Slovacia şi dihotomia Est-Vest | publicatii - Politica La Est
slovakia-1.jpg

Slovacia şi dihotomia Est-Vest



Carmen Sorina Rijnoveanu este cercetător ştiinţific în domeniul studiilor de securitate la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, doctorand la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. A publicat numearose articole în domeniul securităţii, relaţiilor internaţioanle şi istorie militară în reviste şi lucrări ştiinţifice din ţară şi străinătate. Este autoarea volumului "Orientul Mijlociu în tumultul schimbării. Episoade ale unei radiografii neterminate"  (Editura Militară, Bucureşti, 2014).


În ziua de 1 iunie a.c., primul-ministru slovac, Robert Fico a efectuat o vizită oficială la Moscova unde a avut întâlniri cu preşedintele Vladimir Putin, cu primul ministru Dmitri Medvedev şi cu preşedintele Dumei de Stat Sergey Naryshkin.[1] Este interesant că, spre deosebire de acţiunile şi luările de poziţie anterioare, la fel de controversate, adoptate de diplomaţia slovacă,  vizita recentă la nivel înalt în capitala Rusiei nu pare să mai genereze un interes similar din partea mediilor publice şi de informare. Aceasta cu atât mai mult cu cât acţiunea diplomatică a Slovaciei se înscrie într-un ansamblu de dezvoltări subtile, dar tot mai articulate care au ca arie de desfăşurare spaţiul central-european şi care nu mai pot fi ignorate ca simple accidente de parcurs.
În cotidianul săptămânal ceh, Respekt, apărut în  ziua de 8 iunie a.c, vizita premierului slovak la Moscova este descrisă sub formula „haos în politica externă a Slovaciei”[2]. Din perspectiva autorului, ignorarea cvasi-totală a acestui eveniment în presa internaţională este consecinţa directă a transformării ţării într-un actor strategic de importanţă neglijabilă pe scena regională datorită orientării politice tot mai neclare şi confuze.
Două chestiuni atrag cu deosebire atenţia. Prima, vizita premierului la Moscova s-a bucurat de o receptivitate pozitivă la nivelul opiniei publice slovace care continuă să manifeste înţelegere şi chiar afinitate faţă de Rusia. Secunda, în ciuda existenţei unor diferende de abordare în rândul clasei politice (preşedintele ţării, Andrej Kiska, este adeptul unei orientări intransigente faţă de Rusia), dosarul rusesc este tratat cu precauţie în mediile politice, principalele partide fiind mai degrabă reticente în adoptarea unei poziţii critice tranşante la adresa Rusiei. Aşadar, nu există o presiune politică  concertată care să forţeze o schimbare radicală de direcţie la nivelul politicii guvernamentale.
O scurtă radiografiere a vizitei ne oferă câteva indicii relevante cu privire la agenda relaţiilor ruso-slovace şi la poziţionarea de ansamblu a  Slovaciei la nivelul ecuaţiei strategice regionale.
Încă din decembrie 2014, când a fost anunţată vizita la Moscova, primul ministru Fico a insistat că discuţiile vor aborda cu prioritate chestiuni legate de relaţiile economice bilaterale pe trei direcţii principale: tranzitul de gaze ruseşti prin Slovacia, cooperarea în domeniul energiei nucleare şi dezvoltarea unor noi proiecte comune precum producerea sub licenţă de tehnologie militară rusească în Slovacia.
