O TRASATURA SISTEMICA : TEAMA DE CHINA(1) | publicatii - Politica La Est
o-china-and-america-facebook.jpg

O TRASATURA SISTEMICA : TEAMA DE CHINA(1)

                                                                                                                                                                                                  Mihail E. Ionescu
       Nimic nu este mai evident azi in ansamblul sistemului international de state  decat teama de  ascendenta fara precedent a Chinei in ultimele doua decenii  si privind  locul si rolul sau global  in viitorul apropiat sau mai departat. Media internationala este preocupata evident de ce face presedintele SUA, Donald Trump, care in ultimele luni a clatinat  serios inertia  sistemica prin masuri care vor sa determine o alta evolutie istorica a lumii post- Rzboi Rece decat cea profilata de dinamica neasteptata a factorului chinez . De la iesirea SUA din acordul climatic de la Paris la denuntarea acordului nuclear cu Iranul, de la forjarea unei noi asezari de aliante in Orientul Mijlociu la atitudinea pro-activa fata de NATO, socotita un vehicul depasit  si de ‘exploatare’ a SUA, de la abordarea Rusiei in mod direct, prin intalnirea ‘fata in fata’cu V. Putin ( Helsinki- 16 iulie ) la pasul neasteptat si de negandit al intalnirii cu liderul comunist al Coreei de Nord la Singapore in aprilie 2018, Donald Trump a socat cancelariile lumii silindu-le sa se pozitioneze si sa gandeasca altfel viitorul sistemic. Dar, alaturi de aceste acte decise , se aliniaza si  amenintarile pe care presedintele american le adreseaza deschis si direct partenerilor sistemici-aliati sau nu- cu privire la anumite razboaie comerciale pe care le are in atentie in scopul de a echilibra relatiile globale ale SUA. Au fost temeri ca aceste amenintari , traduse in masuri concrete fata de UE si China, inseamna lansarea unui nou tip de protectionism, o retragere a SUA intr-un traditional isolationism, dar ele sunt spulberate ( sau intarite ) de alte asemenea decizii luate la Casa Alba care arata ca Trump nu ia in calcul o retragere intre cele doua oceane marginase Americii. Nu mai putin evident este si faptul ca asemenea masuri care tintesc o recalibrare a angajamentelor economice ale SUA sunt conexe cu obiective geopolitice , alcatuind laolalta o mare strategie care tinteste sa conserve locul primordial al SUA in sitemul international de state. Astfel,recentele negocieri economice de la Washington cu Uniunea Europeana ( 24 iulie )  au desigur stransa legatura cu recalibrarea relatiilor stranse ale SUA cu colosul european , cei mai mari detinatori de PIB global, cu evitarea reorientarii geopolitice a acestuia din urma catre alte azimuturi. In timp ce D. Trump accelera amenintarile la adresa UE – numind , luna trecuta, organizatia europeana chiar ‘foe’ al SUA- responsabili ai UE se aflau in Extremul Orient, in vizita in Japonia si China. Presedintele Consiliului European, D. Tusk , nota pe propriul twitter obiectivele calatoriei sale, chiar in preziua reuniunii din  capitala Finlandei intre Trump si Putin : “Europe and China, America and Russia, today in Beijing and in Helsinki, are jointly responsible for improving the world order, not for destroying it. I hope this message reaches Helsinki. /…/-9:34 PM - 15 Jul 2018”. [1]  Iar doua zile mai tarziu, aflat la Tokio, Tusk nota: “Jul 17.  With the largest bilateral trade deal EVER, today we cement Japanese-European friendship. Geographically, we are far apart. But politically and economically we could hardly be any closer With shared values of liberal democracy, human rights and the rule of law..”[2]  Ceea ce atrage atentia in legatura cu cele mai sus citate este faptul ca intalnirea lui Tusk cu presedintele chinez Xi Jinpin din 15 iulie a fost descrisa ca ‘Summit UE- China’, asadar evidentiindu-se existenta a doi actori geopolitici globali interesati, cum se mentioneaza limpede, in mentinerea actualei ordini globale, dupa cum in aceeasi zi alti doi lideri ai altor doua puteri globale se intalneau la Helsinki. Staruinta lui Tusk asupra imperativului de a “optimiza” si nu a ‘distruge ‘aceasta ordine globala –transmis expres la Helsinki cateva ore inainte de intalnirea Trump-Putin nu ascundea deloc faptul ca acesti doi din urma lideri puteau fi banuiti, prin chiar actiunile lor, de atitudine cel putin ambigua fata de actualele asezaminte internationale. “Avertismentul Tusk’  transmis la Helsinki era si o aluzie indirecta la o posibila aliniere geopolitica. Nu este de prisos