FLASH- 6 OCTOMBRIE | publicatii - Politica La Est


            Aceasta analiza mi-a fost sugerata de o notatie pe twitter a fostului ministru de Externe (si premier) al Suediei, Carl Bildt. La 2 octombrie 2015, asadar la cateva zile de la inceputul bombardamentelor aeriene ruse in Siria si de la intalnirea Obama – Putin ( 28 septembrie ), acesta nota,  referindu-se la comunicatul din aceeasi zi ale principalelor state ale coalitiei multinationale:  “Clear sign of two opposing international camps in Syria conflict. Not what's needed for political solution”.  Comunicatul mentiona ca guvernele Frantei,  Germaniei,  Qatarului, Arabiei Saudite, Turciei,  Regatului Unit si Statelor Unite formuleaza urmatorul punct de vedere fata de recenta actiune militara rusa in Siria: “We express our deep concern with regard to the Russian military build-up in Syria and especially the attacks by the Russian Air Force on Hama, Homs and Idlib since yesterday (comunicatul a fost emis la 2 octombrie a.c.-n.n. ) which led to civilian casualties and did not target Da’esh. These military actions constitute a further escalation and will only fuel more extremism and radicalization. We call on the Russian Federation to immediately cease is attacks on the Syrian opposition and civilians and to focus its efforts on fighting  ISIL
(https://twitter.com/carlbildt/status/649924295276261376/photo/1) .
            Aceasta intrebare ridicata de Carl Bildt – este oare o redesenare a axelor infruntarii in Siria prin implicarea directa a Rusiei ? - a devenit virala in scurt timp si numerosi analisti au cautat sa desprinda un raspuns logic. Mai intai, bineinteles, a fost chestionata insesi actiunea ruseasca de a a interveni in Siria prin implicare directa- ea sprijinind regimul guvernului Bashar Assad inca de la inceputul “primaverii arabe “ in aceasta tara ( martie-aprilie 2011 ). Raspunsul la obiectivele urmarite de Rusia prin interventia sa directa in Siria , decisa probabil mult inainte, dar facuta publica  la inceputul lunii septembrie 2015 si formalizata la sfarsitul acesteia. Este important pentru ca are a evidentia daca este posibila racordarea Moscovei la  coalitia anti-ISIL formata de SUA si din care fac parte, in principal, statele mentionate in comunicatul din 2 octombrie; pe de alta parte, in acest fel se pot lua in  considerare si unele posibile puncte de intelegere atinse in cursul intrevederii Obama-Putin ( 28 septembrie )  si nu mai putin intrevazute linii de evolutii in dosare extrem de fierbinti ale situatiei internationale azi. Intre acestea, in mod clar, cel al Ucrainei si al migrantilor dinspre Sud ( in special Siria ) catre Europa.
            Asadar, mai intai ce obiective urmareste Rusia prin implicarea sa directa in razboiul din Siria ?
            O tentativa de a identifica aceste obiective o face ziarul american “Politico”care s-a adresat mai multor specialisti occidentali ai problemei si a publicat raspunsurile  la 1 octombrie. Potrivit ziarului “Politico Magazine asked some of America’s best-informed Kremlinologists what Putin is trying to achieve in Syria. Is Putin just flexing his muscles at the United States? Simply attempting to shore-up Assad? Earnestly trying to destroy ISIL? Or are the motives of the erratic Russian autocrat beyond our comprehension?“
(http://www.politico.com/magazine/story/2015/10/russia-putin-syria-invasion-experts-strategy-213213?paginate=false#). Raspunsurile publicate pot fi grupate in mai multe categorii, evidentiindu-se o paleta larga de interpretari.