Obiectivul cheie al vizitei l-a constituit, însă, dosarul energetic a cărui dinamică tinde să marcheze în mod semnificativ calculele politice ale liderilor de la Bratislava. În acest sens, două sunt preocupările imediate ale guvernului slovac: asigurarea continuării livrărilor de gaze ruseşti şi intenţia Gazprom de a renunţa, din 2020, la tranzitul gazelor prin Ucraina. Slovacia, ţară cu 5,4 milioane de locuitori care are graniţă cu Ucraina, este un punct major de intrare pentru gazele ruseşti în sud-estul Europei şi UE. În cazul în care Rusia va construi gazoductul planificat către sud-estul Europei, prin Turcia, Slovacia va fi direct afectată prin pierderea rolului de ţară de tranzit, o perspectivă care provoacă îngrijorări serioase la Bratislava[3].
De precizat că Gazprom are un contract de tranzit de tipul "livrează sau plăteşte" (ship-or-pay) cu compania slovacă Eustream până în 2028. Ca posibilă soluţie alternativă pentru a gestiona efectele unei potenţiale decizii ruseşti de supendare a tranzitului prin Ucraina, Eustream a sugerat construirea unui interconector alternativ care ar permite creşterea tranzitului din Slovacia până în România, asigurând un flux de gaze de până la 21 de miliarde de metri cubi. În cursul viziei la Moscova, Fico a declarat că un astfel de interconector- denumit Eastring- ar putea fi conectat la infrastructura Turciei, via Bulgaria[4]. Anunţul premierului slovac a luat prin surprindere capitalele europene în condiţiile în care conectarea proiectului Eastring la proiectul rusesc Turkish Stream modifică substanţial formula gândită iniţial-ca alternativă la iniţiativa energetică a Rusiei- şi care a obţinut deja sprijinul Comisiei Europene şi a ţărilor partenere din cadrul Grupului de la Vişegrad.
La nivelul cooperării militare, în cadrul conferinţei de presă susţinută alături de primul ministru rus, Dmitri Medvedev, Fico a venit cu o nouă propunere controversată anunţând că Slovacia intenţionează să solicite sprijinul Rusiei pentru a-şi moderniza sistemul de apărare aerian S-300 şi flota de elicoptere Mi-17 aflată în dotarea armatei slovace. Nu a scăpat neobservat faptul că o astfel de propunere vine în contradicţie cu demersurile Bratislavei de reducere a dependenţei de echipamentul militar fost-sovietic, în acest sens fiind semnat, în 2014, un acord cu SUA pentru achiziţionarea a 9 elicoptere Black Hawk în valoare de 261 milioane de dolari în vederea înlocuirii flotei existente de Mi-17[5].
Iniţiativa Slovaciei, într-un context geopolitic deosebit de complicat provocat de agresivitatea crescută a Rusiei, este menită să sporească confuzia cu privire la postura strategică a Slovaciei şi la capacitatea acesteia de a contribui în mod efectiv şi credibil la consolidarea potenţialului de apărare al flancului estic al Alianţei.
Pe parcursul discuţiilor cu partea rusă Fico a evitat cu precauţie referirile la dosarele potenţial sensibile precum lista celor 89 de persoane din statele UE care au fost interzise în Rusia. Discuţiile despre Ucraina s-au păstrat în linia narativă deja cunoscută: respectarea Acordului de la Minsk şi soluţionarea pe cale politică şi diplomatică a crizei. Primul ministru slovac a reluat criticile la adresa politicii de sancţiuni împotrva Rusiei insistând că sunt prejudiciate, în egală măsură, interesele ambelor părţi, dar a precizat că va acţiona solidar alături de aliaţii europeni.[6] Legat de relaţia bilaterală, Fico a evidenţiat că nu există nicio dispută, istorică sau de dată recentă, care să interfereze asupra perspectivelor de dezvoltare a cooperării ruso-slovace. Mai mult, Fico a subliniat, în cadrul întrevederii cu preşedintele Putin (2 iunie a.c.) că nu există absolut niciun motiv pentru reducerea raporturilor comerciale între cele două ţări, în ciuda sancţiunilor impuse de UE[7].
 
