RELAŢII INTERCOREENE LA SFÂRŞITUL ANILOR '80 | publicatii - Politica La Est
coreea.jpg

RELAŢII INTERCOREENE LA SFÂRŞITUL ANILOR '80

     Comandor (ret) Gheorghe VARTIC

 La aproape 60 de ani de la divizarea Peninsulei coreene, consecinta a pactului de impartire a sferei de influenta dintre URSS si SUA dupa sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, problema ramane nesolutionata. Daca  zidul Berlinului, simbol al Razboiului Rece si al tiraniei comuniste, a fost demolat in noiembrie 1990, constituind primul pas catre unificarea germana,  linia fortificata, de-a lungul paralelei de 38 de grade, care delimiteaza cele doua Corei in urma armistitiului din 1953 care punea capat unui razboi fratricid, continua sa ramana o realitate anacronica si la inceputul acestui nou veac.
      Coreea de Nord si Coreea de Sud au avut si au un  parcurs istoric total diferit dupa cum diferite erau sistemele economice in cadrul carora au evoluat. Sortita sa ramana sub umbrela protectoare a URSS si  a Chinei, Coreea de Nord  a imbratisat doctrina comunista careia i-a  amplificat la maximum cultul  personalitatii, zbatandu-se intr-un marasm economic si social, accentuat de uriase cheltuieli militare care au adus-o in posesia arsenalului  nuclear. La polul opus, Coreea de Sud, sprijinita masiv de SUA,  a ales calea democratiei si a dezvoltarii capitaliste, situandu-se astazi in randul primelor puteri economice ale Asiei. In baza unui acord de asistenta reciproca semnat in 1953, Pentagonul  mentine permanent o prezenta militara puternica in Coreea de Sud.
      Intrucat conflictul intercoreean din 1950-1953 s-a incheiat printr-un armistitiu si nu printr-un tratat de pace, cele doua state sunt oficial in stare de razboi. Numeroasele atacuri militare urmate de acorduri de reconciliere, cooperare si neagresiune jaloneaza relatiile tensionate dintre cele doua Corei.
      Pe fondul acestei situatii incordate, reunificarea natiunii coreene pare o utopie. Si totusi, incercari au  fost, aparent, si de o parte si de alta. Paradoxal, initiativele venite dinspre Seul s-au lovit  permanent de opozitia Phenian-ului chiar daca acesta din urma parea sa manifeste dorinta de dialog.  Era insa o dorinta de dragul dialogului dupa cum arata documentele.
     Liderul nord-coreean  Kim Ir Sen Sung preconiza o reunificare pasnica de tip federativ, asemanatoare politicii chineze a lui Deng Xiaoping – “o singura tara, doua sisteme” -  propunand o larga autonomie regionala care sa-i asigure continuitatea la conducere..[i]
       Declaratia Ministerului Afacerilor Externe nord-coreean din 11 ianuarie 1986 anunta ca Guvernul RPD Coreene a hotarat ca, incepand de la 1 februarie 1986 sa se abtina de la organizarea unor manevre militare de mare amploare in toate regiunile partii de nord a tarii si sa inceteze orice exercitii militare in timpul desfasurarii dialogului Nord-Sud. Documentul include si un apel adresat Guvernului SUA si autoritatilor sud-coreene de a raspunde la aceasta initiativa in sensul ca si acestea sa declare ca se vor abtine de la organizarea de manevre militare in toate zonele Coreei de Sud incepand cu aceeasi data.[ii]
     Se poate observa ca obligatiile nu erau echitabile: partea nord-coreeana se angaja sa renunte la organizarea unor manevre militare “de mare amploare” in toate regiunile “partii de nord a Republicii” in timp ce guvernului american si autoritatilor de la Seul li se impunea sa nu mai organizeze manevre militare in toate zonele aflate sub jurisdictia Coreei de Sud. Cu alte cuvinte, initiatorul acestei Declaratii pastra dreptul de a  desfasura manevre  militare de mai mica amploare in celelate regiuni din partea de sud a tarii adica in apropierea liniei de demarcatie ?! Fireste ca un asemenea document nu putea fi acceptat de partenerul de dialog.  Lipsa de incredere intre cele trei parti s-a accentuat. Asa cum era de asteptet, manevrele “Team spirit” din primavara anului 1986 au intrerupt dialogul.
