About EU's leading binome... | publicatii - Politica La Est
fotolia_83925772_xs.jpg

About EU's leading binome...

Dr. Mihail E. Ionescu
 
 
          De la  alegerile parlamentare europene  din acest an ( aprilie )  scena politica europeana pare a fi dominata mai mult de ceea ce se petrece intre Germania si Franta decat de Brexit. Ceea ce nu vrea sa spuna ca Brexit ca process indelungat, avand a se prelungi mult dupa sanctionarea de catre Parlamentul britanic a acordului de iesire a UK din organizatia europeana , este un dosar déjà secundar, dar ca el a trecut practic in  umbra in fata afirmarii unei reale coliziuni intre Paris si Berlin in ce priveste  afacerile continentale .
          Mai intai, a fost actiunea energica a presedintelui francez Macron in configurarea componentei si , mai ales , a noii conduceri a institutiilor  europene o data cu alegerile parlmentare continentale din primavera acestui an. Lumea a constatat ca Manfred  Weber, politicianul german care era socotit urmasul incontestabil[1]  ( Sptizen-candidat ) al lui Juncker la sefia Comisiei Europene a trebuit sa cedeze locul compatrioatei sale Ursula van  der Leyen   , ca urmare in principal a  pozitiei franceze. Acestea nu a fost singurul effect  datorat pozitiei ferme a presedintelui francez, dar sefia Bancii Centrale Europene, unde se profila  ca inlocuitor un alt german, Jens Weideman, presedintele Bundesbank, a cedat locul frantuzoaicei C. Lagarde[2], venita de la conducerea FMI. Pe langa aceste miscari de personal de conducere, altele pronuntate din initiativele  lui Macron in aceeasi perioada ( numirea unei bulgaroaice la conducerea FMI ) au conturat perceptia unei offensive internationale a Frantei la pozitia de decident principal in afacerile UE.
 Noua politica rasariteana a lui Macron.  Evident ca aceste actiuni nu au fost pe placul Berlinului -obisnuit sa creeze  pana acum impresia ca exista o actiune in binom  cu Franta in afacerile europene pentru opinia publica internationala, ca un zid in fata perceptiei unei hegemonii germane-  mai ales ca miscarile lui Macron nu s-au oprit atunci. Declansata in a doua jumatate a lui august 2019, orientarea fata de Rusia a lui Macron , care a numit marele stat rasaritean euroasiatic ca apartinand “ culturii europene” ca motivatie pentru indreptarea unei “ erori strategice” de a  izola Moscova  si a o impinge spre China si temei pentru o ‘ noua politica’  fata de Kremlin a fost receptionata ca fiind oarecum hazardata la Berlin , desi a fost insotita aproape concomitent  de propunerea unei reuniuni a formatului Normandia la 9 decembrie 2019 la Paris . Era astfel incercata cuplarea noii deschideri fata de Rusia cu o noua politica fata de sanctiunile UE impotriva acesteia pentru anexarea Crimeii si separatismul din Donbas, tinzand sa schimbe radical peisajul actual al  securitatii europene. Este adevarat ca Germania insesi se afla in relatii apropiate cu Moscova, proba fiind cvasi-finalizarea North Stream 2 pentru aducerea gazului rusesc in Germania- ocolind atat Ucraina , cat si statele baltice si Polonia- astfel ca noua politica a Parisului fata de Rusia  este perceputa oarecum  hazardata , asadar ambiguu  la Berlin.Prezenta in ‘formatul Normandia’ a ambelor state , Franta si Germania, era destinata in planul lui Macron ( care a organizat si o reuniune a acestuia la Paris la 9 decembrie 2019 ) de a evidentia persistenta in continuare a unui binom franco-german in afacerile europene, astfel preintampinand criticile tot mai vehemente venite de la  Berlin. Cel putin, aceasta naratiunea perceputa ca dominanta in relatile dintre cele doua state mai mari state ale  UE din evaluarile expertilor si din notatiile concentrate ale acestora pe conturi de twitter.
 