            O prima interpretare este aceea oferita de Edward Lucas, vicepresedinte al think-tankului american CEPA ( Center for European Policy Analysis ), pentru care  “in Putin terms, he is winning, and in our terms we are losing”. El nu este  ezita sa numeasca zilele in care Putin a reusit sa impuna inclusiv de la tribuna ONU la sfarsitul lunii septembrie  solutia sa in Siria  “a catastrophic week for Western diplomacy and American leadership”. Obama, “a leader who treats rhetoric as a substitute for policy” a facut posibil ca presa rusa sa anunte ca “the era of  diplomatic isolation, supposedly a punishment for the war in Ukraine, was over.” In aceasta interpretare, interventia militara directa a Rusiei in Siria nu are obiectivul declarat al nimicirii ISIL, ci protectia regimului Assad. Practic, Rusia a impus astfel propria “non-fly zone “in Siria in beneficiul regimului guvernamental, in acelasi timp interzicand coalitiei sa formeze propriile safe- heavens pentru refugiati si populatia aflata sub teroarea jihadistilor. Tintind opinia publica mondiala, miscarea lui Putin vrea sa introduca o naratiune proprie  “with the Assad regime as the heroic defenders of civilized values, Russian their valiant allies and the West as the defenders of jihadist barbarians.” Un alt obiectiv al miscarii rusesti a fost sa reintre in jocul de putere global, ceea ce a reusit déjà sa obtina . “Russia has re-established itself as an indispensable power, with which the West must deal—and on Russia’s terms.”-afirma Lucas. El considera totodata ca singura mare putere capabila sa solutioneze Siria este SUA: “A peace deal in Syria is possible—but Russia cannot broker or enforce it. Its central element would be a new deal for Sunni Arabs—echoing the one which ended the insurgency in Iraq in 2007. It would need the support of the Qataris and Saudis, cooperation from the Turks, and Iranian and Russian pressure on the Assad regime. The only country which could conceivably make that happen is the United States.” Lucas arata ca Putin “vede”intregul dosar in termenii “zero sum game”, iar in acest fel el crede ca a castigat déjà  . Iar acum “he can exact his price. What will it be ?“
            O alta teza porneste de la premisa ca ceea ce se petrece in spatele zidurilor Kremlinului este inscrutabil , poate mai mult decat pe vremea lui L. Brejnev , adica in anii 60-70 ai secolului trecut. Tot ceea ce se poate afirma este ca , probabil, miscarea recenta a Rusiei in Siria este “bargaining chip fara a se sti insa cu certitudine care este castigul urmarit de Rusia . In acest fel opiniaza atat Alec Luhn , contributor al revistei bazat la Moscova, cat si  Ben Judah, autorul unei recente carti despre Rusia (Fragile Empire: How Russia Fell In And Out Of Love With Vladimir Putin ). Cel dintai apreciaza  ca pentru Kremlin, Ucraina este o problema esentiala, prioritate majora, astfel ca , pe termen lung prezenta militara rusa in Siria joaca rolul unui quid pro quo: “Putin has already ended Russia’s diplomatic  isolation over Ukraine and scored a meeting with Barack Obama. What’s being discussed behind the scenes? Tacit recognition of Russia’s interests in Ukraine? An end date for sanctions? It’s all suddenly on the table now.” Cel de al doilea arata ca din ceea ce stim – “ Vladimir Putin is both isolated and acting recklessly, taking little heed of the vicious complexities of the Middle East. Crimea, Donbas, Syria—these are all seen as on the same front. Pushback against a weakening West.”- iar  un “schimb “  intentionat Siria-Ucraina, in masura in care este luat in considerare de Rusia,  exprima mai degraba slabiciune decat forta , fiind  a “bold game “. Pentru ca, noteaza Judah , “ to release Russian from financial sanctions as the pinch from the falling oil price sets in. The scary thing here is: We just can’t be sure.”