       Paradoxal, indemnul la reluarea acestuia a venit tocmai din partea care hotarase sistarea lui. Noile initiative nord-coreene aveau menirea sa creeze conducerii de la Phenian un capital politic capabil sa potenteze miscarile protestatare din Coreea de Sud, sperand ca recrudescenta miscarilor studentesti antiguvernamentale ar putea determina SUA sa-i retraga sprijinul presedintelui Giăn Du Hoan inlocuindu-l cu unul din liderii  P.N.D. din opozitie.
      Diplomatia romaneasca a urmarit cu atentie si alte initiative nord-coreene privind  unificarea  celor doua state, pronuntandu-se pe canalele secrete asupra seriozitatii acestora. Potrivit cutumei, aceste intentii erau supuse mai intai atentiei Moscovei si Beijing-ului. Asa se face ca, la 8 iunie 1986, seful misiunii diplomatice a Romaniei la Phenian informa centrala MAE de la Bucuresti ca a aflat ca ambasadorul chinez la Phenian fusese deja avizat cu o zi mai inainte asupra hotararii RPD Coreene de a lansa o noua initiativa privind reactualizarea la alte dimensiuni si forme a propunerilor vizand convorbirile tripartite dintre Nordul, Sudul Coreei si SUA. Urma a fi data publicitatii propunerea referitoare la intalnirea tripartita dintre ministrii fortelor armate din Nord si din Sud si comandantul trupelor americane dislocate in Coreea de Sud.  Agenda convorbirilor ar cuprinde probleme privind denuclearizarea peninsulei coreene, reducerea confruntarii militare din zona, scaderea proportionala a efectivelor fortelor armate, crearea conditiilor pentru incheierea unui pact de neagresiune intre cele doua parti ale Coreei si a premiselor pentru transformarea acordului de armistitiu intr-un acord de pace in Coreea.
     Potrivit aprecierii ambasadei RP Chineze, sansele de succes ale noii initiative ar fi minime deoarece problemele militare sunt ultimele care ar putea face obiectul discutiilor, intrucat intre cele trei parti lipsa de incredere s-a accentuat foarte mult.  Diplomatia chineza considera ca initiativa Phenianului va fi lansata numai pentru a raspunde presiunilor Sudului privind reluarea dialogului intrerupt de Nord ca urmare a manevrelor militare, `Team Spirit '86` din aceasta primavara. Scopul nedeclarat al conducerii coreene este, dupa parerea chineza, ca lansand o noua propunere sa-si creeze un capital politic in fata opiniei publice si indeosebi in fata opozitiei si fortelor protestatare sud-coreene care, in contextul actualei recrudescente a miscarilor antiguvernamentale, ar putea arbora, printre revendicarile lor si aceste teze noi inspirate de Nord.
       Asa zisa initiativa nord-coreeana de dialog era in contradictie cu declaratia presedintelui Kim Ir Sen cu  prilejul primirii unei delegatii chineze, cu trei saptamani in urma, care afirma ca nu intentioneaza sa relanseze dialogul cu Sudul pentru a nu prejudicia lupta fortelor democratice din Coreea de Sud, afirmatie reluata de liderul coreean la 31 mai si in cadrul discutiei purtate cu delegatia de activisti politici ai armatei RS Romania condusa de generalul-locotenent Ilie Ceausescu.
      Ambasadorul roman considera ca RPD Coreeana sconteaza de la bun inceput pe raspunsul negativ al partii americano-sud-coreene, efectele urmarite fiind de natura exclusiv politico-propagandistica[iii].
     Faptele aveau sa fie confirmate zece zile mai tarziu cand, in cadrul unei conferinte de presa cu participarea reprezentantilor presei coreene, a corespondentilor straini si a diplomatilor de resort ai ambasadelor din Phenian, generalul-maior Li Hong Sun, adjunct al Sefului Marelui Stat Major al Armatei Populare Coreene, a prezentat continutul Comunicatului Comandamentului Suprem al Armatei Populare Coreene referitor la situatia militara din Peninsula Coreeana. Documentul lanseaza initiativa unei intalniri tripartite intre responsabilii forurilor militare din peninsula –  ministrul Fortelor Armate din Nord, Comandantul Suprem al Fortelor Armate Reunite ale SUA dislocate in Coreea de Sud, si ministrul sud-coreean al Apararii. In acest sens, ministrul Fortelor Armate ale RPD Coreene, in calitatea sa de prim loctiitor al Comandantului Suprem, a adresat celorlalti doi demnitari militari scrisori continand detaliile propunerii mentionate. Comunicatul si cele doua scrisori s-au dat publicitatii.