 
          Déjà, mai demult,  fusese observat de catre experti ca Brexit-ul odata implementat- cu acord sau fara – ar fi urmat sa aiba  un impact consitent  asupra balantei de putere pe continent. Expertii au mentionat ca o data cu Brexit, Germania va avea in fata in ansamblul binomului conducator o Franta lipsita de sprijinul UK pentru a promova politici de anvergura in domeniul politicii de aparare si securitate ( St Malo- 1997 , de pilda ) si astfel sa reziste presiunii Berlinului  datorate asimetriei din binomul conducator continental . Aceasta cu atat mai mult cu cat UE se va gasi in fata unor adversari majori in privinta modelului de “ suveranitate partajata- shared sovereignity “  pe care il promoveaza  si  care sunt de fapt “greii” sistemului international de state ( SUA, China, Rusia ). Mai mult , in acest context, s-a ridicat intrebarea daca UE este capabila sa se acomodeze cu noul trend de ‘ power politics’ care este tot mai prezent in realitatea internationala. Un  studiu recent evidentia  astfel  ca : “ France and Germany are united over the idea of ​​a more autonomous EU. But they are divided over how to reform the union. France wants the European Commission to exert more political control over the management of the eurozone, and views deeper integration in the fields of migration, taxation and foreign policy as a way of enhancing the EU’s ability to defend its interests. Germany is hesitant to give the EU’s institutions more power and struggles to think in terms of power politics.” [3] Acelasi studiu arata ca implementarea Brexit probabil va avea efecte ( nu stim daca negative, positive sau un mix ) asupra angajamentului UK la obiectivele de politica externa ale UE , desi va ramane preocupata foarte mult de evolutiile inregistrate pe continent in domeniul securitatii.
          Ceea ce a reprezentat o culme a acestei autonomizari a Frantei ( unii vorbesc de o preluare a conducerii )  in privinta securitatii continentale a venit aproape natural in continuitatea recentelor ‘miscari’ Macron incepute in primavara acestui an. Astfel, intr-un interviu acordat revistei britanice “ The Economist” , presedintele francez a caracterizat  NATO ca fiind in ‘moarte clinica’. Aceasta declaratie, cu prilejul careia a reiterat si temeiurile politicii sale fate de Rusia, dar si viziunea proprie privind securitatea UE, a declansat un val de critici adresate atat presedintelui Macron, cat si Frantei din toate partile. O evaluare a reactiilor negative ar arata – presupunem- ca greutatea lor s-a situat cu deosebire in  Estul continentului, pentru care alianta nord-atlantica este principalul , daca nu unicul , garantor de securitate in fata asertivitatii Rusiei . Tot atat de adevarat este insa ca si in alte parti astfel de ‘iesiri’ neortodoxe- adica in contrasens cu naratiunea indatinata- ale lui Macron au fost taxate corespunzator.  Strategul britanic J. Lindley-French  se intreba ironic: “Is it another French attempt to generate Europe puissance, or just more Macro-Gaullisme, the applied and sustained hubristic application of a weak French hand in pursuit of French interests through more ‘Europe’ and less America?” , unde ironia se ascunde in acest “ weak hand” . [4] Tot el raspunde cu sarcasm: “ Is NATO suffering “brain death”? No, but it does (again) have a French headache. Does Macron’s vision promise Europe puissance? Non! It is Macro-Gaullisme on the road to Europe faiblesse!  Is Macron right to push Europeans to become strategically serious, militarily-capable and to better understand their place and role in a dangerous world? As the Americans would say, ‘hell yes’!” [5]
          Dar critici destule au venit si din Germania. Mai ales atunci cand Franta a avansat ideea ca , o data arsenalul nuclear al UK absent in urma Brexit-ului din UE, dar si in contextul afirmarii viguroase a auntonomiei strategice a UE de catre Macron, la Paris s-a vehiculat ideea ca umbrela nucleara franceza este suficienta pentru UE. Ceea ce insemna un rol masiv conducator al Frantei , pe potriva  aspiratiilor neo-gaulliste ( cum le evalueaza unii experti )  ale lui Macron.
            Reactia germana nu a intarziat. Daca la nivel politic a fost evidenta doar o anumita raceala/ distantare  a cancelarului Merkel fata de Macron, la nivelul mediei germane  s-a vorbit fara ocol de o “trumpizare” a politicii presedintelui francez .  Intr-o luare de pozitie etalon a ziarului Suddesutsche Zeitung din 29 noiembrie se spune clar ca “The French president has caught NATO and the European Union in a tangible crisis within a few weeks. There is nothing to talk down about : what Emmanuel Macron  has to say about the western defense alliance, how he envisions a European security architecture and what offers he will make to Vladimir Putin would add up to a serious change in strategy that will put NATO and the EU in trouble.” [6] Ziarul este extrem de aspru cu masurile intreprinse de Macron si evident ca tinteste sa influenteze nu doar opinia publica, ci si responsabilii politici, altminteri dojeniti: “Nobody denies the President the right to come to a different conclusion in the analysis of the world than the vast majority of EU members and NATO countries do. But two things are forbidden: First, Macron contradicts itself (medium-range missiles) and therefore only seems unpredictable. And secondly, it violates every comment that partners in alliances have imposed in form and style. This is how he weakens his alliances.”[7]             Referinta din citatul anterior  la rachetele cu la medie de actiune arata o fata pana acum nestiuta a proiectului Macron ( ceea ce explica si iritarea presei germane ). Anume aspiratia sa ca Franta sa asigure umbrella nucleara Europei integrate  , o data cu consumarea Brexit ( si deci in lipsa arsenalului nuclear britanic) si in locul celei americane  –daca ea exista, ceea ce indoielnic- atunci situatia din Europa este cu adevarat extreme de grava. Cum scria alt ziar german-n Frankfurter Allegemeine Zeitung ,  la 1 decembrie 2019: “ President Macron gives the impression that he doesn't care about NATO and, above all, the Russian threat to its members in the East. Some of his statements were almost Trump's caliber - when he declared NATO brain dead and, despite the EU's declared security interests, vetoed accession negotiations with Albania and North Macedonia. And most recently this week, when the FAZ announced that it would accept Putin's offer to negotiate a ‘moratorium’  on medium-range nuclear weapons. The other NATO countries refuse to do so without exception. They don’t see to talk about an armor stop. So there is a problem with the European atomic screen and Macron is part of it. Although he speaks of ‘sovereign Europe’  at every opportunity, his politics sometimes looks as if he only has France and Germany and the smaller countries in between.  "[8]
          Asadar,  liderul de la Vladimir Putin, o data ce tratatul INF din 1987 a disparut ( ambii semnatari, Rusia si SUA parasindu-l in ultimele luni), a socotit ca trebuie sa vina in intampinarea noii ‘politicii rusesti’ a lui Macron, dar intr-un mod care sa divida UE. Anume, a propus aliatilor NATO din Europa  , la sfarsitul lunii noiembrie 2019 , sa negocieze un ‘ moratoriu’ privind rachetele cu raza medie de actiune ( in 1987 semnaraea INF a fost destinata sa descurajeze o ofensiva terestra a blindatelor sovietice catre Atlantic) . In afara Frantei,  toti aliatii au refuzat . In acest fel a aparut o noua problema in Europa care desparte Franta de Germania. Dosarul umbrelei nucleare pentru UE , revendicat de Franta in tandem cu pozitia ca NATO este in ‘ moarte clinica’- asadar alianta ar fi incapabila s-o asigure in continuare- s-a adaugat acrimoniei resimtite in relatiile din cadrul binomului si da semne  ca are a ramane pentru multa vreme una dintre resursele continuitatii acesteia. [9]
 
