CARE ESTE ORIGINEA BREXIT-ului ? | publicatii - Politica La Est
brexit.jpg

CARE ESTE ORIGINEA BREXIT-ului ?

MIHAIL E. IONESCU
           
Este stiuta enigma in care este invaluit Brexit-ul. La prima vedere , la inceputul acestui dosar a fost o solicitare imperativa a UK de a rediscuta conditiile prezentei sale in UE, dat fiind ca in aceasta tara se dezvolta un euro-scepticism definit si de o strategie  de iesire din organizatia europeana de integrare vanturata in cercuri politice diverse. In Partidul Conservator aflat la putere  se desenase , de asemenea, o aripa foarte puternica , descinsa din initialii eurosceptici , care reclama deschis- amenintand cu ruperea unitatii partidului- rediscutarea apartenentei la UE. Sa mai amintim ca , pe fondul euroscepticismului marcat a aparut si un partid – UKIP- , asadar al ‘independentei UK’, condus de un  politician extrem de vocal in critica UE, inclusiv in Parlamentul UE unde fusese ales.  Daca nu ar fi vorba de lucruri serioase, atunci am putea sa ne ingaduim gluma ca UK era socotita ca fiind aflata  sub jugul Europei, calcandu-se o traditie seculara, ca Londra a pierdut instinctul imperial si al distantei fata  de continent,instinct  consolidat mai ales dupa razboiul de 100 de ani si batalia de la Azincourt ( 1415).

            Lucrurile sunt insa serioase. David Cameron, care  conducea guvernul conservator,  a decis ( in 2014) sa fixeze pentru 2017 un referendum national pentru a sonda democratic opinia electoratului si a mentine unitatea partidului . Miscarea a fost bine gandita, el lansand concomitent si o intensa actiune de a persuada conducerea UE sa accepte ca  UK  sa rediscute termenii afilierii sale la organizatie,  insotita de un lobby puternic in acest sens  pe langa toate institutiile europene, inclusiv statele membre . Pe de o parte, Cameron incerca sa obtina cat mai multe cedari din partea UE in acest dosar- pentru a a linisti aripa eurosceptica din propriul partid, dar si din electoratul britanic-, pe de alta parte, el utiliza presiunea interna a acestora astfel facuta vizibila pentru a avea instrumente de influenta si legitimitate  la Bruxelles in sensul urmarit. Tinta lui era obtinerea a cat de multe relaxari - mai ales in  ce priveste contributiile financiare ale UK la bugetul comun -,  astfel incat unitatea partidului sau sa fie salvata , sa fie castigate alegerile din 2017-218 ( era la decizia lui stabilirea datei acestora ), in final chiar sa se  renunte la referendumul planificat ( in  extremis , in cazul sustinerii lui, acesta sa dea rezultatul anuntat ca fiind dorit- sa mentina UK in UE )  .
            Ca in toate marile strategii politice trebuia si aici sa fie luata in seama in implementarea lor  si impredictibilitatea evolutilor social-politice si economice , aparitia intempestiva  a unor  game-change-uri, ceea ce Clasuwitz a numit in arta razboiului “ the fog of war”. Ceea ce s-a si intamplat. Cameron , creditat de buna credinta ian acest dosar, va fi gandit ca obtinerea unor relaxari massive era indeeajuns. El a socotit ca cedarile facute de UE sunt suficiente inca  in anul 2015 si pentru a exploata – sondajele aratau acest lucru, dar oarecum la limita - aceasta realitate a devansat data referendumului, pentru a finaliza intreaga chestiune , eventual pentru a face alegeri anticipate si a prelungi propria statura politica .
            Ce a intervenit ? In naratiunea curenta si acceptata aproape general, dezbaterea asupra referendumului a defalcat , pe masura ce se apropia data sustinerii lui, doua tabere in electorat care sustineau pozitia pro si contra iesirii UK din UE de marime aproape egala, in pofida sondajelor premergatoare. Pe scurt, dezbaterea  in ajunul referendumului  , stabilit pentru 23 iunie 2016, a fost masiva, iar tabara anti-UE s-a vadit extrem de puternica, Anglia ‘ profunda’ cum s-a spus, nemultumita si  ‘uitata’ de globalizare ( Londra , unde se afla elita ,  este intr-o ‘ bula’ proprie ,  avand nostalgia imperiala  , anticontinentala si sentimentul fals ca exista resursele necesare navigarii solitare in mediul international in liga intai , a marilor puteri globale  ) a invins. Ceea ce trebuie subliniat insa este si faptul ca aceasta orientare de recupareare cvasi –imperiala avea o conotatie politica foarte puternica in lupta politica interna. Tony Blair, fostul lider al Partidului Laburist pentru aproape un deceniu , lansase teza ca UK nu poate sa fie putere de rang global-intr-o lume a ‘uriasilor’ ca teritoriu,  demografie si resurse economice, gen SUA, China, Rusia, India- decat ca parte a Uniunii Europene .
             