      Noul demers al RPD Coreene  a fost apreciat  de catre ambasadorul roman la Phenian ca o initiativa constructiva, dar socoteste ca intrucat documentul adresat partii sud-coreene-americane este insotit de avertismente referitoare la forta invincibila a armatei nord-coreene, ii imprima un caracter   polemic, fapt care ii pune la indoiala credibilitatea si sinceritatea. Pe de alta parte,  actiunea initiata de Phenian are loc pe fondul impasului in care se afla dialogul Nord-Sud din cauza intreruperii de catre RPD Coreeana a convorbirilor economice, parlamentare si a celor de pe linia Crucii Rosii, convorbiri care s-ar fi putut dovedi mai operante si mai eficiente.
      Seful misiunii diplomatice romane acreditate la Phenian  conchide ca  RPD Coreeana sconteaza apriori pe respingerea initiativei sale de catre partea sud-coreeano-americana, refuz care ar urma sa fie tinta criticilor de la tribuna Conferintei internationale pentru denuclearizare si pace in Peninsula Coreeana proiectata a avea loc in septembrie 1986 in capitala nord-coreeana[iv].
      Scopul nedeclarat al initiativelor diplomatice nord-coreene era, de fapt,  folosirea oricarui prilej pentru aducerea in atentia opiniei publice internationale a  problemelor cu care se confrunta dialogul dintre cele doua tari de care s-ar face vinovate administratia SUA si autoritatile de la Seul care nu renunta la organizarea manevrelor militare de mare amploare in regiunile Coreei de Sud. 
       Teama ca nu cumva Seulul sa forteze admiterea sa unilaterala in ONU ca urmare a esecului proiectului sud-coreean de primire simultana a celor doua Corei a determinat Phenian-ul sa adopte  o atitudine de respingere a inscrierii problemei coreene pe agenda viitoarei sesiuni a Adunarii Generale a Natiunilor Unite. La 20 iunie 1986, directorul adjunct al Directiei a IV-a relatii internationale din Ministerul Afacerilor Externe nord-coreean se adresa ambasadelor Romaniei, Bulgariei si Cehoslovaciei cu rugamintea de a actiona pe langa unele state, membre nepermanente ale Consiliului de Securitate (Venezuela, Trinidad-Tobago, Danemarca) ca si pe langa Franta pentru a incerca sa le determine o atitudine neutra in scopul de a bloca trecerea  doleantei  Coreei de Sud spre Adunarea Generala. Chiar daca incercarea urma sa fie stopata de impotrivirea Chinei si a URSS in  Consiliul de securitate, discutarea problemei in Adunarea Generala ar fi insemnat castigarea unui capital politic de catre Coreea de Sud, fapt care ar fi adus prejudicii de imagine Phenian-ului[v].
       La sfarsitul anului 1986, un alt eveniment agraveaza polemica Nord-Sud caci convorbirile economice si parlamentare erau deja sistate. Hotararea Phenian-ului de a construi hidrocentrala din muntii Kîmgansan (muntii Diamantului) a fost interpretata la Seul ca un obiectiv strategic indreptat impotriva Coreei de Sud  intrucat deschiderea portilor barajului putea avea efecte catastrofale pentru capitala si teritoriul nordic sud-coreean.   Potrivit relatarilor ambasadorului nord-coreean acreditat in Romania, primit in audienta de catre directorul adjunct al Sectiei Relatii internationale din Ministerul Afacerilor Externe, la  29 noiembrie 1986, partea sud-coreana  a denaturat scopul constructiei obiectivului energetic sustinand ca nord-corenii ar rupe intentionat barajul provocand inundarea Seul-ului.
      Constructia hidrocentralei, prezentata, de altfel, spre arbitraj unor foruri  internationale a devenit tema unor mari manifestari publice de protest.  Administratia sud-coreeana a hotarat sa ridice un baraj de protectie, pe albia aceluiasi rau, prin contributie publica, ceea ce a generat replica vehementa a Nordului.