          Este aici locul unor precizari neaparate, care sintetizeaza lectiile invatate sau care ar trebui invatate dupa ultimul set de evenimente in ce priveste securitatea europeana. In ce priveste calibrul unor asemenea evenimente sau dezvoltari de evenimente- de la evaluarea NATO la asumarea unei noi ‘politici fata de Rusia’, asadar efectiv comparative  ‘disruptive’ fata de ultimele decenii-   a devenit evident ca ele nu au facut decat sa intareasca convingerea liderilor europeni, dar si a opiniei publice continentale ca securitatea Europei nu mai trebuie sa se bizuie exclusiv pe legatura transatlantica , ci sa asume o componenta de autonomie strategica in masura sa sporeasca sansele UE de a actiona independent in domeniu. Fie ca este vorba de ‘noua politica rusa’ , asumata curajos de presedintele francz Macron, sau de posibilitatea constituirii unui Consiliu European de Securitate – care sa includa principalele sase puteri ale UE , odata ce se va consuma Brexitul ( UK fiind parte a acestuia, alaturi de Franta, Germania, Spania, Italia si Polonia) ori de status quo-ul  cel putin afirmat , daca nu realmente atins  in ce priveste relatia de securitate UE- SUA  o data cu Summitul NATO de la Londra ( 4-5 decembrie 2019 ), tendinta generala constatabila este aceea a unei etape de reflexie intense asupra viitorului Europei. Este perioada unei pause dinainte de mari decizii. Aceasta reflexie are a decide ce amenintare principala ia in considerare  ansamblul UE in privinta securitatii proprii- Rusia sau terorismul international-, daca are a dobandi un profil strategic distinct in masura sa dea Europei vocatia si statura unui actor global,daca relatia sa cu ceilalti actori globali , China inainte de toate , are a evolua pe directii stabilite consensual la nivel european sau altfel, iar in functie de acest set de decizii ce instrumente de implementare se impun a fi dezvoltate sau nou create  ( si aici presedintele Macron a avut initiative notorii, de la CARD la PESCO) . Este un proces de evaluare care are a se desfasura institutionalizat- bilateral sau multilateral- , dar care trebuie sa fie concordant evolutiei extrem de rapide a situatiei internationale si inainte  de eventuale noi perturbari ( game-changers ) la nivel regional sau global. Practic, Europa are la indemana prea putin timp pentru a-si permite luxul de a amana unele decizii care se reclama imperativ in actualul cadru international, de la atitudinea fata de situatia din Orientul Mijlociu la relatia cu China si de la dinamica raporturilor cu Rusia la situatia devenita tot mai acuta la fatada mediteraneeana ( cu deosebire in Estul si centrul acestui acvatoriu ) .
 