de adaugat ca, la fel ca in cazul mesajului scris la Beijing de D. Tusk, si cel de la Tokio ascundea indirect si o aliniere geoplitica, cimentarea legaturilor bilaterale fiind intemeiata pe “ shared values of liberal democracy, human rights and the rule of law.” ( a se observa ca de aceasta data intalnirea cu premierul japonez nu a fost intitulata ‘Summit’), valori neimpartasite de protagonistii de la Helsinki. In ‘avertismentul Tusk’ de la Beijing si Tokio transmis cu adresa directa la Helsinki se poate citi , oricat ar parea de ciudat si neasteptat, si o posibila realiniere geopolitica globala. Ea poate fi definita ca fiind o tabara dedicata apararii actualei ordini internationale ( in subsidiar a valorilor liberale ) , iar cealalta , de tip conservator,dar si autoritar ( Rusia )  tinzand la reformularea ei in propriul interes.
Alinierele de tip geopolitic se pare ca sunt la ordinea zilei . Sa luam , de pilda, Marea Britanie, care urmare areferendumului din 23 iunie 2016 se afla pe ultimele ‘sute de metri’ de parasirea de facto si de jure a Uniunii Europene. Elita britanica stie foarte bine ca ca UK in postura de ‘calaret singuratic’ nu poate strabate actuala furtuna geopolitica globala, ca lipsesc resursele necesare pentru a asuma un astfel de rol. Sperantele recente si invocate de adeptii Brexit – sprijinul pe Commonwealth , acord de liber schimb cu America lui Trump- viziune ‘fluturata’ interesat la Washington- par sa se fi risipit, iar acordul politic de la Chequers din luna precedenta, care fixa ca linie politica o intelegere soft cu UE ( ‘optiunea May’) , pastrand  legaturile cu colosul continental ( comert, libertatea de miscare si , chiar, justitie ) releva aceasta trezire la realitate. Ceea ce nu inseamna ca la Londra  nu se incearca  si alte solutii de ultima ora. Una dintre ele releva realitatea predominanta a actualei stari de lucruri din sistemul international de state. Anume , influenta covarsitoare a Chinei asupra acestuia, faptul ca forta economica si succesele obtinute in extensia sistemica in ultima decada ( Asia Centrala si de Sud, Africa, Europa de Est ) stau la baza actualei furtuni geopolitice. In fapt, este vorba de teama pe care o induce marilor actori sistemici ( SUA, Rusia,Japonia,  chiar UE [3]) statura in crestere a Chinei pe arena globala.
       Inainte de a analiza ultima incercare a UK in pragul Brexit de a gasi alternative la izolarea in care se gaseste, sa facem trei precizari preliminare.
       Cea dintai, refera la faptul ca retragerile succesive ale SUA , cu iz geopolitic- denuntarea tratatului incheiat de catre predecesorul lui Trump, anume tratatul de liber schimb al Pacificului ( TTP- incluzand 12 state) , intai de toate , dar si altele asemenea- au facut ca in cancelariile altor mari puteri , cu deosebire in China, sa se ridice intrebarea: oare aceasta ‘retragere’ a SUA pe plan global nu este o oportunitate pentru propria extindere. Cu alte cuvinte, inlocuirea SUA de unde , sub bagheta lui Trump, se retrage. Pentru China aceasta inseamna nu doar sesizarea oportunitatii , ci si actiune in consecinta, anume grabirea asumarii rolului preponderent in zona Pacificului.
Analize recente au observat totusi ca  actualul presedinte american este departe de a practica traditionalul izolationism al SUA, ci el actioneaza global in limitele unei alte pardigme. Intr-un articol recent, bine primit in media internationala ( se observa din informatiile schimbate pe twitter de catre experti reputati ) , se arata ca numeroasele articole si analize aparute pana acum privind ‘izolationismul’ lui Trump sunt gresite. Autorul arata ca faptele contrazic prezumtia sau concluzia ca Trump practica izolationismul: “Cross-reference the headlines about isolation with actual events. This week, Mr Trump restored US sanctions against Iran. His mistrust of the Islamic Republic informs a wider Middle East plan that takes in the cultivation of Saudi Arabia. He is the only US president to have met a North Korean head of state. He has struck Syria with air power to enforce his predecessor’s red line. He has threatened violence against other enemies. He wants a larger military and a  ‘space force’ as its sixth branch. He has sent more troops to Afghanistan, against his first instinct. This is an odd kind of isolation”.