     Nordul a fost acuzat pe buna dreptate pentru decizia unilaterala de a utiliza apele raului fara a fi consultat in prealabil guvernul de la Seul, parte riverana direct interesata, invocandu-se chiar exemplul Romaniei care, inainte de construirea obiectivelor energetice de pe Dunare, a obtinut consensul celorlalte state dunarene.
     Tensiunea dintre cele doua parti s-a accentuat si ca urmare a difuzarii zvonului pretinzand disparitia presedintelui Kim Ir Sen, polemica Nordului  imbracand forme de o virulenta rar intalnita[vi].
      Telegrama ambasadorului roman trimisa centralei Ministerului Afacerilor Externe de la Bucuresti, la 13 decembrie 1986 se incheie pesimist:  “in aceste conditii, apreciem ca  imprevizibila, cel putin in viitorul apropiat, reluarea dialogului, pe cele trei canale, intre RPD Coreeana si Coreea de Sud”.
     Ceea ce este mai important ni se pare concluzia diplomatului roman care sesizeaza ”coincidenta perioadei de inrautatire a raporturilor Nord-Sud cu activizarea relatiilor RPD Coreeana – URSS, inclusiv pe plan militar, ceea ce face ca tabloul divergentelor intercoreene sa poarte, de fapt, amprenta confruntarii dintre Uniunea Sovietica si SUA”[vii].
        Intr-adevar , in anul urmator, URSS incepe sa se implice din ce in ce mai activ  in solutionarea problemelor politico-militare din Asia de Sud-Est, incercand sa contrabalanseze rolul Chinei.  Hotararea de a inlocui atasatul militar sovietic la Phenian cu un general era determinata de  “importanța crescândă a problemelor din peninsula coreeană cărora Uniunea Sovietică le acordă o mare atenție”.  La randul sau, partea coreeana dorea sa fie reprezentata la Moscova tot de un general[viii].
      La initiativa Kremlinului, in zilele de 9-10 ianuarie 1987 are loc la Moscova intalnirea consultativa de lucru a adjunctilor ministrilor de externe din Vietnam, Kampuchia, RPD Coreeana,  Laos, Mongolia si URSS. Cu acel prilej a fost semnat un plan de colaborare intre ministerele de externe sovietic si nord-coreean pentru perioada 1987-1988. Delegatia coreeana s-a pronuntat pentru reunificarea pasnica a tarii, reluarea unui dialog politico-militar intre Nord si Sud, transformarea peninsulei coreene intr-o zona denuclearizata etc si a insistat  ca URSS si celelalte tari socialiste sa sprijine mai activ propunerile Phenian-ului, sa-si coordoneze actiunile pentru contracararea tezei referitoare la existenta a doua state coreene si sa convinga tarile membre ONU sa nu admita primirea Coreei de Sud in  organizatia Natiunilor Unite.
        URSS a incercat sa se erijeze in arbitrul solutionarilor problemelor din Asia si Pacific, aducand pentru prima data la aceeasi masa pe reprezentantii RPD Coreene cu cei ai Kampuchiei, dar incercarea de a organiza o intalnire bilaterala intre acestia a esuat. Seful delegatiei nord-coreene a declarat că întâlnirea de la Moscova a fost prima și ultima la care țara sa participă. El a arătat că, în concepția tarii sale, problemele Asiei și bazinului Oceanului Pacific nu pot fi dezbătute și rezolvate fără participarea RP Chineze. De altfel, Comunicatul final al intalnirii de la Moscova nu a fost publicat in presa nord-coreeana intrucat acesta continea teze cu care Phenian-ul nu era de acord[ix].
       Hotararea Departamentului de Stat al SUA din martie 1987  privind ridicarea unor restrictii asupra contactelor dintre diplomatii americani si cei nord-coreeni a fost  salutata la Phenian  cu speranta ca dialogul care va urma va depasi fixatiile partii americane privind „recunoasterea incrucisata”,”consfintirea a doua Corei” etc. Diplomatia chineza si-a arogat meritul de a fi fost promotoarea  deciziei americane cu ocazia vizitei la Beijing a secretarului de stat George Shultz.
