ARE EUROPA NEVOIE DE MAREA BRITANIE ? | publicatii - Politica La Est
adobestock_113305240-1024x640.jpeg

ARE EUROPA NEVOIE DE MAREA BRITANIE ?

Dr. Mihail E. Ionescu
 
         Putini au inteles in Europa de ce elita politica britanica a recurs la referendumul ‘in or out EU ‘ din iunie 2016. Multi au crezut ca este, mai ales, o chestiune politica interna, conservatorii incercand sa-si prelungeasca sederea la guvernare prin amutirea vocilor euroscepticilor din propriul partid; sau hubris-ul unei elite post-imperiale pentru care amintirea  UK care stapanea  altadata ‘peste mari’ si unde ‘Union Jack’ flutura pe glob vreme de 24 de ore doar la lumina soarelui, iar ‘indecenta’ directivelor de la Bruxelles vatama grav acest instinct hegemonic (mai ales ca era banuit un alt hubris in  spatele lor – cel generator al asa-numitului ‘al patrulea Reich‘).
         Rezultatul referendumului - la limita pentru Brexit - nu a facut mai clara motivatia UK de a parasi UE. Pe de o parte, elita politica britanica a parut excesiv surprinsa de rezultat- pana la a arata ca ‘Brexit inseamna Brexit’ , asadar trebuie implementat pentru ca este vointa majoritatii, ceea ce cantarit foarte mult in stabilirea strategiilor de negociere a acestui pas istoric (clar deficitare, cum se afirma azi). Pe de alta parte, nu trebuie subestimata si o revansa istorica sesizabila in mentalul colectiv continental fata de ‘perfidul Albion’ , care istoric a fost o prezenta impunatoare in Europa mai mereu temuta de mai-marii ei, dupa cum trebuie luata in calcul si anumita siguranta ca legaturile dezvoltate in UE fac oarecum pagubitoare si chiar imposibila ruperea totala a legaturilor acesteia o data cu Brexit si ca UK va beneficia in cursul negocierilor de aceasta prezumtie. Nu este putin lucru sa ai milioane de continentali aflati in UK la lucru si sute de mii de britanici cu interese pe continent (pentru a nu mai vorbi de interesele economice si de securitate ale ceea ce se poate numi ‘ hub’-ul global financiar , economic si chiar militar britanic.
 Istoricii viitorului  vor identifica cu siguranta motivele adevarate ale iesirii UK din organizatia europeana, avand la indemana documente acum clasificate sau ipoteze azi indraznete, dar atunci deja verificate macar partial prin documente. De la ingrijorarile privind imigratia si politica Bruxelles-ului fata de acest fenomen la ingrijorarea privind amestecul capitalei ‘noii superputeri’ in treburile interne ale UK si deopotriva interesul de a evita plati excesive datorate bugetului comun, mai lesne si profitabil de utilizat intern pana la cutezatoarea explicatie a renasterii statutului de superputere detinut odinioara prin legaturi stranse economic si politic cu Commonwealth-ul – iata doar cateva dintre explicatiile Brexit avansate public .
Una dintre  explicatiile,   care azi este socotita oarecum extravaganta, pentru ca nu este argumentata decat de logica politica si istorica, a fost furnizata de cunoscutul strateg Julian Lindley French.  Intr- o analiza pe propriul blog , postata la 21 ianuarie  a.c. French scrie, mai intai, citand un alt analist britanic: “for many in the elite EU states are no longer the nation-states to which many of us still owe our allegiance, and which still act as the centre of democratic gravity in Europe remain for millions of people.  They have instead become ‘member-states’ of an EU in which networks of elites exist separate and divorced from the millions of ordinary citizens.”  Deci o trimitere acida la  elita europeana, culpabila pentru lipsa de legatura cu baza societatilor europene,  care nu  mai considera statele membre ale UE ca state - nationale, ci ca ‘ state - membre ‘ , ceea ce ar fi in  total ‘divort’ cu loialitatea datorata de cetateni propriilor tari. El se declara  un  ‘Realist Remainer ‘ a carui viziune a UE -  motivata in esenta  in aceeasi fraza - este aceea a unei  “European super-alliance of free nation-states. Critically, neither Britain nor Continental Europe has ever fared well when Britain has stood aside from the eternal game of power that is ‘Europe’, whatever mantle within which it is cloaked” . Apoi consemneaza ca prieteni ai sai care au ales Brexit  au invocat ca  “ the history of Britain in the EU reveals a once powerful country reduced to little more than a minority voice with the very idea of ‘Europe’ having helped loosen the ties between England, Scotland, Wales and Northern Ireland.”  