            Aceeasi opinie – anume ca prioritatea lui Putin este sfarsitul izolarii Rusiei si al sanctiunilor, asadar Ucraina, este impartasita si de alti respondenti . Astfel Mark Galleoti, professor la New York University , specialist in politica de securitate a Rusiei exprima aceasta idee adaugand insa o nuanta importanta, anume ca este la mijloc si un santaj al lui Putin. Liderul de la Kremlin ameninta ca,  in cazul in care va fi refuzat, va  raspandi si mai amplu  haosul in  sistem :“His overriding objective is a wider one, to open some cracks in the wall of economic and diplomatic isolation around Russia. In a signature Putin move, he stirs up greater chaos and then offers the West a choice: deal with him in the hope he can and will help fix the problem, or watch him stir up even greater chaos.” Nuanta introdusa este insa de mare importanta, anume autorul facand aluzie la aritmetica razboiului si evaluand ca Putin nu poate sa stabilizeze situatia in Siria si deci, pentru a preveni raspandirea jihadismului, el insusi, devenit vulnerabil,  va trebui ajutat de catre Vest: “But Moscow simply cannot deploy the kind of forces to Syria that could meaningfully change the arithmetic of the war and save the regime. It also means the Russians are now vulnerable: When something goes wrong, as it always will in war, they will face the terrible choice of pulling back and looking weak or doubling down and getting sucked deeper and deeper into this bloody vortex of factionalism, repression, jihad and revolution.”
             O alta teza evidentiata intre raspunsurile primite de revista se inscrie si cea referitoare la faptul ca Putin urmareste,  nici mai mult nici mai putin,  dcat afirmarea staturii de superputere a Rusiei. “He is using the old Soviet playbook of muscle and blackmail. The basic message is: You will listen to us, you will not exclude us from the conversation.”- afirma Masha Gessen, journalist ruso-american, autoare a cartii The Man Without a Face: The Unlikely Rise of Vladimir. Aceasta mai adauga ca Putin se identifica cu Assad, ambii fiind victime – in perceptia  presedintelui rus- amestecului SUA in directia  regime change, situatii similare inregistrandu-se intr-o astfel de naratiune atat in Ucraina, cat si in Rusia in 2011-2012.
            Anders Aslund, cercetator senior la  Atlantic Council, consilier economic in Rusia intre 1991 si 1997, aduce in discutie teza aventurismului care caracterizeaza actiunea recenta a lui Putin. Practic, in fata esecului in Ucraina si a sanctiunilor Vestului  echivalente cu o dura lovitura data economiei rusesti , Aslund evalueaza ca, in cautarea disperata a unei iesiri, liderul de la Kremlin a decis sa “joace” in Siria “ which has many advantages. The United States has no clear policy, and Europe cannot even think of a policy while being flooded with Syrian refugees. Assad is Russia’s oldest and closest ally. Together with Iran, Russia can shore him up. A Russian-Shiite alliance with Iraq and Iran embarrasses the United States. Putin can bomb the at least 2,500 Russian citizens who fight with ISIL. Putin can thus push the United States and Europe to closer interaction with Russia.” Numai ca Vestul nu va juca partitura imaginata de Putin, iar acesta se va adanci tot mai mult in aventura siriana . “ Putin’s new Syria policy looks dangerous and may be outright destabilizing in Russia”-incheie Aslund  demonstratia opiniei sale.
            Pentru     Keith Gessen,  romancier nascut in Rusia, journalist,  “to answer the not so difficult question of what Putin is up to in Syria, it might be worth asking first what we are “up to” in Syria. What are we up to in Syria?, si enumera deficientele politicii urmate de Vest in aceasta tara de la declansarea razboiului cu Rusia . In consecinta, practic,  politica lui Putin este “in oglinda” politica Vestului. Atat doar ca, in cazul lui Putin  “ he is, as the Russian expression goes, combining the pleasant with the beneficial. It is pleasant to foil the United States’ poorly laid plans; it is beneficial to save one of Russia’s few allies from collapse. Like us, he is bombing from the sky, hoping to murder enough people that his friends can get on with their lives. What is Putin up to in Syria? Nothing good. And nothing new.”