      Dupa opinia sefului misiunii Romaniei la Phenian, decizia americana trebuia privita cu rezerve deoarece Shultz ar fi afirmat la Beijing ca SUA urmăresc crearea în peninsula coreeană a unui climat de destindere necesar desfășurării normale a Olimpiadei '88, eventual, determinarea RPD Coreene să participe la întreceri, stimularea reînceperii și amplificării dialogului intercoreean, dar nu se vor antrena  in convorbiri care sa puna in discutie prezenta trupelor americane in Coreea de Sud.
       Vizita conducatorului nord-coreean Kim Ir Sen  in China, in mai 1987, a fost interpretata de diplomatii unor tari asiatice ca o actiune urmarind sa plaseze RPD Coreeana la echidistanta in relatiile sale cu Moscova si Beijing. Se pare ca liedership-ul de la Phenian  nu a impartasit cooperarea stransa, inclusiv in domeniul militar, dintre RP Chineza si SUA, precum si modul in care Beijing-ul a abordat raporturile sale cu autoritatile de la Seul. Nici participarea Chinei la jocurile sportive ale Asiei desfasurate la Seul in 1986 nu a fost pe placul  conducerii nord-coreene. Mai mult,  programul de reforme economice si politica „portilor deschise” promovate de liderii chinezi au  semanat neincredere si ingrijorare la Phenian.
       Pe de alta parte, China a suspectat o apropiere prea mare a Phenian-ului de Moscova concretizata, printre altele, si de faptul ca nord-coreenii ar fi pus la dispozitia URSS facilitati militare si ar fi obtinut de la sovietici armament, inclusiv avioane de lupta MiG-23[x].
     Din informatiile primite pe canalele diplomatice la Bucuresti, rezulta ca vizita lui Kim Ir Sen in China a satisfacut partea coreeana, convorbirile abordand  problemele relatiilor bilaterale, evolutia situatiei din zona, raporturile intercoreene, precum si unele aspecte ale situatiei internationale. Partea chineza a dat asigurari ca se va opune primirii Coreei de Sud in ONU si ca se va abtine de la orice ar contribui la recunoasterea oficiala a Coreei de Sud, dar a solicitat liderului nord-coreean sa inteleaga interesele Chinei in zona. Spre surprinderea conducatorilor chinezi, presedintele  Kim Ir Sen a afirmat ca intre Nord si Sud au loc convorbiri confidentiale, la nivel mediu, avand ca scop pregatirea in anul urmator a unei intalniri la cel mai inalt nivel. Pentru a inlatura orice fel de suspiciune, in final, el a tinut sa sublinieze ca  Phenian-ul nu va relua niciun fel de contacte oficiale cu Coreea de Sud, acestea fiind lipsite de perspective, si a solicitat conducatorilor chinezi sa faca in continuare demersuri pe langa SUA in vederea acceptarii  convorbirilor tripartite intre RPD Coreeana, SUA si  Coreea de Sud[xi].
    La 23 iulie 1987,  Coreea de Nord lanseaza o propunere vizand de data aceasta  echilibrarea potentialului militar  in peninsula prin reducerea efectivelor, in trei etape, pana la plafonul de 100 000 de militari de fiecare parte la care ar trebui sa se ajunga in 1991. La atingerea acestui obiectiv,  SUA ar trebui sa recurga la retragerea totala a trupelor si armamentului, inclusiv cel nuclear, dislocate in Coreea de Sud[xii]. Or era limpede ca o asemenea initiativa era sortita de la inceput esecului, in conditiile in care se stia ca URSS se implicase logistic in modernizarea capacitatii militare nord-coreene si mai trebuia sa fie asigurata si desfasurarea in deplina securitate a Jocurilor Olimpice de la Seul in 1988. Dar Phenian-ul sconta ca respingerea initiativei sale ii va aduce iar un capital politic utilizat intr-o noua campanie de propaganda internationala.
       Neseriozitatea demersului nord-coreean avea sa fie confirmata prin dezaprobarea tacita si apoi prin  manifestarea nemultumirii Phenian-ului fata de propunerile liderului sovietic, M.S. Gorbaciov, cu privire la incheierea unui acord cu SUA referitor la lichidarea rachetelor cu raza medie de actiune si a celor operativ-tactice in regiunea Asiei si a Oceanului Pacific.
