , expediat din greseala, dar acest lucru insemna  ca a existat aceasta intentie de actiune , cineva s-a opus, iar altcineva,   favorabil,    a trimis-o;  sau ca structura in cauza a primit un ordin superior  s-o redacteze, a tradus-o in limba araba, iar cineva, fiind sigur ca aceasta va fi cursul actiunii- datorita nivelului de unde venea dispozitia ( usor de ghicit de unde )  -  a expediat-o fara ordin. Ambele sunt nefavorabile soliditatii circuitului decisional in chestiuni de atat de mare importanta si ridica semne de intrebare asupra originii ordinului si nivelului acestuia. Cine putea  sa aiba certitudinea ca retragerea din  Irak  era sigura , daca nu nivelul de unde venise ordinul indrituia acest lucru ( comandantul suprem  ) ?  Iar , daca seful Pentagonului declara ca nu poate nega autenticitatea scrisorii , inseamna ca fusese facuta din ordinul sau , mai degraba, spune ca a venit de deasupra sa  ( comandantul suprem) ?   Or, probabil, dat fiind ca Donald Trump nu a mentionat nimic pe celebrul sau cont de twitter in legatura cu acest episod , care a zguduit soliditatea Pentagonului , a fost practic o “ greseala  onesta” ?  Atunci sunt de asteptat amanunte ale unei anchete absolut necesare ?  Pana la rezultatele acestei anchete sa ne marginim  a spune ca opozitia democrata fata de politica lui Trump, dar si hartuirea sa prin impeachment-ul declansat si aflat in curs pot avea consecinte de negandit privind soliditatea si credibilitatea hegemonului sistemic.  Sau trebuie sa punem declaratia facuta pe 6 ianuarie 2020 de Donald Trump in legatura cu acest episod bizar:  “President Trump had told reporters on Air Force One Sunday night that he wouldn’t be pushed around by the Iraqis. ‘If they do ask us to leave, if we don’t do it in a very friendly basis, we will charge them sanctions like they’ve never seen before ever,’ Trump said in a surprise warning. ‘It’ll make Iranian sanctions look somewhat tame.’  He added: ‘If there’s any hostility, that they do anything we think is inappropriate, we are going to put sanctions on Iraq, very big sanctions on Iraq’ .”[3] Neindoielnic, va fi o ancheta interna si poate vom utea deslusi intortocherile acestui episode politic.
 
           Pe un alt plan de analiza, este evident ca asertivitatea hegemonica a SUA- fatis afirmata in cursul acestei mega-crize- intampina opozitie sistemica. Pentru a referi la unul dintre aspectele majore ale acestei opozitii, multilateralismul ca principiu  de baza  sistemic a devenit obiectul unor initiative diplomatice internationale din partea aliatilor. Prin ministrul sau de Externe, Germania a lansat in 2018  intitulata “ Alianta multilateralistilor” in scopul consolidarii relatiilor cu tari ca Japonia, Australia si Canada, dar a exclus , de pilda, China , care nu a fost invitata. Astfel ca initiativa a devenit curand  istorie, desi a transmis neindoielnic un semnal sistemic privind orientarea  .  Pe de alta parte, China si Rusia si-au asumat programatic acest principiu ordonator sistemic inca din anii ‘90 ai secolului trecut avandu-l inscris in propriile strategii nationale de securitate ca obiectiv de atins. Asadar, cum se poate observa, inca din anii de maxima afirmare a “ unipolar moment” , cele doua mari puteri desemnate  ca rivali ai SUA in strategia de securitate a lui D. Trump din 2018  au asumat multilateralismul – opus hegemonismului- ca obiectiv de securitate nationala .
          Opozitia deschisa la hegemonia SUA este constatabila in Orientul Mijlociu si are in Iran nu doar inamicul neimpacat al Israelului- principal aliat strategic al Americii- , dar si constructorul consecvent al unei hegemonii regionale – semiluna shiita- intinsa de la frontierele Afganistanului si Pakistanului pana la tarmurile Mediteranei de Est.  Recenta criza  a aratat  ca, in pofida unor succese relative ale Teheranului ( Siria, Yemen , etc. ) ,  Iranul nu reprezeinta un obstacol redutabil pentru hegemon.
          Oricum , trebuie spus ca in ultimii ani contestarile au devenit mai frecvente, proiectand chiar perceptia unei slabiciuni americane, unui ‘ declin hegemonic’.  Hartuielile  hegemonice sunt atat la nivel diplomatic- vezi multilateralismul- , ca model economico-politic – vezi expandarea autoritarismului si iliberalsimului ca alternative  la democratia liberala-, dar si militar ( Iran, Siria , mai nou Irak ) , inclusiv  ca forta financiara ( vezi incercarea statelor europene , semnatare ale acordului cu Iranul , de a salva aceasta intelegere printr-un sistem propriu, fara SUA, care sa eludeze suprematia monedei americane prin porocedura SWIFT ). Aceste frecvente constestari sistemice intaresc perceptia unei slabiciuni a hegemonului, cum scriam mai sus, si este nevoie de o atenta citire a realitatilor sistemice pentru a decela  ascendenta sau descendenta trendului hegemonic. Cel putin pana acum, mai ales de cand Trump s-a instalat la Casa Alba, SUA intampina aceste contestari  cu vointa ferma de a prelungi pozitia sistemica pe care o detine prin cele mai diverse mijloace, de la cele economice si financiare la cele diplomatice si, in ultima instanta, militare.  
 