            O teza deja mentionata, dar in subsidiarul alteia majore este ca, in miscarea din Siria, “Putin’s overarching aim is to boost his public approval ratings “ . Gregory Feifer, care este autor al cartii Russians: The People Behind the Power sustine acasta interpretare. Putin nu vrea solutie in Siria, dimpotriva interesul sau ar fi complicarea situatiei din aceasta tara, sprijinindu-l pe Assad, punand Vestul in expectativa si confuzie astfel incat sa considere Moscova indispensabila unei clarificari a situatiei  din  Orientul Mijlociu. Urmarind, prin dezvoltarea unei politici anti-occidentale, mentinerea sa la amplitudine in aprobarea publica interna astfel incat sa-si consolideze propriul regim, Putin nu poate, dupa datele la dispozitie, decat sa esueze. “Putin will go down as a geostrategic failure because he’s ultimately eroding Russia’s power and prosperity.”
            Aceeasi teza o sustine si Timothy Snyder, professor la Yale University. El sustine ca popularitatea lui Putin depinde de televiziune, iar publicul rus este interesat de evenimentle din afara Rusiei. Interesul acestui public este, mai ales, sa perceapa opozitia fata de hegemonia americana. In Ucraina , Rusia a fost serios lovita, sanctiunile determinand o scadere a nivelului de trai.  Iar azi, “Russian television just changed the subject from Ukraine to Syria”, pentru a raspunde in acest chip preferintei opiniei publice pentru stiri externe si succese internationale ale Moscovei .
            William Courtney, cercetator specializat pe spatiul fost sovietic la RAND, fost ambasador in Georgia si Kazahstan, evalueaza miscarea recenta a lui Putin din alta perspective. Mosocova ar urmari o demonstratie de forta si slabirea adversarilor lui Assad astfel incat sa conteze atunci cand coalitia SUA va rezolva definitiv dosarul sirian  (nimicirea ISIL, desemnarea unui proces de tranzitie eventual gestionat ca o operatie tip Afganistan, dupa inlaturarea regimului taliban la sfarsitul anului  2001). “Russia wants to be sure that it’s not ignored if and when the West succeeds in implementing a broader, more effective solution to the Syria-Iraq-ISIL problem. This is a task far beyond Russia's capabilities, but one that America, the West, and regional powers may be able to accomplish”-iata esenta acestei interpretari.
            Sprijinirea regimului Assad, demonstratie a capabilitatii Rusiei de a fi un jucator global  si de a  fi un challenger pentru SUA- iata mixul de motive care l-a determinat pe Putin sa faca aceasta miscare in Siria, spune Steven Pifer, expert in controlul armamentelor si fost ambasador in Ucraina (1998-2000) . El ridica insa intrebarea daca evolutia implicarii directe a Rusiei in Siria nu va avea darul sa complice- in absenta unei cooperari utile- agenda si asa foarte complicata a relatiilor dintre Rusia si SUA. S-ar putea ca Rusia sa fi intrat intr-o aventura fara un sfarsit pozitiv, mai ales ca “ a recent Levada poll shows that 69 percent of Russians oppose sending troops to Syria “.
            Pe de alta pate, alt expert (Thomas de Waal, asociat Carnegie Europe Center) evalueaza decizia recenta a Kremlinului de implicare directa in Siria ca fiind mai degraba “short term showmanship” decat “long-term strategy “. Pe de o parte, astfel este intarit regimul Assad, iar pe de alta parte Putin se impotriveste unei “schimbari de regim “, o anatema pentru Moscova. In acelasi timp, se adauga o fila noua la dosarul luptei impotriva terorismului international, o primejdie evidenta si pentru Rusia. Cu interventia din Ucraina inregistrand stagnari costistoare pe plan mediatic pentru Putin, “ ’The War on ISIL’ is meant to be a new popular TV series in which Russia again bravely fights terrorists and outwits the West. “
            Eugene Rumer, director la Carnegie Endowment for International si membru al US National Intelligence Council (2010-2014 ), considera ca Moscova , prin recenta implicare directa in Siria “is probably pursuing several goals, none of them mutually exclusive: support for Assad by destroying his enemies—various opposition groups and maybe even ISIL; some of these groups reportedly include fighters from Russia, which provides Mr. Putin with a collateral benefit.” In acest fel, Putin a abatut atentia de la agresiunea rusa din Ucraina, s-a pozitionat ca un “power broker” in Siria, unde “he can’t deliver a solution there, but nobody can do it now without him, either”. Ceea ce pare evident expertului este ca Putin nu stie care va fi urmatoarea sa miscare: “He’ll adapt his tactics to the situation as it changes. It is not clear there is a strategy behind it.”