Cu alte cuvinte, ca UE a favorizat slabirea legaturilor dintre partile componente ale UK, adica Anglia, Scotia si Irlanda de Nord, tocmai datorita faptului ca ‘pierduta’ intre ceilalti  27 de membri ai UE, fostul imperiu britanic  a devenit  o tara-liliput, pierzandu-si puterea majora datorata  ‘splendidei izolari’  de altadata.  Continuand, Lindley- French afirma ca “ I have some sympathy for that because the creation of an alternative pole of power within the UK in the form of Brussels, allied to parallel political devolution has clearly weakened the bonds that have traditionally bound Britain together” .  Dar totodata aratand ca nu este de accord cu cei care sprijina Brexit ca acesta este factorul determinant al declinului UK: “Where I disagree with Brexiteers is the extent to which the EU is the real factor in British decline. “ (http://lindleyfrench.blogspot.com/search?updated-max=2019-01-30T11:39:00%2B01:00&max-results=7).
Este evident un mare adevar in ceea ce spune Lindley- Franch, anume ca multi dintre cei care au votat Brexit, mai ales din cadrul elitei care a influentat electoratul, au fost constienti de pierderea de putere a UK o data cu evolutia UE catre o structura federativa, tocmai datorita impactului generator de independenta / separatie a regiunilor componente, asa cum o arata si referendumul de desprindere  de Marea Britanie  desfasurat in Scotia. Referendumul pentru independenta desfasurat in Scotia in septembrie 2014 - incheiat cu respingerea desprinderii acestei componente de Marea Britanie  ( cu aproape 56 la suta fata ca 45 la suta la o implicare de circa 85 la suta a electoratului – 4,3 milioane de alegatori ) – trebuie ca a fost un avertisment pentru elita britanica privind apartenenta la UE si urmarile ei  in planul unitatii statului-natiune.  Lindley French are insa propria opinie in aceasta privinta : “In fact, the history of Britain since the 1707 Act of Union between England, Wales and Scotland has always been about power and representation and the crafting of a strategic narrative, a story of Britain, to accommodate the two strands. The unnecessary loss of strategic mojo /  forta magica, in  slang – n. n./ by Britain’s inept and irresolute elite Establishment is the real reason for the irresolution evident during the Brexit negotiations.  Ineptitude and irresolution confirmed to me by friends inside the European Commission who were amazed at how easily Britain’s negotiators rolled over on issues they assumed were vital for London.”  Asadar, de la motivatia care a dus la organizarea referendumului la negocierea iesirii din UE, elita britanica nu a vadit altceva decat ‘ ineptitudine si  indecizie‘.
Ca unitatea Marii Britanii a jucat un  rol important, poate chiar esential, in decizia referendumului din iunie 2016 este limpede de perceput  prin logica politico-istorica a evolutiei din ultimii doi ani. Cum se stie, deal-ul realizat de Theresa May, premierul Marii Britanii , cu UE la sfarsitul anului trecut, a fost supus de doua ori aprobarii parlamentului britanic si tot de atatea ori respins, motivatia votului negativ fiind asa-numitul  ‘backstop’. Acesta este in fapt , primejdia pe care mentinerea Irlandei de Nord - parte a Marii Britanii - in piata unica a UE, tocmai pentru a pastra linistea in Irlanda intreaga  (realizata prin acordul Good Friday acum  aproape doua decenii) este intrevazuta ca o primejdie mortala  pentru unitatea statului UK, inclusiv prin exemplul oferit celorlalte parti componente , Scotia si Tara Galilor. Adica , la urma urmei, indiferent de sfera de aplicare a acestuia (la Irlanda de Nord ori intregul teritoriu britanic)  or pentru cat timp va fi aplicat  este o chestiune de integritate teritoriala si coeziune politica a regatului britanic unit.
Descentralizarea – cuplata cu principiul subsidiaritatii - este efectiv sprijinita de Bruxelles de-a lungul si de-a latul Uniunii Europene, mai mult chiar incurajata. Este adevarat ca in UK, premierul Tony Blair a fost un  inaintemergator prin asumarea politicii de devolutie in perioada de maxima afirmare post – Razboi Rece a tezelor unei Europe post-moderne (fascinata de teza ‘sfarsitului istoriei’ si biruintei totale a neoliberalismului in  sistemul de state).
Asadar , este o oarecare deosebire intre UK si Romania, dar numai de forma si nu de continut, pentru ca, chiar daca formarea ca stat unitar are aceleasi coordinate formative - unirea Moldovei si Munteniei in 1859 si apoi desavarsirea acestei uniri in 1918 prin adziunea Transilvaniei si Bucovinei (precum si a Basarabiei) - descentralizarea de tip UE  si cu atat mai putin devolutia de tip britanic nu au inca tractiune in societatea romaneasca , inclusiv datorita unor prevederi constitutionale. Dar exemplul evolutiei in gandire si actiune al elitei britanice - de la initierea Brexit, ca motivatie, la finalizarea lui ca dexbatere si actiune - este neaparat un izvor fertil de ‘lectii invatate’ pentru elita romaneasca pentru a se feri de derapajele care azi zguduie sistemul politic insular si framanta intreaga opinie publica britanica.