Sunt aceste dezvoltări de natură să anticipeze o modificare de paradigmă relaţionară pe direcţia Moscova-Bratislava?
Dincolo de agenda economică şi de imperativul energetic, vizita la nivel înalt la Moscova se înscrie într-o ofensivă diplomatică care depăşeşte raţiunile de ordin tehnico-economic. În acest cadru se înscrie primirea călduroasă, chiar entuziastă, făcută ministrului rus de externe Sergei Lavrov în cursul vizitei la Bratislava în perioada 13-14 aprilie 2015. Participarea premierului Fico la manifestările prilejuite de împlinirea a 70 de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial organizate la Moscova în ziua de 9 mai a.c., în condiţiile unui boicot cvasi-generalizat din partea aliaţilor europeni, este un alt episod al traiectoriei de acţiune diplomatică asumat de guvernanţii de la Bratislava.
 Această activizarea a direcţiei estice/ruseşti a diplomaţiei slovace nu constituie, însă, o „ruptură” în dinamica de ansamblu care a definit strategia de politică externă a Bratislavei. Important de precizat că vectorul rusesc a constituit în permanenţă, şi cu foarte puţine nuanţări, o constantă a politicii externe şi a diplomaţiei slovace încă de la declararea independenţei la 1 ianuarie 1993. Alegerile strategice între Est şi Vest s-au dovedit marea provocare a guvernelor care s-au succedat la Bratislava, iar dificultatea de a găsi un echilibru între direcţia occidentală şi cea estică au marcat diplomaţia slovacă în ultimii 20 de ani. Compromisul avansat încă din anii ’90 de către Vladimír Mečiar propunea, în fapt, asumarea de către Slovacia a unei orientări de politică externă de balansare între Est şi Vest, Rusia fiind văzută, în această ecuaţie politică, ca o posibilă alternativă în cazul în care parcursul occidental s-ar fi dovedit un eşec. Conform declaraţiei sale din 1996: „The Slovak Republic is aware of its geopolitical value. Indeed, we do want to integrate with Europe; this doesn’t mean, however, that we have to agree with the West in everything. In international politics we strive for a balance between the East and the West”. Integrarea occidentală a fost definită ca o prioritate de politică externă, inclusiv de guvernele succesive conduse de Mečiar (mai puţin perioada 1994-1998[8]), dar aceasta nu a însemnat excluderea Rusiei din configuraţia de opţiuni strategice a Bratislavei. Această ambivalenţă a generat o dinamică integraţionistă diferită faţă de celelalte state partenere din cadrul Grupului de la Vişegrad (V4), candidatura Slovaciei la NATO fiind respinsă în 1999 pe fundalul unei izolări pronunţate la nivel internaţional. Dilema alegerii strategice a trecut printr-un proces de reevaluare în timpul guvernării lui Mikulas Dzurinda (1998-2006), când Slovacia a ales prioritizarea opţiunii occidentale în detrimentul relaţiei speciale cu Rusia, succesul acestei strategii fiind confirmat prin integrarea duală în NATO şi UE în 2004.
Rusia a revenit, însă, pe agenda de priorităţi a diplomaţie slovace odată cu preluarea puterii în 2006 de către coaliţia guvernamentală condusă de Robert Fico. Trebuie precizat că noua orientare nu a constituit o surpriză în condiţiile în care partidele componente ale coaliţiei de la putere (Smer-Democraţia Socială, SNS- Partidul Naţional Slovac şi HZDS- Mişcarea pentru o Slovacie Democratică, formaţiune condusă de Vladimír Mečiar) erau cunoscute pentru „simpatiile” asumate, direct sau indirect, faţă de Rusia.
Inovaţia politică a platformei de acţiune propuse de guvernul Fico a vizat recalibrarea agendei de interese prin prioritizarea dimensiunii economice a diplomaţiei slovace. Direcţia estică a căpătat o importanţă sporită în noua ecuaţie de diplomaţie economică imaginată de liderii de la Bratislava ceea ce a generat o nouă geografie a relaţiilor între Moscova şi Bratislava. De altfel, încă de la începutul mandatului său, premierul Fico şi-a anunţat intenţia de a trata „reactivarea relaţiilor cu Rusia” ca o prioritate a programului de acţiuni externe. În acest context, relaţiile cu Rusia au fost aşezate într-o nouă paradigmă relaţionară axată pe reevaluarea tipologiei de parteneriat ruso-slovac care să permită menţinerea oportunităţilor şi beneficiilor economice prin accesul la piaţa şi investiţiile ruseşti, cu alte cuvinte aspectele politice ale relaţiei au fost subsumate strategiei de priorităţi economice.
 