Este iarasi adevarat insa ca Nigel Farage, liderul UKIP , a aparut in compania lui D. Trump in cursul campaniei electorale a acestuia pentru prezidentia SUA si a dobandit sprijinul acestuia  in actiunea sa de influenta pro –Brexit in electoratul britanic . O prima intrebare  se cuvine ridicata : de ce a coincis in timp campania pentru referendum Brexit  cu cea pentru alegerile din SUA, stiut fiind ca exista  o legatura speciala intre cele doua state conduse de elite anglo-saxone ?   Chiar Cameron trebuie ca a luat in calcul aceasta coincidenta cand a decis 23 iunie 2016 ca data de consultare a electoratului britanic. De ce ? Nu stim cu precizie, iar speculatiile pot fi nenumarate , unele putand atinge si teoriile conspirationiste de circulatie. Ne ferim de asemenea  speculatii , doar pentru a ridica intrebarea de mai sus asupra semnificatiei coincidentei celor doua campanii de consultare a electoratului in cele doua state. Rezultatul din UK putea sa aiba influenta asupra campaniei electorale pentru alegerea presedintelui SUA ? Nu stim daca era posibil, oricum nu se stie  daca s-a ridicat asemenea intrebare la stabilirea datei referendumului Brexit. Ce stim este ca  tabara Brexit a castigat, ca D. Trump , care a laudat Brexit , a devenit presedinte si  a indemnat si alte state sa urmeze exemplul britanic de desprindere de UE .
 
                        1. Ce au vrut Brexit-erii ?
Cei mai multi dintre ei  se pare ca au sperat ca in noua ordine globala , Uk va deveni liderul unei “Anglosfere” dominante in lumea de maine. Au fost ‘ condusi’ , adica manipulati,sa creada asa ceva sau practic s-au iluzionat singuri ? Recent, o analiza a originilor Brexit-ului si a consecintelor refendumului castigat o face Mark Mallon-Brown intr-un articol care merita citit integral : “ most of those outside of the ‘Leave’ camp regard the Brexiteers’ aspiration for Britain to lead the vast ‘Anglosphere’ into a brave new world as a comical delusion. To be sure, the show of US and European support after the nerve-agent attack on a former Russian spy and his daughter in Salisbury, England, might suggest that Britain is still punching above its weight. The coordinated expulsion of Russian spies from the EU and the United States was a victory for British diplomacy; and suspicions that the Russians were exploiting Britain’s increasing isolation seem to have mobilized NATO. But the larger truth is that the Russians are right: Britain is now Western Europe’s weak link.” [1].
            Pentru a mai oferi o opinie despre originea Brexit, citez dintr-o analiza recenta a lui Julien Lidley French, unul dintre cei mai mari strategi ai timpului present, care infatiseaza opinia germana despre pasul facut de UK, dar lasa sa se intrevada si propria parere: “The self-satisfied and frankly conceited German view of Britain and Brexit can be thus described: ‘Those poor, dumb Brits. They have brought on their own calamity by voting legitimately to leave the fantastic European Union, that by the way, we lead, and we are going to give them one hell of a kicking for it. And, we also expect Britain and its citizens to spend more on the defence of Germany and the rest of Europe than we do’ . Frankly, it is becoming ever harder by the day for me to defend my position as a Big Picture, geopolitical Remainer. Germany and the Commission are systematically seeking to damage my country for Brexit and force Britain into a corner seemingly in the hope London will capitulate and Brexit will be reversed on German terms. Britain’s incompetent elite might be happy with that, but it is hard for me to believe the majority of the British people will put up with it.[2].
            Asadar, pentru a sumariza, opiniile despre originea miscarii fatale facute de elita britanica pentru a parasi Europa sunt diverse, de la dorinta/vointa unor lideri de a zadarnici curentul eurosceptic din UK, care ameninta guvernarea conservatoire, deopotriva cu incercarea de a raspunde adecvat instalarii  Germaniei ca lider al Europei unite ( in diferite grade, ‘independenta’ reclamata de mai multi  era  fata de Europa  dominata germanic ) la tentatia de leadership a unei ‘Anglosfere’ hegemone  intr-o noua ordine globala, ramasita a mai vechiului si greu de ascuns instinct imperial, care nu e caracteristic doar Londrei.
            Dar, trebuie retinuta  mai ales motivatia care tinteste la  avansul global al unei ‘Anglosfere’ , care sa domine lumea de maine si sa organizeze o noua ordine globala in acest sens. Locul Marii Britanii in ‘Anglosfera’ este secundar in ipoteza  avuta de noi in vedere  -hegemon sau nu- , pentru ca este  evident ca , fiind parte a UE, nu avea cum sa fie si  in aceasta noua alcatuire sistemica . ‘Independenta’- eventual cu o asociere déjà existenta formal ca a Commonwealth-ului UK - era de dorit si cautat a fi implementata .  Asadar, in loc de ‘ Pax Americana ‘un fel de ‘Pax Britanica 2.0’ [3]  sau ‘Pax Americana 2.0’ care sa tina piept unei ‘Pax Sinica’ devenita , se pare , inevitabila prin avansul exceptional al Chinei in sistemul international de state in ultima decada si jumatate.
 