[4] Mai degraba, crede autorul acestei ipoteze de luat in seama , Trump este dator sustinatorilor sai sa urmeze, in propriul  mod inconfundabil, politici care sa le dea satisfactie: “Mr Trump owes his grip on eminent Republicans to cravenness on their part and ruthlessness on his. But there is an unspoken bargain at work, too. The deal is that each ideological faction gets to wet its beak. For religious conservatives: judicial nominees. For business: tax cuts. And for security hawks, such as secretary of state Mike Pompeo: a US that is active in the world. Even on trade, where a true isolationist would aspire to autarky, Mr Trump never entertains the idea. He sticks to bilateral strong-arming, which throws up the spectacle — so grim to a free trader — of countries “pledging” to buy billions of dollars in American manufactures as if in some geo-economic telethon.The point is not that these are good foreign policies. The point is that these are foreign policies.”.[5] Daca aceeasi teorie este dominanta azi la Beijing- nu avem rezerve a crede acest lucru, de altminteri reflectat de reputati experti  europeni care au vizitat recent capital chineza , asa cum subliniam in precedenta analiza  – atunci elita chineza are un motiv in plus sa se grabeasca sa foloseasca oportunitatea oferita de aparenta retragere a SUA. Asa s-ar explica si mai sus mentionata aliniere posibila China- UE- Japonia, care ar da o alta ‘fata’ geopolitica arealului Pacificului, socotit la Washington  rezervat dominatiei americane inca din sec olul al XIX-lea .
       A doua mentiune: China este tinta unui tir neintrerupt de avertismente  lansat de presedintele Trump privind declansarea unui razboi comercial pentru a ‘stinge’ imensa debalansare din comertul bilateral si a diminua datoria SUA fata de China. Intr-un sir de notatii pe twitter din 4 august a.c. , Trump explica politica sa privind insistenta privind tarifele care trebuie impuse Chinei: “Tariffs are working far better than anyone ever anticipated. China market has dropped 27% in last 4 months, and they are talking to us. Our market is stronger than ever, and will go up dramatically when these horrible Trade Deals are successfully renegotiated. America First...........Tariffs have had a tremendous positive impact on our Steel Industry. Plants are opening all over the U.S., Steelworkers are working again, and big dollars are flowing into our Treasury. Other countries use Tariffs against, but when we use them, foolish people scream! ....Tariffs will make our country much richer than it is today. Only fools would disagree. We are using them to negotiate fair trade deals and, if countries are still unwilling to negotiate, they will pay us vast sums of money in the form of Tariffs. We win either way...... ....China, which is for the first time doing poorly against us, is spending a fortune on ads and P.R. trying to convince and scare our politicians to fight me on Tariffs- because they are really hurting their economy. Likewise other countries. We are Winning, but must be strong!”[6] Desigur, este de analizat daca presedintele Trump urmareste prin aceasta presiune asupra Chinei sa obtina , pe langa avantaje  economice ,mai ales rezultate geopolitice ( deseori a facut aluzii de acest gen referind la dosarul denuclearizarii Coreei de Nord si influentei Beijingului asupra acestui process ) sau el raspunde unui punct esential al propriei mari strategii, anume sa slabeasca China, principalul competitor al ‘Pax Americana’ .
 
[3] Chinese Expansion Has Germany on the Defensive, in ‘Der Spiegel’, 05/24/2018-http://www.spiegel.de/international/business/chinese-economic-expansion-has-germany-worried-a-1209325-druck.html- “Until recently, the relationship had seemed almost symbiotic and the roles were clear: Germany sold high-end machinery and vehicles in China, including more than 5 million automobiles in 2017 alone. In return, China exported furniture, refrigerators and electronic devices to Germany at unbeatably low prices. But now, China has reached adulthood much more quickly than expected. Not all that long ago, China was a developing economy, seen by industrialized countries in the West as a gigantic market where they could sell their goods. Then, it became the world's factory, a place with inexhaustible resources. Now, however, it has matured into a powerful competitor capable of leaving Germany in its dust.”
[4] Janan Ganesh,  Isolationism is the wrong charge to level at Donald Trump The president still participates in the world — just not in the way his critics want, in ‘Financial Times’, August 8, 2018- https://www.ft.com/content/e7e66f86-9aed-11e8-ab77-f854c65a4465
 
[5] Ibidem

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.