            Cum se poate intelege din opiniile diverse mai sus infatisate- presa internationala este plina cu asemenea evaluari  in aceste zile, iar twitter-ul  s-a supraincalzit deopotriva pe aceasta tema- miscarea lui Putin in Siria , “indrazneata “, expresie a “aventurismului”,  nu indeajuns elaborata din punct de vedere strategic, dovada ca liderul de la Kremlin nu este capabil de  gandirea a “doua-trei mutari inainte”, cum se crede indeobste despre marii sahisti, este determinata insa de cateva obiective pe care Rusia nu a incetat cu acest presedinte la carma sa le promoveze in ultima vreme.  Anume, in principal ,  afirmarea statutului Rusiei  de putere globala fara de care nu se poate nimic rezolva pe arena internationala, spargerea izolarii internationale intervenite dupa anexarea Crimeei,  amortizarea slabiciunii interne determinate de sanctiunile internationale ca urmare a agresiunii din Ucraina, scoaterea din atentia mass mediei interne si internationale a dosarului crizei din Ucraina. Cum a fost posibil sa fie implementata o asemenea miscare indrazneata ?  Aici interpretarile merg de la slabiciunea administratiei Obama in contracararea activismului imperial (in forta)  rusesc din ultimii doi ani la planurile nesatisfacatoare ale Vestului pentru solutii in Orientul  Mijlociu si la lipsa de dinamism si indecizia Vestului.
            Dar s-au conturat oare doua axe in Orientul Mijlociu ? Asa cum se poate intelege din comunicatul reprodus la inceputul acestui articol dar si din evaluarea lui Bildt, ele nu pot fi decat, cea dintai Rusia –shiism (in principal Iran), activa si in avans in ultimele saptamani- presa internationala mentioneza dislocari de forte terestre de cateva sute de iranieni in Siria-, iar secunda Vest-puteri sunnite (de facut precizarea necesara ca si ISIL este o miscare sunnita, iar sprijinirea sa de catre alte state sunnite este deja de domeniul public). Intre puterile sunnite se cer mentionate Arabia Saudita, Turcia si monarhiile din Golf.
            Indiscutabil, miscarea ruseasca recenta schimba datele dosarului sirian. S-a observat deja ca interventia directa a Rusiei in Siria poate sa fie un veritabil “game-changer” in Mideast. Asa cum sublinia un expert la 28 septembrie: “No matter how this ends, for now Russia has changed the dynamics of the Syria crisis and opened up new possibilities. The crisis is no longer about Iran, which was increasingly on its heels defending Assad while also fighting ISIL in Iraq. By stepping forward as Assad’s principal prop and forging an axis against ISIL (consisting of Iran, Iraq and Syria), Russia has put fighting Islamic extremism rather than Iranian mischief’ center stage in regional politics. For many in the West, the preoccupation will be Russia’s role in the Middle East, not the aftermath of the Iranian nuclear deal.”  (http://www.politico.com/magazine/story/2015/09/only-russia-saves-syria-putin-intervention-213199#ixzz3nm3uY68G ). Desigur, aceasta schimbare profunda  intervenita in dinamica jocului de putere din Siria nemultumeste exponential puterile sunite, Arabia Saudita, Turcia (aceasta protesteaza fata violarile spatiului sau aerian de catre avioanele rusesti si ameninta ca va raspunde in forta), monarhiile din Golf. Axa sunnita este indiscutabil- si media internationala vadeste acest lucru- extrem de vocala in a critica interventia rusa, pentru ca aceasta  o lipseste de sprijinul, fie el doar indirect, al altor actori pentru care prezenta Iranului in Siria este amenintatoare (intre ele, Israelul) si-i netezeste drumul catre hegemonia regionala. O tranzitie post-Assad, care ar conduce la un stat secular si predictibil, dupa o perioada de tranzitie in care prezenta unor forte multinationale