 
 
                 2. D.Trump catre E. Macron ( aprilie 2018):
‘ Why don’t you leave the E.U.?’ (if France exited the union, Trump would offer it a bilateral trade deal with better terms than the E.U. as a whole gets from the United States)
 
Proiectul transatlantic, adica legatura stransa de alianta dintre Europa si SUA nu dateaza de ieri-alaltaieri. O privire istorica ne arata , cu evidenta abundenta , ca el dateaza din timpul Primului Razboi Mondial, in desfasurarea caruia SUA au intervenit ( aprilie 1917 ) stabilind o noua balanta a fortelor aflate in conflict atunci in favoarea Antantei ( Anglia, Franta, Rusia, Romania, Serbia, Grecia etc. ) si evidentiind si modalitatile de organizare a Europei post-belice ( ‘Cele 14 puncte al presedintelui W. Wilson’ ). Prima conflagratie a secoului XX a pus capat imperiilor central europene- habsburgic si german- , dar deopotriva si celor cu extensie dincolo de Europa- Rusia tarista  si Imperiul otoman . Respingerea de catre Congresul american a tratatului de pace cu Germania ( 1920 ) a facut ca SUA sa se retraga in izolationism pentru doua decenii, iar asezamintele postbelice , gandite sub diriguire americana ( W. Wilson ) ,  sa nu rezista asaltului revansist al Germaniei conduse de Hitler. Abia a doua conflagratie globala si implicarea SUA in desfasurarea ei a reluat firul dezvoltarii ‘Pax Americana’ pe care unii experti o vad a fi fiind in fapt existenta inca de la sfarsitul celei dintai  ( C. Layne ). Prin trei conferinte internationale intre cei ‘trei mari’( Roosevelt, Stalin, Churchill ) la Teheran- 1943, Ialta –febr. 1945 si Postdam – iulie 1945 ( Churchill a fost inlocuit de Attlee ), asezamintele postbelice au fost fixate si definite institutional (  frontiere europene, ONU, IMF, Banca Mondiala, etc. ). De aceasta data, SUA a ramas militar in Europa- la sfarsitul Razboiului Rece erau in Europa de Vest aproape jumatate million de militari americani ( mai ales in Germania )- iar fortele militare ruse au stationat in partea eliberata de Armata Rosie ( ceea ce s-a numit ‘lagarul socialist/comunist’). Proiectul transatlantic a prins atunci corp consistent, in aprilie 149 fiind creat NATO , ca alianta de asigurare a securitatii Europei in fata pericolului communist reprezentat de URSS-se intrase de curand in era nucleara-, iar containment-ul imperiului communist-completat in octombrie 1949 de victoria lui Mao in China - a devenit politica oficiala a Washington-ului si aliatilor sai .
              In contextul in care imperiile coloniale europene au sucombat in anii postbelici, numeroase state ale lumi din Asia, Africa si America Latina devenind independente, Europa de Vest si SUA au angajat un proces organic de alianta multilaterala , nu doar politico-militara, ci si economica , tehnologica, in domeniul serviciilor secrete etc.,  NATO si UE ( dupa formare organizatiei in 1957) au devenit piloni principali ai  actiunii globale a Occidentului, dilatat in anii din urma pentru a cuprinde aliatii din aria Pacificului ai SUA- de la Australia si Noua Zeelanda la Japonia si Coreea de Sud. O data cu incheierea Razboiului Rece ( 1990-1991) si prabusirea URSS, de la jumatatea anilor ’90 ai secolului trecut s-aangajat un proces complex de includere in NATO si UE a fostelor state comuniste , actiune inca in curs . Ceea ce este insa evident este ca Occidentul a actionat in directia extensiei valorilor sale prin intermediul largirii spre Est a celor doua organizatii , NATO si UE, astfel incat ele au fost percepute ca inseparabile proiectului transatlantic a carei evolutie a fost schitata mai sus.