Prioritizarea dimensiunii economice a generat însă fluctuaţii semnificative la nivelul acţiunilor şi discursului de politică externă stârnind controverse şi îngrijorări cu privire la angajamentele occidentale ale Bratislavei. Tendinţa de acomodare a Rusiei a provocat, mai degrabă, confuzie  şi ambiguitate pe scena internaţională. Câteva exemple sunt cu deosebire relevante. În 2007, Fico a criticat decizia SUA de  instalare a elementelor de scut antirachetă în Polonia şi Cehia fără a consulta în prealabil Rusia.[9] În ciuda rezervelor exprimate faţă de implementarea proiectului american, Slovacia a acceptat încorporarea acestuia în sistemul de apărare colectivă a NATO. În contextul războiului ruso-georgian, Bratislava a acuzat Georgia ca fiind responsabilă de declanşarea ostilităţilor, însă, ulterior, s-a raliat poziţiei comune a UE criticând decizia Rusiei de recunoaştere a independenţei Abhaziei şi Osetiei de sud. În criza ruso-ucrainiană a gazelor declanşată în 2009, Slovacia a adoptat o poziţie unilaterală de sprijin faţă de Rusia, şi a avertizat Ucraina că Bratislava nu va mai sprijini Ucraina pe drumul integrării europene dacă va continua să fie un generator de tensiuni regionale. Interesant de menţionat că partidul lui  Robert Fico, SMER, a stabilit relaţii strânse de cooperare cu Partidul Rusia Unită, premierul slovac luând chiar parte la congresul acestuia în 2011.
Această ambivalenţă acţională a fost tolerată în condiţiile în care relaţiile dintre Rusia şi Occident,  în ciuda unor „accidente de parcurs”, s-au păstrat într-un registru al cooperării şi parteneriatului, ambele părţi fiind interesate să construiască formule de creştere a potenţialului de dezvoltare şi extindere a relaţiilor economice şi de securitate. De altfel, mai ales începând cu 2009, când a fost iniţiat „resetul” ruso-american, a existat o tendinţă de încurajare a relaţiilor bilaterale cu Rusia (vezi cazul Poloniei după 2010) cu scopul creşterii încrederii, consolidării mediului de securitate european şi gestionării în comun a surselor potenţiale de insecuritate. În consecinţă, tendinţele acomodaţioniste ale Slovaciei nu generau o vulnerabilitate serioasă la adresa coeziunii şi solidarităţii de alianţă. Abordarea slovacă se înscria în coordonata deja tradiţională de menţinere a unei dualităţi acţionale, însă gestionată cu atenţie pentru a nu periclita obligaţiile şi responsabilităţile asumate ca parte a comunităţii occidentale.
 