La ora cand scriem aceste randuri, lucrurile evolueaza neasteptat in   in  dosarul crizei declansate de moartea generalului Suleimani . Doborarea avionului de pasageri ucrainean la 8 ianuarie de catre o racheta lansata de armata iraniana, cu 176 de victime , a determinat reluarea protestelor interne la 11 ianuarie , atat la Teheran , cat si in alte orase iraniene . In cursul acestor proteste , avand in frunte studenti, s-a exprimat dorinta acestora ca ayatolahul Khameney sa demisioneze , motivatia fiind ca a fost  ascuns initial faptul ca avionul a fost doborat de iranieni si  abia dupa presiuni internationale  regimul a recunoscut realitatea. Interventia fortelor de ordine a fost brutala,  mai mult dcat atat a intervenit si presedintele Trump,  care a avertizat regimul teocratic ca SUA nu vor accepta represiunea  si nici suspendarea internetului. Iata tweet-ul in cauza al presedintelui Trump:
 
@realDonaldTrump
 
The government of Iran must allow human rights groups to monitor and report facts from the ground on the ongoing protests by the Iranian people. There can not be another massacre of peaceful protesters, nor an internet shutdown. The world is watching.
12:11 AM · Jan 12, 2020” .[4]
 
          Mega- criza din Mideast continua. Nu stim ce va urma . Ceea ce spun doi specialisti de marca are toata credibilitatea: “No one really knows what comes next, not even the protagonists themselves. But as the dust settles, the collateral damage from the strike on Soleimani will likely be greater than the Trump administration bargained for. Indeed, the strike already appears to be feeding the gnarled ambitions of Iran’s supreme leader, Ayatollah Ali Khamenei, by producing a more unified regime with a tighter grip at home; an even more precarious American military position in Iraq and Syria, with the Iraqi Parliament now calling for U.S. withdrawal; and the death of the Iranian nuclear deal and the whole notion of diplomacy with the Great Satan. All this will cost the United States far more than Soleimani’s killing cost Iran. In his death, Soleimani may exact his own final act of revenge against the United States.”[5] 
 
          Indiferent insa de ce va urma, de adancirea crizei interne din  SUA sau de alti factori, un lucru este evident : SUA are o forta atat de puternica incat poate sa imprime dinamica evolutiei in sistemul international. Niciun alt stat nu poate revendica o asemenea postura sistemica.
 
 
Bucuresti
17 ianuarie 2020
 
[1] https://www.whitehouse.gov/briefings-statements/president-donald-j-trump-announces-national-security-strategy-advance-americas-interests/: “Revisionist powers, such as China and Russia, that use technology, propaganda, and coercion to shape a world antithetical to our interests and values; “
[2] https://media.defense.gov/2019/Jul/01/2002152311/-1/-1/1/DEPARTMENT-OF-DEFENSE-INDO-PACIFIC-STRATEGY-REPORT-2019.PDF-The Indo-Pacific is the Department of Defense’s priority theater. The United States is a Pacific nation; we are linked to our Indo-Pacific neighbors through unbreakable bonds of shared history, culture, commerce, and values. We have an enduring commitment to uphold a free and open IndoPacific in which all nations, large and small, are secure in their sovereignty and able to pursue economic growth consistent with accepted international rules, norms, and principles of fair competition. “

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.