de management post-conflict  se poate intinde chiar un deceniu sau mai mult (avand in vedere distrugerile si schismele provocate de razboiul civil si de actiunile ISIL) este posibila in conditiile prezentei Rusiei pe “teren”. Or, aceasta evolutie  este indiscutabil  preferabila transformarii Siriei intr-un bastion sunnit, dezmembrarii acesteia sau, cazul cel mai negativ, condusa de ISIL. Analiza sus citata explica motivatiile unui asemenea scenariu: “Russian intervention is also a direct challenge to Turkey’s and Persian Gulf monarchies’ support for Assad’s opposition./…/ But it does not appear that Russia is too worried about how Turkey or the Arab world might react to its latest military endeavor. After the nuclear deal, Arab monarchies, unhappy with Washington, have deemed it necessary to build ties with Moscow. Unlike the United States, Russia does not have to choose between Iran and its Arab rivals; it has been able to stay close to Iran while strengthening ties with Persian Gulf monarchies.” ( Ibid . )
            Pe de alta parte, in Vest prezenta Rusiei pe “teren”in Siria este socotita favorabila unei solutionari rapide a situatiei amenintatoare din aceasta tara. Ministrul de Externe  al Marii Britanii, Philip Hammond,  a declarat duminica 4 octombrie urmatoarele (relatare agentie de presa): “ Moscow still had an important role to play in the Middle East and that Britain could not afford to ignore Russia's role in negotiating peace in Syria. ‘It would not be in our own interests to say that we will not talk to the Russians about the situation in Syria because we object so strongly to what they are doing in Ukraine’ /…/.‘We have to compartmentalize these disputes,’ calling for Russia to re-engage with the international system. ‘We just need a Russia that accepts there are rules in the system, and you can't throw your toys out of the pram and resort to military force every time you don't get your way, he said.” (http://www.reuters.com/article/2015/10/04/us-mideast-crisis-syria-britain-hammond-idUSKCN0RY0PB20151004 )
            Ca incheiere, se poate spune, cel putin in actuala faza- pentru ca nu sunt excluse eventuale derapaje sau dezvoltari impredictibile datorate volatilitatii extrem de ridicate a zonei  - ca existenta unor noi “axe” in Orientul Mijlociu, de genul celor evocate de  consemnarea  lui Carl Bildt si comunicatul reproduce  la inceputul acestui articol, nu se confirma. Rusia se afla in Siria jucand rolul unui “game changer”, in masura sa deblocheze situatia complicata din aceasta tara, astfel incat ea sa nu devina un teritoriu disputat intre axele sunnita si shiita deja existente in Mideast, confruntarea carora face o solutie rapida in Siria imposibila, mai mult o poate prelungi nedefinit. Iar consecintele unui asemenea scenariu nu sunt convenabile nici Vestului, criza migrantilor sirieni in Europa evidentiind consecintele negative ale unei asemenea evolutii, nici Rusiei, pentru care militantismul sunnit in Caucazul de Nord devine o chestiune urgenta de securitate nationala (ISIL a stabilit recent un vylaet in aceasta zona).  Pragmatismul a impus ca azi,  ceea ce se intampla in Siria, dupa interventia directa a Rusiei, sa aiba loc. Iar intalnirea dintre Putin si Obama din 28 septembrie 2015 este probabil sa fi fost elementul declansator al unei astfel de evolutii.
            Nu mai putin importanta si semnificativa este observatia- dezvoltarea careia depaseste perimetrul acestei analize- ca o astfel de miscare a Rusiei  nu poate sa nu fie considerata o consecinta a incheierii acordului nuclear cu Iranul in vara acestui an.
 06.10. 2015                                    MIHAIL E. IONESCU


Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.