          Din aceasta perspectiva, situatia intervenita in ansamblul ‘binomului’ lider al UE, relativa tensionare a relatiei  franco-germana , se cere lamurita rapid  pentru a fi  benefica  cladirii noii politici europene  de securitate si aparare de care este grabnica nevoie. Nu mai este loc pentru etalare de pozitii  opuse ( poate chiar coordinate )  , asa cum  a fost cazul cu atitudinea fata de NATO, alianta declarata in  “moarte clinica “ de catre presedintele francez Macron sau , dimpotriva, evaluata de   cancelarul german Angela Merkel ca “NATO remains vital to our security”; or relativ la Rusia vazuta ca ‘ partener strategic’ de Franta sau amenintare de catre Germania. Este locul aici sa mentionam si faptul fara precedent al opozitiei Frantei la largirea organizatiei prin aderarea Albaniei si Macedoniei de Nord.  Europa insesi nu mai este  capabila , in ansamblul globalizarii actuale, sa dispute in cadrul  sau geografic stramt ierarhii de putere proprii, pentru ca asta inseamna consum teribil de resurse intelectuale si materiale in atingerea de obiective de neatins si fara rost practic. O hegemonie regionala europeana a unei puteri europene iese din discutie in actuala configuratie de putere globala pentru ca interesele celorlalti actori globali sunt prea mari pentru a permite o astfel de realitate, iar a configura noi  evolutii  in aceasta directie ar fi contraproductiv pentru autonomia strategica a Europei atat pe termen scurt , cat si pe termen lung. Pentru ca la mijloc nu este Franta sau Germania, hubrisul uneia sau alteia dintre ele, ci este datoria comuna fata de Europa a ambelor. Iar, la urma urmei, Brexit-ul ne arata si faptul ca tentative hegemonice in UE sunt negative pentru chiar existenta organizatiei prin faliile create, prin frustrarile /sensibilitatile incercate si cu bagaj istoric foarte incarcat .
 