Revenind la UK, ca mentinerea unitatii statale  este chestiunea practic principala a Brexit este vadita de incercarile de ultima ora ale premierului britanic de a incerca sa obtina de la UE o modificare a ‘backstop-ului’ pentru a putea obtine acordul Parlamentului britanic si a realiza la 29 martie a.c. Brexit prin intelegere (cu alternativa ‘ Brexit  fara deal’  si probabil haos sau un nou referendum , socotit ca ar da castig de cauza taberei Remain).
Stiri de ultima ora ( este 24 februarie 2019 cand scriu aceste randuri ) arata ca Theresa May va relua negocierile cu  UE pentru a putea obtine o ‘amortizare’ a prevederilor ‘ backstop’-ului  din deal-ul incheiat astfel incat sa fie supus la vot parlamentului britanic inca o data. Nemultumitii atat din partidul conservator, cat si din cel laburist au dezertat si actioneaza energic pentru organizarea unui nou referendum. Lideri ai laburistilor au declarat ca sunt aproape de o decizie in aceasta privinta, astfel incat ramane si aceasta cale . Ceea ce se intrevede insa este o prelungire a duratei negocierilor cu cel putin o jumatate de an (dar vor participa britanicii la alegerile europarlamentare ?), eventual chiar un nou referendum . Nu stim daca Theresa May isi va pastra postul sau daca J . Corbyn, liderul laburist, va lua decizia asteptata de declansare a unui nou referendum in cazul in care preia puterea.
Asadar, din partea britanica , o serie de necunoscute majore, care arata cat de destramator a fost efectul Brexit-ul asupra coerentei scenei politice britanice si, nu mai putin, cat de mare este  impactul prevazut a avea loc asupra statului natiune britanic in eventualitatea in care ar ramane intr-o  Uniune Europoeana angajata pe calea federalismului .
Nu mai putin insa Europa va avea de pierdut in oricare dintre ipotezele de actiune aflate azi in fata elitei britanice. Marea Britanie nu este un membru obisnuit al UE. Prin calibrul sau de putere economico-financiara si militara - chiar daca insuficiente pentru un rol global vroit de unii fani ai Brexit-ului - este un vector atat de important in Europa incat a-l pierde ar fi echivalent cu asumarea unei dinamici negative a evolutiei organizatiei europene sau chiar cu riscul destramarii ei  mai mult sau mai putin rapide. In consecinta, Europa are a se concentra cu cea mai mare atentie asupra dosarului Brexit si a evalua daca o iesire necontrolata a Marii Britanii la 29  martie a.c. este favorabila siesi pe termen scurt si lung. In acest dosar decisional pentru UE trebuie sa precumpaneasca argumentele vizand importanta si greutatea Marii Britanii le ofera organizatiei europene de integrare, cat si faptul ca , din perspectiva geografica si istorica , dar si sub unghiul politicii de putere , acest stat insular va ramane strans legat de Europa. Iar Europa ar gresi sa instraineze ca mentalitate aceasta natiune mandra de trecutul si viitorul ei si atat de conexata Europei , la bine si la rau,  incat sa-si permita s-o piarda din nesocotinta sau , poate, din revansa cu radacini mai mult sau mai putin indepartate  in trecutul istoric.
Uniunea Europeana are nevoie de Marea Britanie, mai mult decat Marea Britanie are nevoie de Uniunea Europeana. Poate ca in aceasta diferenta de evaluare se motiveaza aparitia unui trend daunator in mediile politice europene, care arata ca UK va repara curand greseala facuta prin Brexit  ( in 10-15 ani ani ) si vor aplica din nou  solicitand reprimirea. Dar aceasta este o mare iluzie, pentru ca Marea Britanie nu va pleca nici macar un singur an din Europa – pentru ca este parte din AND - ul sau de evolutie istorica - si doar un comportament insolent si intemeiat pe aroganta al UE o va face un vecin dificil si dizolvant al oricaror planuri continentale.
Sa speram in luciditatea Bruxelles-ului , precum si in revenirea la traditionalul pragmatism al clasei politice britanice acum in aceste ultime momente dinaintea unei decizii de care se leaga viitorul continentului european, nu doar al Marii Britanii. O decizie care sa ne faca - UE si UK – competitivi in inclestarea deceniilor viitoare intre super-greii scenei internationale.
 
                                                                        Bucuresti
25  februarie 2019

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.