             In aceasta dinamica istorica- veche de cateva decenii- par de neinteles sau definind o mare  strategie opusa evolutiilor de pana acum in arena internationala  anumite puncte de vedere exprimate azi la Washington, mai ales de catre actualul presedinte Donald Trump. Desigur, neintelegeri sau chiar puncte de vedere deosebite au mai existat in ansamblul proiectului transatlantic in istoria lui. Este indeajuns sa ne amintim de disputa in jurul invaziei din Irak( 2003) sau a formarii  unei ‘armate europene’ mai recent ( formarii careia Anglia este un opozant de netrecut )  pentru a ne imagina ca in  desfasurarea relatiilor transatlantice nu au fost doar perioade faste. Dar , in ansamblu,  fundamentele acestui proiect nu au fost periclitate, asadar NATO si UE au fost constant expresie a unei aliante indestructibile intre cele doua tarmuri ale Atlanticului, o garantie a securitatii si prosperitatii in ceea ce numim spatiul euro-atlantic.
Cu atat mai mari sunt, in acest context , care consacra o naratiune traditionala de securitate a numeroase state ,a Occidentului in general, surprizele care de cateva saptamani ne asalteaza. In domeniul proiectului transatlantic se contureaza astfel  tot mai distinct faptul ca actuala administratie americana, condusa de D. Trump, este ostila UE si urmareste dezagregarea acesteia.
            In ziua de 28 iunie 2018 in ziarul “The Washington Post”a aparut o relatare care pare incredibila , daca nu ar fi fost atat de numeroase dezvaluiri in zilele precedente privind poitica urmarita de presedintele Donald Trump. Relatarea  arata, cum spune autorul articolului , ca “his/ Donald Trump/ personal attacks on the European Union and other pillars of the Western order are overshadowing his own administration’s attempts to reassure allies that the United States still believes in the transatlantic project it has led since the 1940s.”
            Iata relatarea redata in intregime: “During a private meeting at the White House in late April, Trump was discussing trade with French President Emmanuel Macron. At one point, he asked Macron, ‘Why don’t you leave the E.U.?’ and said that if France exited the union, Trump would offer it a bilateral trade deal with better terms than the E.U. as a whole gets from the United States, according to two European officials. The White House did not dispute the officials’ account, but declined to comment.”[4]
            Concluzia lui Josh Rogin, autorul articolului  din care citam relatarea de mai sus, conchide , dupa o trecere in revista a altor semnale politice date recent de Trump in acelasi sens ( in legatura cu anexarea Crimeii de catre Rusia sau privind utilitatea NATO sau WTO ca institutii sistemice )  , ca  “The United States and Europe have had disputes before. It’s possible this one will get resolved eventually. Meanwhile, Trump is doing enormous and unnecessary damage. His intentional and egregious actions to undermine the E.U., NATO and the United States’ relationship with both can no longer be discounted, rationalized or seen as anything but what they are — a brazen attempt to undo the strategic infrastructure both America and Europe need more than ever.”
            Concluzia editorului acestui text este ea insesei extrem de dura , dar realista : “ European officials no longer believe Trump’s words can be discounted. They don’t see the alliance rift as routine or temporary. They don’t believe it’s possible to repair the transatlantic bridge in the middle of a Trump-sized earthquake. European countries have no choice but to hedge and seek alternatives to U.S. leadership.”