      La 12 octombrie, sefii misiunilor diplomatice ale tarilor socialiste, acreditate la Phenian sunt informate asupra relansarii conceptului presedintelui Kim Ir Sen cu privire la crearea Republicii Confederale Korio, elaborat cu 7 ani in urma, la Congresul al VI-lea al Partidului Muncii din Coreea, ca program de unificare a tarii[xiii]. Nimic nou, aceleasi propuneri de organizare a unor convorbiri tripartite prin care sa se ajunga la retragerea fortelor SUA din Coreea de Sud carora li se adauga recentele propuneri de dezarmare treptata a peninsulei care insa vin in contradictie  cu intelegerile sovieto-americane.
      Republicarea in ziarul Armata Populara Coreeana a expunerii presedintelui Kim Ir Sen  in fata personalului unei unitati militare la 25 august 1960 in care se lua atitudine impotriva „indemnurilor unora la coexistenta pasnica cu imperialistii americani” si se exprima hotararea ca „nu putem urma pe sovietici in tot ce fac acestia numai de dragul coeziunii cu sovieticii”[xiv] a fost interpretata ca o respingere a miscarii reformatoare  care incepuse sa-si faca simtita prezenta in URSS si in alte tari socialiste. In felul acesta regimul de la Phenian s-a vazut mai izolat ca oricand, tensiunile cu Sudul s-au accentuat in perspectiva recastigarii mandatului de catre candidatul partidului de guvernamant,  intelegerea sovieto-americana era aproape incheiata, asa incat unificarea tarii se profila intr-un orizont foarte indepartat.
       Anii urmatori aveau sa aduca  spargerea blocului comunist din Europa, unificarea Germaniei, desfiintarea Pactului de la Varsovia, instaurarea democratiei in fostele tari comuniste, in timp ce bariera fortificata intercoreeana continua sa  ramana intacta.  Până  când ?
 
 
 
 
[i]               Coreea de la Nord la Sud sau reunificarea coreeana, [http://geopolitics.ro/coreea-de-la-nord-la-sud-sau-reunificarea-coreeana]
[ii]          Arhivele Diplomatice, Fond 210/1986. Coreea. Dosar 246: Relatiile dintre Nordul si Sudul Coreei, filele 28-34.
[iii]          Arhivele Diplomatice, Fond 210/1986. Coreea. Dosar 246: Relatiile dintre Nordul si Sudul Coreei, filele 15-16.
[iv]          Arhivele Diplomatice, Fond 210/1986. Coreea. Dosar 246: Relatiile dintre Nordul si Sudul Coreei, filele 17-19.
[v]           Arhivele Diplomatice, Fond 210/1986. Coreea. Dosar 246: Relatiile dintre Nordul si Sudul Coreei, filele 20-22.
[vi]          Arhivele Diplomatice, Fond 210/1986. Coreea. Dosar 246: Relatiile dintre Nordul si Sudul Coreei, filele 43-45.
[vii]         Arhivele Diplomatice, Fond 220/1986. Dosar 252: Republica Populara Democrata Coreeana, filele 25-26.
[viii]        Arhivele Diplomatice, Fond 220 /1987, Dosar 253: Republica Populară Democrată Coreeană,  fila 9.
[ix]          Arhivele Diplomatice, Fond 220 /1987, Dosar 253: Republica Populară Democrată Coreeană,  filele 11-13.
[x]           Arhivele Diplomatice, Fond 220 /1987, Dosar 253: Republica Populară Democrată Coreeană,  filele 48-50.
[xi]          Arhivele Diplomatice, Fond 220 /1987, Dosar 253: Republica Populară Democrată Coreeană,  filele 51-53.
[xii]         Arhivele Diplomatice, Fond 220 /1987, Dosar 253: Republica Populară Democrată Coreeană,  filele 61-62.
[xiii]        Arhivele Diplomatice, Fond 220 /1987, Dosar 253: Republica Populară Democrată Coreeană,  filele 91-92.
[xiv]         Arhivele Diplomatice, Fond 220 /1987, Dosar 253: Republica Populară Democrată Coreeană,  filele 113-114.

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postarea comentariilor dupa trei luni a fost dezactivata.