          Ne aflam asadar in fata unei competitii intre Franta si Germania pentru a dobandi intaietate in cadrul binomului  traditional  de ‘varf’ al UE, care ameninta coeziunea necesara   si  creaza vulnerabilitati si posibilitati de actiune ale marilor actori globali directionate catre slabirea/dezagregarea organiztiei continentale. Este modul in care trebuie vazut calificativul de ‘trumpizare ‘[10] utilizat de presa germana fata de strategia asumata de presedintele Macron, dar si raspunsul Parisului la propunerea Putin privind ‘moratoriul’ in dosarul rachetelor cu raza medie de actiune o data cu abandonarea INF.
          Prioritara ramane insa restabilirea increderii si cooperarii in cadrul binomului conducator al UE.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
[1] Luke Hearst, European elections 2019: What is a spitzenkandidat?-24/05/2019-https://www.euronews.com/2019/04/24/european-elections-2019-what-is-a-spitzenkandidat
[2] Craig Stirling, Get Up to Speed in the Race to Replace Draghi Atop the ECB, Bloomberg, May 19, 2019- https://www.bloomberg.com/news/articles/2019-05-19/get-up-to-speed-in-the-race-to-replace-draghi-atop-the-ecb
 
[3] Zaki Laidi, Can Europe learn to play power politics ?, 28 November 2019, Center for European Reform- https://www.cer.eu/publications/archive/essay/2019/can-europe-learn-play-power-politics
 
[4] http://lindleyfrench.blogspot.com/, Friday, 15 November 2019.
[5] Ibidem
[6] Stefan Kornelius, Die Trumpisierung des Emmanuel Macron, 29 November 2019, - https://www.sueddeutsche.de/politik/macron-nato-trump-europa-kommentar-1.4701206
[7] Ibidem
[8] Konrad Schuller,   Frankreich   in der EU. Die zoegernde atommacht, 1/12/2019                        https://www.faz.net/aktuell/politik/inland/frankreich-in-der-eu-die-zoegernde-atommacht-16512226.html?printPagedArticle=true#pageIndex_2
 
[9] Intre argumentele invocate de partea germana pentru atitudinea fata de initiativele presedintelui francez este unul care refera chiar la asimetria actuala a mai vechii aliante politico-militare  intre Germania si Franta , incheiata in 1963 ( ianuarie ) si reinoita de dna . Angela Merkel. O observatie pe contul sau de twitter al unui expert german evidentiaza “ precis” acest lucru ( relevand o opinie a unui expert polonez :
 @ulrichspeck
More
Ulrich Speck Retweeted Sławomir Dębski
 @SlawomirDebski
Germany, once called ‘the Bonn Republic’, ceased to exist some time ago. After the reunification they are a Central European country, with huge political and economic interests in the region. As long as Macron fails to grasp this change his subsequent visions would not fly.
 Precisely.
Ulrich Speck added,
 
2:55 AM - 13 Dec 2019”
https://twitter.com/ulrichspeck/status/1205249193352290304 …
 
 
 
[10] Iata ce scrie in aceasta privinta ziarul citat: “The president looks like a pocket-sized edition of his American colleague - by leaps and bounds and effects. This is the really scary news. So far, the European side of the Atlantic has distinguished itself by a greater ability to differentiate. Now the club whizzes here too. Europe will not become stronger as Macron wants it, but weaker.”- Stefan Kornelius, op.cit.

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postati un comentariu