Declanşarea crizei din Ucraina la sfârşitul anului 2013 şi deteriorarea accentuată a relaţiilor dintre Rusia şi Occident au pus Slovacia în faţa unor alegeri dificile şi au complicat algoritmul acţional al ţării. În acest sens, putem decela două paternuri de evoluţie la nivelul dinamicilor internaţionale: pe de o parte, transformarea radicală a ecuaţiei relaţionare între Rusia şi Occident şi revenirea la o logică a competiţiei şi confruntării, iar, pe de altă parte, intrarea accelerată a Europei Centrale într-o etapă marcată de reînvierea vechilor dileme de securitate pe relaţia cu Moscova. Asertivitatea sporită a Rusiei şi  nesiguranţa privind direcţiile de ofensivă strategică ale acesteia par să transforme Europa Centrală într-un nou teren de confruntare geopolitică şi într-o miză strategică majoră în configurarea arhitecturii de securitate europeană.
În ciuda noilor imperative de securitate generate de reformularea parametrilor cooperare-competiţie cu Moscova, abordarea Slovaciei s-a menţinut mai degrabă în linia tradiţională de acţiune oscilând între angajamentele de alianţă şi menajarea susceptibilităţilor Rusiei. Orientarea spre o cale de compromis a generat, inevitabil, suspiciuni şi îngrijorări cu privire la agenda regională a liderilor de la Bratislava. Pe de o parte, Slovacia s-a raliat poziţiilor oficiale adoptate la nivelul NATO şi UE, a condamnat anexarea Crimeei şi şi-a afirmat susţinerea faţă de independenţa şi suveranitatea Ucrainei. Deşi şi-a exprimat nemulţumirea faţă de aplicarea unei politici dure de sancţiuni împotriva Rusiei, Slovacia a aprobat toate măsurile adoptate la nivelul UE în această direcţie. În egală măsură, Slovacia a sprijinit acţiunile NATO în vederea creşterii capabilităţilor de apărare şi consolidării militare a flancului estic având ca obiectiv central creşterea încrederii şi reasigurarea aliaţilor în condiţiile sporirii agresivităţii Rusiei. Deşi anunţase în prealabil că Slovacia nu dispune de resursele necesare pentru a opera o creştere a bugetului de apărare, Fico a acceptat la summit-ul NATO de la Wales o creştere graduală a cheltuielilor de apărare de la mai puţin de 1% la 1,6% din PIB până în 2020[10].
Referitor la soluţionarea crizei ucrainiene, Slovacia şi-a formulat poziţia pe două coordonate: excluderea opţiunii militare şi opoziţia faţă de livrarea de armament forţelor armate ucrainiene. Bratislava, a aceptat însă, nu fără ezitări şi intense negocieri, să livreze gaze naturale în regim revers Ucrainei, considerată mai degrabă o concesie decât un semn de solidaritate faţă de autorităţile ucrainiene.
Pe de altă parte, Slovacia a încercat să promoveze un discurs moderat, cu precădere în interiorul Grupului de la Vişegrad, a transmis o serie de avertismente publice cu privire la consecinţele negative ale sancţiunilor economice şi încercărilor de izolare a Rusiei, s-a opus acţiunilor potenţial provocatoare la adresa Rusiei (aprovizionarea cu armament a Ucrainei, staţionarea de trupe permanente pe flancul estic al Alianţei) şi a refuzat să permită staţionarea de trupe aliate pe teritoriul său ca parte a planului de măsuri de reasigurare solicitate de Polonia şi Ţările Baltice. Legat de acest ultim aspect, pentru a-şi justifica opoziţia, Fico a făcut trimitere la episodul ocupaţiei sovietice care a urmat intervenţiei din august 1968[11] provocând reacţii critice la nivel internaţional, inclusiv din partea secretarului general NATO.
 