            Pentru alti experti europeni , ceea ce a aparut in spatiul public international abia o data cu articolul din presa americana ( ceea ce D. Trump numeste “ fake news” ) nu a fost defel o noutate. Este indeajuns sa citim ceea ce scria  in ‘ Der Spiegel ‘ ( editia internationala )  Stefan Kuzmany, sub titlul semnificativ “ The Enemy in the White House” : “Regarding Donald Trump's intentions, by contrast, there can no longer be any doubt. Since taking office, he has carried out a scorched-earth policy against multi-lateral treaties of all kinds./…/ In an unprecedented step into German domestic affairs, the U.S. president seized on the current disagreements within Chancellor Angela Merkel's governing coalition about refugee policy. The German people were ‘turning against their leadership,’ he tweeted gleefully, and followed that up with a blatant lie, saying "crime in Germany is way up. Europe, he intimated, had made the big mistake of letting in millions of people who had "violently" changed the culture./…/’ ” O data lectorul pus in tema cu aceste concluzii dupa o serie de dovezi, analistul desprindea, la 20 iunie a.c. concluzia: “No, this U.S. president was never a partner. He is a hostile opponent. We should finally start to treat him as such and act accordingly. Summoning the U.S. ambassador for a formal protest would be a good first step. Furthermore, relations to this U.S. government should be reduced to a bare minimum. It is also no longer necessary to pretend to be on friendly terms. Germany and the European Union should abandon polite self-restraint when dealing publicly with Trump and his government. We can't completely cut off the channels of communication, but they should be used sparingly. We have long known that we could no longer rely on the United States under Donald Trump. Now, though, it has become clear that we have to protect ourselves from him.”[5]

 
                                           3 . In loc de concluzie
            Pare ca in Europa, dar si in SUA s-a inteles in sfarsit ca presedintele SUA urmareste dezagregarea Uniunii Europene. Nu ne propunem sa intelegem, aici si acum, ratiunea dominanta a unei astfel de orientari politice atat de greu de crezut din partea principalului aliat al UE. Ceea ce vrem sa facem este o paralela intre originea Brexit-ului si actuala orientare ( mare strategie ? ) a lui D. Trump. Trebuie sa-l creditam pe Trump cu un simt dezvoltat de formatare a viitorului, deopotriva cu o indemanare pana acum rar vazuta  de a implementa in timp scurt o strategie urmarita cu obstinatie. Dar deopotriva nu putem sa evitam sa ne intrebam si sa intrebam daca aceste ‘ iesiri’ ale lui Trump nu sunt practic semnalele unui plan de perspectiva urmarit de SUA in dinamica sistemica globala.  Si , deopotriva, daca Brexit nu a fost, vrand-nevrand,  parte a acestui plan . [6]
 
 
[2] Julien Lindley-French, The Transatlantic Bond: Promises , Trust and Choices,  22 June 2018-http://lindleyfrench.blogspot.com

[3] Precedenta ‘Pax Britanica’a fost in secolul XIX. Graham Allison , in lucrarea sa consacrata transferului de hegemonie ( pasnic sau prin razboi hegemonic) arata ca ‘Pax Americana ‘ a inlocuit prin transfer pasnic ‘Pax Britanica 1.0 ’. Cand s-a intamplat acest lucru este insa mai putin clar, unii experti sustinand ca la finele Primului Razboi Mondial, altii dupa incheierea celei de a doua conflagratii globale a secolului XX. Vezi- Graham Allison, The Thucydides Trap: Are the U.S. and China Headed for War? In 12 of 16 past cases in which a rising power has confronted a ruling power, the result has been bloodshed., in “ The Atlantic”, September 24, 2015- https://www.theatlantic.com/international/archive/2015/09/united-states-china-war-thucydides-trap/406756/

[6] De altfel, o asemenea conexiune- din nou, nu facem speculatii conspirationiste, ci dam coincidentilor rolul si locul meritate in evolutia istorica – nu este facuta doar de noi. Un articol , publicat in ziarul “ The Washington Post” la 29 iunie 2018- este adevarat ca presedintele D. Trump il vitrioleaza permanent ca un colportor nerusinat de fake news- recurge la aceeasi conexiune. Anume, ca finantatori britanici  ai Brexit-ului , inclusiv mari promotori ai lui – ca N. Farage- au fost in legatura cu campania presidentiala a lui D. Trump, mai mult insa fiind de notat faptul ca , deopotriva , s-au aflat in contact cu ambasadorul Rusiei la Londra. Aceste legaturi sunt actualmente investigate de procurorul special american R. Mueller in dosarul ‘coluziunii’ echipei D. Trump cu Rusia. Asadar, se speculeaza pe anumite date ca Rusia este prezenta ca influenta  in doua surprize majore electorale  ale anului 2016: Brexit si alegerea lui Trump ca presedinte al SUA.

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.