Linia directoare a filosofiei politice a Slovaciei faţă de Rusia a fost exprimată sugestiv de ministrul de externe slovac, Miroslav Lajčák, în cursul întrevederii cu omologul său rus, Sergei Lavrov (aprilie 2015): “"Russia is a global player. A tenable solution to the problems in Ukraine as well as all problems we are encountering is impossible without Russia's participationWe are interested in Russia being a part of all the solutions and problems confronted by our world”.[12]
În acest carusel al poziţiilor contradictorii asumate de Bratislava, activizarea diplomaţiei pe direcţia Moscova, având ca punct culminant vizita la nivel înalt a delegaţiei conduse de premierul Robert Fico, este de natură să ofere noi perspective de analiză şi interpretare asupra poziţionării Slovaciei în ansamblul ecuaţiei de securitate regională.
 
Care este miza demersului diplomatic pe direcţia Rusia şi în ce măsură agenda regională a Slovaciei poate impacta asupra configuraţiei de securitate regională?
Important de precizat că tentaţia conciliatorismului pro-rusesc nu este de natură să provoace o modificare radicală a cursului de politică externă al Slovaciei. Scenariul unei posibile „defectări” din alianţă este complet exclus din calculele politice ale conducerii de la Bratislava. De altfel, liderii slovaci au fost în permanenţă atenţi să nu antagonizeze comunitatea occidentală sau să adopte decizii care să pericliteze coeziunea decizională la nivelul NATO/UE. Raţionamentele poziţionării ţării au fost formulate de premierul Fico în cadrul conferinţei de presă susţinută la Moscova: „Slovakia is an EU member and we support the [EU’s] common position regarding the situation in Ukraine. We believe in unity, but as a sovereign state, we retain the right to uphold our national interests without jeopardising the EU’s unity and its united position[13].
Ofensiva diplomatică desfăşurată pe direcţia Moscova ne arată câteva dinamici importante. În primul rând, există o deficienţă de cultură strategică la nivel regional cu privire la definirea ameninţării. Spre deosebire de Polonia şi Ţările Baltice, Slovacia, prin prisma legăturilor ei tradiţionale, nu se raportează la Rusia ca o posibilă sursă de ameninţare. Abordarea Slovaciei este împărtăşită şi de Ungaria şi, într-o formă mai nuanţată, de Cehia generând, inevitabil, o falie de acţiune la nivel regional. Din această perspectivă, modificarea tabloului militar-strategic prin repoziţionarea de trupe NATO pe flancul estic este mai degrabă considerată o piedică în calea soluţionării diplomatice a conflictului şi a revenirii, treptat, la o formulă de comunicare şi cooperare cu Rusia. În al doilea rând, dependenţa energetică faţă de Rusia impune anumite constrângeri acţionale. Conform datelor existente, Slovacia se află într-o stare de dependenţă aproape totală faţă de Moscova, 100% din necesarul de gaze şi 97% din necesarul de petrol fiind asigurate de Rusia. În al treilea rând, poziţionarea faţă de Rusia poate fi parte a unui joc regional prin care Slovacia încearcă să-şi proiecteze un profil strategic propriu ca o punte între Occident şi Rusia ceea ce i-ar putea oferi un ascendent regional în cazul în care se va ajunge la o detensionare a situaţiei de securitate.
Dincolo de posibilele raţionamente ale vizitei întreprinse la Moscova- motive financiare în condiţiile apropierii anului electoral, economice sau de imagine-, poziţionarea Slovaciei într-o zonă a incertitudinii acţionale poate genera o vulnerabilizare reală a regiunii şi, implicit, să ofere Rusiei un spaţiu sporit de manevră şi influenţare a ecuaţiei de securitate regională. Balansarea între est şi vest putea fi un scenariu viabil în cazul în care Rusia ar fi acţionat într-o paradigmă a cooperării şi parteneriatului. În condiţiile agravării tensiunilor est-vest şi revenirii Rusiei în logica politicii de putere, poziţionarea Slovaciei poate genera un dezechilibru regional şi un grad sporit de confuzie cu privire la intenţiile sale de perspectivă.
Este încă neclar în ce măsură strategia Slovaciei este parte a unei agende articulate şi coordonate la nivel regional sau răspunde unor calcule pragmatice şi de conjunctură. Indiferent de răspuns, opţiunile de politică externă au adus Bratislava într-o postură strategică complicată într-un context geopolitic deosebit de vulnerabil. “Nerăbdarea” guvernului slovac de a reveni la formula “business as usual” cu Rusia prin organizarea unei vizite diplomatice de amploare la Moscova nu poate fi justificată prin raţiuni economice şi de oportunitate sau de legături istorice. Revenirea configuraţiei de securitate europeană în logica “jocului de sumă nulă”, impune cu necesitate anumite constrângeri de acţiune, inclusiv prin sacrificarea unor interese de natură economică, şi coordonare strânsă la nivelul agendelor de politică externă a tuturor statele UE/NATO.
Tactica acomodaţionistă a Slovaciei nu are forţa de a modifica dinamica relaţionară între Rusia şi Occident, dar poate pune ţara într-un dezavantaj strategic vis-a-vis de ceilalţi aliaţi. Pe de altă parte, rezultatele vizitei nu sunt în măsură să justifice anvergura acţiunii diplomatice a Bratislavei. Dimpotrivă. Prin acţiunile sale contradictorii şi ambivalente, Slovacia se află într-o pierdere accelerată de credibilitate şi relevanţă strategică pe scena regională. Imaginea de actor impredictibil şi nesigur ar putea duce la o potenţială excludere a acesteia din diferitele scheme sau aranjamente militare şi de securitate regionale.  Extinzând cadrul de analiză, este evident că interesul occidentului este de a menţine Slovacia pe linia angajamentelor aliate, de a găsi instrumente eficiente de re-angajare a ţării la nivel regional şi de a descuraja iniţative potenţial riscante pe direcţia Moscova.
Concluzionând putem spune că vizita premierului slovac la Moscova, la începutul lunii iunie, se încadrează într-o tipologie acţională promovată de Slovacia în ultimii ani, respectiv asumarea unui rol de echilibru între Rusia şi Occident care să-i permită prezervarea unor relaţii privilegiate pe direcţia Moscova. Este evident că această abordare şi-a pierdut relevanţa în condiţiile transformării radicale a mediului de securitate, iar tot mai mulţi analişti vorbesc despre necesitatea adaptării agendei de acţiuni a Bratislavei la noile realităţi strategice generate de creşterea agresivităţii Rusiei şi imperativul menţinerii solidarităţii de alianţă. Slovacia se află în faţa unor decizii majore privind rolul şi statutul pe scena regională, iar continuarea prioritizării relaţiei cu Rusia în defavoarea politicilor aliate riscă să compromită postura strategică a ţării şi să sporească perspectivele izolării şi marginalizării ţării în interiorul comunităţii occidentale.

Carmen RÎJNOVEANU

[1] “Slovak Prime Minister's Visit to Moscow”, http://valdaiclub.com/europe/77860.html, 1 June 2015, accesat la 5 iunie 2015

[2] “Fico's Moscow visit sent Slovak foreign policy into chaos”, Respekt, 9 June 2015, http://praguemonitor.com/2015/06/09/respekt-ficos-moscow-visit-sent-slovak-foreign-policy-chaos, accesat 10 June 2015

 

[3] “Gas-Transit Deal Shows Cost to Russia of Bypassing Ukraine”, Bloomberg, 5 June 2015, http://www.bloomberg.com/news/articles/2015-06-05/slovak-gas-transit-deal-shows-bypassing-ukraine-will-cost-russia, accesat la 10 iunie 2015

[4] “Gas-Transit Deal Shows Cost to Russia of Bypassing Ukraine”, Bloomberg, 5 June 2015, http://www.bloomberg.com/news/articles/2015-06-05/slovak-gas-transit-deal-shows-bypassing-ukraine-will-cost-russia, accesat la 10 iunie 2015

 

[5] “Slovakia Wants Russia to Modernize Its S-300 Missiles”, 2 June 2015, http://www.themoscowtimes.com/business/article/slovakia-wants-russia-to-modernize-its-s-300-missiles/522937.html, accesat la 13 iunie 2015

[6] “Fico critical of Russia sanctions in Moscow”, 3 June 2015, http://spectator.sme.sk/c/20057742/fico-talked-relations-with-ukraine-from-moscow.html, accesat la 12 iunie 2015

[7] “Vladimir Putin met with Prime Minister of Slovakia Robert Fico”, 2 June 2015, http://en.kremlin.ru/events/president/news/49618, accesat la 12 iunie 2015
 
[8] După alegerile parlamentare din 1994, cel de-al treilea guvern Meciar a adoptat o politică mult mai activă de apropiere faţă de Rusia ca alternativă la integrarea în structurile euro-atlantice. Nu se excludea, într-o astfel de ecuaţie politică, obţinerea de garanţii de securitate din partea Rusiei şi a unui statut special din punct de vedere economic ca scenariu posibil pentru menţinerea neutralităţii Slovaciei, Alexander Duleba, Slovakia’s Relations with Russia and Eastern Neighbours, www.fakprojekt.hu/docs/04-Duleba.pdf, accesat la 2 iunie 2015
 

[9] Fico finds common cause with Putin, http://spectator.sme.sk/c/20005088/fico-finds-common-cause-with-putin.html, 14 May 2007, accesat la 3 iunie 2015

[10] “The current spending for defence purposes in Slovakia is nearly 1 percent of its GDP”, 15 September 2014 http://www.neurope.eu/article/slovakia-commits-itself-increasing-defence-budget-nato-summit/, accesat 9 iunie 2014; “Fico: Slovakia won't up its defence budget despite crisis in Ukraine”, The Slovak Spectator, 12 May 2014, http://spectator.sme.sk/c/20050730/fico-slovakia-wont-up-its-defence-budget-despite-crisis-in-ukraine.html, accesat la 9 iunie 2015

[11] “Slovakia and Czech Republic Do Not Welcome NATO Troops and Bases on Their Territory”, 5 June 2014,  http://www.independent.mk/articles/5787/Slovakia+and+Czech+Republic+Do+Not+Welcome+NATO+Troops+and+Bases+on+Their+Territory, accesat la 9 iunie 2015;  “East EU Split on NATO Troops as 1968 Invasion Remembered”, 5 June 2014, http://www.bloomberg.com/news/articles/2014-06-05/east-eu-split-on-nato-troops-as-1968-invasion-remembered

[12] “Lavrov insists on Minsk agreements while in Bratislava”, 4 April 2015, http://www.praguepost.com/world-news/46595-lavrov-insists-on-minsk-agreements-while-in-bratislava, accesat la 12 iunie 2015

[13] “Russian-Slovak negotiations”, 2 June 2015, http://government.ru/en/news/18331/, accesat la 12 iunie 2015

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.